Punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere
Comentarii |
|
Judecătoria LIEŞTI Sentinţă penală nr. 37 din data de 03.03.2017
6. Drept penal. Punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 334 alin. 1 Cod penal și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal. Stare de recidivă. Schimbare de încadrare
Cuprins pe materii: Drept penal. Starea de recidivă. Individualizarea sancțiunii.
Index alfabetic:
Recidiva postexecutorie
Punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat,
Conducerea unui vehicul fără permis de conducere
Conform art. 41 alin. 1 C.pen., există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an și până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune cu intenție sau cu intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.
Analizând condițiile impuse de lege pentru existența recidivei postexecutorii, instanța reține că acestea sunt îndeplinite în cauză, inculpatul săvârșind, după executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de un an și până la împlinirea termenului de reabilitare, două infracțiuni cu intenție, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, motiv pentru care va admite cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public și va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului, cu reținerea stării de recidivă posteexecutorie.
Art. 41 alin. 1 C.pen, 334 alin. (1) din C. pen, art. 335 alin. 1 Cod penal
Judecătoria Liești, secția penală, sentința penală din data de 03.03.2017
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Liești nr. 1425/P/2015 din data de 04.05.2016, înregistrat la această instanță sub numărul 736/838/2016 din 11.05.2016, inculpatul ȘV a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 334 alin. 1 Cod penal și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal.
În fapt, prin actul de sesizare a instanței, procurorul a reținut în esență că la data de 26.10.2015, în jurul orei 00.15, inculpatul a condus pe str. Bogdan Vodă din comuna Ivești, jud. Galați mopedul marca Aprilia SR 50, fără a fi înregistrat sau înmatriculat și fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule potrivit Adreselor nr. 931518/27.11.2015 și 68678/19.02.2016 emise de Inspectoratul de Poliție al Județului Galați.
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. 1 din NCPP instanța a constatat că este competentă funcțional, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Prin încheierea din 28.09.2016, dată în ședința din camera de consiliu, în procedura de cameră preliminară, judecătorul a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în prezenta cauză și a dispus începerea judecării cauzei.
În fața instanței de judecată inculpatul, până la începerea cercetării judecătorești, s-a prevalat de dispozițiile art.375 raportat la art.396 alin.10 din Noul Codul de Procedură Penală, solicitând ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, recunoscând în totalitate fapta reținută în sarcina sa. Cu ocazia audierii sale, inculpatul a mai precizat că nu dorește readministrarea de probe sau administrarea de probe noi și că este de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunității.
Având în vedere poziția procesuală consemnată a inculpatului, instanța, conform prevederilor art. 375 alin. 1 din NCPP, după luarea concluziilor, a admis cererea acestuia de a soluționa cauza conform procedurii simplificate în cazul recunoașterii vinovăției, în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le-a recunoscut și le-a însușit.
I. SITUAȚIA DE FAPT
Din examinarea întregului material probator de la dosar se reține aceeași situație de fapt ca cea reținută în rechizitoriu și recunoscută de inculpat, respectiv:
La data de 26.10.2015, în jurul orei 00.15, inculpatul a condus pe str. Bogdan Vodă din comuna Ivești, jud. Galați mopedul marca Aprilia SR 50, fără a fi înregistrat sau înmatriculat și fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Potrivit verificărilor efectuate, inculpatul a condus mopedul marca Aprilia SR 50 pe o distanță de aprox. 2 kilometri până în momentul depistării de străzile H.P. Bengescu, 1 Decembrie 1918, Bogdan Vodă și Vultureni, toate din comuna Ivești, traversând totodată și DN 25.
Vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită și rezultă din cuprinsul următoarelor mijloace de probă administrate în faza de urmărire penală: proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 26.10.2015 (fila 11 dosar UP); planșa fotografică cu privire la mopedul marca Aprilia SR 50 condus de către numitul Șerban Victor la data de 26.10.2015 (filele 12-14 dosar UP), declarații inculpat (filele 11, 16-17, 19-21 dosar UP); declarație martor (filele 22-23 dosar UP); declarație martor (filele 25-26 dosar UP); adresa nr. 931518/27.11.2015 emisă de Inspectoratul de Politie al Județului Galați (fila 29 dosar UP); adresa nr. 68678/19.02.2016 emisă de Inspectoratul de Politie al Județului Galați (fila 31 dosar UP); adresa nr. 34588/15.12.2015 emisă de Primăria Ivești (fila 33 dosar UP); adresa nr. 38/02.02.2016 emisă de Registrul Auto Român Galați (fila 35 dosar UP);adresa nr. 34587/15.12.2015 emisă de Primăria Ivești (fila 37 dosar UP).
În drept, fapta inculpatului care la data de 26.10.2015, în jurul orei 00.15, a fost depistat în trafic de lucrătorii de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Liești în timp ce conducea pe str. Bogdan Vodă din comuna Ivești, jud. Galați mopedul marca Aprilia SR 50, fără a fi înregistrat sau înmatriculat și fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule potrivit Adreselor nr. 931518/27.11.2015 și 68678/19.02.2016 emise de Inspectoratul de Poliție al Județului Galați, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 334 alin. 1 Cod penal și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal.
Cu privire la infracțiunea de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă prev. și ped. de art. 334 alin. (1) din C. pen., reținută în sarcina inculpatului:
Elementul material constă în deplasarea, pe un drum public, a unui autovehicul ce nu a fost luat în evidență de către organul competent - pe baza verificării actului de proprietate și a stării tehnice - și nu s-a eliberat certificat de înmatriculare.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice, pericol rezultat din faptul că autoturismul ar putea fi necorespunzător tehnic.
Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.
În ceea ce privește latura subiectivă, inculpatul a acționat cu intenție indirectă, prev. de art. 16 alin. (3) lit. b Cod penal, el prevăzând rezultatul faptei sale și acceptând eventualitatea producerii lui, acela de a crea o stare de pericol pentru participanții la trafic.
Față de cele expuse, instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.
Cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 1 Cod penal, reținută în sarcina inculpatului:
Elementul material al infracțiunii constă în conducerea de către inculpat, pe un drum public, a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice.
Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.
În ceea ce privește latura subiectivă, inculpatul a acționat cu intenție indirectă, prev. de art. 16 alin. (3) lit. b Cod penal, el prevăzând rezultatul faptei sale și acceptând eventualitatea producerii lui, acela de a crea o stare de pericol pentru participanții la trafic.
Având în vedere că infracțiunile au fost săvârșite în aceeași împrejurare, fără ca inculpatul să fie condamnat definitiv pentru vreuna din ele, instanța va reține la încadrarea juridică a faptelor și dispozițiile privind concursul de infracțiuni.
II. SCHIMBARE DE ÎNCADRARE
Cu privire la cererea de schimbare de încadrarea juridică formulată de către Ministerul Public, cu reținerea stării de recidivă postexecutorie, instanța reține următoarele:
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că prin sentința penală nr. 1085/31.10.2005 a Jud. Tecuci definitivă prin neapelare la data de 11.11.2005 a fost condamnat la următoarele pedepse: 1 an închisoare pentru săvârșirea la data de 21.05.2005 a infracțiunii prev. de art.78 al.1 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplic. art.37 lit.a C.p., 1 an închisoare pentru săvârșirea la data de 21.05.2005 a infracțiunii prev. de art.79 al.1 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplic. art.37 lit.a C.p. În baza art.33 lit.a C.p. inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare. Conform art.83 C.p. instanța a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 579/17.06.2002 a Jud. Tecuci și dispus executarea alăturat a acestei pedepse de pedeapsa de 1 an închisoare, petentul având de executat pedeapsa de 3 ani închisoare.
Prin sentința penală nr. 608/16.11.2005 a Jud. Liești rămasă definitivă la data de 20.12.2005 prin neapelare, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea la data de 23.07.2005 a infracțiunii prev. de art.78 al.1 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplic-. art.37 lit.a C.p.În baza art.83 C.p. instanța a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată petentului Șerban Victor prin sentința penală nr. 579/17.06.2002 a Jud. Tecuci și dispus să execute această pedeapsă alăturat pedepsei de 1 an închisoare rezultând un total de 3 ani închisoare.
Prin sentința nr. 1403/11.08.2009 pronunțată în dosarul nr. 5578/196/2009 al Judecătoriei Brăila, definitivă prin nerecurare la data de 08.09.2009, instanța a dispus descontopirea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1085/31.10.2005 a Jud. Tecuci în 2(două) pedepse de 1 an închisoare și pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.579/2002 a Jud. Tecuci pentru care s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei cât și a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.608/16.11.2005 a Jud. Liești în pedeapsa de 1 an închisoare și pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.579/2002 a Jud. Tecuci pentru care s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei. În baza art.449 al.1 lit.a C.p.p. în ref. la art.36 al.2 C.p. și art.33 lit.a, art.34 lit.b C.p. instanța a contopit pedepsele principale repuse în individualitatea lor din hotărârile susmenționate la care a adăugat un spor corespunzător.
S-a dispus executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.579/17.06.2002 a Jud. Tecuci pentru care s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei alăturat pedepsei rezultante, inculpatul având de executat în final pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare. Inculpatul a fost încarcerat la data de 17.09.2009, fiind liberat condiționat la data de 28.12.2010, cu un rest de executat de 475 de zile.
Conform art. 41 alin. 1 C.pen., există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an și până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune cu intenție sau cu intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.
Analizând condițiile impuse de lege pentru existența recidivei postexecutorii, instanța reține că acestea sunt îndeplinite în cauză, inculpatul săvârșind, după executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de un an și până la împlinirea termenului de reabilitare, două infracțiuni cu intenție, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, motiv pentru care va admite cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public și va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului, cu reținerea stării de recidivă posteexecutorie.
III. STABILIREA PEDEPSELOR
La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
De asemenea, întrucât inculpatul, la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, a solicitat ca judecata să aibă loc conform procedurii simplificate, prev. de art. 374 alin. 4 Cod de procedură penală, instanța urmează să dea efect și prevederilor art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, în sensul că limitele de pedeapsă prevăzute de lege se reduc cu o treime în cazul pedepsei închisorii și cu o pătrime în cazul pedepsei amenzii.
Instanța va avea în vedere și dispozițiile art. 43 alin. 5 C.pen., care prevăd că dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate.
Raportat la circumstanțele cauzei - modul în care s-a comportat inculpatul (a condus un moped, neînmatriculat și fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule) și locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională (în interiorul localității, pe un drum public, la o oră târzie, cu trafic redus) - instanța apreciază că faptele săvârșite prezintă un grad de pericol social mediu.
Cu privire la circumstanțele personale ale inculpatului, instanța reține că acesta este născut la data de 01.03.1982 în comuna Ivești, jud. Galați și domiciliază în comuna Ivești, sat Ivești, str. Vasile Alecsandri, nr. 4, jud. Galați. Este necăsătorit și nu are un loc de muncă stabil. Pe parcursul cercetărilor, inculpatul a adoptat o poziție procesuală sinceră și cooperantă în concordanță cu probatoriul administrat în faza de urmărire penală.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că acesta a mai fost condamnat anterior de trei ori pentru infracțiuni contra siguranței pe drumurile publice, respectiv pentru conducere fără permis și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, ceea ce denotă în mod evident că nu conștientizează pericolul la care se expune atât pe sine cât și pe ceilalți participanți la traficul rutier.
Având în vedere predispoziția constantă a inculpatului de a săvârși fapte penale de natura celor pentru care este judecat în prezenta cauza, instanța apreciază că acesta dovedește prin comportamentul său un pericol social sporit și nu a dat dovada de îndreptare, aspect care urmează să se reflecte în pedepsele aplicate.
Reținând vinovăția inculpatului în săvârșirea faptelor de care este acuzat, instanța urmează a stabili acestuia pedepse cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunilor de care este acuzat, reduse potrivit art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală și majorate conform art. 43 alin. 5 acestea fiind de natură a asigura funcția preventivă a sancțiunilor și un mijloc apt de reeducare a inculpatului, astfel încât să se formeze o atitudine corectă față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, respectiv:
- o pedeapsa de 1 (unu) an închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 334 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen.
- o pedeapsa de 1 (unu) an închisoare, în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen.
În temeiul articolului 38 alin.1 din Codul penal, instanța reține că infracțiunile pentru care au fost stabilite cele două pedepse sus menționate prin această sentință penală sunt concurente întrucât ambele infracțiuni au fost săvârșite de inculpat înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele.
Potrivit articolului art. 39 alin.1 litera b din Codul penal, în caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
Față de cele expuse, în baza art. 38 alin.(1) rap. la art.39 alin.(1) lit.b) din Codul penal va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 (unu) an închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni, în final inculpatul urmând a executa o pedeapsă rezultantă de 1 (unu) an și 4 (patru) luni închisoare, în regim de detenție.
Cu privire la modalitatea de executare, instanța constată că față de inculpat nu se poate dispune decât executarea în regim de detenție, nefiind îndeplinite condițiile pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere.
În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. va obliga inculpatul la plata sumei de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de 70 lei reprezentând cheltuielile judiciare aferente fazei de urmărire penală, suma de 50 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat aferente fazei de judecată).