Reabilitare judecătorească. Competenţă Reabilitare (de drept sau judecătorească)

Reabilitare judecătorească. Competenţă

Reabilitare (de drept sau judecătorească)

Sentinţa penală nr. 83/24 februarie 2009

Prin cererea înregistrată la această instanţă pe data de 26 ianuarie 2009 petentul M.S. a solicitat reabilitarea judecătorească pentru condamnarea la pedeapsa de 1 an închisoare corecţională şi 3 ani interdicţie corecţională, fără confiscarea averii, aplicată prin sentinţa nr. 261 din 28 mai 1957 a Tribunalului Militar Iaşi, pentru activitate religioasă interzisă.

În dovedirea cererii, petentul a ataşat la dosar nota de închidere a dosarului nr. 166 din data de 20.12.1962.

Examinând actele dosarului, respectiv cererea petentului şi nota de închidere a dosarului de condamnare, se constată că petentul Moroşanu Ştefan a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare corecţională şi 3 ani interdicţie corecţională, fără confiscarea averii, aplicată prin sentinţa nr. 261 din 28 mai 1957 a Tribunalului Militar Iaşi, pentru activitate religioasă interzisă.

Potrivit art. 494 C. proc. pen. competenţa soluţionării cererii de reabilitare judecătorească revine fie instanţei care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat respectiva condamnare, fie instanţei corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul.

În cauza de faţă petentul a fost condamnat de Tribunalul Militar Iaşi , căruia, potrivit Legii nr. 304 din 28 iunie 2004 privind organizarea judiciară, îi corespunde ca instanţa civilă Judecătoria Botoşani. Domiciliul condamnatului se află în circumscripţia acestei din urmă instanţe.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 42 rap. la art. 494 C. proc. pen., tribunalul va declina competenţa de soluţionare a cererii de reabilitare formulate de petentul M.S. în favoarea Judecătoriei Botoşani, căreia i se va înainta dosarul.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. 3 C. proc. pen.,

2

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Reabilitare judecătorească. Competenţă Reabilitare (de drept sau judecătorească)