Reabilitarea judecătorească. Jurisprudență Reabilitare (de drept sau judecătorească)

Judecătoria TECUCI Sentinţă penală nr. - din data de 01.02.2016

Cuprins pe materii : Reabilitarea judecătorească

Verificând în speță îndeplinirea condițiilor privind reabilitarea judecătorească a condamnatului, instanța constată următoarele:

În primul rând, instanța constată că după condamnările suferite de petent și până la data pronunțării prezentei hotărâri au intrat în vigoare noi dispoziții penale și procesual penale, astfel că se impune stabilirea actelor normative aplicabile în cauză.

Astfel, la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare (în continuare Codul penal), pus în aplicare prin Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (în continuare Legea nr. 187/2012). Ca urmare a intrării în vigoare a acestor acte normative, a fost abrogată Legea nr. 15/1968 privind Codul penal, republicată, cu modificările și completările ulterioare (în continuare Codul penal din 1969).

În consecință, având în vedere prevederile art. 15 alin. (2) din Constituția României, revizuită în anul 2003, conform cărora "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile";, deși petentul este o persoană condamnată definitiv, se impune a se analiza situația juridică a acestui condamnat pentru a se stabili dacă, prin intrarea în vigoare a Codului penal, a intervenit o lege penală mai favorabilă întrucât instituția reabilitării are o componentă importantă de drept substanțial.

Sub aspectul termenelor de reabilitare sau a îndeplinirii condițiilor pentru a se dispune reabilitarea se reține că noua lege este mai favorabilă întrucât, pe de o parte se lărgește sfera de incidență a reabilitării de drept, iar pe de altă parte, se reduc termenele de reabilitare în cazul reabilitării judecătorești.

În ceea ce privește legea procesual penală aplicabilă, instanța reține că aceasta este reprezentată de Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare (în continuare Codul de procedură penală), în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, cu modificările și completările ulterioare.

Conform Art. 530 C.pr.pen: "(1) Cererea de reabilitare judecătorească se formulează de către condamnat, iar după moartea acestuia, de soț sau de rudele apropiate. Soțul sau rudele apropiate pot continua procedura de reabilitare pornită anterior decesului.

(2) Reabilitarea judecătorească se dispune în cazurile și condițiile prevăzute la art. 166 și 168 din Codul penal.

(3) În cerere trebuie să se menționeze:

a) adresa condamnatului, iar când cererea este făcută de altă persoană, adresa acesteia;

b) condamnarea pentru care se cere reabilitarea și fapta pentru care a fost pronunțată acea condamnare;

c) localitățile unde condamnatul a locuit și locurile de muncă din tot intervalul de timp de la executarea pedepsei și până la introducerea cererii, iar în cazul când executarea pedepsei a fost prescrisă, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la introducerea cererii;

d) temeiurile cererii;

e) indicații utile pentru identificarea dosarului și orice alte date pentru soluționarea cererii.

(4) La cerere se anexează actele din care reiese că sunt îndeplinite condițiile reabilitării.

Conform art. 168 C.pen: "Cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întrunește următoarele condiții: a. nu a săvârșit o altă infracțiune în intervalul de timp prevăzut în art. 166; b. a achitat integral cheltuielile de judecată și și-a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare,afară de cazul când acesta dovedește că nu a avut posibilitatea să le îndeplinească sau când partea civilă a renunțat la despăgubiri."

Conform art. 166 lit. a C. pen: " Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanță, după împlinirea unui termen de 4 ani în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani dar care nu depășește 5 ani."

Conform art. 167 C. pen: "Termenele prevăzute la art. 166 C.pr.pen se socotesc de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale"

Conform art. 106 C. pen: " În cazul în care condamnatul nu a săvârșit o nouă infracțiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea liberării condiționate și nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa se consideră executată";.

Astfel, in privința termenului de reabilitare, acesta se va calcula in conformitate cu dispozitiile art. 167 alin. 5 C.pen., care prevăd ca in cazul condamnărilor succesive termenul de reabilitare se calculează în raport cu pedeapsa cea mai grea și curge de la data executării ultimei pedepse.

Asadar, având in vedere ca pedeapsa cea mai grea la care petentul a fost condamnat este cea de 4 ani închisoare, termenul de reabilitare in cauza este cel prevăzut de art. 166 alin. 1 lit. a C.pen., respectiv de 4 ani, termen care curge de la data considerării ca executată a ultimei pedepsei, respectiv de la data de 03.08.2007.

Așa cum se poate constata din certificatul de cazier judiciar, petentul nu a mai suferit o altă condamnare în afara celor anterior mentionate. Se observă astfel că în cauză termenul de reabilitare este împlinit.

In privința cheltuielilor la care petentul a fost obligat prin hotărârile de condamnare, instanța constată că petentul a făcut dovada achitării acestora, astfel cum rezultă din chitanța nr. 10000027998/16.11.2015(f. 19) și certificatul de atestare fiscală depus la dosarul cauzei în acest sens (f. 34). Instanța a reținut că prin hotărârile de condamnare, petentul nu a fost obligat la despăgubiri civile.

Asadar, constatând ca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 168 C.pen., instanța va admite, in baza 530 alin. 2 C.p.p. rap. la art. 166 C.pen. cu aplic. art. 5 C.pen., cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul M D și va dispune reabilitarea judecătorească a petentului cu privire la următoarele pedepse:

- pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 419/08.06.2000 a Judecătoriei Tecuci, definitivă prin decizia penală nr. 1391/20.12.2000 a Curții de Apel Galați

- pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 112/28.02.2007 a Judecătoriei Tecuci, definitivă prin neapelare la 12.03.2007.

In baza art. 537 C.p.p. va dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni despre reabilitare pe ambele exemplare ale hotărârilor de condamnare, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Reabilitarea judecătorească. Jurisprudență Reabilitare (de drept sau judecătorească)