Recurs. admisibilitate. Jurisprudență Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Sentinţă civilă nr. 166/R din data de 14.04.2016
Prin prevederile art. XVIII alin. 2 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă s-a stabilit că "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv";.
Ulterior, prin dispozițiile alineatului 2 din articolul unic al O.U.G. nr. 62/23 decembrie 2015 (publicată în Monitorul Oficial nr. 964 din 24 decembrie 2015) s-a stabilit că prevederile art. XVIII alin. 2 din Legea nr. 2/2013 se aplică și proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016 și până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv.
Legea nr. 2/2013 a fost adoptată la data de 1 februarie 2013 și a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 89 din 12 februarie 2013, intrând în vigoare în termen de 3 zile de la publicare, respectiv la data de 15 februarie 2013, iar cererea de chemare în judecată care formează obiectul prezentului dosar a fost înregistrată la data de 30 iulie 2014, obiectul acesteia încadrându-se în prevederile art. 94 pct. 1 lit. d) din Codul de procedură civilă și având o valoare mai mică de 1.000.000 lei.
Din perspectiva celor anterior expuse, precum și a principiului legalității căilor de atac, instituit prin art. 457 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța de control judiciar a constatat că recursul dedus judecății este inadmisibil, astfel că acesta urmează a fi respins ca atare, decizia atacată având caracter definitiv de la pronunțare și nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Cod pr. civ.: art. 457 al. 1;
Legea nr. 2/2013: art. XVIII al. 2.
Prin Sentința civilă nr. x, Judecătoria Sighișoara a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, a admis excepția lipsei calității procesuale active și excepția inadmisibilității acțiunii, în raport de petitele nr. 1 și 3 din acțiune - având ca obiect evacuare și predare în folosință a terenului, respectiv daune interese moratorii, iar pe fondul cauzei, a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta C.A.M., în contradictoriu cu pârâta S.C. XX S.R.L., în sensul obligării acesteia la plata către reclamantă a sumei de 6.316 lei despăgubiri civile, respingând în rest acțiunea și compensând cheltuielile de judecată ale părților.
Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria a reținut că prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat să se dispună evacuarea pârâtei, cu obligarea acesteia de a-i preda în deplină folosință terenul în suprafață de 6,22 ha, ce face obiectul contractului de arendare din 28.04.2014, înregistrat la Primăria Vânători sub nr. 117/29.04.2014, proprietatea numitei XZ (dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, prin Titlul de Proprietate nr. 129075/27.04.2007), teren înscris în C.F. nr. x Vânători, nr. cad. 50807 și obligarea pârâtei la plata sumei de 30.000 lei, cu dobânzi legale aferente de la data introducerii acțiunii, cu titlu de despăgubiri civile pentru folosința nelegală și abuzivă a acestui teren, precum și la plata de daune cominatorii în cuantum de 200 lei/zi de întârziere, de la momentul pronunțării hotărârii judecătorești până la predarea efectivă a terenului, cu cheltuieli de judecată.
Judecătoria a apreciat că întrucât acțiunea este întemeiată pe contractul de arendare menționat, reclamanta are dreptul să formuleze orice fel de acțiuni întemeiate pe răspunderea civilă contractuală numai împotriva proprietarei terenului, iar nu și împotriva unor persoane cu care nu se află în relații contractuale, motiv pentru care a admis excepțiile lipsei calității procesuale active și a inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâtă, în raport de petitele nr. 1 și 3.
În schimb, s-a apreciat că nu este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și că se justifică partea din acțiune care se referă la antamarea răspunderii civile delictuale a acesteia, întrucât prin conduita sa culpabilă a cauzat un prejudiciu cuantificabil reclamantei, în sensul în care s-a dovedit prin probatoriul administrat că pârâta a efectuat lucrări agricole și a recoltat, pe lângă alte terenuri din zonă, și producția rezultată de pe terenul agricol ce constituie obiectul contractului de arendare nr. 117/29.04.2014, deținut de reclamantă.
Prin urmare, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1357 din Noul Cod Civil, Judecătoria a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 6.316 lei cu titlu de despăgubiri, reținând sub acest aspect că reclamanta ar fi putut beneficia de o subvenție de 7.694 lei, calculată astfel: 156,89 Euro/ha x 11,22 ha x 4,41 lei, conform schemei de plată de la fila 143 din dosar, inclusă fiind penalizarea de 58 % pe care o suportă reclamanta, din care scăzându-se contravaloarea pierderilor de 1.378 lei/anul agricol 2014 (rezultate din c/val. cheltuielilor de 15.954 lei - c/val. producției de 14.578 lei = 1.378 lei), rezultă suma de 6.316 lei.
De asemenea, în temeiul art. 453 alin. 1 și 2 din Noul Cod de procedură civilă, s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva hotărârii anterior descrise au declarat apel ambele părți, iar prin Decizia civilă nr. 706/10 noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Mureș, a fost anulat ca netimbrat apelul reclamantei și s-a respins ca neîntemeiat apelul pârâtei.
Pentru a decide în sensul arătat, Tribunalul a făcut aplicarea prevederilor art. 197 din Codul de procedură civilă, raportat la art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 privitor la apelul reclamantei, constatând că aceasta nu și-a îndeplinit obligația de a achita taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina sa (50 lei pentru petitele nr. 1 și 3 + 719,08 lei pentru petitul nr. 2).
În ceea ce privește apelul declarat de pârâtă, s-a apreciat că acesta nu este întemeiat, constatându-se că în mod legal și temeinic prima instanță a dat eficiență probatorie declarației martorului Stanciu Mihai Ioan, depoziție care, alături de Adresa nr. 13785/04.12.2014, emisă de A.P.I.A. Mureș, relevă faptul că S.C. XX S.R.L. a efectuat lucrări agricole și a recoltat producția rezultată și de pe terenul agricol ce constituie obiectul contractului de arendare nr.117/29.04.2014, al cărui beneficiar este reclamanta.
Pârâta a uzat în continuare de calea de atac a recursului, solicitând casarea în parte a deciziei atacate și, în urma reținerii spre rejudecare a apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe, să se dispună respingerea în tot a acțiunii introductive, corelativ cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Prin intermediul memoriului de recurs s-au invocat motivele prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 8 și 6 din Codul de procedură civilă, susținându-se că în mod greșit instanța de apel s-a limitat doar la analiza criticilor vizând obligarea recurentei-pârâte la plata despăgubirilor civile stabilite în primă instanță, încălcând prevederile art. 479 alin. 1 din Codul de procedură civilă prin refuzul verificării susținerilor referitoare la soluția adoptată în privința excepțiilor procesuale invocate în cauză, deoarece respingerea petitului principal al acțiunii impunea respingerea pe același considerent și a petitului subsidiar, în condițiile în care s-a reținut că acțiunea reclamantei este întemeiată pe contractul de arendare încheiat cu proprietara terenului din litigiu, iar acest contract nu îi conferă dreptul de a se îndrepta cu acțiune directă împotriva unui terț, pentru antrenarea răspunderii delictuale a acestuia.
S-a mai susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat nici în privința criticilor referitoare la întinderea prejudiciului pretins cauzat reclamantei, câtă vreme nu s-a probat că neîncasarea de către aceasta a subvenției de la A.P.I.A. s-ar fi datorat în vreun fel culpei pârâtei.
De asemenea, recurenta a arătat că neobligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în apel este contrară prevederilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în condițiile anulării căii de atac ca netimbrată.
Prin întâmpinarea formulată, reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că soluția adoptată prin decizia atacată este legală în raport de probatoriul administrat.
Învestită fiind cu judecata recursului declarat în cauză, Curtea a invocat din oficiu excepția inadmisibilității acestuia, excepție în privința căreia reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. 1 din Codul de procedură civilă, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.
Prin prevederile art. XVIII alin. 2 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă s-a stabilit că "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv";.
Ulterior, prin dispozițiile alineatului 2 din articolul unic al O.U.G. nr. 62/23 decembrie 2015 (publicată în Monitorul Oficial nr. 964 din 24 decembrie 2015) s-a stabilit că prevederile art. XVIII alin. 2 din Legea nr. 2/2013 se aplică și proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016 și până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv.
Legea nr. 2/2013 a fost adoptată la data de 1 februarie 2013 și a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 89 din 12 februarie 2013, intrând în vigoare în termen de 3 zile de la publicare, respectiv la data de 15 februarie 2013, iar cererea de chemare în judecată care formează obiectul prezentului dosar a fost înregistrată la data de 30 iulie 2014, obiectul acesteia încadrându-se în prevederile art. 94 pct. 1 lit. d) din Codul de procedură civilă și având o valoare mai mică de 1.000.000 lei.
Din perspectiva celor anterior expuse, precum și a principiului legalității căilor de atac, instituit prin art. 457 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat că recursul dedus judecății este inadmisibil, astfel că acesta urmează a fi respins ca atare, decizia atacată având caracter definitiv de la pronunțare și nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Nu vor fi acordate cheltuieli de judecată, intimata-reclamantă nedepunând dovezi în acest sens.
