Recurs respins ca fiind lipsit de interes. Jurisprudență Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)

Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 456 din data de 12.11.2014

Pentru exercitarea recursului trebuie îndeplinite condițiile generale necesare exercitării acțiunii civile, activitatea juridică neputând fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes.

Decizia civilă nr. 456/R din 12.11.2014 a Curții de Apel Galați

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați în data de 21.12.2011, sub nr. 24614/233/2011, petentul C.L.G., în contradictoriu cu intimații O.C.P.I. Galați, T.C. și S.E., a formulat plângere împotriva Încheierii nr. 80507/08.12.2011 pronunțate de OCPI Galați în dosarul nr. 80507/08.12.2011, solicitând desființarea acesteia.

În motivarea în fapt a cererii a arătat că încheierea nr. 80507/08.12.2011 este nelegală și netemeinică, întrucât în conformitate cu art. 21 alin. 1 din Legea 215/2001 doar unitățile administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu.

A mai susținut petentul că încheierea atacată este nelegală, deoarece C.L. Galați nu are patrimoniu, acesta fiind autoritatea administrației publice prin care se realizează autonomia locală în municipiu, fiind un organ deliberativ, fără personalitate juridică și fără patrimoniu, ce nu poate sta, în astfel de cazuri, în judecată, potrivit art. 20 și 23 alin. 1 din Legea nr. 215/2001.

S-a mai arătat că imobilul în litigiu face parte din patrimoniul M. Galați, iar potrivit art. 120 alin. 2 bunurile ce fac parte din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile.

OCPI Galați a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere dispozițiile art. 501 din Legea nr. 7/1996.

În drept a invocat art. 115-118 Cod procedură civilă, art. 50¹ din Legea nr. 7/1996.

A solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

Intimații T.C. și S.E., legal citați, au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea plângerii formulate de C.L. al M. Galați. Au mai solicitat plata cheltuielilor de judecată. Au invocat excepția nulității cererii pentru lipsa semnăturii, inadmisibilității, a tardivității, a necompetenței generale, a lipsei calității procesuale active, a lipsei de interes care au fost respinse de către instanță prin încheierea din data de 05.04.2013, pentru motivele arătate în considerentele încheierii de ședință de la acea dată.

Prin sentința civilă nr. 5717/31.05.2013, Judecătoria Galați a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a OCPI Galați, respingând plângerea formulată în contradictoriu cu OCPI Galați ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Plângerea formulată în contradictoriu cu intimații T.C. și S.E. a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a OCPI, instanța a admis-o întrucât calitatea procesuală presupune o identitate între pârâtul chemat în judecată și persoana obligată în raportul obligațional dedus judecății de către reclamant, însă în speța dedusă judecății nu s-a identificat un asemenea raport între reclamant și intimatul OCPI.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 804 din 14.05.2009, pronunțată de Tribunalul Galați, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 45/A din 10.02.2010 a Curții de Apel Galați, petentul C.L. Galați a fost obligat să plătească intimaților S.E. și T.C.A. suma de 4.200.000 euro cu titlu de despăgubiri, precum și sumele de 46.000 lei și 27.786 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva C.L. Galați s-a pornit executarea silită, iar BEJ M. P.L. a solicitat OCPI Galați, prin cererea înregistrată la OCPI sub nr. 73232/03.11.2011, notarea în cartea funciară, în baza dispozițiilor art. 593 Cod procedură civilă a sechestrului judiciar definitiv asupra bunului imobil situat în G.- Sediu Firmă, proprietatea titularului dreptului real imobiliar, C.L. Galați.

Prin încheierea nr. 73232/03.11.2011, OCPI Galați a admis cererea cu privire la imobilul situat în G. Sediu Firmă, privind pe C.L. Galați, având ca obiect notarea sechestrului judiciar în Registrul Digital de Transcripțiuni și Inscripțiuni Imobiliare în Dosar de executare nr. …/ES_MPL/2010 emisă de BEJ M.P.L., notându-se sechestru judiciar definitiv până la concurența sumei de 4.200.000 euro și 2.445.696 lei.

Potrivit extrasului de carte funciară, în partea a 2-a a cărții funciare anterior menționată, parte referitoare la înscrierile privind dreptul de proprietate, petentul este înscris ca proprietar.

Potrivit art. 47 din Legea nr. 7/1996, cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial și va fi însoțită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere; copia legalizată se va păstra în mapa biroului de cadastru și publicitate imobiliară, intabularea sau înscrierea provizorie putând fi cerută de orice persoană care, potrivit înscrisului original, hotărârii judecătorești sau hotărârii autorității administrative, urmează să strămute, să constituie, să modifice, să dobândească sau să stingă un drept tabular, iar înscrierea unui drept sau radierea unei sarcini putând fi cerute fie de mandatarul general al celui îndrituit, fie de oricare dintre titularii aceluiași drept.

Potrivit art. 21 alin. 1 din cod civil dacă un drept, act sau fapt a fost înscris într-un registru public, se prezumă că el există, cât timp nu a fost radiat sau modificat în condițiile legii.

Înscrierea dreptului de proprietate în evidențele reale imobiliare creează în favoarea titularului dreptului o prezumție legală de proprietate care nu poate fi combătută decât printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă în rectificare de carte funciară.

Față de aceste dispoziții legale, precum si de mențiunile făcute în partea a doua a cărții funciare, instanța a constatat că prin invocarea faptului că imobilul ar avea un alt proprietar, petentul nu face decât să se prevaleze de propria sa culpă, având în vedere că notările respective au fost făcute, în mod evident, la cererea acestuia, considerente pentru care instanța a respins cererea ca fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul C.L. Galați, invocând în primul rând că sentința nu a fost comunicată la sediul procesual ales, astfel încât termenul de apel nu a început să curgă. A invocat practica judiciară a ICCJ, decizia nr. 2710/20.04.2012 a Secției I civile.

A susținut apelantul că de la deschiderea dosarului execuțional, în anul 2010, s-au produs modificări care produc efecte asupra încheierii de notare a sechestrului judiciar.

Astfel, prin încheierea din 30.01.2013, Tribunalul Galați a admis cererea de recuzare a executorului judecătoresc M.P.L., hotărând ca actele de executare să fie nepăstrate. Deși s-a efectuat adresă la Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Galați pentru desemnarea unui alt executor judecătoresc care să continue executarea din dosarul nr. …/ES-MPL/2010, creditorii au apreciat că este mai oportun să înceapă o nouă executare, deschizând dosarul nr. …/ES-CDC/2013 al BEJ C.D.C., în care a fost încuviințată executarea silită prin încheierea nr. 2954/18.04.2013 a Judecătoriei Galați.

Apelantul a apreciat că încheierea de încuviințare a executării silite nu poate fi catalogată drept act de executare, pentru a fi afectată de încheierea din 30.01.2013 a Tribunalului Galați, astfel încât în prezent ar coexista două executări silite având la bază aceleași titluri executorii, situație de neacceptat.

În opinia apelantului, învestirea BEJ C.D.C. cu aducerea la îndeplinire a titlului executoriu echivalează cu renunțarea la executarea silită începută anterior, astfel încât unul din elementele avute în vedere de instanța de fond nu mai subzistă, deoarece executarea din dosarul nr. …/ES-CDC/2013 nu este o continuare a executării din dosarul nr. …/ES-MPL/2010, întrucât nu se poate continua aceeași procedură prin luarea ei de la capăt, executarea silită din 2013 este guvernată de NCPC, așa că nu ar putea-o continua pe cea din 2010, dacă se continua executarea deja începută nu mai era nevoie de o nouă încuviințare a executării silite, intimații nu s-au conformat dispozițiilor încheierii din 30.01.2013, ci au început altă executare.

A solicitat apelantul admiterea apelului și admiterea plângerii, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Apelul a fost legal timbrat cu taxă judiciară de timbru de 5 lei și timbre judiciare de 0,30 lei.

Legal citați, intimații T.C. și S.E. au formulat întâmpinare, prin av. P.A., prin care au solicitat respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.

Au invocat excepția nulității apelului deoarece a fost semnat de o persoană fără mandat, D.M.D. delegația nefiind semnată de președintele de ședință al C.L.

Au mai invocat excepția tardivității apelului, sentința apelată fiind comunicată la adresa indicată în acțiune, nefiind aplicabil art. 90 alin.1 Cod procedură civilă.

Pe fond, au arătat că titularul dreptului de proprietate, conform înscrierilor din cartea funciară, este C.L., astfel încât plângerea este neîntemeiată.

Au opinat că problema dedusă judecății a fost tranșată irevocabil de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. 22900/233/2011 și de Tribunalul Galați în dosarul nr. 19941/233/2011, iar încheierea prin care a fost recuzat executorul judecătoresc M.P.L. a fost desființată prin Curtea de Apel Galați, cererea de recuzare fiind trimisă spre competentă soluționare Judecătoriei Galați.

Intimatul OCPI Galați a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, reiterând susținerile din întâmpinarea depusă la dosarul primei instanțe.

Prin decizia civilă nr. 245 din 15.05.2014, Tribunalul Galați a respins ca nefondate excepțiile tardivității apelului și nulității apelului pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.

A respins apelul formulat de apelantul C.L. Galați în contradictoriu cu intimații O.C.P.I. Galați, T.C. și S.E., împotriva sentinței civile nr. 5717/31.05.2013 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr. 24614/233/2011, având ca obiect "plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 alin.2 Legea nr.7/1996)";, ca nefondat.

A respins cererea intimaților de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit art. 137 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.

Astfel, a fost analizată cu prioritate excepția tardivității apelului, invocată de intimații S.E. și T.C., asupra căreia s-au reținut următoarele:

Sentința apelată a fost comunicată în data de 09.08.2013, apelantului C.L. Galați la adresa din Galați, str. D., adresă ce fusese indicată de acesta în cererea de chemare în judecată. Pe parcursul procesului, apelantul a indicat sediul procesual ales în Galați, B-dul S., însă cu toate acestea sentința nu a fost comunicată la sediul procesual ales. În consecință, comunicarea sentinței la altă adresă este nelegală, consecința fiind că în ce îl privește pe apelant termenul de exercitare a căii de apel nu a început să curgă, excepția tardivității a fost respinsă ca nefondată.

În privința excepției nulității apelului pentru lipsa dovezii calității de reprezentant, instanța de apel a reținut că cererea de apel a fost semnată de av. D.D.M., din cadrul SCPA D. & A. Împuternicirea avocațială depusă la dosarul cauzei nu este semnată decât de av. D.D.M., dar acest lucru este permis de Statutul profesiei de avocat, fiind un înscris care face dovada calității de reprezentant a avocatului până la înscrierea în fals, conform art. 44 alin.2 din Legea nr. 51/1995, considerente pentru care și această excepție a fost respinsă.

În ceea ce privește fondul cauzei, Tribunalul a constatat că la momentul înscrierii în cartea funciara a imobilului a sechestrului de către BEJ M. P.L., aceasta înscriere s-a efectuat cu îndeplinirea tuturor cerințelor legale.

Faptul că ulterior actele de executare efectuate de către executorul judecătoresc nu au fost păstrate, urmare a admiterii cererii de recuzare, nu poate conduce la concluzia că înscrierea sechestrului a fost nelegală. Actele executorului judecătoresc nu au fost desființate decât la data de 30.01.2013, însă instanța verifică legalitatea înscrierii raportat la momentul efectuării ei. Nici faptul că în prezent ar exista două dosare de executare silită, în care se urmărește valorificarea acelorași titluri executorii, nu are incidență asupra notării sechestrului.

Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că dacă un drept, act sau fapt a fost înscris într-un registru public, se prezumă că el există, cât timp nu a fost radiat sau modificat în condițiile legii, potrivit art. 21 alin. 1 din Cod civil astfel încât înscrierea dreptului de proprietate în evidențele reale imobiliare creează în favoarea titularului dreptului o prezumție legală de proprietate care nu poate fi combătută decât printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă în rectificare de carte funciară.

Or, cum potrivit extrasului de carte funciară în partea a 2-a a cărții funciare, parte referitoare la înscrierile privind dreptul de proprietate, apelantul este înscris ca proprietar, prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, impunându-se respingerea apelului ca nefondat.

Deși apelantul este partea căzută în pretenții în prezentul apel și intimații S.E. și T.C. au solicitat obligarea acestuia la plata de cheltuieli de judecată, cererea a fost respinsă ca nefondată deoarece intimații nu au probat că ar fi angajat cheltuieli în prezenta cauză.

Împotriva acestei decizii civile, în termen legal, au declarat recurs pârâții S.E. și T.C, criticând-o pentru nelegalitate prin prisma greșitei soluționări a celor două excepții invocate în fața instanței de apel, respectiv cea a tardivității apelului declarat de reclamant și cea a lipsei dovezii calității de reprezentare a acestuia, deși, principial, soluția pronunțată pe fondul cauzei este una corectă și îi profită totodată.

Cu privire la recursul astfel motivat, Curtea reține următoarele:

Pentru exercitarea recursului, trebuie îndeplinite condițiile generale necesare pentru exercitarea acțiunii civile, deoarece activitatea juridică nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes. Întrucât pârâții au obținut câștig de cauză în fața instanței de fond și a instanței de apel, nu justifică interes în promovarea recursului, astfel încât acesta va fi respins ca atare.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Recurs respins ca fiind lipsit de interes. Jurisprudență Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)