Redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate. Condiţii.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 523/Ap din data de 22.10.2014
În aplicarea prevederilor art. 466 din Codul de procedură penală (art. 522l din vechiul Cod de procedură penală) nu se impune redeschiderea procesului penal în condițiile în care în datele existente la dosar rezultă că solicitantul a avut cunoștință de existența procesului penal.
Potrivit art. 5221 Cod procedură penală "în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului";.
Extrădarea condamnatului s-a realizat de către autoritățile judiciare germane care au procedat la arestarea condamnatului la data de 5 noiembrie 2011, cererea autorităților judiciare române fiind aprobată la data de 19 decembrie 2011, renunțându-se la regula specialității.
În interpretarea textului de lege menționat, trebuie pornit de la scopul reglementarii procedurii rejudecării cauzei după extrădare, și anume garantarea dreptului persoanei extrădate la un proces echitabil, cu respectarea, în principal, a dreptului său la apărare. În același sens sunt și dispozițiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, potrivit cărora noua procedură de judecată are drept scop salvgardarea dreptului la apărare al persoanei care, judecată și condamnată în lipsă, nu a avut cunoștință de procesul pornit împotriva sa și, prin urmare, nu a fost în măsură să-și facă apărările.
Dreptul persoanei extrădate de a beneficia de rejudecarea unei cauze poate fi restricționat nu numai în situația în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele de judecată sau la pronunțarea hotărârilor, ci și când rezultă că a avut cunoștință, în alt mod, despre desfășurarea judecății. Aceeași interpretare rezultă și din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit căreia, în ipoteza în care o persoană a avut cunoștință despre desfășurarea judecății și cu toate acestea nu s-a prezentat în fața instanțelor, este vorba despre o conduită procesuală culpabilă a persoanei extrădate care nu poate fi invocată în susținerea cererii de rejudecare, conduită neprotejată de prevederile art. 32 alin. l din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.
Interpretarea menționată este sprijinită și de modul în care legiuitorul a înțeles să modifice dispozițiile art. 5221 în noul Cod de procedură penală, confirmând criteriile pentru admisibilitatea cererii de rejudecare enunțate anterior. Astfel, în art. 466 alin. (2) din noul Cod se prevede că "este considerată persoană judecată în lipsă inculpatul care: a) nu a avut cunoștință de proces; b) deși a avut cunoștință de proces în orice mod, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța."
Caracterul conform cu cerințele impuse de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale al unei judecăți desfășurate în lipsa inculpatului, în condițiile în care acesta a renunțat la dreptul de a se prezenta la judecată, a fost deja constatat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauze precum Mihăies împotriva Franței (decizia din 25 mai 1998), Poitrimol împotriva Franței (hotărârea din 23 noiembrie 1993), Colozza împotriva Italiei (hotărârea din 12 februarie 1985).
Posibilitatea soluționării cauzei în lipsa inculpatului este recunoscută și prin Rezoluția nr. 75 (11) a Consiliului Europei privind criteriile ce trebuie respectate în cazul în care o persoană este judecată în lipsă. Astfel, în criteriul nr. 9 se statuează că persoana condamnată în lipsă ar trebui să aibă dreptul de a fi judecată din nou dacă dovedește faptul că absența sa de la judecata inițială este datorată unor cauze independente de voința sa și că nu a avut posibilitatea de a înștiința instanța.
O abordare similară este regăsită și în Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009.
În cauză se constată, contrar celor susținute de intimatul condamnat, că acesta avea cunoștință de existența procedurilor penale care îl priveau. Lipsa acestuia de la judecată îi este imputabilă, în condițiile în care din actele dosarului rezultă indubitabil faptul că avea cunoștință de derularea procedurilor judiciare împotriva sa, iar cu toate acestea a părăsit teritoriul țării. Pe de altă parte, autoritatea judiciară română a procedat la citarea sa la singura adresă de domiciliu cunoscută. Faptul părăsirii ulterioare a teritoriului țării de către condamnat, nu reprezintă un temei justificativ suficient care să impună rejudecarea cauzei, în condițiile în care, astfel după cum se va arăta, acesta avea la cunoștință că este supus unei proceduri penale în fața autorităților române.
Noțiunea de "proces", astfel după cum este prevăzut de art. 466 alin. 2 din Codul de procedură penală, nu trebuie interpretată restrictiv și limitativ, în sensul că se are în vedere doar faza de judecată a cauzei, ci trebuie analizată în ansamblul ei, prin includerea tuturor etapelor pe care un dosar îl poate parcurge, deci inclusiv perioada urmăririi penale, cât și cea de executare a celor dispuse de către instanță alături de perioada cercetării judecătorești.
De altfel, în același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia penală nr. 624 din 29 februarie 2012 a Secției penale, când a analizat condițiile admisibilității unei cereri de rejudecare întemeiată pe prevederile art. 5221 din Codul de procedură penală din 1969, fiind analizate cu această ocazie și prevederile procedurale ce urmau a intra în vigoare la data de 1 februarie 2014.
Raportat la obiectul prezentei cauze, Curtea remarcă faptul că în mod neîntemeiat prima instanță a dat curs cererii condamnatului, în situația în care nu s-a demonstrat, dincolo de orice dubiu, faptul că acesta nu a avut cunoștință de existența prezentului proces penal.
Este cert că intimatul a lipsit de la judecarea cauzei de către Judecătoria Brașov, precum și de către Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, însă acesta a avut cunoștință de derularea față de el a procedurilor judiciar penale în cauza pendinte.
În acest sens, se remarcă faptul că în cursul urmăririi penale în cauză la data de 20 noiembrie 2006 i-a fost adusă la cunoștință încadrarea juridică a faptei precum și dreptul la apărare, fiind audiat în calitate de învinuit în legătură cu infracțiunea comisă la data de 26.10.2006.
De asemenea, la data de 28 noiembrie 2006 condamnatului i-a fost adusă la cunoștință încadrarea juridică și dreptul la apărare, fiind audiat în calitate de învinuit în legătură cu infracțiunea săvârșită la data de 15.11.2006.
Totodată, în legătură cu ultima faptă, din data de 25 septembrie 2007 se constată că la dosar există declarația martorei M. E., care a participat la comiterea infracțiunii din acea zi împreună cu intimatul, din care rezultă faptul că ulterior săvârșirii acțiunii infracționale acesta a fugit fiind urmărit de către organele de poliție, iar a doua zi s-a dus la domiciliul martorei pentru a se interesa despre cele declarate de aceasta în fața organelor judiciare. Ulterior, la data de 28.09.2007, în timp ce petentul se afla la domiciliu au venit organele de poliție, motiv pentru care acesta a fugit din casă.
Totodată, în aceeași ordine de idei, se remarcă faptul că din verificările efectuate de către organele de poliție în legătură cu punerea în executare a mandatului de arestare preventivă emis pe numele condamnatului la data de 4.10.2007, s-a stabilit că intimatul a părăsit teritoriul țării deplasându-se în Polonia, unde a folosit datele de identificare ale fratelui său, îngreunând astfel procedura de identificare în vederea punerii în aplicare a măsurii preventive.
În aceste condiții, este evident faptul că intimatul a avut la cunoștință de derularea procedurilor judiciare în prezenta cauză, procesul penal fiind început, fapt pentru care, raportat la prezenta cerere, se constată că aceasta este neîntemeiată, nefiind împlinită condiția esențială prevăzută de art. 466 alin. 2 din Codul de procedură penală, lipsa de la proces fiind imputabilă condamnatului.
