Reducerea cuantumului penalităților de întârziere. Contract de vânzare-cumpărare. Pretenții bănești
| Comentarii |
|
Judecătoria LIEŞTI Sentinţă civilă nr. 396 din data de 27.05.2014
Reducerea cuantumului penalităților de întârziere. Contract de vânzare-cumpărare. Pretenții bănești. Fond
Cuprins pe materii: Contractul de vânzare-cumpărare. Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori. Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. Nulitatea contractului.
Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației. Constatarea unor clauze abuzive în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absolută parțială a clauzei penale abuzive, până la o limită ce poate fi apreciată ca rezonabilă în raport cu prejudiciul cauzat. Invocarea din oficiu a nulității absolute a clauzei abuzive și înlocuirea de drept cu dispozițiile legale aplicabile în materie. Admitere în parte.
Judecătoria Liești, Secția civilă, Sentința civilă nr. 396/27.05.2014
Prin acțiunea formulată reclamanta S.C. XXX S.R.L., în contradictoriu cu pârâții C.E.C. și G.V.V., a solicitat obligarea, în solidar, a pârâților la plata sumelor restante reprezentând contravaloare marfă livrată, a penalităților de întârziere calculate conform contractului încheiat cu aceștia. Reclamanta a arătat că a desfășurat relații comerciale cu pârâți, în temeiul contractului de vânzare cumpărare, iar reclamanta și-a îndeplinit obligația de a livra marfa la locul, la termenul și în condiții de calitate către debitorul principal, sens în care au fost emise facturi fiscale în valoare totală de 389,84 lei, sumă pe care debitorul nu a înțeles să o achite. A mai precizat creditoarea că, potrivit art. 7 pct 4 din convenția părților, pentru sumele neplătite la termen, debitorul va plăti penalități pentru fiecare zi de întârziere, respectiv 1% pentru fiecare zi de întârziere în primele 30 de zile și 3 % începând cu a 31 -a zi de întârziere. Penalitățile vor fi calculate nelimitat chiar dacă cuantumul lor depășește valoarea mărfii pentru care se datorează plata, anexând în acest sens un tabel privind calculul penalităților.
Acțiunea a fost admisă în parte.
Potrivit contractului de vânzare cumpărare nr. XXXX/09.07.2013 încheiat între S.C. XXXX S.R.L., în calitate de vânzător și C. E. C., în calitate de cumpărător (debitor principal), reclamanta s-a obligat să vândă și să predea produsele prezentate spre comercializare, iar debitoarea s-a obligat să achiziționeze produse prezentate în Catalog și să le achite. Totodată, în art. 5.2 al contractului este prevăzut ca termenul de plată al facturilor 30 zile de la data emiterii acestora. În cuprinsul contractului la capitolul ";Obligațiile și drepturile cumpărătorului"; - la art. 7.4 este prevăzut că în caz de întârziere în efectuarea plății, să plătească penalități în cuantum de 1 % pe zi de întârziere în primele 30 de zile și 3% începând cu a 31-a zi de întârziere, iar cuantumul penalităților pot depăși cuantumul debitului principal. În ceea ce privește pârâtul G. V. V., acesta are calitatea de fideiusor și conform art. 10.3 din contract, acesta s-a obligat să raspundă în solidar cu cumpărătorul în caz de neexecutare a obligațiilor de plată.
În drept, având în vedere situația de fapt reținută, instanța arată că potrivit art. 1270 Codul civil: Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, potrivit principiului pacta sunt servanda, acestea fiind ținute să-și exercite drepturile, respectiv să-și îndeplinească obligațiile întocmai cum au fost prevăzute în contract.
Totodată, conform prevederilor art. 1516 C.civ. creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației asumate de către debitor prin contract. În materia contractelor sinalagmatice, debitorul va putea fi obligat de către instanță la executarea silită a obligațiilor contractuale asumate ori de câte ori creditorul face dovada îndeplinirii obligației sale, iar debitorul nu face proba executării obligațiilor asumate prin contract.
Instanța a constatat caracterul cert, lichid și exigibil al creanței reclamantei, întrucât aceasta rezultă din contractul de vânzare cumpărare nr. XXXX/09.07.2013, înscris semnat de către părți, precum și din cele 2 facturi, respectiv factura seria XXX nr. XXX/11.07.2013 și factura seria XXX nr. XXX/11.07.2013, cuantumul acesteia fiind determinat, în privința debitului principal - 389,84 lei, iar creanța este exigibilă dat fiind faptul că termenele de plată stipulate în contract erau împlinite la data introducerii cererii de chemare în judecată.
În ce privește împrejurarea neachitării acestei datorii, aceasta este confirmată în cauză de probele administrate. Cum în cauză pârâții nu au făcut nicio dovadă în acest sens, neexecutarea obligației de către aceștia rezultă cu certitudine și le este imputabilă.
Referitor la obligarea debitorului la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1 % pe zi de întârziere în primele 30 de zile și 3% începând cu a 31-a zi de întârziere, instanța a constatat că stipularea unor asemenea penalități, echivalează cu o penalitate cumulată de 1095 % pe an, ceea ce contravine dispozițiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Astfel, potrivit Legii nr. 193/2000 art. 4: alin. 1 o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și alin. 2 o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
În cazul de față, instanța observă că între părți nu a fost încheiat un contract ca urmare a unei negocieri, dovadă fiind forma tip a contractului, cu rubricile libere în dreptul cumpărătorului și fideiusorului, completate ulterior cu pixul, motiv pentru care consideră că nu au fost negociate clauzele contractuale privind cuantumul penalităților de întârziere. Simpla semnare a acestui tip de contract nu reprezintă negociere.
Totodată, conform literei i) din anexa Legii nr. 193/2000, este considerată clauză abuzivă clauza care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, ipoteză pe care instanța o apreciază îndeplinită în cauză.
Instanța constată că debitul principal este în valoare de 389,84 lei, iar penalitățile de întârziere calculate pentru aprox. 3 luni de la data scadenței sunt în valoare de 947,31 lei.
Observând cuantumul penalităților de întârziere stabilit prin clauzele contractului încheiat de părți în caz de neplată a facturilor scadente, respectiv 947,31 lei, se poate constata că penalitatea impusă se află într-o disproporție vădită cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând costurile pentru recuperarea creanței, generând astfel un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe și în detrimentul consumatorului.
Nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publică, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absolută parțială a clauzei penale abuzive, până la o limită ce poate fi apreciată ca rezonabilă în raport cu prejudiciul cauzat. Sancțiunea nulității are caracter virtual, dar rezultă în mod neîndoielnic din modul în care este redactată dispoziția legală, ca și din rațiunea și scopul acesteia.
În acest sens, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv. (cauza Ferenc Schneider, C 137/08).
Curtea a statuat că "în ce privește problema dacă o instanță învestită cu un litigiu decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant și un consumator poate verifica din oficiu în ce măsură clauzele cuprinse în acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat că sistemul de protecție introdus prin directivă pornește de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual și al forței de a negocia, într-o poziție dezavantajoasă față de comerciant și deține un nivel mai scăzut de cunoștințe față de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influența conținutul acestora. ( pct. 46)
Astfel, în cadrul atribuțiilor care îi revin în temeiul dispozițiilor directivei, instanța națională trebuie să verifice dacă o clauză din contractul care face obiectul litigiului cu care este sesizată intră în domeniul de aplicare al acestei directive. În caz afirmativ, instanța menționată este obligată să aprecieze, dacă este cazul din oficiu, această clauză în raport cu cerințele privind protecția consumatorului prevăzute de directiva menționată. ( pct. 49)
Totodată, instanța are în vedere și prevederile art. 1247 alin. 3 din C. civ. prin care instanța este obligată sa invoce din oficiu nulitatea absolută.
Din punct de vedere al efectelor nulității, dispozițiile art. 1255 alin. 2 C. Civ. prevede: În cazul în care contractul este menținut în parte, clauzele nule sunt înlocuite de drept cu dispozițiile legale aplicabile ( în cauză fiind dobânda legală ).
Reglementarea în materia dobânzilor este dată de O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești.
Astfel, potrivit art. 1 alin. 3 din O.G. 13/2011 Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.
În ceea ce privește valoarea dobânzii legale penalizatoare, instanța are în vedere prevederile art. 3 alin. 2 din O.G. 13/2011: Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.
Față de cele menționate, acțiunea a fost admisă în parte, respectiv a obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 389,84 lei, reprezentând debit neachitat și la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă debitului, calculată în baza art. 3 alin. 2 din O.G. 13/2011, începând cu data de 10.08.2013 și până la data plății integrale a debitului neachitat. A respins restul pretențiilor ca neîntemeiate.
