Rejudecare după extrădare. Jurisprudență Infracţiuni

Judecătoria ARAD Sentinţă penală nr. 2329 din data de 24.09.2013

Rejudecare după extrădare - condiții de admisibilitate

Tip. Sentința penala

Nr./Data: 2329 (24.09.2013)

Autor: Judecătoria Arad

Domenii asociate: Infracțiuni

Dosar nr. 10576/55/2013, sentința penala nr. 2329/2013, definitiva prin nerecurare.

În fata instanței condamnatul D. A. a solicitat rejudecarea cauzei care a făcut obiectul dosarului nr. 14188/55/2006 al Judecătoriei Arad arătând că nu a fost prezent la termenele de judecata și nu cunoaște daca apărătorul ales pe care l-a avut a promovat sau nu vreo cale de atac cu privire la sentința penală a cărei rejudecare a solicitat.

Instanța a constatat că cererea de rejudecare a cauzei formulată de către petent și întemeiată pe dispozițiile art.522 ind.1 Cod procedură penală este neîntemeiată, iar petentului nu i-a fost încălcat în nici un fel dreptul la apărare cu ocazia judecării sale.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 5221 din Codul de procedură penală "în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanță care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului. Dispozițiile art.405-408 se aplică în mod corespunzător";.

Acest text evidențiază faptul că această rejudecare nu este o obligație impusă instanțelor de judecată, ci doar o posibilitate a acestora de a dispune, în funcție de circumstanțele specifice fiecărei cauze, rejudecarea cauzei pentru persoanele ce au fost judecate în contumacie și care au fost ulterior extrădate.

În situația în care petentul s-a sustras în mod voluntar de la judecată într-o cauză penală, aceasta nu constituie o limitare disproporționată a dreptului la un tribunal și nici a dreptului la un proces echitabil, deoarece acesta a refuzat să fie prezent în fața instanțelor, ceea ce semnifică că susnumitul, prin propria sa voință și în mod neechivoc, a renunțat la dreptul de a fi ascultat de tribunal și la dreptul de a se apăra în proces (Comis. EDH, 25 mai 1998, nr.36106/1997, Mihaiec c/France).

Instanța a reținut că petentul a fost audiat în faza urmăririi penale iar în fața instanței personal a formulat o cerere olografa prin care a solicitat acordarea unui termen pentru angajarea unui apărător, de asemenea a declarat apel si recurs ambele cererii olografe semnate si date personal de către petentul - condamnat D.A.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, instanța a considerat că petentului nu i-au fost încălcate drepturile prevăzute în normele europene referitoare la dreptul la un proces echitabil, motiv pentru care cererea de rejudecare după extrădare formulată de către petentul - condamnat D.A. și reglementată de art.522 ind.1 Cod procedură penală, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Rejudecare după extrădare. Jurisprudență Infracţiuni