Respingerea propunerii de arestare preventivă şi luarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara, în cursul urmăririi penale
| Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Sentinţă penală nr. 25 din data de 24.05.2013
Prin încheierea nr. 9 A din 23.05. 2013, Judecătoria Alexandria a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă aceeași instanță privind arestarea preventivă a inculpatului P.I.S. În baza art. 1491 și art. 148 lit. f Cod Procedură Penală s-a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru săv. infracț. prev. și ped. de art. 208 alin. 1 -209 al. 1 lit. g Cod Penal și art. 192 alin. 2 Cod Penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod Penal pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 23 mai 2013, până la data de 20 iunie 2013, inclusiv.
S-a dispus, totodată, emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că, la data de 23.05.2013, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria a formulat propunere motivată de arestare preventivă a inculpatul P.I.S., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. 1 -209 al. 1 lit. g Cp. și art. 192 alin. 2 Cod Penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod Penal, reținându-se că în seara zilei de 05.05.2013, a pătruns fără drept în curtea și în locuința părții vătămate N.M. de unde a sustras mai multe recipiente cu ierbicide și pesticide, în valoare totală de 8.992, 94 lei, bunuri ce aparțineau SC ----SRL.
S-a invocat de procuror existența cazului prev. de art. 148 alin. 1 lit. f Cod Procedură Penală, sens în care s-a arătat că inculpatul a sustras bunuri de o valoare ridicată, în scopul vinderii și a obținerii de foloase necuvenite, iar pentru infracțiunile săvârșite, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani dar și faptul că există probe potrivit cărora lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea de săvârșire a faptelor.
Învinuitul a fost reținut pentru 24 de ore.
S-a constatat de instanța de fond că există indicii temeinice că inculpatului a săvârșit infracțiunile de furt calificat, prev. de art. 208 alin.1 - art. 209 alin.1 lit. g și art. 192 alin. 2 Cod Penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod Penal, în sensul definiției dată indiciilor temeinice date de art.68¹ Cpp., fapta de furt calificat este prevăzute de lege cu închisoare mai mare de 4 ani, respectiv de la 4 ani la 18 ani, așa încât s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de arestare preventivă înscrise la art. 148 alin. 1 litera f Cpp.
S-a constatat totodată că, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, ce rezultă atât din gravitatea faptelor comise, dar și din reacția pe care ar putea să o determine în rândul societății în lipsa unor măsuri din partea autorităților, constând în încurajarea altor persoane de a comite fapte asemănătoare și fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate.
Față de considerentele expuse, s-a apreciat de instanța fondului că măsura arestării preventive a inculpatului P.I.S. este necesară pentru apărarea ordinii publice și desfășurarea în bune condiții a procesului penal, așa încât, în baza art. 149¹ și art. 148 lit. f Cpp., s-a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 29 de zile.
Împotriva încheierii nr. 9 A din 23.05.2013 pronunțată de Judecătoria Alexandria a declarat recurs inculpatul, susținând că nu este îndeplinită condiția pericolului concret pentru ordinea publică, date fiind împrejurările în care s-au comis faptele și lipsa antecedentelor penale.
Ascultat în recurs, în raport de dispozițiile art. 150 Cpp. și art. 5 din CEDO, inculpatul a declarat că recunoaște fapta comisă și o regretă. A mai arătat că, din suma obținută în urma faptei de furt i-a revenit doar 200 lei, restul fiind încasați de sora sa, la îndemnul căreia a și comis fapta de furt și are în întreținere un copil minor, în vârstă de 2 ani.
Analizând recursul declarat de inculpat în raport de motivele invocate dar și din oficiu, conform art. 3856 alin. 3 Cpp., tribunalul a apreciat că acesta are un caracter întemeiat.
Așa cum a reținut și prima instanță, potrivit art.149 indice 1 din Cpp., măsura arestării preventive poate fi dispusă dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 143 Cpp., dacă există vreunul din cazurile de la art. 148 Cpp. și dacă se consideră că arestarea inculpatului este necesară în interesul urmăririi penale.
Aceleași rațiuni instituționale se regăsesc și în dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, potrivit cărora inculpatul poate fi lipsit de libertatea sa daca exista motive verosimile de a (se) bănui ca a săvârșit o infracțiune.
Din probele administrate se reține, într-adevăr, existența unor indicii temeinice, în sensul că inculpatul a săvârșit în condițiile concursului real de infracțiuni fapta de furt calificat, încadrată în dispozițiile art.208-209 alin. 1 litera g Cod Penal și violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 2 Cod Penal, totul cu aplicarea art. 33 litera a Cod Penal, constând în aceea că, în seara zilei de 05.05.2013 a pătruns fără drept în curtea locuinței părții vătămate N.M., de unde a sustras mai multe recipiente cu erbicide și pesticide, în valoare totală de 8.992, 94 lei, bunuri ce aparțineau SC --- SRL . În acest sens sunt denunțul, proces verbal de cercetare la fața locului, declarația părții vătămate, proces verbal de conducere în teren, planșe foto, proces verbal de predare primire a unei părți din bunurile sustrase, declarații martori, adresă prejudiciu, declarații inculpat.
Conform art. 68 indice 1 Cpp., sunt indicii temeinice, atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta, noțiunea de indicii temeinice neputându-se confunda cu aceea de probe certe de vinovăție. În materia măsurilor preventive, prezumția de nevinovăție trebuie să fie o constantă, evitându-se judecarea fondului cauzei și deci recurgerea la probele certe de vinovăție în vederea angajării răspunderii penale.
Raportat la toate datele cauzei, se reține, așadar, existența unei presupuneri rezonabile în sensul că inculpatul a săvârșit fapta imputată, ce rezultă din existența unui ansamblu de date verosimile și credibile care, toate împreună, în analiza dialectica a cauzalității lor, conturează un ansamblu de indicii temeinice, în sensul noțiunii prevăzute de art.143 Cpp., fără a se confunda cu probele certe de vinovăție.
Propunerea de arestare preventivă a fost motivată de prima instanță prin existenta faptei și a săvârșirii acesteia de către inculpat, precum și prin aceea ca lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă din natura infracțiunii, modul de comitere a faptei, precum și din gradul de insecuritate pe care îl generează o astfel de faptă în rândul comunității.
Constată tribunalul, raportat la datele și elementele probatorii ale cauzei, că infracțiunile de furt calificat și violare de domiciliu pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului sunt grave, însă în cauză nu există nici o probă certă că, lăsat în libertate, inculpatul P.I.S. va împiedica buna desfășurare a urmăririi penale sau a judecății, că va comite noi infracțiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Se are în vedere și aspectul că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, a recunoscut comiterea faptei, contribuind în mod esențial la aflarea adevărului prin declarațiile sa, a recuperat o parte din prejudiciu, iar toate acestea constituie, in opinia instanței, date pozitive care caracterizează persoana inculpatului.
De asemenea, pericolul concret pentru ordinea publică trebuie să rezulte din modul de operare, urmarea produsă și particularitățile faptei, cu privire la care exista indicii temeinice si motive credibile de a bănui ca a fost săvârșită, arestarea inculpatului trebuind să aibă drept scop asigurarea bunei desfășurări a procesului penal. În aprecierea pericolului concret pentru ordinea publica pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, trebuie avut în vedere, pornind de la premisa faptei săvârșite și a valorii sociale ocrotite, elementele care pot contura convingerea că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publica, respectiv capacitatea inculpatului de a conștientiza pe deplin comportamentul antisocial, raportat atât la valorile comunității din care fac parte, cât și la propria persoana, posibilitatea comiterii de alte fapte in viitor sau profilul antecedentei infracționale, dar, astfel de elemente nu se regăsesc în cauză.
Pe de altă parte, se apreciază că măsura arestării preventive, care presupune excluderea inculpatului din mediul în care în mod curent își duce existenta, trebuie să aibă un corespondent obiectiv în caracterul reprobabil al faptei inculpatului și al persoanei acestuia, față de care această măsură trebuie să fie singurul mijloc de asigurare a protecției societății. Dispunerea arestării preventive față de inculpat în condițiile menționate anterior ar avea consecințe contrare celor urmărite de legiuitorul penal, justificându-se doar pentru valorificarea exemplarității în cadrul prevențiunii generale și mai puțin pentru reeducarea inculpatului, care ar conștientiza această măsură ca pe o sarcină excesivă, dincolo de povara în sine a faptei imputate.
Reținerea exclusivă și generică a sintagmei «pericol concret pentru ordinea publica, întemeiat pe sentimentul de insecuritate socială pe care îl generează o astfel de fapta în rândul comunității», ca argument pentru solicitarea si justificarea unei măsuri de excepție, cum este aceea a măsurii arestării preventive, fără a ține seama de posibilitatea luării unor măsuri alternative la arestarea preventivă, nu îndeplinește cerințele unei juste judecăți și ale unui proces echitabil. Or, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat că art. 5 § 3 cere autorităților naționale, cărora li se solicită luarea măsurii detenției provizorii, să ia în calcul măsuri alternative prevăzute de lege neprivative de libertate (Cauza Jabłoński c. Pologne Patsouria).
Din această perspectivă, instanța de control judiciar apreciază că față de persoana inculpatului P.I.S., tânăr în vârstă de 23 ani, nu se poate reține caracterul unei amenințări grave pentru ordinea publică, având în vedere că acesta nu a probat indiferență absolută în privința consecințelor faptei sale, nici agresivitate persistentă, ba dimpotrivă, a recunoscut faptele și a regretat comiterea acestora. În acest context instanța distinge între devianța accidentală, cu nimic scuzabilă, dar față de care metodele represive trebuie sa evite excluderea inculpatului din mediul social în care trăiește și trimiterea sa într-un mediu mai degrabă ostil, acela al privării de libertate - pe de o parte - și devianța persistentă, ca stil de viață și care prin ea însăși prezintă un pericol ce îndreptățește necesitatea împiedicării producerii altor fapte asemănătoare, prin privarea de libertate, pe de altă parte.
Împrejurările concrete în care se presupune că au fost comise faptele de către inculpat, coroborat cu lipsa antecedentelor penale și atitudinea procesuală a acestuia, de recunoaștere și de regret (fapta imputată acestuia având - în contextul actual - un caracter accidental) nu acreditează ideea că lăsat în libertate, inculpatul va comite alte fapte prevăzute de legea penală și/sau că buna desfășurare a procesului penal ar fi împiedicată. De asemenea, se apreciază că nu există temeiuri clare, concrete pentru a se presupune că sentimentul de liniște și siguranță colectiv al comunității în care presupusa faptă s-a comis ar fi perturbat, dacă prezumtivul autor ar fi lăsat în libertate.
Ca atare, tribunalul constată că din probele administrate în cauză rezultă că nu sunt întrunite cumulativ condițiile impuse prin dispozițiile art. 136, 143 și 148 alin.(1) lit. f Cpp, respectiv că inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea altor persoane sau că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică și că pentru buna desfășurare a procesului penal s-ar impune luarea fata de acesta a măsurii preventive privative de libertate.
Față de temeiurile astfel analizate și gravitatea faptei imputate inculpatului se apreciază ca fiind suficientă, luarea măsurii preventive prevăzute de art. 1451 Cpp., fiind cumulativ îndeplinite condițiile prevăzute de art. 136 și 143 alin. (1) coroborate cu dispozițiile art. 1451 Cpp.
În raport de toate aceste considerente, tribunalul, în baza art. 38515 pct. 2 litera d Cpp., a admis recursul inculpatului, a casat încheierea recurată și, rejudecând în fond, în baza dispozițiilor art. 149 indice 1 alin.(12) Cpp., cu referire la art.146 alin.11 indice 1 Cpp., art. 136 alin.(1) lit. b) Cpp., raportat la art.1451 din Cpp., cu referire si la art. 143 alin.(1) Cpp., a dispus respingerea propunerii de arestare preventivă a inculpatului și luarea față de acesta a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, pe o durată de 30 zile, impunându-i obligațiile prevăzute de disp. art.145 alin.11 Cpp.
S-a făcut aplicarea art.145 alin.(2)1 Cpp și art.145 alin. (3) Cpp., atrăgându-se atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
