Revocarea suspendării executării pedepsei (art.583 cpp)
Comentarii |
|
Judecătoria SĂVENI Sentinţă penală nr. 26 din data de 17.01.2017
Dosar nr. xxx/297/2016
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SĂVENI
Ședința publică de la 11 iulie 2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - xxxxxxxx
Grefier - xxxxxxxxxxxxxxx
Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni - reprezentat prin
Prim-procuror xxxxxxx
SENTINȚA PENALĂ NR. xxxxx
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe partea vătămată xxxxxxxxxxxx condamnat xxxxxxxxxx, având ca obiect revocarea suspendării executării pedepsei (art. 583 CPP) .
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns condamnatul, asistat de av. ales xxxxxxxxxxxxx pentru partea vătămată lipsă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, s-a luat act de ancheta socială comunicată la dosar de Primăria Ungureni, apărătorul condamnatului depune la dosar dovada achitării sumei de 200 lei din prejudiciul datorat.
Văzând că nu mai sunt de dat alte explicații ori de formulat cereri noi, conform art. 387 alin. 2 Cod procedură penală, instanța declară terminată cercetarea judecătorească, fiind deschise dezbaterile.
Av. XXXX pentru petenta-p.vătămată solicită admiterea cererii și revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 399/23.06.2014 a Judecătoriei Săveni, definitivă prin D.P. nr. 469/10.06.2015 a Curții de Apel Suceava, întrucât condamnatul - cu rea-credință - nu și-a îndeplinit obligațiile civile din sentință.
Reaua-credință a condamnatului constă în faptul că acesta a avut posibilitatea să achite parte din prejudiciul cauzat, este de notorietate faptul că tatăl condamnatului este persoană fizică autorizată având posibilitatea de a-l ajuta, a trecut aproximativ 1 an de la rămânerea definitivă a sentinței și condamnatul nu a achitat nici o sumă de bani, cu toate că acesta a fost plecat la lucru în Germania. De asemenea, în cursul executării silite condamnatul a înstrăinat autoturismul VW Passat tocmai în scopul sustragerii de la executarea silită, tatăl condamnatului învederând, în mod repetat, faptul că fiul său nu va achita niciodată prejudiciul cauzat. Pe de altă parte, apărătorul părții civile arată că deși condamnatul se află în termenul prev. de art. 84 C.P./1969, conform Deciziei I.C.C.J.nr. 14/2011 s-a stabilit că sesizarea instantei in vederea revocarii suspendarii conditionate a executarii pedepsei, in cazul neindeplinirii de catre condamnat a obligatiilor civile stabilite prin hotararea de condamnare, trebuie facuta inainte de expirarea termenului de incercare, indiferent daca judecarea cauzei are loc anterior sau ulterior expirarii acestui termen, astfel încât solicită admiterea cererii și executarea de către condamnat a pedepsei în regim de detenție.
Av. XXXXXXXXX pentru condamnat, solicită respingerea cererii, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că inculpatul-condamnat nu are bunuri bunuri materiale sau animale, nu realizează venituri, a întreprins demersuri conform înscrisurilor depuse pentru a se angaja, nu are bunuri urmăribile. Arată că, într-adevăr, condamnatul a fost la muncă în Germania dar a avut doar slujbe temporare, nici măcar sezoniere, are familie, un copil minor, sumele mici de bani pe care le-a câștigat fiind pentru întreținerea familiei. Referitor la faptul că tatăl condamnatului realizează unele venituri, arată că acesta are familia sa, veniturile realizate sunt precare.
În concluzie, solicită respingerea cererii de revocare a suspendării executării pedepsei, sentința de condamnare aflându-se înlăuntrul termenului legal prevăzut de C.p.p. în care condamnatul are posibilitatea să achite prejudiciul. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Condamnatul, având cuvântul, arată că urmează să plece la muncă în Italia, va plăti despăgubirile la care a fost obligat.
Reprezentantul Ministerului Public, procuror XXXXXXXXX solicită admiterea cererii formulată de petentă și revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată prin Sentința penală nr. 399/23.06.2014 a Judecătoriei Săveni, condamnatul nefăcând dovada achitării despăgubirilor la care a fost obligat prin sentință.
Dezbaterile au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio conform disp. art. 369 alin.1 Cod procedură penală.
I N S T A N Ț A ,
Asupra cererii de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.02.2016, sub nr. XXXXX, partea vătămată SXXXX în calitate de parte civilă, în temeiul art. 15 al. 1 și 2 din Legea nr. 187/2012, raportat la art. 84 Cod penal vechi, a solicitat revocarea beneficiului suspendării condiționate a pedepsei de un an închisoare aplicată inculpatului XXXXXX, prin S.p. nr. 399/23.06.2014 a Judecătoriei Săveni, definitivă prin d.p. nr. 469/10.06.2015 a Curții de Apel Suceava, pentru săvârșirea infracțiunii de "distrugere";, condamnatul fiind obligat la plata sumei de 190.337,16 lei cu titlu de daune materiale produse ca urmare a săvârșirii infracțiunii.
Prin D.p. nr. 469/10.06.2015 a Curții de Apel Suceava, i s-a atras atenția inculpatului cu privire la art. 84 din codul penal anterior, în cazul neexecutării obligațiilor civile dispuse prin hotărârea judecătorească.
În motivare, arată partea vătămată că de la data rămânerii definitive a sentinței, respectiv 10.06.2015, condamnatul nu a achitat nici un leu din suma la care a fost obligat, motiv pentru care s-au adresat BEJ Sînziana Secrieru din Botoșani pentru punerea în executare silită a titlului executoriu, înregistrându-se dosarul nr. 853/2015.
Executorul judecătoresc a emis încheierea din 04.02.2016 prin care dispus încetarea executării silite, reținând următoarele: In urma investigațiilor efectuate la Primăria Comunei Ungureni, Oficiul registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Botosani, Direcția Sanitar-Veterinară Botoșani, I.T.M. Botoșani, ANAF Botoșani, Primăria Municipiului Botoșani, s-a constatat, în urma adreselor întocmite de aceste instituții, că debitorul nu figurează cu bunuri mobile sau/și imobile, nu înregistrează venituri, nu deține conturi bancare, nu figurează înregistrat ca asociat/administrator la nici o societate și nici nu figurează înregistrat cu animale (bovine, ovine, caprine, porcine).
In urma investigațiilor efectuate la Instituția Prefectului Botoșani-Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, s-a comunicat adresa nr. 50.006 din 15.10.2015 de unde reiese faptul că debitorul XXXXXXX figurează cu un autovehicul marca Volkswagen Passat, de culoare albastru, din anul 2004, serie WVWZZZ3BZ5P008406, cu nr. de înmatriculare BT-92-SRM, drept pentru care în conformitate cu prevederile art. 731 Cod procedură civilă s-a emis somație mobiliară pe numele debitorului, prin care i s-a pus în vedere faptul că, neachitarea debitului presupune continuarea executării silite prin urmirea mobiliară a autovehiculului descris mai sus.
Debitorul nu s-a conformat, drept pentru care prin procesul-verbal data de 19.10.2015 a fost sechestrat autovehiculul Volkswagen Passat, conform procesului-verbal fiind comunicat în conformitate cu prevederile art. 740 alin. 4 Cod procedură civilă.
La cererea creditorului, executorul judecătoresc s-a deplasat la domiciliul debitorului XXXXXXX, XXXX, unde era prezent domnul XXXX, tatăl debitorului. Aici s-a constatat, conform procesului-verbal din data de 05.11.2015, ora 1600, faptul că debitorul XXXXXXXX nu era prezent la domiciliu, iar din cele relatate de tatăl său, s-a reținut că debitorul este plecat din țară, mai exact Germania. Mai mult, tatăl debitorului a precizat că fiul său, debitorul XXXXXXX nu are bunuri și nu are posibilitate de a achita debitul datorat creditorului XXXXXX., prin administrator XXXX. Întrebat despre proprietatea imobiliară unde figurează debitorul cu domiciliul, domnul XXXXXXXX a declarat ca acestea îi aparține și solicită să i se transmită creditorului că nu va reuși să recupereze debitul nici de la debitorul XXXXX și nici de la un alt membru al familiei XXXXXXX.
Referitor la bunul mobil constând în autovehicul marca VW Passat, tatăl debitorului a menționat faptull că această mașină a fost înstrăinată în urmă cu aproximativ 1 an și jumătate, însă noul proprietar nu a definitivat actele datorită taxei de înmatriculare foarte mari. Procesul-verbal a fost semnat și înmânat domnului XXXXXXX, tatăl debitorului.
Întrebat dacă cunoaște întocmai dispozițiile instanței de judecată cu referire la art. 84 din Codul penal de la 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării a exercitării pedepsei principale în cazul în care nu se achită obligațiile civile, domnul XXXXXXX a menționat faptul că va face tot posibilul ca fiul său să nu facă închisoare, dar în același timp își menține punctul de vedere cu privire la neplata debitului.
Ulterior, în data de 24.11.2015 avocatul ales al debitorului, domnul XXXXXXX, a adus la cunoștința executorului judecătoresc, prin documentele depuse la dosarul execuțional, faptul că debitorul este plecat din țară și nu înregistrează venituri, conform adeverinței de venit pe anul 2015, eliberată de Primăria com. Ungureni jud. Botoșani.
Executorul judecătoresc a întocmit în data de 14.01.2016 adresa prin care debitorul XXXXXXXX avea obligația, în conformitate cu prevederile art. 627 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă, să comunice situația bunurilor deținute în proprietate deplină cât și pe cote părți, acesta fiind invitat la sediul executorului judecătoresc în data de 03.02.2016, începând cu ora 10:30.
Debitorul a luat la cunoștința, conform dovezii de comunicare a actelor de procedura aflată la dosarul execuțional nr. 853/2015, iar în data de 03.02.2013 acesta s-a prezentat la sediul executorului judecătoresc și a precizat că s-a întors în țară în urmă cu puțin timp, deoarece nu a reușit să-și găsească un serviciu în străinătate. Acesta nu a achitat nici o sumă de bani și nici nu a solicitat executorului judecătoresc să obțină acceptul creditorului cu privire la o eventuală plata eșalonată, fapt ce denotă lipsa totală de interes a debitorului cu privire la obligațiile ce îi revin.
Se apreciază de persoana vătămată că debitorul condamnat a acționat cu rea-credință cu privire la patrimoniul său, a înstrăinat autoturismul marca Volkswagen Passat cu care figura în proprietate tocmai pentru a-și crea o stare de insolvabilitate totală; cu toate că a fost în Germania la muncă nu a înțeles să achite nici măcar un leu suma la care a fost obligat, mai mult a declarat executorului judecătoresc că nu va achita suma de bani întrucât nu dorește acest lucru și că nu i se poate întâmpla nimic dacă nu va achita debitul.
Condamnatul legal citat s-a prezentat în instanță, la dosar s-au depus înscrisuri de către acesta (f. 47-50, 55 ds.).
Instanța a dispus, la cererea condamnatului, efectuarea unei anchete sociale de către Primăria com. XXXXX , fiind atașată la filele 53-54 ds.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța va constata următoarele:
Prin S.p. nr. 399/23.06.2014 a Judecătoriei Săveni, definitivă prin D.P. nr. 469/10.06.2015 a Curții de Apel Suceava, astfel cum a fost desființată în parte, inculpatul XXXXXXXX a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, cu aplicarea disp. art. 81 cu aplicarea art. 83 C.p./1969, condamnatul fiind obligat la plata sumei de 190.337,16 lei cu titlu de daune materiale produse ca urmare a săvârșirii infracțiunii.
Prin D.p. nr. 469/10.06.2015 a Curții de Apel Suceava, i s-a atras atenția inculpatului cu privire la art. 84 din Codul penal/1969, în cazul neexecutării obligațiilor civile dispuse prin hotărârea judecătorească.
Analizând dosarul de executare nr. 853/2015 al Biroului Executorului Judecătoresc Sînziana Secrieru rezultă că debitorul XXXXXXXXX nu figurează cu bunuri urmăribile în evidențele Primăriei com.Ungureni, imobilul în care locuiește este proprietatea părinților acestuia, debitorul fiind în insolvabilitate, motiv pentru care s-a încetat executarea silită în conformitate cu prevederile art. 703 alin. 1 pct. 2 C.p.civ.
Din analiza adresei nr. 740231962887/17.11.2015 a Serviciului fiscal Orașenesc Săveni rezultă că acest condamnat nu figurează în evidențele fiscale cu venituri impozabile pentru anul 2015 (f.48 ds.). Același lucru se constată și în adeverința nr. 9860/17.11.2015 eliberată de Primăria Ungureni, fila 47, respectiv nu figurează în evidențe cu bunuri cât și în ancheta socială (f. 53-54 ds.)
În fapt, se constată că petenta S.C. XXXXXX - prin administrator XXXXX, a solicitat revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 1 an închisoare, motivat de faptul că acest condamnat nu a achitat, cu rea-credință, nici o sumă din totalul la care a fost obligat prin sentința de condamnare.
S.p. nr. 399/23.06.2014 a Judecătoriei Săveni, a rămas definitivă prin D.P. nr. 469/10.06.2015 a Curții de Apel Suceava , termenul de încercare de 3 ani a început să curgă la data de 10.06.2015 si expira la data de 09.06.2018.
In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 447 alin. 2 din V. Codul de procedura penala raportat la art. 84 si art. 864 din Codul penal/1969, admitând recursul in interesul legii, Inalta Curte de Casatie si Justitie a pronuntat Decizia nr. 14 din 17.10.2011, prin care a stabilit ca: "Sesizarea instantei în vederea revocarii suspendarii conditionate a executarii pedepsei sau a suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere, in cazul neindeplinirii de catre condamnat a obligatiilor civile stabilite prin hotararea de condamnare, trebuie facuta inainte de expirarea termenului de incercare, indiferent daca judecarea cauzei are loc anterior sau ulterior expirarii acestui termen. "
Prezenta cerere a fost introdusa în termen legal.
Potrivit art. 84 Cod penal/1969, daca pana la expirarea termenului de încercare, condamnatul nu a indeplinit obligatiile civile stabilite prin hotararea de condamnare, instanta dispune revocarea suspendarii executarii pedepsei.
Daca pana la expirarea termenului de încercare nu au fost respectate obligatiile civile prevazute in art. 84 din V.Codul penal, partea interesata sau procurorul sesizeaza instanta care a pronuntat in prima instanta suspendarea, în vederea revocarii suspendarii executarii pedepsei.
Potrivit art. 583 alin. 2 C.p.p., dacă, până la expirarea termenului prevăzut la art. 93 alin. (5) din Codul penal, condamnatul nu a respectat obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare partea interesată sesizează instanța care a pronunțat în primă instanță suspendarea, în vederea revocării acesteia.
Pe fond, convingerea magistratului este acea stare a unei persoane răspunzătoare de aplicarea legii, bazată pe buna-credință, care este împăcată cu propria conștiință morală care a îndrumat-o în aflarea adevărului prin utilizarea tuturor mijloacelor legale, respectiv a probelor. Convingerea ce stă la baza hotărârilor pe care un judecător le pronunță are drept fundament o conștiință juridică ce se formează numai după epuizarea duelului judiciar. Pentru a ajunge însă la o anumită convingere judecătorul va face o analiză logică, științifică și riguroasă a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor și a aprecierii lor ca un tot unitar. Așa fiind, câtă vreme convingerea magistratului respectă principiul constituțional al independenței judecătorului care se supune numai legii, atunci ea nu poate fi privită ca un impediment în înfăptuirea actului de justiție, ci, dimpotrivă, ca o garanție a lui. Chiar dacă judecătorul, asemeni multor altor profesiuni, poate dezvolta în cadrul activității sale anumite deprinderi, acest fapt nu echivalează cu libertatea sa de a da dezlegare unei pricini bazându-se numai pe ceea ce ar putea crede, deoarece "cunoașterea" evenimentului supus judecății presupune existența unui echilibru între acuzare și apărare, astfel încât acuzația să fie dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În analiza prezentei cauze se va avea în vedere considerentele Dec. nr. 718/2015 a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 84 din Codul penal din 1969. Curtea a constatat că, potrivit doctrinei, suspendarea condiționată a executării pedepsei, reglementată de Codul penal din 1969 ca măsură de individualizare a reacției penale, constă în suspendarea, pe o anumită durată denumită termen de încercare, a executării pedepsei aplicate, cu obligația pentru condamnat de a avea o comportare corectă în tot acest timp. Astfel, suspendarea condiționată a executării pedepsei este o măsură de politică penală bazată pe încrederea în posibilitatea îndreptării condamnatului și pe punerea lui la încercare în acest scop, fiind destinată să ducă la realizarea scopului pedepsei fără executarea efectivă a acesteia. Realizarea măsurii suspendării condiționate a executării pedepsei nu se reduce la instituirea ei, prin hotărârea instanței de judecată, ci presupune desfășurarea raportului juridic special creat prin dispunerea ei, raport în cadrul căruia condamnatul trebuie să aibă, pe toată durata termenului de încercare, comportamentul care condiționează realizarea scopului măsurii. Prin hotărârea de suspendare, condamnatul beneficiar al suspendării este ținut, potrivit art. 84 din Codul penal din 1969, să-și îndeplinească obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, având în vedere că art. 81 alin. 5 din același cod prevede că suspendarea condiționată a executării pedepsei nu atrage suspendarea executării obligațiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare. Caracterul condiționat și deci provizoriu al suspendării condiționate a executării pedepsei durează cât termenul de încercare. La expirarea acestuia, situația se definitivează, în sensul că încetează obligația de a executa atât pedeapsa principală, cât și pedeapsa accesorie și eventualele pedepse complementare aplicate. Potrivit art. 86 din Codul penal din 1969, dacă persoana condamnată nu a săvârșit din nou o infracțiune înăuntrul termenului de încercare și nici nu s-a pronunțat revocarea suspendării pentru vreuna din cauzele prevăzute în art. 83 și 84 din Codul penal din 1969, atunci condamnatul este reabilitat de drept, ceea ce înseamnă înlăturarea tuturor consecințelor condamnării, nu numai a celor penale, dar și a celor extrapenale, de unde reiese interesul condamnatului de a se îndrepta în cadrul suspendării condiționate a executării pedepsei, respectând obligațiile speciale impuse de vechiul Cod penal, și anume de a nu săvârși din nou o infracțiune înăuntrul termenului de încercare și de a îndeplini obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare. Raportul juridic penal de constrângere, născut ca urmare a săvârșirii infracțiunii între stat, pe de o parte, și infractor, pe de altă parte, este un raport complex al cărui conținut îl formează dreptul statului, ca reprezentant al societății, de a trage la răspundere pe infractor, de a-i aplica sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită și de a-l constrânge să o execute, precum și obligația infractorului de a răspunde pentru fapta sa și de a se supune sancțiunii aplicate, în vederea restabilirii ordinii de drept și restaurării autorității legii. Faptul că neîndeplinirea cu rea-credință de către condamnatul care beneficiază de suspendarea condiționată a executării pedepsei a obligațiilor de natură civilă stabilite prin hotărârea de condamnare atrage pierderea beneficiului suspendării nu schimbă temeiul executării pedepsei, care constă în răspunderea penală a autorului infracțiunii stabilită, ca urmare a finalizării procesului penal, prin hotărârea prin care instanța a aplicat pedeapsa, ceea ce se schimbă fiind numai modul de executare a acesteia. Prin reglementarea cazului de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzut de dispozițiile de lege criticate, legiuitorul Codului penal din 1969 a urmărit descurajarea persoanelor condamnate care beneficiază de suspendarea condiționată a executării pedepsei de a se sustrage cu rea-credință de la executarea obligațiilor de natură civilă stabilite prin hotărârea de condamnare. În acest sens, sunt exceptați de la aplicarea cazului de revocare prevăzut de art. 84 din Codul penal din 1969 condamnații care dovedesc că nu au avut putința de a îndeplini acele obligații.
Reaua-credință a condamnatului XXXXXXXXX nu se prezumă ci trebuie dovedită, ceea ce presupune ca acest condamnat să dispună de mijloacele materiale dar să refuze în mod nejustificat să plătească despăgubirile stabilite în sarcina sa. Din cele expuse rezultă în mod evident faptul că acest condamnat este apt de muncă, a fost plecat în străinătate la muncă, obținând venituri din care putea și trebuia să plătească despăgubirile.
Or, faptul că:
- acest condamnat nu și-a declarat veniturile din Germania precizând doar că "a avut doar slujbe temporare, nici măcar sezoniere, are familie, un copil minor, sumele mici de bani pe care le-a câștigat fiind pentru întreținerea familiei";;
- condamnatul a înstrăinat autoturismul VW Passat marca Volkswagen Passat, de culoare albastru, din anul 2004, serie WVWZZZ3BZ5P008406, cu nr. de înmatriculare BT-92-SRM, în scopul sustragerii de la executarea silită;
- domnul XXXXXXX, tatăl debitorului, a solicitat să i se transmită creditorului că nu va reuși să recupereze debitul nici de la debitorul XXXXX și nici de la un alt membru al XXXXXXXX
- condamnatul a declarat executorului judecătoresc că nu va achita suma de bani întrucât nu dorește acest lucru și că nu i se poate întâmpla nimic dacă nu va achita debitul;
- prejudiciul a fost creat prin fapta din 29/30.10.2011 și a fost acoperită doar suma de 200 lei până la data prezentei, și, în aceste condiții înțelege, având apărător ales, că termenul de încercare este un termen de grație de la plata despăgubirilor, termen care ar avea ca finalitate prescripția dreptului de a se solicita plata despăgubirilor,
conduce la certitudinea că acest condamnat folosește reaua-credință ca un mijloc de a nu plăti despăgubirile.
În consecință, în temeiul art. 583 alin. 2 C.proc.pen. va admite cererea formulată de persoana vătămată/parte civilă S.C. XXXXXX Botoșani cu privire la neîndeplinirea de către condamnat a obligațiilor civile stabilite prin sent.pen. nr. XXXX a Judecătoriei Săveni, modificată și rămasă definitivă prin dec.pen. nr. XXXXX, cu privire la despăgubirile materiale 190.137,16 lei, în raport de plata parțială de 200 lei efectuată la acest termen.
Plata parțială de 200 lei nu poate conduce la scăderea din pedeapsă a unei zile în condițiile în care o zi ar fi echivalentul sumei de 520,92 lei (190.137,16 lei/365 zile).
În temeiul art. 84 C.pen./1969 cu aplicarea art,. 15 alin. 2 din L. nr. 187/2012 va dispune revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei principale de 1 (unu) an închisoare și dispune ca XXXXXXX, să execute pedeapsa în regim de detenție.
În temeiul art. 71 Cod penal 1969, art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012,va interzice condamnatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
H O T Ă R Ă Ș T E :
În temeiul art. 583 alin. 2 C.proc.pen. admite cererea formulată de persoana vătămată/parte civilă SXXXXXX cu privire la neîndeplinirea de către condamnat a obligațiilor civile stabilite prin sent.pen. nr. 399/23.06.2014 a Judecătoriei Săveni, modificată și rămasă definitivă prin dec.pen. nr. 469/10.06.2015, cu privire la despăgubirile materiale 190.137,16 lei, în raport de plata parțială de 200 lei efectuată la acest termen.
În temeiul art. 84 C.pen./1969 cu aplicarea art,. 15 alin. 2 din L. nr. 187/2012 dispune revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei principale de 1 (unu) an închisoare și dispune ca XXXXXXXX, să execute pedeapsa în regim de detenție.
În temeiul art. 71 Cod penal 1969, art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, interzice condamnatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 11.07.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,