Sesizarea instanţei. Lipsa autorizării organului competent. Mod de soluţionare
| Comentarii |
|
C.S.J., decizia nr. 828/1999 .
Trimiterea în judecată a unui notar public fără avizul ministrului justiţiei, prevăzut la art. 31 din Legea nr. 36/1995, constituie caz de încetare a procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. b), cu referire la art. 10 alin. (1) lit.f) C.proc.pen.
Lipsa avizului ministrului justiţiei nu justifică restituirea cauzei la procuror, în vederea obţinerii acestui aviz, deoarece potrivit art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C.proc.pen., lipsa autorizării organului competent impune, în faza judecăţii, încetarea procesului penal.
Prin sentinţa penală nr. 2/1998, Curtea de Apel Galaţi a dispus, în temeiul art. 300 alin. (2), cu referire la art. 322 C.proc.pen., restituirea la procuror a cauzei privind pe inculpatul N.N.C., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C.pen.
S-a motivat că, lipsind avizul ministrului justiţiei prevăzut la art. 31 din Legea nr. 36/1995, cerut pentru trimiterea în judecată a inculpatului, care este notar public, se impune restituirea cauzei la procuror, în vederea obţinerii acelei autorizări.
Declarând recurs, inculpatul a susţinut că, în lipsa autorizării necesare trimiterii sale în judecată, instanţa trebuia să dispună încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C.proc.pen.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 31 din Legea nr. 36/1995, notarii publici nu pot fi reţinuţi, cercetaţi, arestaţi, percheziţionaţi şi trimişi în judecată fără avizul ministrului justiţiei.
Or, aşa cum rezultă din adresa nr. 122/1998, ministrul justiţiei a autorizat numai cercetarea penală a inculpatului, cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C.pen., iar nu şi trimiterea lui în judecată.
Este adevărat că, în conformitate cu art. 300 C.proc.pen., instanţa este datoare să verifice din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare, iar în cazul când constată că sesizarea nu este făcută cu respectarea legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată sau prin acordarea unui termen, se restituie dosarul în vederea refacerii actului de sesizare.
Această reglementare procedurală nu poate fi examinată însă decât în raport cu prevederile înscrise în art. 11 pct. 2 lit. b), cu referire la art. 10 lit. f) C.proc.pen.,
deoarece neregularitatea actului de sesizare a instanţei constă în lipsa avizului de trimitere în judecată, ceea ce nu constituie doar o simplă omisiune a organului de urmărire penală, ci o condiţie esenţială pentru punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale, a cărei nerespectare impune pronunţarea unei anumite soluţii.
în această privinţă, este de observat că, potrivit art. 10 alin. (1) lit. f) C.proc.pen., acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă lipseşte autorizarea sau sesizarea organului competent ori altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.
Cum, în timpul judecăţii, soluţia ce se poate pronunţa, în cazul lipsei autorizării organului competent, în raport cu prevederile art. 11 pct. 2 lit. b) C.proc.pen., nu poate fi decât aceea a încetării procesului penal, este evident că instanţa nu este îndreptăţită ca, intr-o asemenea situaţie, să dispună restituirea cauzei la procuror.
De altfel, prevederea de la art. 300 alin. (1) C.proc.pen. se referă la îndatorirea instanţei de a verifica regularitatea actului de sesizare, iar nu şi la omisiunea efectuării unor acte procedurale care, potrivit legii, sunt obligatorii, cum este şi acela al obţinerii autorizării necesare trimiterii în judecată.
O altă soluţie decât aceea a încetării procesului penal ar fi şi contrară legii, întrucât ar duce la inaplicabilitatea art. 11 pct. 2 lit. b), cu referire la art. 10 lit. f) C.proc.pen., pentru cazul când se constată lipsa autorizării organului competent pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, ceea ce este inadmisibil, întrucât s-ar încălca principiul potrivit căruia normele de procedură sunt de strictă aplicare şi interpretare.
în consecinţă, constatându-se că autorizarea ministrului justiţiei a privit numai cercetarea inculpatului, iar nu şi trimiterea lui în judecată, ceea ce constituie cazul de casare înscris în art. 3859 alin. (1) pct. 2 C.proc.pen., a fost admis recursul şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. f) C.proc.pen., s-a încetat procesul penal faţă de inculpat, pentru infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 13 C.pen.
