Sesizarea instanţei de judecată. Restituirea cauzei penale la procuror pentru încălcarea dispoziţiilor legale privind: competenţa după materie a organului de urmărire penală; prezentarea materialului de urmărire penală; cuprinsul rechizitoriului. Recurs.
Comentarii |
|
Potrivit art. 263 C.proc.pen. rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a făcut urmărirea penală şi trebuie să cuprindă, în afară de menţiunile prevăzute de art. 203 C.proc.pen., datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reţinută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea (…). În rechizitoriul procurorului au fost descrise faptele imputate de organul de urmărire penală inculpatului, încadrarea juridică a acestor fapte şi perioada de timp de la care se reţine săvârşirea lor. Lipsa menţiunilor privind prejudiciul cauzat prin aceste fapte şi nedispunerea unei expertize tehnice de specialitate referitoare la infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 145 din Legea nr. 85/2006 privind insolvenţa, nu fac parte dintre cazurile de restituire a cauzei la procuror prevăzute de art. 332 şi 268 C.proc.pen. Aceste cazuri se referă la: încălcarea normelor de competenţă după materie sau calitatea persoanei; necompetenţa organului de cercetare penală care a efectuat cercetarea penală în cauză; nerespectarea dispoziţiilor privind sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător. Relativ la stabilirea organului de urmărire penală competent după materie, în raport de întinderea prejudiciului cauzat prin săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 145 din Legea nr. 85/2006, instanţa de recurs constată că această infracţiune nu atrage competenţa după materie şi calitatea persoanei atribuită prin art. 13 alin. (1) lit. a) şi alin. (1)2 din O.U.G. nr. 43/2002 respectiv, art. 5 din Legea nr. 78/2000, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, nefiind enumerată ca faptă de corupţie sau asimilată, potrivit legii, categoriei infracţiunilor de corupţie. În fine, referitor la neregularităţile actului procedural privind prezentarea materialului de urmărire penală, instanţa de recurs statuează, mai întâi, că neobservarea sau încălcarea normelor procesual-penale care reglementează această etapă a urmăririi penale, instituite de art. 250 C.proc.pen., nu sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, potrivit art. 197 alin. (2) C.proc.pen., ci al nulităţii relative, potrivit art. 197 alin. (1) şi (4) C.proc.pen. În cauză, procurorul a îndeplinit cerinţele cuprinse de art. 254 C.proc.pen., în sensul că a citat inculpaţii în vederea prezentării materialului de urmărire penală, iar după ce a constatat că unul dintre aceştia nu se prezintă, nejustificat, iar cel de-al doilea, deşi s-a prezentat, refuză să ia la cunoştinţă de prezentarea materialului de urmărire penală invocând absenţa apărătorului ales, a întocmit referatul din care rezultă motivele care au condus la imposibilitatea prezentării materialului. În aceste condiţii nu se poate reţine o vătămare a drepturilor procesuale ale inculpaţilor, astfel încât, înlăturarea acestei vătămări să facă necesară refacerea actului referitor la prezentarea materialului de urmărire penală şi restituirea cauzei la procuror, în temeiul prevederilor art. 332 C.proc.pen., instanţa de judecată fiind în măsură să asigure inculpaţilor posibilitatea efectivă de a lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, precum şi de a formula cereri şi a propune probe noi, în apărarea lor.
Secţia penală, Decizia nr. 1613 din 22 noiembrie 2012
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare nr. 923/P/2011 au fost trimiși în judecată inculpații G.I. și U.V. pentru săvârșirea faptelor de delapidare prevăzută de art. 145 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C.pen.
Prin sentința penală nr. 361 din 17.09.2012 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 10986/83/2011, au fost admise excepțiile formulate de inculpatul G.I. și în consecință, în baza art. 332 alin. (2) C.proc.pen. s-a dispus restituirea la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale, cauza penală privind pe inculpații: G.I. și U.V., trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 145 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 și art. 246 C.pen.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Arad a reținut că la primul termen de judecată fixat, respectiv 19 martie 2012, inculpatul G.I. prin apărătorul ales a depus, în scris, la dosar, cerere de restituire a cauzei la procuror, în temeiul dispozițiilor art. 300 alin. (2) C.proc.pen., invocând mai multe excepții, pe care le-a susținut oral la dezbaterea pe fond, și anume:
1.Verificarea legalității și temeiniciei rechizitoriului nu s-a făcut de către procurorul competent, întrucât în cazul de față, o parte din actele de urmărire penală au fost efectuate de către prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare - respectiv doamna P.M., astfel că verificarea temeiniciei și legalității rechizitoriului trebuia făcută de prim procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
2. Urmărirea penală a fost efectuată de un organ necompetent material; nu există corespondență între faptele descrise în plângerile penale/denunțurile penale formulate împotriva inculpatului G.I. și faptele pentru care a fost pus sub acuzare, respectiv cele pentru care s-a extins urmărirea penală ori s-a dispus schimbarea încadrării juridice; nu există corespondență între faptele pentru care a fost pus sub învinuire acest inculpat și cele pentru care a fost audiat, respectiv i-au fost aduse la cunoștință; nu există corespondență între faptele menționate anterior și cele descrise în expozitivul rechizitoriului și nici între acestea și cele pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată prin dispozitivul rechizitoriului; nu se poate stabili pentru care faptă penală a fost trimis în judecată acest inculpat și pentru care a fost scos de sub urmărire penală; nu se indică probele pe care se întemeiază fiecare dintre acuzațiile aduse împotriva inculpatului G.I., respectiv cele pentru care a fost trimis în judecată. în dezvoltarea amplă a acestor excepții, s-a arătat că, în cuprinsul rechizitoriului nu s-au arătat împrejurările de loc, timp, mijloace, mod, scop în care a fost săvârșită fapta, aceasta nu a fost descrisă, ceea ce este esențial în ceea ce privește respectarea dreptului la apărare și deși nerespectarea acestor dispoziții legale nu este prevăzută sub sancțiunea nulității absolute, vătămarea ce li s-a produs în acest fel este lesne de dedus. De asemenea, s-a susținut că nu a fost stabilit prejudiciul cauzat ca urmare a infracțiunilor deduse judecății, și față de declarațiile părților vătămate care s-au constituit părți civile cu sume mai mari de 1000000 euro, se impunea o verificarea a competenței materiale a organului de urmărire penală.
3.Inculpatului G.I. nu i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, în condițiile în care acesta a fost citat pentru data de 28.11.2011 în dosarul nr. 923/P/2011, dosar despre care nu avea cunoștință și nu i s-a acordat un termen în vederea studierii materialului de urmărire penală, încălcându-se în mod grav dreptul la apărare, fiind pus în imposibilitatea de a studia actele de urmărire penală și de a formula apărări față de acuzațiile ce i s-au adus.
Referitor la excepțiile invocate, s-a reținut că, potrivit art. 1 C.proc.pen. , legea apără, între altele, persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea, precum și întreaga ordine de drept.
S-a mai reținut că, în Codul de procedură penală sunt prevăzute diferit regulile după cum urmează a se desfășura urmărirea penală și judecata, drepturile ce le au persoanele față de care se desfășoară activitatea de urmărire penală și judecată. Respectarea tuturor acestor reguli constituie garanția desfășurării unui proces echitabil și în spiritul aflării adevărului. în acest sens, în partea generală a Codului de procedură penală, Titlul I, capitolul I, sunt arătate regulile de bază ale procesului penal, care se aplică pe întregul parcurs al procesului penal, indiferent de faza în care se găsește. Printre aceste reguli sunt amintite cele privind legalitatea procesului penal, aflarea adevărului sau rolul activ al organelor judiciare.
Tribunalul a constatat că de o importanță covârșitoare și ca un corolar al textelor mai sus citate în art. 52 și 6 sunt reglementate dispoziții cu privire la prezumția de nevinovăție și garantarea dreptului la apărare. în conformitate cu alin. (2) al art. 6 C.proc.pen., în cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure deplina exercitare a drepturilor procesuale, în condițiile prevăzute de lege și să le administreze probele în apărare. S-a reținut că aceste exigențe procesuale și procedurale privind garantarea și asigurarea dreptului la apărare al inculpatului, corespund și exigențelor art. 6 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul la un proces echitabil („orice acuzat are în special dreptul să fie informat în termenul cel mai scurt (...) și în mod amănunțit asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa și să dispună de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării sale”), exprimate ca atare în cauza S. și alții contra Turciei ( Hotărârea din 17 iulie 2001) și cu precădere în cauza A.C. contra României (Hotărârea din 12 aprilie 2011) în cuprinsul căreia este statuat că „dispozițiile paragrafului 3 al art. 6 recunosc dreptul acuzatului de a fi informat nu numai cu privire la fundamentul acuzațiilor ce i se aduc, adică a faptelor materiale ce îi sunt reținute în sarcină, dar și cu privire la calificarea juridică dată respectivelor fapte și aceasta într-o manieră detaliată.
Procedând la verificarea sesizării instanței prin prisma excepției invocate la punctul 2, tribunalul a constatat că trimiterea în judecată se dispune prin rechizitoriu, care constituie act procedural scris, în care se consemnează actul de dispoziție al procurorului. Rechizitoriul este format din trei părți - introducerea, expunerea și dispozitivul. în conformitate cu dispozițiile art. 263 C.proc.pen., s-a reținut că expunerea constă în descrierea faptei reținute în sarcina inculpatului, precum și arătarea probelor pe care se întemeiază situația de fapt reținută și vinovăția inculpatului. Descrierea trebuie să se refere la toate împrejurările de timp, de loc, mijloace, mod, scop în care a fost săvârșită fapta, dacă acestea au consecințe asupra încadrării faptei reținute sau la individualizarea răspunderii penale. în expunere se arată încadrarea juridică a faptei, cu motivarea în drept a acestei încadrări, care trebuie să conducă la concluzia că sunt întrunite toate condițiile pentru trimiterea în judecată a inculpatului. Dacă urmărirea s-a desfășurat cu privire la mai multe infracțiuni sau la mai multe persoane, expunerea trebuie să cuprindă descrierea tuturor faptelor reținute și forma de participare a tuturor inculpaților, cu rolul fiecăruia în săvârșirea faptelor.
Analizând actul de acuzare Tribunalul Arad a constatat că pentru inculpatul G.I. nu este descrisă fapta care constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, sesizarea trebuind să se refere la faptă nu la încadrarea juridică, faptă care, pentru acest inculpat nu există. De asemenea, s-a constatat că nu este indicată perioada de timp în care se reține a fi comisă fapta, pentru a se putea calcula, eventual, termenul de prescripție a răspunderii penale, având în vedere că lichidarea societății a început în anul 2000.
S-a reținut că infracțiunea de delapidare, pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, este o infracțiune de prejudiciu și în cauză nu a fost stabilit un prejudiciu cauzat părților vătămate SC L. SA și SC R. SRL. S-a constatat că, în cuprinsul rechizitoriului se face referire la prejudicierea falitei SC L. SA și SC R. SRL, iar în dispozitivul acestuia este menționată ca parte vătămată/parte civilă C.L., în calitate de reprezentant legal al SC R. SRL. în cuprinsul dispozitivului nu există nici o referire la SC L. SRL, iar SC R. SRL nu are nici o constituire de parte civilă la dosarul cauzei. Prin urmare, s-a constatat că prin lipsa mențiunilor privind prejudiciul, părțile vătămate/părți civile, inculpaților li s-a încălcat dreptul la apărare. încălcarea dreptului la apărare precum și cel la un proces echitabil potrivit art. 6 paragraf 3 lit. d) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu pot fi înlăturate decât prin anularea actelor de urmărire penală întocmite.
S-a reținut că inculpații au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de delapidare, infracțiune împotriva patrimoniului, situație în care prejudiciul se determină în mod cert, prin administrarea de probe, ori, s-a reținut că în cauză partea vătămată C.S. îl precizează inițial la 1.500.000 euro pentru ca ulterior, în urma apărărilor formulate de inculpați, să îl „estimeze” la 1.000.000 euro. Așadar, s-a apreciat că stabilirea unui cuantum cert al prejudiciului, este esențială, întrucât dacă este peste valoarea de 1.000.000 euro (așa cum au susținut ambele părți vătămate), competența de a efectua urmărirea penală aparține Direcției Naționale Anticorupție conform art. 13 alin. (21) din O.U.G. nr. 43/2002 modificată, situație în care, cercetarea penală s-a făcut de un organ necompetent.
S-a apreciat că toate aceste nelegalități reținute privind sesizarea instanței atrag nulitatea absolută a actelor de urmărire penală, cu consecința restituirii la procuror conform art. 332 alin. (2) C.proc.pen..
Referitor la neregularitățile prezentării materialului de urmărire penală prima instanță a reținut că procedura prezentării acestuia este reglementată în dispozițiile art. 250 - 254 C.proc.pen. cu trimitere la dispozițiile art. 259 - 260 C.proc.pen.
S-a reținut că prezentarea materialului de urmărire penală inculpatului constituie o garanție că acesta poate combate, încă din faza de urmărire penală, inculparea ce i s-a adus, mai ales că la acest stadiu al cercetării nu poate fi împiedicat contactul inculpatului cu apărătorul său, cunoașterea materialului de urmărire fiind urmată de analiza critică a probelor efectuate împreună cu un avocat.
S-a reținut de asemenea, că prezentarea materialului de urmărire penală constă din trei operațiuni succesive: i se pune în vedere inculpatului că are dreptul de a lua la cunoștință de lucrările de urmărire penală, arătându-i-se și încadrarea juridică a faptei cercetate, i se asigură apoi posibilitatea de a lua cunoștință de întreg materialul de urmărire penală; este întrebat, după ce a luat la cunoștință de lucrările din dosar, dacă are de formulat cereri sau dacă dorește să facă declarații suplimentare. Se întocmește un proces verbal în care se consemnează, pe lângă îndeplinirea operațiilor arătate și cererile sau declarațiile făcute de inculpat.
Tribunalul a constatat că în speța dedusă judecății, la data de 28.02.2011 în dosarul nr. 567/P/2008 se face prezentarea materialului de urmărire penală inculpaților pentru infracțiunile prevăzute de art. 144 alin. (2) și art. 145 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, dată la care prejudiciul precizat de partea vătămată era de 1.500.000 euro. Ca urmare a apărărilor formulate de inculpați, s-a reținut că s-a procedat la ascultarea părților vătămate la data de 4.04.2011, ocazie cu care C.S. „estimează” prejudiciul la suma de 1.000.000 euro. Ulterior, prin ordonanța din 19 octombrie 2011 dată în dosarul nr. 567/P/2008 se procedează la schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul G.I. din infracțiunile prevăzute de art. 144 alin. (2) și 145 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 în infracțiunile prevăzute de art. 246 C.pen., art. 144 alin. (1) și 145 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
S-a mai reținut că prin ordonanța din 24 octombrie 2011 dată de procuror în dosarul nr. 567/P/2008 s-a dispus declinarea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pentru efectuarea de cercetări față de numitul G.V. - avocat - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C.pen., art. 145 din Legea nr. 85/2006. Prin ordonanța din 10.11.2011 dată de procuror în dosarul nr. 690/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul G.V., reținându-se incidența dispozițiilor art. 10 lit. c) C.proc.pen., disjungerea și declinarea la Parchetul Tribunalului Satu Mare pentru inculpații G.I., U.V. ș.a.. Urmare acestei declinări dosarul s-a înregistrat sub nr. 923/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
în aceste împrejurări, s-a constatat că s-a procedat la citarea inculpaților G.I. și U.V., pentru data de 28.11.2011, pentru prezentarea materialului de urmărire penală în dosarul nr. 923/P/2011.
S-a constatat că, urmare acestei citații, la data de 25.11.2011 apărătorul ales al inculpatului V. - avocat G.I.P. a depus o cerere de amânare, motivată cu aceea că la data fixată are de susținut două cauze la Judecătoria Satu Mare, cu inculpați arestați preventiv. La această cerere, prim procurorul a răspuns, cu mențiunea că se apreciază că se impune să desemneze o altă persoană care să asigure substituirea.
Totodată s-a reținut că la data de 28.11.2011, prin fax, apărătorul ales al inculpatului G.I., avocat G.V. a depus un înscris, prin care a arătat că în dosarul nr. 923/P/2011 nu are nici o calitate și nu cunoaște conținutul acestuia, iar G.I. nu are cunoștință să fie învinuit în acest dosar, precizând că în dosarul nr. 567/P/2008, acesta are calitatea de învinuit, iar domnul avocat este apărător ales. La aceeași dată, respectiv 28.11.2011 inculpatul G.I. s-a prezentat la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, refuzând să i-a cunoștință despre conținutul materialului de urmărire penală, în lipsa apărătorului său. Drept urmare, procurorul a procedat la întocmirea referatului în conformitate cu dispozițiile art. 257 C.proc.pen. raportat la art. 254 și 259 C.proc.pen.
Prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 254 C.proc.pen. , când prezentarea materialului de urmărire penală nu a mai fost posibilă din cauză că inculpatul este dispărut sau s-a sustras de la chemarea înaintea organului de cercetare penală, în referatul care se întocmește potrivit art. 259 C.proc.pen. se arată împrejurările concrete din care rezultă cauza împiedicării.
Față de înscrisurile existente la dosarul cauzei, Tribunalul Arad a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 254 C.proc.pen., întrucât inculpații U.V. și G.I. nu sunt dispăruți și nu s-au sustras de la chemarea înaintea organului de urmărire penală, în condițiile în care aceștia au formulat cereri de amânare pentru apărare, respinse de către procuror, împrejurare care nu este sancționată cu nulitatea absolută, aceasta nefiind inclusă în enumerarea limitativă de la art. 197 alin. (2) C.proc.pen. S-a considerat că aceste aspecte reprezintă o neregularitate de natură a atrage nulitatea relativă, care operează numai în cazul în care inculpaților li s-a cauzat o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului, iar această încălcare să fie invocată în anumite limite de timp.
Raportând aceste dispoziții legale la cauza de față, tribunalul a constatat că inculpaților de mai sus li s-a cauzat o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, fiind incidente dispozițiile art. 197 alin. (1) și (4) C.proc.pen. De asemenea, s-a considerat că vătămarea se apreciază în raport de dispozițiile art. 3201C.proc.pen., de a căror aplicare inculpații pot beneficia ori în condițiile în care se nu reține starea de fapt pentru unele dintre infracțiuni, nu se indică cuantumul prejudiciului și în procedura stabilită de aceste dispoziții legale, nu este posibilă administrarea de probe, acest drept le este îngrădit.
Pornind de la aceste considerente, tribunalul a admis excepțiile formulate de inculpatul G.I. și în consecință, în baza art. 332 alin. (2) C.proc.pen. a dispus restituirea la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale, cauza penală privind pe inculpații G.I. și U.V., trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 145 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 și art. 246 C.pen.
împotriva sentinței penale nr. 361/17.09.2012 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 10986/83/2011 au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de lângă Tribunalul Arad și părțile civile C.S.A. și SC R. SRL, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre continuarea judecății la Tribunalul Arad.
Având în vedere recursurile formulate, instanța de control judiciar urmează a se raporta la motivele reținute de Tribunalul Arad ca fiind întemeiate pentru a se dispune restituirea cauzei la procuror. Astfel, în speță, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 263, art. 254 și 332 C.proc.pen. pentru a dispune măsura restituirii cauzei la procuror, texte legale care însă nu au fost corect aplicate stării de fapt.
în ceea ce privește dispozițiile art. 263 C.proc.pen. se reține că potrivit acestui text legal: „Rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute în art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată și durata acesteia, precum și dispoziția de trimitere în judecată. în rechizitoriu se arată de asemenea numele și prenumele persoanelor care trebuie citate în instanță, cu indicarea calității lor în proces și locul unde urmează a fi citate.” în accepțiunea acestui text de lege, prin faptă reținută în sarcina sa nu se poate înțelege doar simpla referire la o anumită faptă menționată în succesiunea activităților inculpatului, ci la descrierea acelei fapte într-un mod susceptibil de a produce consecințe juridice, și anume de a învesti instanța, o atare condiție neputând fi îndeplinită decât în cazul când fapta arătată prin rechizitoriu este însoțită de precizarea încadrării ei juridice și de dispoziția de trimitere în judecată pentru acea faptă. Pe de altă parte, nu trebuie să fie confundată operațiunea de constatare a îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 263 C.proc.pen. cu cea de analiză a temeiniciei încadrării juridice dată de procuror în rechizitoriu sau existența faptei și vinovăției inculpatului. Astfel, în rechizitoriul nr. 923/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, la capitolul destinat încadrării juridice a faptelor au fost descrise faptele imputate de organul de urmărire penală inculpatului G.I., iar în ceea ce privește perioada de timp la care se raportează acestea rezultă că este vorba de perioada de vânzare a bunurilor SC L. SA, în special cea de după oferta de cumpărare din 30 iulie 2006 formulată de SC R. SRL.
în ceea ce privește lipsa mențiunilor privind prejudiciul și neefectuarea de către organul de urmărire penală a unei expertize tehnice de specialitate referitoare la infracțiunea de delapidare, instanța de control judiciar constată că deși constatarea primei instanțe este întemeiată, aceasta nu atrage restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale. Astfel, potrivit art. 332 C.proc.pen.: „Când se constată, înainte de terminarea cercetării judecătorești, că în cauza supusă judecății s-a efectuat cercetare penală de un alt organ decât cel competent, instanța se desesizează și restituie cauza procurorului, care procedează potrivit art. 268 alin. (1). Cauza nu se restituie atunci când constatarea are loc după începerea dezbaterilor sau când instanța, în urma cercetării judecătorești, schimbă încadrarea juridică a faptei într-o altă infracțiune pentru care cercetarea penală ar fi revenit altui organ de cercetare. Instanța se desesizează și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței, prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestuia de către apărător.”; nefiind menționată între cazurile de restituire și ipoteza neadministrării de către organul de urmărire penală a unei probe pe care instanța ar aprecia-o ca fiind utilă cauzei. De altfel, articolul 333 C.proc.pen. care prevedea posibilitatea restituirii cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale a fost abrogat prin Legea nr. 356/2006, ipoteza neputând fi inclusă în alt text legal, câtă vreme legiuitorul însuși a dorit să o excludă. Mai mult, în art. 145 alin. (1) din Legea nr. 85/2005 nu se condiționează existența infracțiunii de un anumit cuantum al prejudiciului, textul prevăzând că realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de delapidare „însușirea, folosirea sau traficarea de către administratorul judiciar ori lichidatorul averii debitorului, precum și de orice reprezentant sau prepus al acestuia de bani, valori ori alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează”.
în ceea ce privește relevanța întinderii prejudiciului în raport cu competența materială a organului de urmărire penală, concluzia primei instanțe este eronată. Astfel, potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) și alin. (12) din O.U.G. nr. 43/2002 se arată că : „(1) Sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, săvârșite în una dintre următoarele condiții: a) dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro ori o perturbare deosebit de gravă a activității unei autorități publice, instituții publice sau oricărei alte persoane juridice ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 de euro; (12) Direcția Națională Anticorupție este competentă să efectueze urmărirea penală, dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro, în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5), art. 246, 247, 248 și 2481 din Codul penal, al infracțiunilor prevăzute la art. 175, 177 și 178 - 181 din Legea nr. 141/1997*) privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare, și în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale”. Din analiza textului legal sus citat se constată că infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 145 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 nu se încadrează în acesta, nefiind enumerată între infracțiunile din alin. (12) și nefiind nici o infracțiune de corupție în sensul art. 5 din Legea nr. 78/2000 care menționează că „sunt infracțiuni de corupție infracțiunile prevăzute la art. 254 - 257 din Codul penal, la art. 61 și 82 din prezenta lege, precum și infracțiunile prevăzute în legi speciale, ca modalități specifice ale infracțiunilor prevăzute la art. 254 - 257 din Codul penal, și la art. 61 și 82 din prezenta lege”. Prin urmare, existența și întinderea prejudiciului vizează vinovăția și latura civilă a cauzei, neatrăgând neregularitatea actului de sesizare.
Referitor la aspectul neregularității prezentării materialului de urmărire penală, se reține că literatura juridică și practica judiciară sunt unanime în a considera că neprezentarea materialului de urmărire penală, deși constituie o încălcare a dispozițiilor art. 250 din Codul de procedură penală, nefiind prevăzută printre cazurile enumerate în art. 197 alin. (2) din Codul de procedură penală, nu este sancționată cu o nulitate absolută, ci cu o nulitate relativă. Totodată, potrivit art. 254 C.proc.pen. : „Când prezentarea materialului nu a fost posibilă din cauză că inculpatul sau apărătorul său a lipsit în mod nejustificat la chemarea organului de urmărire penală ori refuză în mod nejustificat să ia cunoștință de materialul de urmărire penală ori este dispărut, în referatul care se întocmește potrivit art. 259 se arată împrejurările concrete din care rezultă cauza împiedicării. Dacă până la înaintarea dosarului la procuror inculpatul se prezintă, este prins ori adus, se procedează la prezentarea materialului de urmărire penală”. în cauză, în data de 28 noiembrie 2011 s-a întocmit de către procuror un referat în care se constată motivele neprezentării materialului de urmărire penală către cei doi inculpați, respectiv inculpatul U.V. și apărătorul său ales nu s-au prezentat deși au fost citați, iar inculpatul G.I. s-a prezentat, dar a refuzat să ia cunoștință de conținutul materialului de urmărire penală în absența apărătorului său, care de asemenea fusese înștiințat. Chiar dacă în speță s-ar confirma ipoteza indicării greșite a numărului de dosar pe citația înaintată inculpaților pentru prezentarea materialului de urmărire penală, instanța de control judiciar constată că rechizitoriul a fost emis în data de 30 noiembrie 2011, astfel că luând cunoștință de spre obiectul chemării la procuror, inculpatul G.I. avea posibilitatea de a se prezenta și lua cunoștință despre materialul de urmărire penală conform art. 254 alin. (2) C.proc.pen. , putând invoca nulitatea înainte de întocmirea rechizitoriului. Pe de altă parte, în speța de față nu se poate vorbi despre o vătămare ce le-a fost cauzată inculpaților, instanța de judecată fiind în măsură să asigure acestora posibilitatea de a lua la cunoștință de actele și lucrările dosarului, iar pe parcursul cercetării judecătorești având obligația de a le permite să formuleze cereri noi și să propună noi probe în apărarea lor.
Față de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. c) C.proc.pen au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și părțile civile C.S.A. și SC R. SRL Satu Mare împotriva sentinței penale nr. 361 din 17.09.2012 pronunțată de Tribunalul Arad.
A fost casată sentința penală recurată și s-a dispus trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la Tribunalul Arad.