Suportarea cheltuielilor judiciare de ambele părţi în cazul încetării procesului penal prin împăcare Infracţiuni
Comentarii |
|
Situatia retinuta consta în aceea ca pe fondul unei stari conflictuale mai vechi, aflat într-un bar, în ziua de 29.01.2012, inculpatul având tacul de biliard în mâna s-a îndreptat spre masa la care se afla partea vatamata si fara nici un motiv i-a aplicat acesteia doua lovituri cu tacul în zona capului, împrejurare în care obiectul contondent s-a rupt. Urmare loviturii primite partea vatamata a cazut la pamânt si ulterior a fost transportata la Spitalul orasenesc Zimnicea unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, nefiind necesara spitalizarea.
Potrivit concluziilor certificatului medico-legal nr.66C/169/03.02.2012 emis de S.M.L. Teleorman, rezulta ca partea vatamata a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu corp dur ce pot data din 29.01.2012, necesitând cca 8-9 zile de îngrijiri medicale.
La termenul de judecata din data de 20.07.2012, partile s-au prezentat în fata instantei solicitând sa se ia act ca s-au împacat.
Având în vedere pozitia procesuala a partilor si vazând si dispozitiile art.132 cod penal, potrivit carora împacarea partilor în cazurile prevazute de lege înlatura raspunderea penala, instanta de fond a încetat procesul penal în baza art. 11 pct.2 lit.b cod procedura penala cu referire la art. 10 lit.h) cod procedura penala. Totodata, în baza art. 192 pct.2 lit.b cod procedura penala a obligat, în solidar, partile - inculpatul si partea vatamata - la plata sumei 200 lei cheltuieli judiciare statului.
Recursul declarat de Parchetul de pe lânga Judecatoria Zimnicea, a fost admis, tribunalul retinând ca potrivit art. 192 al.2 lit.b Cpp., în caz de încetare a procesului penal prin împacare, cheltuielile judiciare se suporta de ambele parti.
În atare situatie, instanta de fond trebuia sa oblige atât inculpatul, cât si partea vatamata la plata cheltuielilor judiciare catre stat, dar nu în solidar, ci separat.