Talharie. Jurisprudență Tâlhărie
| Comentarii |
|
Judecătoria TÂRGU JIU Sentinţă penală nr. 1220 din data de 11.06.2013
Dosar nr. 19466/318/2012*
R O M Â N I A
Cod operator 2444
JUDECĂTORIA TÂRGU JIU
TÂRGU JIU
JUDEȚUL GORJ
SECȚIA PENALĂ
Sentința penală Nr. 1220/2013
Ședința publică de la 11 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE ANIȘOARA BUCICĂ
Grefier Șef ION PĂUN
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror O. A. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.
Pe rol fiind soluționarea procesului penal privind inculpatul C.M.A, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit.i Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, a două infracțiuni de tâlhărie prev. și ped.de art.211 alin.1 și 2 lit.c C.pen. cu aplicarea art.37 lit.a C.pen., o infracțiune de tâlhărie prev. de art.211 alin.1, 2 lit.b și c C.pen. cu aplicarea art.37 lit.a și art.33 lit.a C.pen. și pe inculpatul P.V.A trimis în judecată pentru infracțiunea prev. de art.221 alin.1 C.pen. prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu nr.6562/P/2012 din 05.12.2012.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns inculpatul C.M.A asistat de avocat din oficiu Becheru Andrei și inculpatul P.V.Aasistat de avocat din oficiu Talianu Rigi Amalia, lipsă fiind părțile civile V. G , P .O.C., S.A.M și R.N..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință,s-a constatat înaintată la dosarul cauzei fișa de cazier judiciar a inculpatului C.M.A,după care nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat instanța a declarat terminată cercetarea judecătorească conform art.339 Cod de procedură penală și a acordat cuvântul pe fond, în conformitate cu prevederile art.340 Cod de procedură penală .
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea cererii formulate în baza art. 320 ind 1 Cod de procedură penală iar după expunerea stării de fapt, a formulat concluzii de condamnare a inculpatului C.M.A la pedepse cu închisoarea, cu privare de libertate, având în vedere starea de recidivă a acestui inculpat, revocarea liberării condiționate și aplicarea unui spor de pedeapsă în baza art 39 Cod penal, deducerea perioadei executate, obligarea inculpatului la despăgubiri civile către părțile civile și obligarea la cheltuieli judiciare statului.
Cu privire la inculpatul P.V.Aa solicitat admiterea cererii formulate în baza art. 320 ind 1 Cod de procedură penală și condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea, cu privare de libertate, având în vedere starea de recidivă a acestui inculpat, să se constate că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.1294/2012 a Judecătoriei Târgu Jiu , definitivă prin decizia penală nr.2505/07.12.2012 a Curții de Apel Craiova, aplicarea unui spor de pedeapsă în baza art 39 Cod penal, deducerea perioadei executate, obligarea inculpatului la despăgubiri civile către părțile civile și obligarea la cheltuieli judiciare statului.
Avocat Becheru Andrei pentru inculpatul C.M.A a solicitat instanței condamnarea acestuia la o pedeapsă orientată sub minimul prevăzut de lege cu reținerea disp.art.74,76 Cod penal și art 320 ind 1 Cod de procedură penală , având în vedere atitudinea sinceră a inculpatului,acesta recunoscând și regretând faptele săvârșite.
Avocat Talianu Rigi Amalia pentru inculpatul P.V.Aa solicitat admiterea cererii de judecare potrivit art 320 ind 1 Cod de procedură penală , condamnarea acestuia la o pedeapsă orientată sub minimul prevăzut de lege cu reținerea disp.art.74,76 Cod penal, având în vedere atitudinea sinceră a inculpatului,acesta recunoscând și regretând fapta săvârșită.
Inculpații, având ultimul cuvânt,pe rând, personal au declarat că recunosc și regretă faptele pentru care au fost trimiși în judecată și și-au însușit concluziile apărătorilor .
INSTANȚA
Asupra procesului penal de față:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu nr.6562/P/2012 din data de 05.12.2012, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților :C.M.A pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit. i C.pen., cu aplicarea art.37 lit.a C.pen, art.211 alin.1 și 2 lit.c C.pen., cu aplicarea art.37 lit.a C.pen.(două fapte) și art.211 alin.1 și 2 lit.b, c C.pen., cu aplicarea art.37 lit.a și art.33 lit.a C.pen. și P.V.A, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.221 alin.1 C.pen.
În fapt, s-au reținut următoarele:
1.Prin plângerea adresată organelor de cercetare penală, partea vătămată V. G a sesizat faptul că în dimineața zilei de 01.11.2012, inculpatul C.M.A, profitând de faptul că avea cheia de la locuința sa din municipiul Târgu-Jiu, str. Mihai Cristian Oancea, bl. 10, ap. 66, județ Gorj, i-a sustras din acest loc suma de 5000 lei, un telefon marca Samsung și un aparat foto digital, cauzându-i în acest fel un prejudiciu în cuantum de 6000 lei, sumă cu care se constituie parte civilă în procesul penal.
Pe parcursul urmăririi penale s-a stabilit că inculpatul își desfășura activitatea ca muncitor necalificat la societatea administrată de partea vătămată V. G , iar în dimineața zilei de 01.11.2012, aceasta i-a cerut inculpatului să îi transporte copilul minor la grădiniță, așa cum obișnuia, încredințându-i și cheia de la ușa de acces în garsonieră.
După ce a transportat minorul la grădiniță, inculpatul s-a reîntors la locuința părții vătămate și profitând de faptul că avea asupra sa o cheie adevărată, a deschis ușa, sustrăgând din interior suma de 5000 lei (pe care i-a găsit într-un șifonier), un aparat foto marca Nikon și un telefon Samsung (de pe o masă).
Inculpatul a mers ulterior pe raza municipiului Craiova, unde a pierdut o mare parte din suma de bani sustrasă la jocurile de noroc, iar celelalte bunuri sustrase le-a valorificat la doi taximetriști. La 3-4 zile, inculpatul a contactat-o telefonic pe partea vătămată V. G , recunoscându-i fapta comisă, solicitându-i acesteia să-i accepte plata în rate a prejudiciului.
2. Prin plângerea penală adresată organelor de cercetare penală, partea vătămată P .O.C., a sesizat faptul că în ziua de 05.11.2012, în jurul orelor 19,00, în timp ce se deplasa pe strada Victoriei din Târgu-Jiu, un tânăr a venit din spatele său și i-a smuls din mâna dreaptă un telefon mobil.
Din cercetările și verificările efectuate în cauză s-a stabilit că autorul faptei sesizate de partea vătămată P .O.C., este inculpatul C.M.A.
S-a reținut că, în ziua de 05.11.2012, în jurul orelor 19,00, inculpatul C.M.A se deplasa pe strada Victoriei din municipiul Târgu-Jiu, în scopul de a identifica o posibilă parte vătămată, de sex feminin, pe care să o deposedeze de bani sau bunuri ce puteau fi valorificate ușor.
În aceste împrejurări, inculpatul C.M.A a identificat-o pe partea vătămată P .O.C., ce vorbea la telefonul mobil și pe care a urmărit-o până când s-a asigurat că nu va fi observat de nici un martor, moment în care a deposedat-o de telefonul mobil, fugind ulterior printre blocurile din zona sediului Groupama Asigurări.
Ulterior, inculpatul a valorificat în aceeași seară telefonul sustras părții vătămate la o persoană de sex masculin pe care a întâlnit-o în clubul Vox din municipiul Târgu-Jiu, obținând în acest fel suma de 100 lei, bani pe care i-a jucat la jocurile de noroc.
3. Prin plângerea adresată organelor de cercetare penală, partea vătămată Sîrbu Ana Maria, a sesizat faptul că în ziua de 06.11.2012, în jurul orelor 13,45, în timp ce se deplasa pe strada 22 Decembrie 1989 din Târgu-Jiu , o persoană necunoscută i-a smuls din mână o geantă tip plic în care avea telefonul mobil marca Nokia E 63, suma de 400 lei și un pachet de țigări Kent.
Partea vătămată se constituie parte civilă în procesul penal cu suma 700 lei.
Din cercetările și verificările efectuate în cauză s-a stabilit că autorul faptei sesizate de partea vătămată S.A.Meste inculpatul C.M.A.
S-a reținut că în ziua de 06.11.2012, în jurul orelor 13-14,00 inculpatul se deplasa pe strada 22 Decembrie 1989 din municipiul Târgu-Jiu, în scopul de a identifica o posibilă victimă de la care să sustragă bunurile pe care le avea asupra sa. în aceste împrejurări a observat-o pe partea vătămată Sîrbu Ana Maria, ce ținea sub braț o poșetă tip plic, de care a deposedat-o, iar în timp ce fugea i-a verificat conținutul, din care și-a însușit un telefon mobil Nokia E 63 cu încărcătorul aferent precum și suma de 380 lei.
Inculpatul a abandonat în zona depozitului Infomanu Service, pachetul de țigări Kent, niște farduri, actele și poșeta tip plic, bunuri ce au fost găsite și recuperate de partea vătămată.
Acesta a cheltuit suma de bani sustrasă în interes personal, iar telefonul mobil marca Nokia E 63 1-a amanetat prin intermediul inculpatului (tăinuitor) P.V.A, la casa de amanet ce aparține SC SIROCLA GRUP SRL din orașul Rovinari, str. Prieteniei, bl. A 4, parter, județ Gorj, unde a primit în schimb suma de 100 lei.
Inculpatul C.M.A i-a spus inculpatului P.V.A, înainte ca acesta să amaneteze telefonul mobil sus-menționat că provenea dintr-o faptă prevăzută de legea penală, însă și în aceste împrejurări a fost de acord să-1 ajute, iar în schimb a fost recompensat cu suma de 20 lei.
Telefonul mobil a fost ridicat pe bază de dovadă și predat părții vătămate.
4. Prin plângerea penală adresată organelor de cercetare penală R.N., a sesizat faptul că în ziua de 09.11.2012, în jurul orelor 09,00, în timp ce se deplasa pe strada 22 Decembrie 1989 din municipiul Târgu-Jiu, o persoană de sex masculin, i-a smuls din mână un portofel( în care avea două carduri bancare, suma de 1000 lei) și un telefon mobil marca Samsung Chat 322, cauzându-i un prejudiciu în sumă de 1500 lei.
Din cercetările și verificările efectuate în cauză s-a stabilit că autorul faptei sesizate de partea vătămată R.N. este inculpatul C.M.A..
S-a reținut că în data de 09.11.2012, în jurul orelor 09:00 inculpatul se deplasa pe strada 22 Decembrie 1989 din municipiul Târgu-Jiu, în scopul de a sustrage bunuri de la persoane de sex feminin, împrejurare în care a observat-o pe partea vătămată R.N., pe care deposedat-o de un portmoneu de culoare albastră pe care-1 ținea în mâna stângă și de un telefon mobil marca Samsung, după care a fugit printre blocurile din zona străzii A.I. Cuza, fiind urmărit de partea vătămată pe o distanță de aproximativ 150 m.
În timp ce fugea, inculpatul a abandonat actele părții vătămate, după ce și-a însușit suma de 780 lei și telefonul mobil marca Samsung.
Inculpatul a folosit suma de bani în interes personal și la jocurile de noroc, iar telefonul mobil 1-a vândut în orașul Rovinari martorei Kovacs Gica Tamara, în schimbul sumei de 100 lei, precizându-i acesteia că telefonul aparține prietenei sale.
Pe parcursul cercetărilor, telefonul mobil a fost ridicat pe bază de dovadă de la martora Kovacs Gica Tamara, fiind ulterior predat părții vătămate.
Partea vătămată și-a recuperat parțial prejudiciul, fapt pentru care se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 1000 lei.
Prin sentința penală nr. 41 de la 09 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu, în dosarul cu nr. 19466/318/2012, s-au admis cererile formulate de inculpați, privind judecarea lor potrivit procedurii prevăzute de art.320 indice 1 C.pr.pen..În baza art.211 alin.1 și 2 lit.b și c cu aplicarea art.37 lit.a C.pen. și art.320 indice 1 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul C.M.A ,, la 6 ani închisoare; în baza art.211 alin.1 și 2 lit. c cu aplicarea art.37 lit.a C.pen. și art.320 indice 1 C.pr.pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare; în baza art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.i Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a C.pen. și art.320/1 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul la 2 ani și 6 luni închisoare, iar în baza art.33,34 Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare.În baza art.61 Cod penal, s-a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul neexecutat de 220 zile din pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.2275/2009 a Judecătoriei Târgu-Jiu, definitivă prin decizia penală nr.23/2010 a Tribunalului Gorj, în pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, pe care inculpatul s-a dispus să o execute; s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit b C.pen., pe durata executării pedepsei principale și s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la data de 13.11.2012 - ora 16:00, la zi, menținându-se starea de arest a acestuia.
În baza art.221 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.320/1 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul P.V.A la pedeapsa de 6 luni închisoare; s-a constatat concurentă infracțiunea dedusă judecății cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.1294/2012 a Judecătoriei Târgu-Jiu, definitivă prin decizia penală nr.2505/07.12.2012 a Curții de Apel Craiova; s-a decumulat pedeapsa rezultantă aplicată prin sent. pen. 1294/2012 a Judecătoriei Târgu-Jiu, în pedeapsa de 2 ani închisoare și pedeapsa de 6 luni închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin s.p. 121/2010 a Judecătoriei Tg-Cărbunești; s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare stabilită prin s.p. 1294/2012 a Judecătoriei Târgu-Jiu, în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor; în baza art.36 alin.2 C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin s.p.1294/2012, cu pedeapsa stabilită prin prezenta sentință, în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare; s-a constatat că pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendare, a fost anulată prin s.p. nr. 1686/2011 a Judecătoriei Târgu-Jiu, fiind contopită cu pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare, stabilită prin această sentință; în baza art.83 Cod penal, s-a revocat suspendarea condiționată pentru pedeapsa de 1 an închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin s.p.1686/2011 a Judecătoriei Târgu-Jiu, definitivă prin decizia penală 1391/2012 a Curții de Apel Craiova, care s-a cumulat cu pedeapsa stabilită prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul să execute 3 ani închisoare; s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit b C.pen., pe durata executării pedepsei principale; s-a dedus din pedeapsa stabilită, durata reținerii din data de 13.11.2012 și durata arestării preventive de la data de 16.11.2012, la zi; s-a menținut starea de arest a inculpatului.
Împotriva sentinței penale nr 41/09.01.2013 pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu, în dosarul nr 19466/318/2012 au declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu și inculpații C.M.A și P.V.A pentru nelegalitate și netemeinicie.
Ministerul Public a susținut că sentința este nelegală întrucât instanța nu s-a pronunțat cu privire la toate infracțiunile pentru care a fost sesizată prin rechizitoriu, referitor la inculpatul Costin Marius Adrian , în sensul că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a patru infracțiuni , respectiv o infracțiune de furt calificat și trei infracțiuni de tâlhărie toate în stare de recidivă postcondamnatorie și concurs real de infracțiuni, în condițiile art 37 lit a și 33 lit a Cod penal.
Instanța a omis să se pronunțe cu privire la o infracțiune de tâlhărie , susținându-se astfel că sentința este lovită de nulitate absolută.
Procurorul a criticat sentința penală pentru netemeinicie, cu privire la același inculpat, apreciindu-se că pedeapsa stabilită nu corespunde criteriilor generale de individualizare, raportat la numărul de infracțiuni deduse judecății, apreciindu-se că se impune aplicarea unui spor în conformitate cu dispozițiile art 34 alin 1 lit b Cod penal.
Ultimul motiv de recurs a vizat nelegalitatea sentinței penale în sensul că în mod nelegal , nu s-au aplicat dispozițiile art 40 Cod penal, în ceea ce privește pe inculpatul P.V.A, în condițiile în care , din fișa de cazier a inculpatului rezultă că acesta a fost condamnat în timpul minorității la 1 an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei , prin sentința penală nr 1686/05.10.2011 astfel că se impunea reținerea acestor dispoziții legale.
Inculpații au criticat sentința instanței de fond pentru netemeinicie, sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate susținând că în cauză se putea face aplicația dispozițiilor art 74 lit a Cod penal raportat la poziția sinceră manifestată de inculpați în cursul urmăririi penale și în fața instanței de judecată.
Prin decizia penală nr . 469 din 04 martie 2013 , pronunțată de Curtea de Apel Craiova , au fost admise recursurile Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu și inculpaților C.M.A (deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova) și P.V.A(deținut în Penitenciarul Pentru Minori și Tineri Craiova), declarate împotriva sentinței penale nr. 41 de la 09 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Tîrgu Jiu, în dosarul cu nr. 19466/318/2012, a fost casată sentința și trimisă cauza pentru rejudecare la instanța de fond - Judecătoria Târgu Jiu, menținându-se starea de arest a inculpaților.
În considerentele deciziei penale nr 469/2013 s-a reținut ca fiind fondate recursurile declarate de Ministerul Public și inculpați și s-a dispus ca la rejudecarea cauzei, instanța de fond să procedeze la soluționarea cauzei în conformitate cu actul de investire, să respecte criteriile generale de individualizare conform art 72 și 52 Cod penal pentru ambii inculpați și să rețină incidența dispozițiilor art 40 Cod penal pentru inculpatul P.V.A, privind pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prion sentința penală nr 1686/2011 a Judecătoriei Târgu-Jiu.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la data de 25.04.2013 și s-a fixat termen de judecată pentru verificarea legalității și temeiniciei luării și menținerii arestării preventive la data de 26.04.2013, orele 08,30.
Cu ocazia rejudecării , la termenul de judecată din data de 28.05.2013, înainte de începerea cercetării judecătorești, în conformitate cu dispozițiile art. 320 ind. 1 Cod de procedură penală, inculpații au declarat personal că recunosc faptele reținute în actul de sesizare a instanței și au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe de care au luat cunoștință cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală , pe care și le însușesc.
În aceste condiții, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile solicitate de textul de lege mai sus menționat, respectiv că inculpații au recunoscut în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu au solicitat administrarea altor probe, fapt pentru care a admis cererea acestora de judecare potrivit procedurii prevăzute de art. 320 ind. 1 Cod de procedură penală și a procedat la judecata cauzei numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Deși legal citate, părțile vătămate nu s-au prezentat în instanță pentru formularea altor eventuale pretenții.
Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv probele administrate în cursul urmăririi penale, instanța reține:
1.Prin plângerea adresată organelor de cercetare penală, partea vătămată V. G a sesizat faptul că în dimineața zilei de 01.11.2012, inculpatul C.M.A, profitând de faptul că avea cheia de la locuința sa din municipiul Târgu-Jiu, str. Mihai Cristian Oancea, bl. 10, ap. 66, județ Gorj, i-a sustras suma de 5000 lei, un telefon marca Samsung și un aparat foto digital, cauzându-i în acest fel un prejudiciu în cuantum de 6000 lei, sumă cu care se constituie parte civilă în procesul penal.
2.Prin plângerea penală adresată organelor de cercetare penală, partea vătămată P .O.C., a sesizat faptul că în ziua de 05.11.2012, în jurul orelor 19,00, în timp ce se deplasa pe strada Victoriei din Târgu-Jiu, un tânăr a venit din spatele său și i-a smuls din mâna dreaptă un telefon mobil, ulterior din cercetările și verificările efectuate în cauză stabilindu-se că autorul faptei sesizate de partea vătămată P .O.C., este inculpatul C.M.A.
3. Prin plângerea adresată organelor de cercetare penală, partea vătămată Sîrbu Ana Maria, a sesizat faptul că în ziua de 06.11.2012, în jurul orelor 13,45, în timp ce se deplasa pe strada 22 Decembrie 1989 din Târgu-Jiu, o persoană necunoscută i-a smuls din mână o geantă tip plic în care avea telefonul mobil marca Nokia E 63, suma de 400 lei și un pachet de țigări Kent ,din cercetările și verificările efectuate în cauză s-a stabilit că autorul faptei sesizate de partea vătămată S.A.Meste inculpatul C.M.A.
Inculpatul a abandonat în zona depozitului Infomanu Service, pachetul de țigări Kent, niște farduri, actele și poșeta tip plic, bunuri ce au fost găsite și recuperate de partea vătămată.
Inculpatul a cheltuit suma de bani sustrasă în interes personal, iar telefonul mobil marca Nokia E 63 1-a amanetat prin intermediul inculpatului (tăinuitor) P.V.A, la casa de amanet ce aparține SC SIROCLA GRUP SRL din orașul Rovinari, str. Prieteniei, bl. A 4, parter, județ Gorj, unde a primit în schimb suma de 100 lei.
Inculpatul C.M.A i-a spus inculpatului P V A, înainte ca acesta să amaneteze telefonul mobil sus-menționat că provenea dintr-o faptă prevăzută de legea penală, însă și în aceste împrejurări a fost de acord să-1 ajute, iar în schimb a fost recompensat cu suma de 20 lei.
4. Prin plângerea penală adresată organelor de cercetare penală R.N., a sesizat faptul că în ziua de 09.11.2012, în jurul orelor 09,00, în timp ce se deplasa pe strada 22 Decembrie 1989 din municipiul Tg-Jiu, o persoană de sex masculin, i-a smuls din mână în portofel( în care avea două carduri bancare, suma de 1000 lei) și un telefon mobil marca Samsung Chat 322, cauzându-i un prejudiciu în sumă de 1500 lei ,din cercetările și verificările efectuate în cauză s-a stabilit că autorul faptei sesizate de partea vătămată R.N. este inculpatul C M A.
În drept, fapta inculpatului C M A care a sustras bunuri de la partea vătămată V. G întrunește elementele constitutive a infracțiunii de furt calificat , faptă prevăzută și pedepsită de art 208 alin 1-art 209 alin 1 lit i Cod penal
Faptele inculpatului C M A care la datele de 05.11.2012 și 9.11.2012 a smuls din mâna părților vătămate bunurile mobile enumerate în rechizitoriu întrunesc elementele constitutive a trei infracțiuni de tâlhărie.
Faptele au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie și concurs real.
Fapta inculpatului P V A care cunoscând faptul că telefonul provine din săvârșirea unei fapte penale, a înlesnit valorificarea acestuia primind în schimb suma de 100 lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tăinuire, faptă prevăzută și pedepsită de art 221 alin 1 Cod penal, cu aplicarea art 40 Cod penal.
Referitor la elementele constitutive ale infracțiunilor cu judecata căreia a fost învestită, instanța reține următoarele:
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunilor prevăzute de art 208 alin 1 -art 209 alin 1 lit i Cod penal constă în fapta de luare a unui bun din posesia sau detenția altuia fără consințământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept.
Elementul material al infracțiunii prevăzute de art 211 alin 1 și 2 din Codul penal constă în acțiunea de sustragere prin întrebuințare de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea
Elementul material al infracțiunii prevăzută de art 221 alin1 Cpod penal constă în fapta de primire, dobândire sau transformare a unui bun ori înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând că bunul provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă prin aceasta s-a urmărit obținerea, pentru sine ori pentru altul, a unui folos material.
Urmarea imediată a fiecărei fapte comise constă în producerea unui prejudiciu în patrimoniul părții vătămate, bunurile de care aceasta a fost lipsită, iar legătura de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul produs este dovedită prin probatoriul administrat.
Sub aspectul laturii subiective, inculpații au săvârșit infracțiunile cu intenție directă, în accepțiunea art.19 pct.1 lit.a Cod penal.
Inculpații au avut reprezentarea faptelor lor , a consecințelor păgubitoare asupra patrimoniului părților vătămate și au urmărit producerea acestui rezultat. Inculpatul C.M.A a sustras mai multe bunuri în scopul însușirii lor pe nedrept.
Infracțiunile săvârșite de cei doi inculpați atrag răspunderea penală a acestora conform art.17 Cod penal.
Prin încheierea nr 165 din 14.11.2012 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.M.A pe o perioadă de 29 de zile începând cu 14.11.2012 și până la 12.12.2012, fiindu-i emis mandatul de arestare preventivă nr 78/2012, măsură menținută ulterior , conform art 300 indice 2 Cod de procedură penală, coroborat cu dispozițiile art 160 indice b Cod procedură penală.
Față de inculpatul P.V.A, prin aceeași încheiere de ședință s-a dispus măsura preventivă de a nu părăsi localitatea Târgu Jiu pe o perioadă de 30 de zile începând cu 14.11.2012 iar ulterior, prin încheierea nr 71/2012 Tribunalul Gorj a admis recursul parchetului și a dispus arestarea preventivă a inculpatului P.V.Ape o perioadă de 29 de zile, măsură menținută conform art 300 indice 2 Cod de procedură penală, coroborat cu dispozițiile art 160 indice b Cod procedură penală.
Având în vedere gravitatea faptelor comise de inculpați, împrejurarea că rezonanța produsă în rândul opiniei publice a fost deosebită, fiind încălcate regulile privind libertatea fiecărui individ, de a se deplasa în siguranță în mediul social și a constta că acest deziderat este întrerupt prin manifestări violente, contrare legii, prin sustragerea de bunuri materiale personale, acțiuni ilicite de natură să creeze temere în rândul populației instanța va reține vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată așa cum au fost reținute și descrise în actul de sesizare a instanței.
La individualizarea judiciară a pedepselor ce vor fi aplicate inculpatului C.M.A instanța va avea în vedere criteriile enumerate de art.72 C.pen. și anume: limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare: trei infracțiuni de tâlhărie și o infracțiune de furt calificat , respectiv o faptă prevăzute de art 211 alin 1 și 2 lit b c Cod penal ,două fapte prevăzute de art 211 alin 1 și 2 lit c Cod penal ,o faptă prevăzută de art 208 alin 1 -art 209 alin 1 lit i Cod penal , toate săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie dispozițiile art.320 ind. 1 alin 1-7 Cod de procedură penală, gradul de pericol social al faptelor comise, urmarea produsă și circumstanțele personale ale inculpatului.
La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului P.V.A instanța va avea în vedere criteriile enumerate de art.72 C.pen. și anume: limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare , art 221 alin 1 Cod penal , pentru fapta săvârșită, prevederile art.320 ind. 1 alin 1-7 Cod de procedură penală, gradul de pericol social al faptei comise, urmarea produsă și circumstanțele personale ale inculpatului care în antecedent a mai comis infracțiuni așa cum rezultă din fișa cazierului judiciar .
În raport de toate aceste elemente de individualizare, ținând cont de gravitatea faptelor săvârșite, de persoana inculpatului C.M.A, de atitudinea de recunoaștere a faptelor săvârșite, instanța va aplica inculpatului o pedeapsă rezultantă de 6 ani cu închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor precitate .
În baza art 61 Cod penal va revoca beneficiul liberării condiționate și va contopi pedeapsa stabilită prin prezenta sentință penală de 6 ani închisoare cu restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat de 220 zile din pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.2275/2009 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin decizia penală nr.23/2010 a Tribunalului Gorj, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
În raport de elementele de individualizare menționate, ținând cont de gravitatea faptei săvârșite, de persoana inculpatului P V A, de atitudinea de recunoaștere a faptei săvârșite, instanța va aplica inculpatului o pedeapsă de 6 luni cu închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire , prevăzută de art 221 alin 1 Cod penal cu aplicarea art 40 Cod penal.
Se va constata că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.1294/2012 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin decizia penală nr.2505/07.12.2012 a Curții de Apel Craiova.
Se va decumula pedeapsa rezultantă aplicată prin sent.pen.1294/2012 a Judecătoriei Târgu-Jiu în pedeapsa de 2 ani închisoare și pedeapsa de 6 luni închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin s.p.121/2010 a Judecătoriei Târgu-Cărbunești se va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, stabilită prin s.p. 1294/2012 a Judecătoriei Târgu-Jiu în pedepsele componente care vor fi repuse în individualitatea lor respectiv : 2 ani și 2 ani închisoare.
În baza art.36 alin.2 C.pen. se vor contopi pedepsele aplicate prin s.p.1294/2012 cu pedeapsa stabilită prin prezenta sentință, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
Se va constata că pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendare a fost anulată prin s.p.nr.1686/2011 a Judecătoriei Târgu Jiu, fiind contopită cu pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare, stabilită prin sentința menționată, iar în baza art.83 Cod penal se va revoca suspendarea condiționată pentru pedeapsa de 1 an închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin s.p.1686/2011 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin decizia penală 1391/2012 a Curții de Apel Craiova, pe care o cumulează cu pedeapsa stabilită prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul P.V.A să execute 3 ani închisoare.
În ceea ce privește individualizarea modalității de executare, a pedepsei de 6 ani închisoare pe care urmează să o execute inculpatul C M A și a pedepsei de 3 ani închisoare pe care urmează să o execute inculpatul P.V.Aîn regim de detenție, se apreciază că, aceasta apare ca adecvată și de natură să asigure realizarea scopurilor pedepsei atât în ceea ce privește prevenția specială cât și cea generală, conform art. 52 Cod penal.
Referitor la pedepsele accesorii, instanța reține că, deși, potrivit art. 71 alin(2) Cod penal , "condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii, atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64, lit. a)-c) Cod penal din momentul în care hotărârea a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei";, totuși, prin Decizia LXXIV (74) din 05.11.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că dispozițiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I - c Cod penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 C. pen.
De asemenea, în aplicarea pedepsei accesorii instanța va avea în vedere și dipozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, care potrivit art. 20, alin(2) din Constituție este obligatorie pentru instanțele românești, odată cu ratificarea Convenției Europene, de către România , precum și jurisprudența CEDO, art 3 Protocolul 1 din Convenție.
Așadar, la stabilirea pedepselor accesorii se va ține seama și de jurisprudența CEDO.
În cauza Hirst împotriva Marii Britanii, Curtea a constatat încălcarea art.3 din Protocolul 1 ca urmare a interzicerii ope legis a dreptului de a alege persoanei condamnate la pedeapsa închisorii. În Marea Britanie norma impunea interdicția dreptului de a alege condamnaților la sancțiunea penală privativă de libertate, indiferent de durata sancțiunii, gravitatea faptei sau circumstanțele cauzei.Interdicția dreptului de a alege , automată, generală și fără nici o restricție pentru cei condamnați la pedeapsa închisorii, a fost considerată de Curte în afara marjei de apreciere a statelor și în consecință incompatibilă cu art.3 din Protocolul 1.
În cauza Sabou și Pârcălab contra României în care s-a stabilit că interzicerea drepturilor părintești constituie o ingerință în dreptul la respectarea vieții familiale , prevăzut de art. 8 din Convenție, însă fără a urmări unul din scopurile legitime stabilite în paragraful2 al art.8 din Convenție, fiind în fapt o sancțiune morală având drept scop pedepsirea condamnatului și nu o măsură de protecție a copilului.
La aplicarea pedepsei accesorii instanța va avea în vedere și criteriul constituțional al proporționalității, înscris în art.53 alin.2, potrivit căruia restrângerea exercițiului unor drepturi trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o.
Prin urmare, în ceea ce privește aplicarea pedepselor accesorii, instanța reține că natura faptelor săvârșite, duce la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În baza art 88 Cod penal se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.M.A , durata reținerii și arestării preventive, de la data de 13.11.2012, ora 16:00, la zi, iar în baza art 350 Cod de procedură penală se va menține starea de arest a inculpatului.
În baza art 88 Cod penal se va deduce din pedeapsa stabilită inculpatului P.V.A, durata reținerii din data de 13.11.2012 , ora 19,35 și durata arestării preventive de la data de 16.11.2012, la zi, iar în baza art 350 Cod de procedură penală menține starea de arest a inculpatului.
Se va lua act că partea civilă R.N. nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.
Referitor la inculpatul P.V.A, prin încheierea din Camera de Consiliu din 25.06.2013 adoptată în dosarul nr 19466/318/2012* s-a admis cererea de înlăturare a omisiunii vădite strecurată în minuta pronunțată în ședința publică din 18.06.2013 .S-a dispus anularea mandatul de executare a pedepsei închisorii nr 1483/10.12.2012 emis în baza sentinței penale nr 1294/2012 a Judecătoriei Târgu Jiu și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii , în baza prezentei sentințe, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
În baza art 14 Cod de procedură penală, raportat la art 1349 și art 1357 din Noul cod civil se va admite acțiunea civilă formulată de Sîrbu Ana Maria, V. G și P .O.C. și vor fi obligați inculpații în solidar la plata sumei de 400 lei către partea civilă Sîrbu Ana Maria.
Va fi obligat inculpatul C.M.A la plata sumelor de 6000 lei către partea civilă V. G și 200 lei către partea vătămată P .O.C. , precum și fiecare inculpat la câte 1000 de lei cheltuieli judiciare statului, din care sumele de câte 300 de lei, reprezentând onorariile avocaților din oficiu,respectiv Becheru Andrei și Talianu Rigi Amalia se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DISPUNE :
Admite cererile formulate de inculpați privind judecarea lor potrivit procedurii prevăzute de art.320 indice 1 Cod de procedură penală .
În baza art.211 alin.1 și 2 lit.b și c Cod penal , cu aplicarea art.37 lit.a C.pen. și art.320 indice 1 Cod de procedură penală., condamnă inculpatul C.M.A, , la 6 ani închisoare (pentru fapta comisă la 05.11.2012 , partea vătămată P .O.C.) .
În baza art.211 alin.1 și 2 lit. c Cod penal , cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal și art.320 indice 1 Cod de procedură penală, condamnă inculpatul C.M.A, la câte două pedepse de 6 ani închisoare ( fapte comise la 06.11.2012 -partea vătămată Sîrbu Ana Maria și la 09.11.2012, partea vătămată Radivoiu Nicolae ) .
În baza art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.i Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a C.pen. și art.320/1 C.pr.pen., condamnă inculpatul C.M.A, la 2 ani și 6 luni închisoare , (faptă comisă la 01.11.2012-parte vătămată V. G ) .
În baza art.33 lit a Cod penal contopește pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
În baza art.61 Cod penal revocă beneficiul liberării condiționate pentru restul neexecutat de 220 zile din pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.2275/2009 a Judecătoriei Tg-Jiu, definitivă prin decizia penală nr.23/2010 a Tribunalului Gorj, în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, pe care inculpatul urmează să o execute.
Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit b C.pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art 88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive, de la data de 13.11.2012, ora 16:00, la zi.
În baza art 350 Cod de procedură penală menține starea de arest a inculpatului.
În baza art.221 alin.1 Cod penal cu aplicarea art 40 Cod penal și art.320 indice 1 Cod de procedură penală., condamnă inculpatul P.V.A, cu antecedente penale, CNP 1921010181103, la 6 luni închisoare.
Constată concurentă infracțiunea dedusă judecății cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.1294/2012 a Judecătoriei Tg-Jiu, definitivă prin decizia penală nr.2505/07.12.2012 a Curții de Apel Craiova.
Decumulează pedeapsa rezultantă aplicată prin sent.pen.1294/2012 a Judecătoriei Tg-Jiu în pedeapsa de 2 ani închisoare și pedeapsa de 6 luni închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin s.p.121/2010 a Judecătoriei Tg-Cărbunești.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, stabilită prin s.p. 1294/2012 a Judecătoriei Tg-Jiu în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor respectiv : 2 ani și 2 ani închisoare.
În baza art.36 alin.2 C.pen. contopește pedepsele aplicate prin s.p.1294/2012 cu pedeapsa stabilită prin prezenta sentință, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
Constată că pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendare a fost anulată prin s.p.nr.1686/2011 a Judecătoriei Tg-Jiu, fiind contopită cu pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare, stabilită prin sentința menționată.
În baza art.83 Cod penal revocă suspendarea condiționată pentru pedeapsa de 1 an închisoare la care inculpatul prin s.p.1686/2011 a Judecătoriei Tg-Jiu, definitivă prin decizia penală 1391/2012 a Curții de Apel Craiova, pe care o cumulează cu pedeapsa stabilită prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul să execute 3 ani închisoare.
Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit b C.pen. pe durata executării pedepsei principale.
Deduce din pedeapsa stabilită, durata reținerii din data de 13.11.2012 , ora 19,35 și durata arestării preventive de la data de 16.11.2012, la zi.
În baza art 350 Cod de procedură penală menține starea de arest a inculpatului.
Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr 1483/10.12.2012 emis în baza sentinței penale nr 1294/2012 a Judecătoriei Târgu Jiu și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii , în baza prezentei sentințe, după rămânerea sa definitivă , cu privire la inculpatul P V A.
Ia act că partea civilă R.N. nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.
Admite acțiunea civilă formulată de Sîrbu Ana Maria, V. G și P .O.C. .
Obligă inculpații în solidar la plata sumei de 400 lei către partea civilă Sîrbu Ana Maria.
Obligă inculpatul C.M.A la plata sumelor de 6000 lei către partea civilă V. G și 200 lei către partea vătămată P .O.C..
Obligă fiecare inculpat la câte 1000 de lei cheltuieli judiciare statului, din care sumele de câte 300 de lei, reprezentând onorariile avocaților din oficiu,respectiv Becheru Andrei și Talianu Rigi Amalia se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru cei prezenți și de la comunicare pentru părțile lipsă.
Pronunțată în ședința publică din 11.06.2013, la Judecătoria Tg-Jiu
PREȘEDINTE,
ANIȘOARA BUCICĂ
GREFIER,
ION PĂUN
Red A.B/tehn I.P. 19 Iunie 2013








