Tentativă la omor calificat. Jurisprudență Omor; Tentative

Tribunalul COVASNA Sentinţă penală nr. 54 din data de 19.12.2013

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR.54

Ședința publică din 19 decembrie 2013

PREȘEDINTE: ……………..

GREFIER: ……………………

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror ……………., din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii penale pornită împotriva inculpatului I. L. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.20 Cod penal, raportat la art.174, art.175 lit. i Cod penal, cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal și art.83 Cod penal.

La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi, se constată lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate pe suport audio-video computerizat.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 09 decembrie 2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 18 decembrie 2013 și apoi, pentru astăzi, 19 decembrie 2013.

Instanța, în urma deliberării, a pronunțat sentința de mai jos.

T R I B U N A L U L,

Asupra procesului penal de față, deliberând constată:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna nr.989 /P/2012 din data de 26.02.2013, verificat sub aspectul legalității și temeiniciei potrivit art.264 alin.3 Cod procedură penală, înregistrat pe rolul Tribunalului Covasna sub dosar nr………. la data de 01.03.2013, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului I. L. - fiul lui I. și R., născut la data de ……. în ……….., județul ……. , 5 clase, fără ocupație, necăsătorit, recidivist, domiciliat în ………… , posesor CI seria …… nr………, CNP ………… , pentru tentativă la săvârșirea la infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 20 Cod penal rap. la art.174, 175 lit. i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și art.83 Cod penal.

Prin actul de sesizare al instanței, în esență, s-a reținut, în sarcina inculpatului că în data de 03.07.2011, în fața discotecii "…….. "; din orașul Covasna , cu un briceag cu lama lată de 2 cm. și lungă de 7-8 cm., i-a aplicat părții vătămate Ș. H. o lovitură în zona abdominală cu penetrare a stomacului, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat intervenție chirurgicală de urgență, 30-35 zile îngrijiri medicale și i-au pus acesteia viața în pericol, faptă ce constituie de tentativă la infracțiunea omor calificat prevăzută de art. 20 Cod penal rap. la art. 174, 175 lit. i Cod penal.

Deoarece inculpatul I. L. a fost condamnat definitiv prin sentința penală nr.35 din 07.02.2011 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare conform art. 81, 82 Cod penal, se solicită, aplicarea față de acesta a prevederilor art. 37 lit. a și 83 Cod penal.

În timpul cercetărilor, inculpatul a manifestat o poziție procesuală de recunoaștere a săvârșirii faptei și regret.

Pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești au fost administrate următoarele mijloace de probă - proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare ( fila 6 dosar urmărire penală); certificat medico-legal nr.1206/A2/298 din 18 iulie 2011 eliberat de Serviciul de Medicină Legală Covasna(fila 9 dosar urmărire penală); bilet de ieșire din spital/scrisoare medicală din 08.07.2011 emisă conform F.O.nr.10982/833 de Spitalul Județean de Urgență "Dr. Fogolyan Kristof"; Sfântu Gheorghe(fila 10 dosar urmărire penală); declarații parte vătămată Ș. H.(filele 11-14; 96-97 dosar urmărire penală); declarații învinuit(filele 25-30,113-117 dosar urmărire penală); declarațiile martorilor D. E. (filele 31,67 dosar urmărire penală); O. S. A.(filele 32-33, 108, 112 dosar urmărire penală, 93-94 dosar instanță); P. P. A.(fila 34 dosar urmărire penală); T. S. M.(fila 35 dosar urmărire penală); P. L.(filele 36-39; 106-107 dosar urmărire penală; 110-111 dosar instanță); P. I. B. (fila 40 dosar urmărire penală); B. N.(filele 42-44; 99 dosar urmărire penală; 63-64 dosar instanță); I. C. (fila 45 dosar urmărire penală); E. G. (filele 46-48 dosar urmărire penală); R. G.(filele 49-51 dosar urmărire penală; 91-92 dosar instanță); Sz. A. (filele 54-57; 102-103 dosar urmărire penală; 65-66 doar instanță); Ș. G. (fila 58 dosar urmărire penală); P. L. (filele 59-60; 104-105 dosar urmărire penală; 61-62 dosar instanță); V. A. -A. (filele 61-62 dosar urmărire penală); P. F (filele 63-64 dosar urmărire penală); P. F. (filele 65-66 dosar urmărire penală); proces-verbal de confruntare a părții vătămate și a martorului R. G. (filele 52-53 dosar urmărire penală); raport de primă expertiză medico-legală nr.199/A1/17 din 08.02.2013 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Covasna (filele 92-93 dosar urmărire penală); adeverința nr.197 din 24.01.2013 emisă de Liceul Korosi Csoma Sandor Covasna(fila 95 dosar urmărire penală); ordonanța nr. 1074/P/2011 din 08.11.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc(filele 121-122 dosar urmărire penală); adeverința nr.1090/11.04.2013 emisă de Liceul ……… Covasna(fila 27dosar instanță); declarație inculpat(filele 40-41 dosar instanță); declarație parte vătămată(filele 42-43 dosar instanță); referat de evaluare a inculpatului efectuat de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Covasna(filele 49-51 dosar instanță); foaie matricolă nr.190/01.08.2013 eliberată pe numele părții vătămate Ș. H. de Liceul ………. Covasna(fila 52 dosar instanță).

La termenul din 17 iunie 2013(filele 44-45 dosar instanță), după ce i-au fost aduse la cunoștință dispozițiile art.3201 Cod procedură penală, inculpatul I. L., în prezența apărătorului său, av. M. T., a declarat că nu solicită judecata cauzei potrivit procedurii simplificate reglementată de art.3201 Cod procedură penală și anume, în baza probelor administrate exclusiv în faza de urmărire penală, astfel că judecata în prezenta cauză s-a desfășurat potrivit procedurii de drept comun.

Din coroborarea întregului material probator, tribunalul reține următoarele:

Prin rezoluția nr.1074/P/2011 din 23.08.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc a fost confirmată rezoluția de începere a urmăririi penale față de I. L. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art.182 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, întrucât în data de 03.07.2011, în fața discotecii "…….. "; din orașul Covasna, cu un briceag cu lama lată de 2 cm. și lungă de 7-8 cm., i-a aplicat părții vătămate Ș. H. o lovitură în zona abdominală cu penetrare a stomacului, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat intervenție chirurgicală de urgență, 30-35 zile îngrijiri medicale și i-au pus acesteia viața în pericol (fila 1-2 dosar urmărire penală).

Prin rezoluția din 06.12.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, s-a dispus conexarea dosarului penal nr.1399/P/2011 în care s-au efectuat cercetări cu privire la E. G. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art.180 alin.2 Cod penal, constând în aceea că în aceleași împrejurări menționate, l-a lovit pe partea vătămată P. L. , la dosarul nr.1074/P/2011 (filele 3-5 dosar urmărire penală).

Apoi, prin ordonanța nr.1074/P/2011 din 08.11.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, în temeiul art.228 alin.6 Cod procedură penală raportat la art.10 alin.1 lit.h Cod procedură penală, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de E. G. pentru fapta prevăzută de art.180 alin.2 Cod penal, întrucât partea vătămată și-a retras plângerea penală(filele 121-122 dosar urmărire penală).

Prin aceeași ordonanță, în temeiul art.38 și art.27 pct.1 lit.a Cod procedură penală, s-a dispus disjungerea și declinarea cauzei privindu-l pe învinuitul I. L. în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna unde a fost înregistrată sub dosar nr.989/P/2012.

Prin ordonanța nr.989/P/2012 din 07.01.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna a fost schimbată încadrarea juridică a faptei pentru care s-a început urmărirea penală față de învinuitul I. L. din infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art.182 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal în cea prevăzută de art. 20 Cod penal rap. la art.174, 175 lit. i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și art.83 Cod penal (fila 90 dosar urmărire penală).

În fapt, din analiza coroborată a întregului material probator, instanța reține că în data de 03.07.2011, inculpatul I. L. din Sfântu Gheorghe și martorii P. L. și Sz. A. din Sântionlunca, s-au deplasat în orașul Covasna pentru a merge la discoteca "……. ";, cu mașina condusă de matorul D. E. care ulterior, s-a întors acasă(filele 31,67 dosar urmărire penală), unde au consumat băuturi alcoolice.

La aceeași discotecă, în aceeași noapte, în jurul orelor 01,00 - 01, 30, după ce participaseră la o petrecere de majorat, s-au deplasat și partea vătămată Ș. H. , însoțit de mai mulți prieteni, E. G., R. G., O. S. A., P. L.

După ce în prealabil au consumat mai multe beri, partea vătămată Ș. H. însoțit de martorul P. L. s-au deplasat la toaleta discotecii, iar aici, partea vătămată Ș. H. s-a intersectat cu unul din prietenii inculpatului, din probe reieșind că este vorba de martorul Sz. A., urmând un schimb de replici, ultimul dându-i parții vătămate o palmă peste față.

Partea vătămată împreună cu prietenul său s-au întors în incinta discotecii. Aici martorul P. L. s-a așezat la masa unor alți prieteni, iar partea vătămată Ș. H. a ieșit în fața discotecii.

Pe o balustradă din exteriorul discotecii era așezat martorul R. G.

În afara discotecii, dispersat se mai aflau, inculpatul I. L. care vorbea la telefon și la o oarecare distanță de acesta, prietenii săi, martorii P. L. și Sz. A. undeva în apropierea unui chioșc de ziare aflat în zonă; martora B. N. aflată cu spatele la persoanele arătate, așteptând un taxi pe care îl comandase și martorul E. G. ce dorea să o însoțească.

Din probe a rezultat că partea vătămată a consumat băuturi alcoolice în acea noapte atât la petrecerea de majorat la care participase anterior, cât și în discotecă și anume vin și bere.

Aflat așadar sub puternica influență a băuturilor alcoolice, în momentul în care a ieșit din discotecă, confundându-l pe inculpatul I. L. cu persoana care l-a pălmuit mai devreme în toaletă, l-a tras pe acesta de mânecă și i-a cerut socoteală pentru lovitura primită și motivul acesteia.

Inculpatul, la rândul său, l-a prins cu mâna de gât și l-a împins spunându-i să îl lase în pace că nu dorește scandal.

Între timp, din discotecă ieșise și martorul O. S. A. care s-a așezat pe o balustradă vorbind la telefon și care în acel moment a auzit agitație în zona acelui chioșc de ziare.

Văzând că partea vătămată a fost prins de gât și împins, martorul R. G. i-a sărit în ajutor și l-a lovit pe inculpat care a căzut.

În incident au intervenit și prietenii inculpatului, martorii P. L. și Sz. A. , precum și martorii O S. A. și E. G. care s-au lovit și împins reciproc, aspecte observate de la o oarecare distanță și de martora B. N. (filele 42-44; 99 dosar urmărire penală; 63-64 dosar instanță).

În acest incident martorul E. G. l-a lovit pe martorul P. L. , faptă pentru care prin ordonanța nr.1074/P/2011 din 08.11.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, în temeiul art.228 alin.6 Cod procedură penală raportat la art.10 alin.1 lit.h Cod procedură penală, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de E. G. pentru fapta prevăzută de art.180 alin.2 Cod penal, întrucât partea vătămată și-a retras plângerea penală(filele 121-122 dosar urmărire penală).

În momentul imediat următor, inculpatul ridicându-se, pentru a-și asigura scăparea, l-a lovit cu un briceag mic de culoarea argintie, în zona abdominală pe partea vătămată Ș. H. (potrivit declarației martorului Sz. A. de la filele 56-57 dosar urmărire penală).

Martorii Sz. A. și P. L. au reușit să fugă și au rămas la distanță de discotecă în fața unui magazin "1001 Articole";.

De asemenea, a fugit și inculpatul I. L., dar nu în incinta discotecii pentru a cere ajutorul agenților de pază (susținerile sale fiind contrazise de martorul I. C. de serviciu în acea noapte în discotecă - fila 45 dosar urmărire penală), ci s-a întâlnit în fața magazinului "1001 Articole"; cu prietenii săi, de unde au continuat să fugă.

La scurt timp, din discotecă a ieșit și martorul P. L. care l-a văzut, ca toți ceilalți martori, pe partea vătămată sângerând în zona abdomenului și așezându-se, i-a spus că a fost tăiat de unul dintre băieții din grupul inculpatului aflați în acel moment în fața magazinului "1001 Articole";.

Inculpatul și prietenii săi s-au îndreptat spre magazinul Penny și au încercat să ia un taxi spre casă, dar neavând bani suficienți, au fost refuzați(declarația martorului V. A.-A. - filele 61-62 dosar urmărire penală și a martorului P. F. - filele 65- 66 dosar urmărire penală).

În urmărirea celor trei, au pornit martorii P. L., O. S. A., R. G. și E. G., însă nu au reușit să îi mai ajungă.

La fața locului a sosit un echipaj de poliție și ambulanța care l-a transportat pe partea vătămată Ș. H. ce a fost internată la Spitalul Județean de Urgență "Dr.Fogolyan Kristof"; Sfântu Gheorghe unde a suferit o intervenție chirurgicală de urgență.

Conform certificatului medico-legal nr.1206/A2/298 din 18.07.2011 al S.M.L.Covasna (fila 9 dosar urmărire penală); raportului de primă expertiză medico-legală nr. 199/A1/17 din 08.02.2013 (filele 92-93 dosar urmărire penală) și biletul de ieșire din spital/scrisoare medicală din 08.07.2011 emisă conform F.O.nr.10982/833 de Spitalul Județean de Urgență "Dr.Fogolyan Kristof"; Sfântu Gheorghe(fila 10 dosar urmărire penală), partea vătămată Ș. H. a suferit o plagă înjunghiată penetrantă abdominal în fosa iliacă stângă cu perforarea marii curburi a stomacului, hemoperitoneu (sânge în cavitatea peritoneală), necesitând intervenție chirurgicală de urgență.

Se concluzionează faptul că leziunile traumatice de tipul plăgii penetrante abdominale și a plăgii perforante a marii curburi a stomacului se puteau produce prin lovire directă cu corp tăietor-înțepător (posibil lamă de cuțit/briceag).

În declarațiile sale inițiale, inculpatul a arătat că l-ar fi lovit pe partea vătămată cu o sticlă spartă sau un ciob de sticlă, însă dincolo de declarațiile martorului Sz. A. ce a arătat că inculpatul a avut un briceag, potrivit celor anterior arătate, și prin actele medicale, științifice întocmite în cauză, s-a stabilit că lovirea ipotetică cu ciob de sticlă nu putea produce leziuni de aspectul, profunzimea și amploarea celor descrise mai sus. Poziția verosimilă agresor - victimă putea fi față în față și ambii în picioare.

Leziunile traumatice suferite au pus în primejdie viața părții vătămate, primejdia fiind înlăturată prin intervenția chirurgicală de urgență, iar leziunile au necesitat 30- 35 zile îngrijiri medicale.

Briceagul, corp delict, nu a mai putut fi găsit, inculpatul arătând cu nu știe ce a făcut cu acesta.

În timpul cercetărilor, învinuitul I. L., în timpul declarațiilor date în fața procurorului, a dat dovadă de sinceritate, regretând și recunoscând fapta comisă, așa cum a fost descrisă.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul I. L., avocat Măciucă Teodor, a solicitat, în principal, în temeiul art.334 Cod procedură penală, schimbarea încadrării juridice din de tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art.174, art.175 lit.i Cod penal în infracțiunea de încăierare prevăzută de art.322 alin.1, 2 și 4 Cod penal, întrucât din probele administrate în cauză, rezultă că este complet greșită încadrarea juridică a faptelor săvârșite în data de 03.07.2011, întrucât la acel moment a avut loc o bătaie între două grupuri și anume, grupul părții vătămate format din cinci persoane și grupul inculpatului compus din trei persoane.

În acea încăierare s-au schimbat lovituri reciproce, stare de fapt probată prin declarația unei persoane complet neutră și anume, martora B. N. care a recunoscut că partea vătămată Ș. H. a fost însoțit de Ș. G. , persoană care se afla în stare de ebrietate, respectiv de numitul E. G., persoană care se bătea cu trei tineri care nu erau din localitatea Covasna.

În urma schimbului de lovituri, palme și pumni, inculpatul I. L. a fost lovit, se afla căzut la sol și datorită stării de emoție în care se afla, din dorința de a se apăra, a deschis briceagul și a lovit la întâmplare, fără intenția de a da înspre numitul Ș. H..

De asemenea, în subsidiar, s-a solicitat, reținerea în favoarea inculpatului, a circumstanțelor atenuante prevăzute de art.73 lit. b și art.74 lit. a, b și c Cod penal, întrucât din întregul material probatoriu administrat nu a rezultat intenția inculpatului de a ucide, acesta fiind provocat de persoane din grupul părții vătămate care, în urma loviturii primite, a scos briceagul și a lovit la întâmplare fără a viza vreo persoană anume, aspect ce nu poate fi folosit în sensul că I. L. a avut ca obiectiv suprimarea vieții.

Cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de încăierare prevăzută de art. 322 Cod penal, formulată de inculpat prin apărător este neîntemeiată, urmând a fi respinsă pentru cele ce succed:

Sub denumirea de încăierare, în art.322 Cod penal, este prevăzută ca infracțiune, partici¬parea la o încăierare între mai multe persoane. Fapta prezintă un caracter mai grav dacă în încăierare s-au produs fapte de vătămare gravă a integrității corporale sau sănătății unei persoane și nu se cunoaște autorul și atinge maximum de gravitate dacă, în condițiile arătate mai înainte, s-a produs moartea victimei.

Încăierarea reprezintă ciocnirea violentă și spontană între mai multe persoane aflate în relații momentane de adversitate, cu împletirea actelor de violență ale participanților, nefiind posibilă stabilirea contribuției fiecăruia. Cerința esențială a existenței încăierării este caracterul colectiv al conflictului ce presupune cel puțin două grupuri care se înfruntă.

Este de altfel, ceea ce conferă caracterul indisociabil al acțiunii participanților, iar ori de câte ori prestația acestora se poate delimita nu va exista infracțiunea de încăierare.

În speță nu există probe care să confirme existența unui conflict de proporție specific încăierării.

Din probele cauzei rezultă că inculpatul I. L., în data de 03.07.2011, în fața discotecii "…… "; din orașul Covasna, cu ocazia unei altercații cu partea vătămată Ș. H., cu un briceag cu lama lată de 2 cm. și lungă de 7-8 cm., i-a aplicat acestuia o lovitură în zona abdominală cu penetrare a stomacului, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat intervenție chirurgicală de urgență, 30-35 zile îngrijiri medicale și i-au pus viața în pericol.

Potrivit art.322 Cod penal, infracțiunea de încăierare presupune existența a două grupuri adverse, între care se schimbă lovituri reciproce, neputându-se stabili contribuția fiecărui participant.

În cauză, partea vătămată, întrucât l-a confundat cu cel care îl pălmuise mai devreme în toaletă, l-a tras de mânecă pe inculpat și i-a cerut socoteală pentru palma anterior primită, ceea ce a atras reacția inculpatului care, la rândul său, l-a prins de gât și l-a împins.

În apărarea părții vătămate, a intervenit martorul R. G. care l-a lovit pe inculpat ce a căzut, în incident intervenind și prietenii inculpatului, martorii Sz. A. și P. L. ceea ce a determinat și apariția la fața locului și a intervenției martorilor precum și martorii O. S. A. și E. G., cei menționați lovindu-se și împingându-se reciproc. În acest context, inculpatul ridicându-se, pentru a-și asigura scăparea, l-a lovit cu un briceag mic de culoarea argintie, în zona abdominală pe partea vătămată Ș. H..

Deci inculpatul a acționat pe fondul altercației cu partea vătămată și chiar dacă în conflictul dintre cei doi au intervenit mai mulți tineri formându-se două grupuri ostile, este cert stabilit că în aceste împrejurări a avut loc lovirea părții vătămate cu briceagul într-o zonă vitală, inculpatul acționând astfel cu intenția indirectă de a suprima viața victimei.

Ca atare, nefiind vorba de grupuri adverse, în sarcina inculpatului nu poate fi reținută infracțiunea de încăierare prevăzută de art.322 Cod penal.

În altă ordine de idei, infracțiunea de încăierare se realizează, sub aspectul laturii obiective, prin acțiunea de participare la o încăierare între mai multe persoane, fapt ce implică existența unor tabere sau grupuri rivale antrenate într-o altercație, în așa fel încât acțiunile participanților se împletesc între ele și sunt greu de delimitat, răspunderea pentru consecințe răsfrângându-se asupra tuturor participanților, indiferent de grupul din care au făcut parte.

Există încăierare numai atunci când mai multe persoane împărțite în grupuri adverse își aplică unele altora lovituri sau alte violențe, când toți au calitatea de subiecți activi, și, de asemenea, toți pot avea calitatea de subiecți pasivi, astfel că acțiunile lor sunt greu de determinat.

Dacă această cerință nu este îndeplinită, fapta nu constituie infracțiunea de încăierare.

Simplul fapt că săvârșirea actelor de agresiune a aparținut mai multor persoane nu este determinant pentru a concluziona că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.322 Cod penal.

În afara de aceasta, în speță, s-a putut determina obiectiv contribuția fiecărui participant la incidentul din 03.07.2011, distingându-se săvârșirea de către inculpatul I. L. a tentativei la infracțiunea de omor calificat asupra părții vătămate Ș. H., precum și contribuția numitului E. G. la lovirea martorului P. L. pentru care de altfel, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru că partea vătămată și-a retras plângerea, iar în ceea ce îi privește pe ceilalți, prin actul de sesizare, s-a reținut nu au formulat plângeri penale.

În consecință, nefiind întrunit nici un element al laturii obiective a infracțiunii de încăierare prevăzută în art.322 Cod penal, nu poate fi primită cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptelor.

Pentru aceleași considerente, nu poate fi primită nici apărarea inculpatului că acțiunea sa s-a desfășurat în condițiile existenței circumstanței atenuante prevăzute în art.73 lit.b Cod penal.

Circumstanța atenuantă legală a provocării, prevăzută în art.73 lit.b Cod penal, constă în săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Existența tulburării sau emoției, în sensul dispozițiilor menționate și intensitatea acestora, este exclusă, întrucât așa cum s-a arătat, riposta disproporționată a inculpatului nu a fost determinată de o pretinsă stare de tulburare sau temere provocată de atac, ci eventual, de sentimentul de indignare, de revoltă.

Provocarea, potrivit dispozițiilor art.73 lit.b Cod penal, presupune o anumită spontaneitate, o surprindere a făptuitorului de natură a-l determina să acționeze sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, ori, din probele administrate rezultă că partea vătămată l-a tras de mânecă și i-a cerut socoteală pentru palma primită anterior, având convingerea că inculpatul îi aplicase acea corecție, ceea ce nu este de natură să determine o astfel de reacție, fie și de apărare, disproporționată ca cea în cauză.

Împrejurarea că martorul R. G. a sărit în apărarea părții vătămate și l-a lovit pe inculpat, care la rândul său, îl luase de gât și l-a împins pe partea vătămată, nu îndeplinește cerințele legii spre a putea fi reținută starea de provocare, având în vedere chiar și succesiunea evenimentelor.

Separat de cele arătate, se impune precizarea că doctrina a opinat și în practica judiciară, s-a acceptat că nu poate beneficia de cauza de nepedepsire înscrisă în art.322 alin.4 Cod penal cel care prins în încăierare împotriva voinței sale ori care a fost antrenat în aceasta din dorința de a-i despărți pe alții, și nereușind, abandonează acest scop și în agitația generală, sub imperiul tulburării psihice revendicative, se integrează în schimbul de lovituri și violente ce au loc, începând să participe la înfruntare pe cont propriu.

Mai mult acțiunile sale practicate în continuare convertindu-se din "ripostă legitimă la un atac necesar" în "acte de corecție corporală specifice răzbunării", este considerat participant la încăierare și deci nu poate invoca scuza provocării ori depășirii legitimei apărări, deoarece dispozițiile art.73 lit.b și art.73 lit.a Cod penal presupun existența condițiilor legale subiective și obiective până la momentul săvârșirii actului infracțional.

Prin urmare și această apărare a inculpatului a rămas doar o alegație, fiind lipsită de suport probator și, în consecință, nu poate fi examinată ca o situație ori o împrejurare faptică concretă în sensul art. 73 lit. b Cod penal.

De asemenea, din examinarea probelor administrate în cauză, se constată că fapta inculpatului a fost săvârșită în public, atât în raport cu locul unde a fost comisă, în fața unei discoteci, care, prin destinație, este un loc accesibil publicului, cât și în raport cu prezența la locul faptei a mai multor persoane

Așadar, în drept, fapta inculpatului I. L. care în data de 03.07.2011, în jurul orelor 01,00 - 01,30, în fața discotecii "……."; din orașul Covasna, cu un briceag cu lama lată de 2 cm. și lungă de 7-8 cm., i-a aplicat părții vătămate Ș. H. o lovitură în zona abdominală cu penetrare a stomacului, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat intervenție chirurgicală de urgență, 30-35 zile îngrijiri medicale și i-au pus acestuia viața în pericol, constituie tentativă la infracțiunea omor calificat prevăzută de art. 20 Cod penal rap. la art. 174, 175 lit. i Cod penal.

Din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză rezultă fără echivoc vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei pentru care acesta a fost trimis în judecată care constituie infracțiunea mai sus indicată, astfel încât, tribunalul va dispune condamnarea acestuia.

Sub aspectul poziției subiective, având în vedere obiectul vulnerant folosit, zona vizată și leziunile produse, se apreciază că inculpatul a acționat cu intenție indirectă.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce va fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere dispozițiile art.52 Cod penal, privind scopul pedepsei care este acela de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni și criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal examinate în mod plural, fără preeminența vreunuia din acestea - dispozițiile părții generale a acestui cod, limitele de pedeapsă fixate legea specială și de art.21 Cod penal, gradul de pericol social al faptei săvârșite, circumstanțele reale de comitere a acestora, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a unei altercații cu partea vătămată, pe timp de noapte, în loc public, prin folosirea unui obiect tăietor-înțepător, zona vitală vizată, faptul ca acțiunea sa violentă a fost determinată și de starea de temere produsă de apropierea și participarea celorlalți martori apreciind în acel context, unul chiar aplicându-i o corecție, conduita acestora a favorizat amplificarea conflictului, natura infracțiunii, valorile sociale vătămate, precum și consecințele pe care le-a produs - leziunile care au pus în primejdie viața părții vătămate.

De asemenea, se constată că potrivit fișelor de cazier judiciar(filele 69-71,120 dosar urmărire penală) și sentinței penale nr.35 din 07.02.2011 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, definitivă prin neapelare la data de 21.02.2011(filele 113-115 dosar instanță), inculpatul I. L. a fost condamnat definitiv la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare conform art. 81, 82 Cod penal, astfel încât având în vedere că fapta dedusă judecății în prezenta cauză a fost comisă în cursul termenului de încercare, față de inculpat devin incidente și urmează a fi aplicate prevederile art. 37 lit. a și 83 Cod penal.

Se va avea în vedere împrejurarea că între leziunile tăiate-înțepate suferite și acțiunea inculpatului există legătură de cauzalitate directă, vârsta inculpatului, atitudinea procesuală corectă constând în prezentarea la aproape toate termenele în fața instanței și atitudinea de asumare a consecințelor faptei sale prin recunoașterea săvârșirii acesteia.

Sub aspectul circumstanțelor personale se remarcă și se vor da valențele cuvenite și constatărilor referatului de evaluare întocmit cu privire la inculpat(filele 49-51 dosar instanță).

Astfel, s-a reținut că inculpatul are 24 de ani, provine dintr-o familie destrămată, părinții săi au divorțat, iar în urma divorțului nu a mai păstrat legătura cu tatăl său; mama sa a decedat chiar în anul 2011 în care a fost săvârșită fapta dedusă judecății, a rămas să locuiască într-un apartament ce aparține unui frate vitreg, pe fondul decesului mamei sale, a consumat o perioadă în exces băuturi alcoolice și ca o consecință a fost internat în Spitalul Județean Sfântu Gheorghe, fiind diagnosticat cu intoxicație acută etilică, tulburare de adaptare pe fond de doliu, urmând în acea perioadă tratament medicamentos.

S-a mai constatat că inculpatul nu a manifestat interes pentru actul educațional, abandonând școala după absolvirea a cinci clase; nu are loc de muncă stabilă, a efectuat doar munci necalificate, slab retribuite de tip zilier, exclusiv în construcții, este întreținut de sora sa, care locuiește în Germania, cu care are o legătură strânsă, de tip afectiv și suportiv, aceasta oferindu-i sprijin material și financiar.

Inculpatul posedă o capacitate de decizie alterată și autocontrol scăzut, prezintă exacerbare a instinctului combativ, rezistență scăzută la frustrare, capacitate de gândire alternativă și consecvențională slabă, gestionarea ineficientă a unor situații conflictuale, fiind apreciați ca factori individuali ce au favorizat trecerea la act.

Pe baza acestor constatări, se concluzionează că inculpatul dispune de unele resurse individuale în vederea schimbării comportamentale, prezentând motivație pentru schimbare întrucât își asumă răspunderea pentru fapta comisă, pe care o regretă, conștientizată efectele negative ale acesteia, precum resurse familiale constând în disponibilitatea surorii de a-l sprijini și legătura lor strânsă, de tip afectiv și suportiv, aceasta oferindu-i sprijin material și financiar.

De asemenea, se va reține și că inculpatul a vizitat partea vătămată la spital, după incident și în dorința de a se împăca cu acesta.

Prin urmare, instanța având în vedere cele arătate, urmează a reține în favoarea acestuia circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 alin.1 lit.c și art.74 alin.2 Cod penal și să facă aplicarea dispozițiilor art.76 alin.2 Cod penal.

Astfel, în ceea ce privește cuantumul pedepsei ce va fi aplicată, acesta va fi stabilită sub limita minimă a intervalului prevăzut de lege, cu respectarea principiului proporționalității între gravitatea faptei comise și persoana inculpatului, apreciind că astfel stabilită oferă garanții în ceea ce privește realizarea scopului preventiv - educativ al pedepsei, astfel cum a fost stabilit de art.52 Cod penal.

În consecință, în baza art.20 Cod penal raportat la art.174, art.175 lit. i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, art.74 alin.1 lit. c și art.74 alin.2 Cod penal și art.76 alin.2 Cod penal, va condamna inculpatul I. L. - fiul lui I. și R., născut la data de …….. în ………, județul …….., 5 clase, fără ocupație, necăsătorit, recidivist, domiciliat în ………., posesor CI seria….. nr…….., CNP ………., la pedeapsa de 5(cinci) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin. 1 lit. a teza II și lit.b Cod penal, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, pentru tentativă la săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

Reținând că prezenta infracțiune a fost comisă în termenul de încercare a suspendării condiționate a pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.35 din 07.02.2011 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, definitivă prin neapelare la data de 21.02.2011, în baza art. 83 Cod penal, se va revoca suspendarea condiționată pentru această pedeapsă, urmând ca aceasta să fie executată în întregime de inculpat alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, astfel că în final acesta va executa pedeapsa de 6(șase) ani și 6(șase) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin. 1 lit. a teza II și lit.b Cod penal, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art.71 Cod penal, va interzice inculpatului drepturile prevăzute de 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal, ca pedeapsă accesorie.

Va constata că în cauză nu au fost dispuse măsuri preventive cu privire la inculpat sau măsuri asigurătorii și că nu există corpuri delicte.

În baza art.7 din Legea nr.76/2008 se va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului său genetic în S.N.D.G.J., prelevare care se va realiza la eliberarea persoanei condamnate din penitenciar.

Cu privire la latura civilă a cauzei, Tribunalul reține că pe parcursul urmăririi penale, Spitalul Județean de Urgență "Dr.Fogolyan Kristof"; Sfântu Gheorghe s-a constituit cu suma de 2.089, 21 lei plus dobânda legală, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu prestarea serviciilor medicale către partea vătămată Ș. H. (fila 15-24 dosar urmărire penală).

În fața instanței de judecată Spitalul Județean de Urgență "Dr.Fogolyan Kristof"; Sfântu Gheorghe și-a menținut constituirea de parte civilă solicitând plata sumei de 2.089, 21 lei plus dobânda legală, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu prestarea serviciilor medicale către partea vătămată Ș. H.( fila 14-23 dosar instanță).

Potrivit art.313 alin.1 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.

Prin urmare, potrivit celor deja expuse, în cauză sunt îndeplinite condițiile impuse de lege pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a inculpatului, astfel că în baza art.346 alin.1 Cod procedură penală, art.14 și urm. Cod procedură penală cu aplicarea art.313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și art. 1349 Cod civil, va admite acțiunea civilă formulată de Spitalul Județean de Urgență "Dr.Fogolyan Kristof"; Sfântu Gheorghe, cu sediul în Sfântu Gheorghe, str.Stadionului, nr.1, județul Covasna și va obliga inculpatul să plătească acesteia suma de 2.089, 21 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu prestarea serviciilor medicale către partea vătămată Ș. H., plus dobânda legală calculată până la data plății efective.

Partea vătămată Ș. H. s-a constituit, în temeiul art.15 Cod procedură penală, parte civilă în fața instanței de judecată solicitând obligarea inculpatului la plata sumelor de 100.000 lei reprezentând daune morale și 3000 lei reprezentând daune materiale din care 1000 lei - cheltuieli de transport pe ruta Covasna - Sfântu Gheorghe și retur în timpul internării în spital; 100 lei - contravaloarea medicamentelor prescrise; 400 lei - alimentație dietetică, tratament la domiciliu; 1500 lei - lipsă activitate(fila 39 dosar instanță).

În motivarea cererii de constituire de parte civilă, se arată că partea vătămată a fost internată în spital și părinții l-au vizitat zilnic, i-au adus alimentele, fructele și medicamentele recomandate de medici.

Se mai precizează că este elev la Liceul ……… din Covasna, iar în perioada 24-24.01.2013 a participat la Campionatul Național de Atletism Junior I la București, însă datorită agresiunii suferite nu a mai avut performanțele anterioare; nu a putut participa la practica de vară în anul 2011 întrucât medicul i-a recomandat 6 săptămâni de odihnă ceea ce a determinat și o afectare semnificativă a performanțelor profesionale și nu a mai putut merge la muncă; după operație a avut dureri puternice, moralul scăzut, a fost deprimat, neștiind dacă mai poate participa la concursuri de atletism.

În ceea ce privește acțiunea civilă formulată de partea civilă Ș. H., având în vedere înscrisurile depuse la fila 95 dosar urmărire penală, fila 27 dosar instanță și fila 52 dosar instanță și declarația martorului P. L.(filele 110-111 dosar instanță), Tribunalul va reține că daunele morale își găsesc justificare, prin raportare la întreaga suferință a părții vătămate căreia i-a fost produsă o plagă înjunghiată penetrantă abdominal în fosa iliacă stângă cu perforarea marii curburi a stomacului, hemoperitoneu (sânge în cavitatea peritoneală), ce i-a pus în primejdie viața, necesitând intervenție chirurgicală de urgență, gravitatea vătămărilor produse, numărul de 30-35 zile de îngrijiri medicale necesare vindecării, împrejurarea că a avut nevoie și a fost îngrijit și ajutat material, la vârsta sa de părinții săi, traumele fizice și psihice suferite, împrejurarea că ulterior agresiunii a suferit o scădere relativă a rezultatelor la învățătură și a performanțelor sportive, sechelele posttraumatice care i-au afectat negativ participarea la viața socială și de familie, constituie tot atâtea motive ce justifică obligarea inculpatului la plata unor daune morale într-un cuantum de 15.000 lei, suma acestor despăgubiri fiind justă, rațională și echitabilă, astfel încât să asigure, în concret, o compensare suficientă a prejudiciului moral suferit de partea vătămată/parte civilă, restul urmând a fi respinse.

Și în ceea ce privește suma solicitată de 3000 lei reprezentând daune materiale, pentru pretențiile formulate cu acest titlu, partea vătămată nu a produs nici o probă, astfel încât nefiind dovedite, vor fi respinse.

În baza art.189 Cod procedură penală, onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, pentru inculpat, av. M. T. și pentru partea vătămată, av. A. O. (filele 24 și 31 dosar instanță), în cuantum de câte 200 lei, se vor avansa din fondul special al Ministerului Justiției și se vor include în cheltuielile judiciare.

În conformitate cu art.349 Cod procedură penală raportat la art.191 alin.1 Cod procedură penală, va obliga inculpatul să plătească statului suma de 845 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 125 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art.334 Cod procedură penală, respinge cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din tentativă la infracțiunea omor calificat prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.174, art.175 lit.i Cod penal în infracțiunea de încăierare prevăzută de art.322 Cod penal.

În baza art.20 Cod penal raportat la art.174, art.175 lit. i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, art.74 alin.1 lit. c și art.74 alin.2 Cod penal și art.76 alin.2 Cod penal, condamnă inculpatul I. L. - fiul lui I. și R., născut la data de ………. în ……., județul ………. , 5 clase, fără ocupație, necăsătorit, recidivist, domiciliat …….., posesor CI seria …… nr……., CNP ……… , la pedeapsa de 5(cinci) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin. 1 lit. a teza II și lit.b Cod penal, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, pentru tentativă la săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

În baza art.83 Cod penal, revocă suspendarea condiționată pentru pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.35 din 07.02.2011 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, definitivă prin neapelare la data de 21.02.2011, urmând ca aceasta să fie executată în întregime de inculpat alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, astfel că în final acesta să execute pedeapsa de 6(șase) ani și 6(șase) luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin. 1 lit. a teza II și lit.b Cod penal, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art.71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal, ca pedeapsă accesorie.

Constată că în cauză nu au fost dispuse măsuri preventive cu privire la inculpat sau măsuri asigurătorii și că nu există corpuri delicte.

În baza art.7 din Legea nr.76/2008, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului său genetic în S.N.D.G.J., prelevare care se va realiza la eliberarea persoanei condamnate din penitenciar.

În temeiul art.14 și urm. Cod procedură penală cu aplicarea art.313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și art.1349 Cod civil, admite acțiunea civilă formulată de Spitalul Județean de Urgență "Dr.Fogolyan Kristof"; Sfântu Gheorghe, cu sediul în Sfântu Gheorghe, str.Stadionului, nr.1, județul Covasna și va obliga inculpatul să plătească acesteia suma de 2.089, 21 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu prestarea serviciilor medicale către partea vătămată Ș. H., plus dobânda legală calculată până la data plății efective.

Admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Ș. H., domiciliat în orașul ………… și obligă inculpatul să achite acestuia suma de 15.000 lei cu titlu de daune morale, restul pretențiilor formulate de această parte civilă, fiind respinse.

În baza art.189 Cod procedură penală, onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, pentru inculpat, av. M. T. și pentru partea vătămată, av. A. O. , în cuantum de câte 200 lei, se avansează din fondul special al Ministerului Justiției și se includ în cheltuielile judiciare.

În conformitate cu art.349 Cod procedură penală raportat la art.191 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 845 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 125 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 19 decembrie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Tentativă la omor calificat. Jurisprudență Omor; Tentative