Trafic persoane la muncă şi şedere ilegală în ţară , cetăţeni din Bangladesh

Tribunalul BACĂU Sentinţă penală nr. 373 din data de 29.11.2013

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Bacău nr. 20D/P/2011 din 05.09.2011, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților:

O.V., pentru săvârșirea infracțiunilor:

- participație improprie la infracțiunea de a determina cu știință prin intermediari intrarea pe teritoriul țării a cetățenilor străini supuși traficului de persoane prin folosirea unui mijloc fraudulos prev. și ped. de art.31 alin. 2 teza I C.p. rap. la art. 17 al.1 lit. a din Legea 678/2001 modificată;

- participație improprie la infracțiunea de fals în declarații, prev. și ped. de art. 31 alin. 2 teza I C.pen rap. la art. 292 C.pen.;

- de facilitare a șederii ilegale a străinilor pe teritoriul României prev. și ped. de art. 141 al. 1, al. 2 lit. a din OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România;

- trafic de persoane în formă continuată prev. și ped. de art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din Legea 678/2001 modificată, privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, cu aplic. art. 41 al. 2 Cp; toate cu aplic. art. 33 lit.a C.p., constând în aceea că:

- cu intenție l-a determinat pe C.Ș. - administratorul SC T. 2 SRL Galați, să emită în fals invitația care a fost depusă la M.A.E. și prin acest mijloc fraudulos să determine intrarea pe teritoriul României a 5 cetățeni străini supuși traficului de persoane, fapte comise de C.Ș. fără vinovăția cerută de lege .

- în luna iulie 2010 a recrutat cele 5 părți vătămate din Republica Populară Bangladesh, în India, New Delhi prin intermediul SRB I. - societate din Republica Populară Bangladesh, administrată de M.S.H., prin promisiuni mincinoase de obținere a unor vize de muncă în România, și de asigurare a unor locuri de muncă plătite, a cazării și a hranei, ș ia încasat sume mari de bani în acest scop; în perioada 03.11.2010 - 15.02.2011 a cazat părțile vătămate la București, Onești și B. și le-a exploatat prin muncă cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate, transportându-le periodic (alternativ cu inc. O.M.) la ferma de ciuperci aparținând SC S.T. SRL Onești;

- după expirarea vizei de scurtă ședere cu care părțile vătămate au intrat în țară, le-a favorizat șederea ilegală în România, ducându-le în eroare cu privire la natura termenului de 15 zile dat de ORI pentru părăsirea voluntară a țării.

O.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane în formă continuată prev. și ped. de art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din Legea 678/2001 modificată, privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, cu aplic. art. 41 al. 2 Cp și facilitarea șederii ilegale a străinilor pe teritoriul României prev. și ped. de art. 141 al. 1, al. 2 lit. a din OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu aplic. art. 33 lit.a C.p., constând în aceea că: împreună cu tatăl său, inculpatul O.V. a traficat cele 5 părți vătămate din Republica Populară Bangladesh, în modalitățile transport, cazare și exploatare prin muncă, iar după ce șederea acestora în România a devenit nelegală, prin acțiunile sale a favorizat șederea lor ilicită în România.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bacău la nr.4428/110/2011 la data de 05.09.2011.

Pe parcursul cercetării judecătorești au fost audiați inculpații: O.V. (filele 108 vol.I ds.4428/110/2011, fila 42 vol.II instanță, fila 5 vol.III instanță, filele 69-72 vol.III instanță) , fiul acestuia, inculpatul O.M. (filele 73-74 vol.III instanță).

S-au audiat martorii din lucrări: C.Ș., R.D., V.I., N.M., A.M., B.V., B.V., A.E., C.G., B.C., F.D., R.G. (filele 118-119, 120, 193-199 vol.III instanță , filele 43, 50, 201 vol.IV instanță,s-au depus xerocopii ale invitațiilor și e-mailurilor trimise între inculpați și martori (filele 121-129 vol.III instanță),

În apărarea sa inculpatul O.V. a depus o întâmpinare (filele 109-120, vol.I), extras din presă, acte medicale, carnet de sănătate, certificat medical, scrisoare medicală, (filele 121-125 vol.I, filele 144-152 vol.II, filele 6-36 vol.III, ), copii ale avizelor de însoțire a mărfii, a producției de ciuperci de la ferma proprire (filele-126-154 vol.I), un memoriu adresat judecătorului delegat în Penitenciarul Bacău (filele 89-100 vol.II instanță), copii xerox și originale ale cotidienelor locale "Info T. filele 4549 vol.IV dosar instanță, fotografii despre care inculpatul afirmă că provin de la locuința unde au stat părțile vătămate cazate (filele 99-107 vol.IV instanță).

În memoriul depus la instanță, fila 113 din volumul I, inculpatul O.V., a arătat că, pe parcursul urmăririi penale, părțile vătămate nu au beneficiat de un traducător din Republica Bangladesh.

În aceeași ordine de idei, inculpatul a invocat faptul că traducătorul folosit de organele de urmărire penală, d-ul A.P. deține o societate comercială care are ca obiect de activitate implementarea forței de muncă și astfel al fi în conflict de interese cu societatea comercială a inculpatului SC F.E. SRL, motiv pentru care consideră că traducerile efectuate nu ar fi conforme cu adevărul, că nu ar reliefa adevărata situație de fapt expusă de părțile vătămate.

Instanța de judecată, pentru efectuarea traducerilor în limba maternă, a solicitat unui alt traducător, d-lui P.L.S., traducerea actelor procedurale, respectiv a citațiilor.

Având în vedere răspunsul înaintat instanței de către dl. traducător P.L.S. prin care a adus la cunoștință instanței că nu poate efectua traducere în limba bengali și cere instanței să ia legătura cu d-l A.P. care a mai efectuat astfel de traduceri la instanțele din țară.

Având în vedere verificările efectuate la Ministerul Justiției prin intermediul d-lor S.M. și M.T. prin care s-a confirmat faptul că d-l P. este singurul traducător însă nu au cunoștință de faptul că este interpret și nu traducător.

Având în vedere că nu mai există alt traducător sau interpret de limba bengali, instanța în baza art.15 al.1 Lg.178/1997 privind autorizarea și plata interpreților și traducătorilor care dă posibilitatea ca în cazul în care nu se găsesc alți traducători să se poată apela la oricare alte persoane de încredere care cunosc limba, instanța a dispus a se lua legătura cu d-l A.P. care a efectuat traducerea la urmărirea penală, urmând a-i fi comunicate actele respectiv citațiile către părțile vătămate din Bangladesh, în vederea traducerii pentru termenul din 19.06.2012.

La termenul de judecată din 18.12.2012, prin apărătorii aleși, avuți de inculpat la acel moment, au solicitat, în baza art. 332 C.pr.pen. raportat la art. 300 C.pr.pen. restituirea cauzei la procuror, motivat de faptul că părțile vătămate nu au avut traducător, fiind considerate lovite de nulitate aceste declarații, solicitându-se refacerea audierii părților vătămate.

Instanța de judecată a respins această solicitare, motivat de faptul că art. 332 C.pr.pen. precizează în mod expres care sunt motivele ce pot determina instanța de judecată să trimită cauza la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

Astfel, art.332 C.pr.pen. arată că: ";restituirea pentru refacerea urmăririi penale se face când se constată, înainte de terminarea cercetării judecătorești, că în cauza supusă judecății s-a efectuat cercetare penală de un alt organ decât cel competent, instanța se desesizează și restituie cauza procurorului, care procedează potrivit art. 268 alin. 1. Cauza nu se restituie atunci când constatarea are loc după începerea dezbaterilor sau când instanța, în urma cercetării judecătorești, schimbă încadrarea juridică a faptei într-o altă infracțiune pentru care cercetarea penală ar fi revenit altui organ de cercetare.

Instanța se desesizează și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței, prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestuia de către apărător.

De asemenea, inculpatul a solicitat audierea unei salariate de la T. Istambul , în perioada funcționarei B.T., a cărei identificare a durat aproximativ un an de zile, (de la 12.02.2013 până în octombrie 2013) pentru a depune ca probă în instanță, faptul că l-a sunat pe inculpatul O.V. și i-a adus la cunoștință faptul că cele cinci persoane de cetățenie indiană, aflate la acea dată în aeroport nu pot continua călătoria fără asigurarea sa, de a le acorda cazare și bani de transport. După multe termene în care cauza a fost amânată, din motive - unele subiective, de tergiversare a cauzei - instanța a renunțat la audierea acestei martore, fiindcă nu mai prezenta relevanță față de mersul cercetării judecătorești, prin depoziția acestei martore nu se aducea, practic, nici un element de noutate, în apărarea inculpatului. Era menționat și în actul de sesizare aspecte pe care inculpatul dorea să le prezinte instanței prin audierea acesteia la sediul instanței. Pe de altă parte aducerea fizic a acestei martore, sau realizarea unei Comisii Rogatorii cu autoritățile turce, ar fi fost una deosebit de costisitoare pentru statul român.

Alți martori solicitați de inculpat în apărare, au fost : S.V. și Ț.D. și care au fost audiați (filele 298-299 vol.III instanță).

Inculpatul O.V. a fost cercetat în stare de arest preventiv de la data de 12.07.2011 și până la data de 03.02.2012, când Încheierea Tribunalului Bacău din 02.02.2012 a rămas definitivă prin nerecurare. La acea dată s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar.

Pentru motive medicale, inculpatul O.V., a solicitat instanței modificarea limitelor teritoriale stabilite inițial la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, pentru a-i da posibilitatea să efectueze tratamentelor medicale de urgență la inimă, pe întreg teritoriul țării. Instanța a admis solicitarea inculpatului, astfel că la data de 09.03.2012, inculpatului i s-a permis deplasarea în țară, pentru efectuarea tratamentelor necesare.

După "eșecul"; cu cei cinci cetățeni din Banghlash, inculpatul O.V., insistă în continuarea aceluiași gen de activitate: de recrutare a forței de muncă, în condiții sumare de masă, cazare, pentru plasarea lor în domeniul construcțiilor.

La data de 20.09.2012, același inculpat a solicitat ridicarea completă a controlului judiciar, pentru același motive medicale, dorind părăsirea țării pentru efectuarea tratamentelor în SUA .

Și inculpatul O.M. după ce măsura obligării de a nu părăsi țara i-a fost admisă, a solicitat instanței, revocarea acestei măsuri, dorind părăsirea țării pentru continuarea studiilor în Hong Kong. Acest inculpat a fost arestat preventiv odată cu tatăl său, la data de 12.07.2011 și i-a fost înlocuită măsura, prin decizia Curții de Apel Bacău, nr. 855/09-09-2011 cu măsura obligării de a nu părăsi țara. La data de 28.01.2013 instanța a respins solicitarea acestuia de revocare (încheiere fila 145 vol.III instanță) rămasă definitivă prin respingerea ca nefondată a recursului promovat de inculpat la Curtea de Apel Bacău. .

Cauza a suferit multiple amânări datorate în principal dificultăților întâmpinate cu citarea părților vătămate la domiciliilor acestora în Republica Bangladesh, cu traducerea actelor de procedură în limba bengali (prin lipsa unui traducător sau interpret pentru această lipsă), precum și pentru desele solicitări de angajare apărători și pregătirea apărării. Inculpații au avut mulți apărători aleși, însă după câteva termen de judecată aceștia reziliau contractul, instanța fiind nevoită a apela la amânări repetate pentru desemnarea apărătorilor din oficiu, pentru ca imediat inculpații să-și angajeze alți apărători aleși.

La penultimul termen de judecată - inculpatul O.V., prin apărătorul ales, de la acel moment - d-l avocat S.E.,din cadrul Baroul de Avocați Galați (delegație fila 148 vol.IV instanță), a însetat în amânarea cauzei invocând nevoia atașării de probe în apărarea inculpatului. Aceste probe au mai fost puse în discuția părților, - a procurorului a apărătorului desemnat din oficiu pentru părțile vătămate, respingându-se necesitatea administrării lor. După respingerea cererilor, nemaifiind practic de solicitat, de invocat alte motive pentru amânarea cauzei, inculpatul, prin apărătorul său, a formulat o cererea de modificare a controlului judiciar pentru a-i permite să părăsească teritoriul României în vederea punerii în aplicare a unui proiect de cercetare, eventual de investiție în România, în domeniul energiei eoliene. Pentru motivarea cererii sale, inculpatul a atașat la dosar un material în formă scrisă - filele 203-233 vol.IV instanță. De asemenea, apărătorul a solicitat un ultim termen de judecată pentru ca instanța să-i de-a posibilitatea să pregătească concluzii în vederea susținerii dezbaterilor. Instanța de judecată, din respect pentru domnul avocat, i-a admis cererea formulată (pentru pregătirea judecării cauzei pe fond) și a amânat cauza la data de 19.11.2013, încheiere filele 237-238 vol.IV instanță) și a rămas în pronunțare cu soluționarea cererii de modificare a controlului judiciar, fiindu-i respinsă și rămasă definitivă.

La ultimul termen stabilit, spre surprinderea instanței, apărătorul ales nu s-a prezentat, nu a formulat concluzii scrise, în schimb a desemnat un substituent, care a reiterat aceleiași solicitări de probatorii (de ex: audiere martorei B.T.). Față de atitudinea manifestată de apărătorul ales titular, instanța a dispus amendarea acestuia cu suma de 200 lei. Apărătorul substituent, în concluziile sale a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit.b C.pr.pen. precizând că va depune pe larg argumentarea solicitării făcute. Nici până în ziua de astăzi nu au fost atașate aceste concluzii scrise. Ceea ce s-a atașat la dosar sunt propriile concluzii pe care le-au înțeles inculpații să le atașeze la dosar, la data de 29.11.2013.

Față de imposibilitatea realizării procedurii de citare a părților vătămate/părți civile, la domiciliile cunoscute în țara de origine, instanța de judecată, a admis solicitarea apărătorului ales al inculpaților de la acea dată, dispunând citarea acestor păți prin afișare la Consiliul local de la locul săvârșirii faptei - Mun.Onești și Primăria comunei B., precum și la sediul Parchetului ce a efectuat cercetări în cauză - mun. Bacău DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău.

Părțile vătămate au avut asigurată apărarea din oficiu, prin intermediul avocatului desemnat, din cadrul Baroului Bacău.

Demersurile instanței de fond au fost zadarnice în dorința de a fi citate părțile vătămate la domiciliile acestora, având în vedere că nici primele citații făcute la începutul cercetării judecătorești, în cursul lunii decembrie 2011, fiindcă nici la acest moment nu s-au întors procesele de îndeplinire a procedurii de citare cu aceste părți vătămate. Situația dificilă cu care se confruntă România în relații diplomatice, la nivelul cooperării judiciare în materie penală, cu India a fost reliefată instanței de către Consulatul General al României din cadrul M.A.E. a României - fila 228 vol.I dosar instanța, precum și adresa nr. 27330/2011 din 23.03.2011 a Serviciului de Cooperare Judiciară I.ă în materie penală, filele 383-384 vol.II urm.pen.

În motivarea admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar, pe care instanța de fapt i-a admis-o inculpatului O.V., între altele a fost și această imposibilitate de realizare a procedurii de citare, de asigurare a prezenței fizice a părților vătămate în fața instanței în vederea audierii, a încălcării normelor procedural penale, de menținere în stare de arest preventiv a inculpatului, pe baza acelorași motive, neavând nici o posibilitate de prezentare a părților vătămate în sală. Încălcarea normelor europene în materia dreptului de libertate ar fi fost ușor de demonstrat în situația dată, motivările menținerii stării de arest preventiv ar fost stereotipe, nimic nu s-ar fi schimbat din 60 în 60 de zile, astfel ca să determine instanța să-i mențină arestarea preventivă. Condamnările României în fața instanțelor europene au fost numeroase pentru acest motiv, al menținerii stării de arest preventiv fără să se motiveze convingător necesitatea menținerii privării de libertate.

Pentru acoperirea viciului de procedură, s-a procedat la afișarea citațiilor în trei locuri diferite: Consiliile Locale al Municipiului Onești, al comunei B. (locurile săvârșirii faptei), precum și la sediul organului judiciar care a efectuat urmărirea penală - Consiliul local al mun. Bacău (sediul DIICOT Bacău). De asemenea, din partea Baroului Bacău, părțile vătămate au avut apărător, avocat, în persoana doamnei avocat Ț.G. Astfel, considerăm respectate dispozițiile art. 174 C.pr.pen.

S-a dovedit că intenția inculpaților a fost în permanență de a părăsi țara (prin cererile repetate cu diferite motive), singura cale a fost menținerea lor în România pe care dispozițiilor art. 160 C.pr.pen., ultima dată în cursul lunii octombrie 2013, prin prezentarea acelui material privind energia eoliană.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

I. LATURA PENALĂ

1. În fapt :

În urma unei sesizări din oficiu a BCCO Bacău - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane cu privire la faptul că numiții O.V., O.M. și C.Ș., prin intermediul unor cetățeni din Bangladesh și Malaezia, recrutează persoane din aceste țări și le facilitează pătrunderea în spațiul Uniunii Europene unde sunt exploatate prin muncă.

La baza acestei sesizări a stat identificarea unui număr de 5 cetățeni din Republica Populară Bangladesh, respectiv S.I.S., M.E.H., M.R., D.H. și M.R.H., pe teritoriul României, fără drept de ședere în condițiile în care le expiraseră vizele, existând indicii că ar fi victimele unei infracțiuni de trafic de persoane.

În data de 15.02.2011 cetățenii Republicii Populare Bangladesh D.H. și M.R.H. au fost depistați de către Secția Regională de Poliție Transporturi Brașov în trenul rapid nr. 346 care circula pe ruta București Nord - Viena. Având în vedere declarațiile date de aceștia în fața reprezentanților Oficiul Român pentru Imigrări - Direcția Migrație - Serviciul pentru Imigrări Brașov au mai fost depistați trei cetățeni străini din același stat, S.I.S., M.E.H. și M.R. în imobilul din localitatea B., jud. Bacău, aparținând martorei N.M..

În urma verificărilor efectuate de ORI s-a stabilit că cei 5 cetățeni din Republica Populară Bangladesh au intrat în România în data de 03.11.2010 prin punctul de trecere al frontierei Otopeni, în baza unei vize de scurtă ședere în scop de afaceri tip C/A. Vizele au fost eliberate de Ambasada României din New Delhi - India, în scop de afaceri, începând cu data de 06.09.2010, cu drept de ședere de 30 de zile pe teritoriul României, în baza unei invitații înaintată Consulatului României din India de către SC T. 2 Galați, administrată de înv. C.Ș.

În data de 22.11.2010, cei 5 cetățeni străini s-au prezentat la Serviciul pentru Imigrări al Județului Bacău însoțiți de inculpatul O.V. Întrucât autoritățile au constatat că aceștia nu au respectat obligația de a părăsi România înainte de expirarea perioadei de valabilitate a vizei de scurtă ședere, la data de 22.11.2010 au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României întrucât șederea devenise ilegală. Conform procedurii reglementate de OUG. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cetățenii străini trebuiau să părăsească voluntar România în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei de returnare.

Fiind depistați de autorități în zilele de 15 respectiv 16.02.2011, după expirarea termenului în care trebuiau să părăsească voluntar țara, s-a dispus măsura administrativă a îndepărtării lor sub escortă de pe teritoriul României. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus prin rezoluții din data de 16.02.2011 luarea în custodie publică a celor 5 cetățeni din Republica Populară Bangladesh, în temeiul art. 97 al. 2 și art. 88 al. 7 din OUG. 194/2002, măsură care a încetat de drept în urma formulării unor cereri de azil de către cetățenii străini. Cele 5 părți vătămate au fost audiate imediat după depistare de către lucrătorii de poliție din cadrul ORI, care au reușit să se înțeleagă cu ei destul de greu în limba engleză, și au fost cazate în Centrul de cazare pentru solicitanții de azil Galați. Întrucât din aceste declarații rezultau indicii cu privire la faptul că ar fi victimele unei infracțiuni de trafic de persoane, ORI a sesizat BCCO Bacău în vederea efectuării de cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane și Parchetul de pe lângă Judecătoria Onești pentru efectuarea de cercetări față de O.V., O.M. și N.M. și cei 5 cetățeni străini sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni prevăzute de OUG. 194/2002 privind regimul străinilor în România.

PJ Onești a trimis cauza sesizată de ORI către DIICOT - ST Bacău, aceasta fiind conexată la dosarul nr. 20D/P/2011 în data de 17.03.2011.

Prin adresa nr.1351091 din data de 22.07.2011, ORI - Serviciul pentru Imigrări al Jud. Bacău ne-a comunicat că cererile de azil și căile de atac depuse de cei 5 cetățeni din Republica Populară Bangladesh au fost respinse, iar aceștia au fost evacuați în luna aprilie 2011, din Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Galați, fiind emise ordine de depistare la nivel național.

Inculpatul O.V. a inițiat începând cu anul 2009 operațiuni consistente pe linia importului în România de forță de muncă din Asia. În acest scop a dezvoltat un sistem relațional la nivelul unor reprezentanți diplomatici ai statelor din spațiile furnizoare de forță de muncă.

Din verificările efectuate de organele de poliție a rezultat că inc. O.V. este administrator la SC F.E. SRL Onești, SC W.T. SRL, SC S.T.SRL Onești și SC B.R.T. SRL și a avut o procură de administrare pentru SC V. SRL Bacău.

Societatea comercială V. SRL Bacău îl are ca unic asociat pe H.P., care are aceeași adresă de domiciliu cu inc. O.V.. S-a stabilit că Parchetul de pe lângă Judecătoria Onești are în lucru dosarul nr. 1555/P/2011, în care H.P. în calitate de administrator la SC V. SRL este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b din Legea 241/2005, constând în aceea că în perioada 30.09-27.11.2008 a efectuat tranzacții comerciale intracomunitare în valoare de 723.641 lei generatoare de surse impozabile ori taxabile și a omis evidențierea în actele contabile a operațiunilor comerciale efectuate. În declarațiile date în acest dosar H.P. a precizat că este neșcolarizat, a fost paznic la SC S.T.SRL și la solicitarea inc. O.V. a fost de acord să preia prin cesiune părțile sociale ale SC V. SRL, semnând la notar mai multe acte de împuternicire pentru O.V., fără a efectua el personal activități în societate.

În societatea SC F.E. SRL inc. O.V. este asociat cu cetățeanul malaezian J.B.H., și a fost asociat până de curând și cu numitul C.G. care a ieșit din societate ,fiind înlocuit de inc. O.M.. Conform relațiilor primite de la M.A.E. - J.B.H. este soțul ambasadoarei Malaeziei la București și beneficiază de imunitate de jurisdicție civilă, penală și administrativă pe teritoriul României. În SC S.T.SRL inc. O.V. este asociat cu fiul său, inc. O.M.. În 31.05.2011 O.V. în asociere cu cetățeanul chinez W.T. a înființat SC S.C. SRL, iar în data de 20.05.2011 a fost înființată societatea M.S. SRL de către O.M. în asociere cu M.Ș.I.

Din documentația atașată la dosarul de urmărire penală rezultă că în cursul anului 2010 inculpatul O.V. a încercat să obțină detașarea unui număr mare de cetățeni din Republica Populară Bangladesh în România, la SC F.E. SRL Onești, pe care o administrează, fără însă a obține avizele cerute de legislația în vigoare în acest scop.

În urma perchezițiilor efectuate în data de 11.07.2011 la domiciliul inc. O.V. și la sediul SC S.T.SRL Onești au fost ridicate mai multe înscrisuri, printre care 308 contracte de detașare a unor cetățeni din Republica Populară Bangladesh prin intermediul SRB I. la SC V. SRL Bacău și 42 contracte de detașare la SC S.T.SRL Onești. Aceste contracte sunt semnate de muncitorii ce urmau a fi detașați și de M.S.H. în calitate de reprezentant al SC SRB I. la SC S.T.SRL. Contractele sunt întocmite în aceeași formă cu cele depuse la instituțiile statului de către SC F.E. SRL Onești, nu sunt datate și în conținutul lor nu există mențiuni cu privire la profesiile solicitanților bengalezi, situație care creează ambiguități juridice și conturează ideea că demersurile prezintă caracteristicile unor operațiuni de migrație mascată. Documente similare s-au găsit și în urma percheziției efectuate în mediile de stocare a datelor informatice ridicate de la inc. O.V.

Prin adresa 6638/21.04.2011 ITM Bacău ne-a comunicat că SC F.E. SRL prin administratorul O.V. a înregistrat la ITM Bacău, sub nr. 12078/08.07.2010 o adresă prin care se solicita avizarea unui contract de detașare pentru 350 de muncitori de la firma SRB I. din Bangladesh. Ulterior, a revenit cu adresa nr. 13619/04.08.2010, prin care solicita același lucru pentru 100 de muncitori din Bangladesh, anexând o listă cu numele și nr. pașapoartelor acestora.

Conform art. 18 din OUG nr.56/2000 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, angajatorul la care s-a dispus detașarea transmite Inspectoratului Teritorial de Muncă în a cărui rază teritorială își are sediul o comunicare privind detașarea salariaților străini pentru al căror acces pe piața muncii din România este necesară autorizația de muncă, cu cel puțin 5 zile anterioare începerii activității pe teritoriul României.

Prin urmare, întrucât conform dispozițiilor legale ITM nu are în atribuții avizarea contractelor de detașare, s-a rezumat la o verificare la sediul declarat al SC F.E. SRL din Onești, (care este același cu sediul declarat al SC S.T.SRL), la solicitarea Oficiului Român pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Județului Bacău, și împreună cu reprezentanți ai acestei instituții, ocazie cu care s-a constatat că la punctul de lucru desfășoară activități o persoană fără a avea încheiat contract individual de muncă, încheindu-se un proces verbal de sancționare contravențională în data de 20.09.2010.

La cererea adresată ITM Bacău, SC F.E. SRL a anexat un contract prestări servicii de cazare cu nr. 44 din 09.07.2010, încheiat cu SC F. SRL din Onești, în calitate de prestator, având ca obiect asigurarea de către prestator și utilizarea de către beneficiar a spațiilor de cazare, a serviciilor de masă și a altor servicii pentru cetățenii din Bangladesh ce urmau să fie aduși la muncă pe teritoriul României la SC F.E. SRL.

Prin adresa nr. 8258/13.05.2011 ITM Bacău a comunicat că în Registrul special de evidență a agenților de ocupare a forțelor de muncă în străinătate din cadrul ITM Bacău nu este înscrisă niciuna din societățile administrate de inculpatul O.V., respectiv SC F.E. SRL, SC W.T. SRL, SC S.T.SRL și nici O.V. ca persoană fizică.

Conform adresei M.A.E. nr. G5 -2/5491/11.05.2011 SC F.E. SRL a solicitat în cursul lunii iulie 2010 viză de lungă ședere pentru alte scopuri (tip D/AS) în favoarea unui număr de aproximativ 260 de cetățeni din Bangladesh. Nici unul dintre cetățeni nu a primit răspuns favorabil pentru obținerea vizei.

Oficiul Român pentru Imigrări - Direcția Migrație a comunicat prin adresa nr. 1183699 din 07.03.2011 că cele 266 de cereri de obținere a unor vize de lungă ședere D/AS depuse de cetățeni din Bangladesh la Misiunea Diplomatică a României la New Delhi, ca străini detașați de la SC SRB I. din Bangladesh la SC F.E. SRL Onești, au fost trimise la ORI - Direcția Migrație pentru emiterea avizului, conform art. 30 al. 7 din OUG. 194/2002.

Întrucât contractul de detașare încheiat între SC F.E. SRL, SRB I. și străinul detașat nu respecta prevederile legale în vigoare cu privire la contractele de prestări servicii, respectiv nu se preciza numărul, obiectul contractului și activitățile pe care străinul urma să le execute în România, termenele de execuție, obligațiile părților, modalitățile și condițiile de plată, răspunderea contractuală, s-a apreciat că există suspiciuni cu privire la motivele pentru care au fost solicitate vizele. În consecință, această instituție a stabilit că există motive să se considere că vizele au fost solicitate în scopul migrării ilegale și a transmis avizul la cererile de viză, în sensul constatării neîndeplinirii condițiilor de intrare în țară a străinilor prin invocarea prevederilor art. 49 al. 1 lit. a pct. ii, coroborat cu art. 27 al. 2 lit. e din OUG. 194/2002.

S-au solicitat de la ORI relații suplimentare, care au fost trimise prin adresa cu nr. 1183811/30.03.2011. S-a comunicat că pentru transmiterea avizului au fost luate în considerare următoarele elemente: mențiunile misiunii diplomatice făcute în cererile de viză cu privire la documentele depuse de străini, care să justifice scopul și condițiile călătoriei; rezultatul verificărilor efectuate de Serviciul pentru Imigrări al județului Bacău la sediul social al SC F.E. SRL pentru a constata necesitatea detașării forței de muncă din Bangladesh, activitățile ce urmau a fi desfășurate de străini, condițiile pentru asigurarea cazării străinilor pe perioada șederii, condițiile legale de funcționare a societății; rezultatul verificărilor efectuate în evidențele ORI precum și cele efectuate în baza de date a Oficiului Național al Registrului Comerțului.

În documentația depusă de SC F.E. SRL prin inc. O.V. pentru obținerea vizelor figurează și o cerere de acordare autorizație de muncă în vederea obținerii vizei pentru angajare în muncă (care are aspectul unei scrisori de intenție), în care se menționează că cetățenii din Bangladesh, angajați ai SC SRB I. urmează să fie detașați în România în vederea efectuării de lucrări în agricultură, construcții și confecții, conform unor proiecte avute în vedere și stabilite în contractul de colaborare dintre SC F.E. SRL și SRB I.. Se menționa că statul de funcții al SC F.E. SRL este prevăzut cu un număr de 1500 de posturi, din care 3 sunt ocupate de cetățeni români, 450 de cetățeni străini detașați și 1047 de posturi sunt vacante.

Aceste date nu corespund realității întrucât conform informațiilor furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău, SC F.E. SRL în anii 2008 și 2009 a dat declarații pe proprie răspundere că nu desfășoară activitate de la constituire.

Având în vedere lipsa de activitate a firmei SC F.E. SRL și conținutul unor convorbiri telefonice interceptate autorizat purtate de inc. O.V., s-a conturat ipoteza că acesta intenționa să plaseze forța de muncă pe care urma să o aducă din Bangladesh la persoane fizice și juridice pentru a obține astfel diverse beneficii materiale.

Ipoteza a fost confirmată de declarația martorului C.G. (fost asociat la SC F.E. SRL Onești) și de inc. O.V. cu ocazia audierii lui în cauză în calitate de învinuit, acesta precizând că intenționa să plaseze cei 350 de cetățeni străini la diferite persoane juridice cu contracte de colaborare, ceea ce ar fi însemnat încălcarea dispozițiilor legale în vigoare în România.

În condițiile în care demersurile inc. O.V. de a aduce în România cetățeni din Republica Populară Bangladesh ca detașați la propriile sale societăți comerciale sau la SC V. SRL Bacău (societate pentru care avea o procură de administrare), nu au fost încununate de succes, condițiile impuse de legislația în vigoare fiind foarte stricte, acesta l-a determinat pe C.Ș. - administrator al SC T. 2 SRL Galați, să emită invitații prin care să faciliteze prin această societate, care este mare contribuabil la bugetul de stat, intrarea în mod legal în România a 6 cetățeni din Republica Populară Bangladesh:cele 5 părți vătămate și M.S.H. partenerul său de afaceri din această țară. Conform actului constitutiv al SRB I.P. LTD și a memorandumului asocierii găsite cu ocazia perchezițiilor la inculpatul O.V.,traduse din limba engleză în limba română în cursul cercetărilor,M.S.H. este director și administrator al acestei societăți care are în obiectul de activitate un număr extrem de mare și variat de domenii.

Părțile vătămate S.I.S., M.E.H., M.R., D.H. și M.R.H. au fost audiate de procuror în prezența unor avocați desemnați din oficiu și a unui interpret de limbă bengali, care a depus jurământ de martor în condițiile art. 83, 84, 85 Cpp.

Din declarațiile părților vătămate rezultă că l-au cunoscut pe inc. O.V. în cursul lunii iulie 2010 la New Delhi, fiindu-le prezentat de M.S.H. (P.), care reprezenta o firmă de recrutare de forță de muncă din Bangladesh, respectiv SRB I.P. LTD. Victimelor li s-a explicat că li se va facilita obținerea unor permise de muncă în spațiul UE și în acest scop au depus cereri de viză la Ambasada României la New Delhi. Toți 5 au achitat comisioane de mii de euro pentru intermedierea obținerii vizei de muncă și contravaloarea transportului, unii dintre ei vânzând în acest scop proprietăți din Republica Populară Bangladesh. Conform declarațiilor părților vătămate aceste comisioane au fost împărțite între inc. O.V. și firma de recrutare din Bangladesh.

Cu ocazia perchezițiilor domiciliare a fost identificat un înscris reprezentând o împuternicire dată de cele 5 părți vătămate și de M.S.H. inculpatului O.V. ca să depună și să ridice pașapoartele lor în vederea obținerii vizelor de la Ambasada României la New Delhi. Fiind întrebat cu privire la această împuternicire, cu ocazia audierilor inc. O.V. a declarat că nu își amintește să fi întocmit un asemenea act. (vol. V - fl.160). De asemenea au fost găsite copii după pașapoartele părților vătămate.

Părțile vătămate au intrat în România în data de 03.11.2010 prin PTF Otopeni și au fost așteptate la aeroport de O.V. și O.M., care le-au condus la Oficiul de Imigrări în vederea întocmirii formalităților de intrare în țară. Ulterior inc. O.V. le-a luat pașapoartele și le-a cerut sumele de bani cu privire la care conveniseră încă din India că i se cuvin lui pentru facilitarea obținerii permiselor de muncă. Cei 5 cetățeni bengalezi au fost cazați timp de 4-5 zile în București, după care au fost transportați de inc. O.M. la Onești și cazați într-un apartament proprietatea lui O.V., situat în mun. Onești. La Onești au stat aproximativ 2 luni, timp în care erau transportați fie de către O.V., fie de O.M. cu un autoturism la o fermă de ciuperci aparținând SC S.T.SRL, societate administrată de inculpatul O.V., la care era asociat cu inculpatul O.M., unde au muncit cu nerespectarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, asigurări sociale, sănătate și securitate.

Din probatoriul administrat a rezultat că părțile vătămate nu se cunoșteau înainte de a sosi în România. Declarațiile acestora sunt concordante în sensul că la ferma de ciuperci au lucrat un număr mare de ore pe zi, câteodată și noaptea, 10-14 ore, inclusiv sâmbăta și duminica, primeau mâncare insuficientă în cursul zilei, iar seara își găteau mâncare cu produse cumpărate din banii lor, nu au încheiat contracte de muncă cu O.V. și nici nu au fost plătiți pentru munca prestată la fermă. Toți 5 au declarat că nu îl cunosc pe C.Ș. - administratorul societății comerciale SC T. 2 SRL Galați, nu l-au văzut niciodată și nu au avut nici un fel de plan de afaceri sau legătură cu această societate. Au precizat că invitația de la această societate, în baza căreia au obținut viza și au intrat pe teritoriul României le-a fost dată de M.S.H. pentru a o folosi în fața autorităților române, ei neînțelegând de fapt ce fel de viză au primit de la autoritățile române și nici conținutul invitației, întrucât aceasta era redactată în limba română.

În data de 22.11.2010 părțile vătămate au fost conduse de inc. O.V. la ORI - Serviciul pentru Imigrări al Județului Bacău, pe motiv că trebuie să-și prelungească viza de ședere. O.V. le-a explicat că a obținut o prelungire de 15 zile și în acest termen le va obține viză de muncă, iar în acest scop le-a mai cerut bani, în condițiile în care cetățenii străini primiseră decizii de returnare, iar termenul de 15 zile le-a fost acordat pentru părăsirea voluntară a țării.

Inculpatul O.V. a menținut astfel în eroare părțile vătămate întrucât conform art. 23 al. 5 din OUG. 194/2002 viza de scurtă ședere nu poate fi prelungită. Faptul că O.V. cunoștea exact tipul de viză cu care părțile vătămate intraseră în România și faptul că șederea acestora devenise ilegală, neexistând posibilitatea prelungirii vizei, rezultă și din conținutul unor convorbirii telefonice interceptate în baza autorizației 117 /2011.

După expirarea vizei de scurtă ședere de afaceri, cu care părțile vătămate au intrat în România, șederea lor a devenit ilegală, aspect cunoscut de inculpații O.V. și O.M., care au menținut în eroare părțile vătămate. În perioada următoare emiterii deciziilor de returnare inculpații O.V. și O.M., au continuat să exploateze prin muncă părțile vătămate pe care le-au transportat cu mașina la ferma de ciuperci, de la locuința din Onești, iar ulterior de la casa din loc. B., în care i-au adăpostit.

Din ansamblul probatoriului administrat în cauză (declarații părți vătămate, declarații de martori) rezultă că cei doi inculpați au exploatat prin muncă părțile vătămate timp de aproximativ 2 luni de zile, perioadă în care i-au folosit la lucru la propria fermă de ciuperci, unde erau obligate să presteze munci grele (cărau saci de compost și efectuau curățenie la fermă), lucrau mult peste timpul legal de muncă, respectiv 10-12 ore pe zi, fără repaus săptămânal și fără a fi plătiți pentru munca depusă. În zilele în care părțile vătămate munceau la fermă, inculpații le dădeau mâncare în cantitate insuficientă.

Părțile vătămate au mai precizat în declarațiile date că au văzut în apartamentul din Onești în care au fost cazate, copii după un număr mare de acte de identitate aparținând unor cetățeni din Bangladesh.

La un moment dat, după ce șederea străinilor pe teritoriul României devenise ilegală, inc. O.V. și O.M. au adăpostit victimele în mediul rural în imobilul din com. B., jud. Bacău, aparținând martorei N.M. unde acestea au stat aproximativ 4 săptămâni. Scopul cazării lor în această comună a fost de a evita depistarea de către autorități și în acest mod s-a favorizat șederea ilegală a cetățenilor străini pe teritoriul țării. O.V. i-a explicat martorei N.M. că în perioada cât cetățenii străini vor sta la ea le va obține permise de muncă și i-a promis că îi va plăti întreținerea străinilor. Din declarațiile părților vătămate reiese că N.M. s-a purtat urât cu ei, întrucât era nemulțumită de neîncasarea banilor de la inc. O.V. așa cum fusese înțelegerea între ei. Părțile vătămate au declarat că la un moment dat, după ce cheltuiseră banii trimiși de acasă, primeau mâncare de la vecinii cărora li s-a făcut milă de ei. A fost identificată și audiată martora A.E., care a declarat că din milă a dat alimente celor 5 cetățeni străini, cazați la sora ei N.M. În timp, părțile vătămate și-au dat seama că au fost înșelate, însă le-a fost teamă să îi ceară socoteală inc. O.V.

A fost audiată în calitate de martoră în cauză numita N.M. Aceasta a declarat că în data de 17.01.2011 inc. O.V. a venit la locuința ei însoțit de A.C. cu care ea este rudă prin alianță. Inculpatul i-a propus să găzduiască timp de 2-3 zile 5 cetățeni străini până li se vor elibera niște acte ,dându-i un avans de 150 lei și bani pentru o butelie, urmând ca ulterior să îi mai achite niște bani în cazul în care străinii vor sta mai mult timp.

Două dintre părțile vătămate au dormit în aceeași cameră cu martora pe saltele, iar celelalte trei au dormit într-un chiler. Toaleta era în curte, iar străinii se spălau într-un mic spațiu amenajat afară, într-un grajd, în condițiile în care era iarnă. Conform declarației martorei ,străinii și-au adus hrană când au fost cazați ,apoi le-a cumpărat ea de la magazin din banii pe care i-a primit de la ei. Când au rămas fără bani le-a mai dat de mâncare din milă numita I.A.

Părțile vătămate cetățeni străini au rămas timp de o lună de zile în locuința de la B., până când doi dintre ei au fugit, iar după câteva zile poliția i-a luat pe ceilalți trei.

Și în perioada în care părțile vătămate au fost adăpostite la B. au fost transportate de inculpați în mai multe rânduri pentru a desfășura activități lucrative la ferma de ciuperci. În data de 15.02.2011 D.H. și M.R.H. au fugit de la B. nemulțumiți de situația dificilă în care se aflau, fiind depistați de autorități în trenul București - Viena, iar în baza primelor declarații pe care le-au dat, reprezentanții ORI i-au depistat și pe ceilalți 3 cetățeni din Bangladesh în casa din loc. B., jud. Bacău.

Partea vătămată M.R.H. a declarat că M.S.H. (P.), proprietarul agenției SRB I. i l-a prezentat pe O.V. și i-a explicat că există oferte bune de muncă în România. M.S.H. i-a încasat un comision de 5000 de euro care includea și cheltuielile de transport și de obținere a vizei, din această sumă 1000 de euro fiindu-i trimiși lui O.V. pentru obținerea invitației, urmând să-i mai dea acestuia 1000 de euro la sosirea în România. I s-a explicat că în România va munci la o fermă de ciuperci, pentru un salariu de 400 de euro pe lună, având mâncarea și cazarea asigurate de firmă. La aeroport a fost așteptat de O.V., care l-a condus împreună cu încă 4 cetățeni din Bangladesh la Oficiul de Imigrări și a prezentat actele lor, după care le-a luat pașapoartele. În perioada în care au fost exploatați prin muncă își cumpărau seara hrană din banii proprii și în acest scop le-au fost trimiși bani de către familiile de acasă pe numele lui O.V.. Partea vătămată M.R.H. a declarat că a fugit din B. de disperare, împreună cu D.H., întrucât erau tratați ca animalele. Expunând condițiile grele în care au muncit și faptul că li se dădea hrană insuficientă partea vătămată folosește următoarea frază: "Am rămas cu impresia că ne dă de mâncare ca să nu murim de foame și să putem munci în continuare";.

A pus la dispoziția organelor de anchetă fotografii și o înregistrare video, realizate cu telefonul său mobil când s-a întâlnit în India cu O.V. în luna iulie 2010. Fotografia este făcută după o poză pe care inc. O.V. i-a arătat-o, în care acesta apare alături de ministrul muncii din Bangladesh. La percheziția efectuată la ferma de ciuperci a fost găsită această fotografie, în format A4, plasticată, în care O.V. apare alături de 2 cetățeni asiatici, o femeie și un bărbat. Fotografia a fost trimisă de inc. O.V. în format electronic și învinuitului C.Ș. în demersurile sale legate de implicarea societății administrate de acesta SC T. 2 SRL Galați în obținerea vizelor. Și prin această modalitate inc. O.V. a urmărit să câștige încrederea învinuitului C.Ș. și a părților vătămate, încercând să dea o aparență de legalitate demersurilor sale.

În declarație (mai amănunțită decât cele date de restul părților vătămate) a precizat că din informațiile lui obținute în urma convorbirilor telefonice purtate cu rudele de acasă, un număr foarte mare de cetățeni din Bangladesh, aproximativ 350, au plătit comisioane la firma SRB I., pentru a obține vize de muncă în România. Întrucât vizele nu au fost obținute, M.S.H. s-ar fi refugiat în Malaezia. De altfel, toate convorbirile interceptate autorizat pe care inc. O.V. le-a avut cu M.S.H. (P.) sunt purtate de acesta din urmă de pe un număr de telefon mobil din Malaezia. În declarațiile date, inc. O.V. nu recunoaște că ar fi încasat bani de la părțile vătămate sau de la cei 350 de străini pentru care a cerut detașarea în România.

Se conturează ideea că M.S.H. și inc. O.V. au înșelat de fapt cetățenii din Republica Populară Bangladesh în condițiile în care, după ce le-au încasat comisioane mari pentru obținerea vizelor de muncă în România, nu le-au restituit banii după ce vizele nu au putut fi obținute. Cauza urmează să fie disjunsă pentru aprofundarea cercetărilor sub acest aspect.

Prin adresa nr.G5-2/8883 M.A.E. Centrul Național de Vize ne-a comunicat că solicitanții de viză din Republica Populară Bangladesh au achitat taxele de viză odată cu depunerea cererii, nu au solicitat restituirea acestor taxe și nici măcar nu au revenit la Ambasada României pentru restituirea pașapoartelor.

Cu ocazia perchezițiilor efectuate în data de 11.07.2011 la domiciliul inc. O.V. și la sediul SC S.T.SRL Onești, au fost ridicate înscrisuri în care se menționează că O.V. este împuternicit de un număr de 343 cetățeni menționați în tabelele anexă să depună și să ridice pașapoartele lor în vederea obținerii vizelor de la Ambasada României din New Delhi. Pe tabele apar semnăturile cetățenilor din Republica Populară Bangladesh. S-au cerut relații în acest sens de la M.A.E. - Centrul Național de vize, care prin adresa nr. G5-2/10601 a comunicat că solicitanții de vize din Republica Populară Bangladesh, care doreau să fie detașați la SC F.E. SRL Onești, în cursul anului 2010 au depus cererile de viză și au achitat taxele prevăzute de lege prin intermediul unui împuternicit, iar la ambasadă în vederea depunerii aplicațiilor de viză s-au prezentat M.S.H. și O.V., care au fost informați că la ridicarea pașapoartelor (după luarea deciziei asupra vizei) vor trebui să prezinte un mandat legal din partea tuturor titularilor de pașapoarte. Până la data de 09.08.2011 nu s-a prezentat nimeni să ridice documentele de călătorie.

La percheziția informatică efectuată asupra mediilor de stocare ridicate de la domiciliul inculpatului O.V.,au fost găsite în formă scanată chitanțe care dovedesc plata taxelor de viză la Misiunea diplomatică a României la New Delhi.

În declarațiile date, inc. O.V. a recunoscut că a fost împuternicit de cei 350 de cetățeni din Republica Populară Bangladesh să obțină vize de muncă în România pentru ei, precizând însă că taxele de viză le-a plătit din banii lui personali, împrumutați de la bancă și de la partenerul său de afaceri G.C..

Din convorbirea (interceptată în baza autorizației nr.321/2011 a Tribunalului Bacău), pe care inc. O.V. o are cu M.S.H. (P.), în data de 18.05.2011, ora 17:32:23 rezultă că inculpatul are motive să se teamă de cetățenii din Republica Populară Bangladesh de la care a încasat bani fără a le obține viză.

Partea vătămată D.H. a declarat că pentru obținerea vizei de muncă în România i-a plătit lui M.S.H. (P.), proprietarul agenției SRB I. suma de 5000 de euro și lui O.V. 5000 de euro. I s-a explicat că va munci la o fermă de ciuperci din România, fără a i se comunica salariul, fiind însă asigurat că va primi mâncare și cazare gratis din partea angajatorului. Nu a cunoscut cu ce fel de viză a intrat în România. A declarat că familia lui i-a trimis 3.100 de euro lui O.V., în vederea obținerii unui permis de muncă de 3 ani în România, iar el când a ajuns în România, pe aeroport, i-a dat 2.000 de euro lui O.V., conform înțelegerii anterioare.

Partea vătămată M.R. a declarat că în schimbul unui comision de 7.200 de euro plătit lui M.S.H. (P.), proprietarul agenției SRB I., i s-a promis obținerea unei vize de muncă în România. M.S.H. i l-a prezentat pe O.V. la New Delhi, în India și i-a explicat că acesta îl va ajuta la obținerea vizei și a unui loc de muncă în România. I s-a promis că va munci la ferma de ciuperci a inculpatului O.V. pentru 500 de dolari, mâncarea și cazarea fiind asigurate de firma acestuia. Nu a cunoscut cu ce fel de viză a intrat în România. În perioada cât a stat la Onești, în vederea prelungirii vizei și obținerii unui permis de muncă pe 3 ani i-a mai dat inc. O.V. 3100 de euro, bani trimiși de familia lui prin intermediul agenției SRB I.. Partea vătămată M.R. a precizat în declarația dată că a fost amenințat de O.V., care i-a insuflat astfel o stare de teamă, dându-i de înțeles că are prieteni sus-puși și nu se poate pune cu el.

Partea vătămată S.I.S. a declarat că i-a plătit lui M.S.H. (P.), proprietarul agenției SRB I., în Bangladesh, în vederea obținerii unei vize pentru România, suma de 3200 de euro, care includea și contravaloarea biletului de avion și conform înțelegerii, pe aeroport, la sosirea în România, i-a dat inculpatului O.V. 4100 de euro, pentru a-i obține viză de muncă și a-l ajuta să obțină azil politic, bani pe care i-a obținut în urma vânzării unor proprietăți din Bangladesh. În timpul șederii în Onești, O.V. i-a mai cerut suma de 3200 de euro pentru a-l trimite fraudulos într-o țară din vestul Europei. A precizat că O.V. i-a lăsat impresia unei persoane cu influență și i-a insuflat o stare de teamă.

Partea vătămată M.E.H. a declarat că a plătit 3500 de euro lui M.S.H. (P.), proprietarul agenției SRB I., pentru a-i intermedia obținerea unei vize de muncă și pentru biletul de avion. Lui O.V. i-a dat 1000 de euro la sosirea în România pe aeroport. I s-a promis că va munci la o fermă de ciuperci pentru 300 de euro pe lună, plus mâncare și cazare, pe perioada desfășurării activităților. Cât timp a stat în Onești a primit bani de la familie, 200 de euro și 300 de euro de la o cunoștință din Spania, întrucât avea nevoie de bani pentru a-și cumpăra alimente. Partea vătămată M.E.H. a precizat că a fost amenințat de O.V. și i-a fost frică întrucât se afla într-o țară străină, nu avea nici un sprijin și nu putea fi ajutat. Cu ocazia verificărilor efectuate la serviciile de transfer rapid de bani, s-a stabilit că în perioada de referință inculpatul O.V. a primit suma de 289 euro din Spania de la numitul I.G. (volum 6, fila 183).

Faptul că inc. O.V. era îngrijorat de situația în care a ajuns în urma depistării cetățenilor străini de către autorități rezultă și din conținutul următoarelor convorbiri telefonice pe care acesta le are cu cetățeni din Republica Populară Bangladesh, interceptate în baza autorizației 117/2011.

Inc.O.V. a declarat că R.,M. și D. cu care portă aceste discuții telefonice sunt persoane din conducerea S.R.B.I.

Au fost audiați în calitate de martori în cauză A.C., B.S. și B.V. și B.C., care au fost propuși și de inc.O.V. în apărare.

Martorele A.C. și B.S. au declarat că au lucrat la ferma de ciuperci aparținând SC S.T.SRL Onești fără a li se încheia contract de muncă. Acestea au văzut părțile vătămate lucrând la fermă în mai multe zile de dimineață până seara. Martorul B.V. care presta activități ocazional la fermă a declarat că i-a văzut pe cetățenii străini într-o zi cărând saci cu compost.

Martorul B.C. este președintele Asociației de proprietari P. din mun. Onești și locuiește în imobilul în care O.V. deținea apartamentul în care au fost cazate părțile vătămate. Acesta a declarat că apartamentul în cauză are două camere, este nedecomandat, parțial mobilat și plin de igrasie. Martorul a observat cei 5 cetățeni străini cazați, care i s-au părut neajutorați și îmbrăcați neadecvat vremii de iarnă și care cumpărau mâncare ieftină în cantități mici. A precizat că nu l-a văzut niciodată pe inc. O.V. aprovizionându-i cu alimente.

În cauză s-au cerut relații de la M.A.E. - Centrul Național de Vize, cu privire la modalitatea în care au intrat în România cele 5 părți vătămate din Bangladesh: S.I.S., M.E.H., M.R., D.H. și M.R.H.. În urma corespondenței purtate cu această instituție a fost înaintată în copie invitația trimisă de SC T. 2 SRL Galați, administrată de înv. C.Ș. prin care se solicita acordarea vizei de intrare în România pentru cele 5 părți vătămate și pentru M.S.H. pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 06.09.2010, întrucât au inițiat împreună un plan de afaceri (respectiv țeavă sondă și produse din sulf), prezența lor fiind absolut necesară în vederea realizării acestui proiect. SC T. 2 SRL Galați se angaja să asigure condițiile de cazare, mijloacele de întreținere și eventualele cheltuieli de returnare în cazul în care nu vor respecta condițiile impuse de viză. Au fost atașate la invitație fotocopii după documentele de călătorie aparținând celor 6 persoane.

Pe invitația societății comerciale din Galați apărea și numitul M.S.H., reprezentant al firmei de recrutare forță de muncă SRB I.P. LTD din Republica Populară Bangladesh, care nu a mai intrat pe teritoriul României, dar care a intermediat recrutarea părților vătămate de către inc. O.V.

Anterior, în data de 11.08.2010, SC T. 2 SRL formulase o invitație similară, pentru aceeași cetățeni din Republica Populară Bangladesh, însă întrucât nu a fost trimisă o scrisoare de garanție de către invitator la Centrul Național de Vize, MAE a respins cererile de viză.

Conform dispozițiilor OUG nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, viza de scurtă ședere este identificată prin simbolul C (art. 20 lit.c), se acordă pentru afaceri pentru străinii care intenționează să călătorească în România în scopuri economice sau comerciale, pentru contracte ori tratative, pentru învățarea sau verificarea folosirii și funcționării bunurilor achiziționate ori vândute în cadrul contractelor comerciale și de cooperare industrială, precum și pentru străinul care este sau urmează să devină asociat ori acționar al unei societăți comerciale din România (art.23 al.4 lit.d), iar dreptul de ședere pe teritoriul României, conferit străinului prin viza de scurtă ședere nu poate fi prelungit (art.23 al.5).

Conform art. 30 din același act normativ, viza română se acordă de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, iar în vederea aprobării cererilor pentru acordarea vizelor de scurtă ședere, Centrul Național de Vize din cadrul M.A.E., solicită în anumite cazuri avizului Oficiului Român pentru Imigrări. Art.36 reglementează condițiile de acordare a vizelor de scurtă ședere, în funcție de scopul pentru care acestea au fost solicitate, iar în cazul acordării vizelor de afaceri în aliniatul 1 litera d (iii) se prevede că este necesară invitație din partea unei societăți comerciale sau autorități publice de a participa la întâlniri, conferințe, târguri ori congrese având legătură cu comerțul sau cu industria, din care să rezulte faptul că societatea comercială ori autoritatea publică respectivă va asigura costurile privind îndepărtarea, în cazul în care străinul invitat nu părăsește România până la data la care încetează dreptul de ședere stabilit prin viză sau prin alte documente care dovedesc scopul călătoriei. Procedura invitației este reglementată de art. 38 al.1 lit.c.

În declarațiile date, cele 5 părți vătămate au precizat că nu au avut nici o legătură, nici un plan de afaceri cu SC T. 2 SRL Galați, nu l-au văzut niciodată pe inc. C.Ș. și nu au înțeles conținutul invitației care le-a fost înmânată de M.S.H. pe aeroport în India. Este evident că prin intermediul acestei invitații s-a facilitat intrarea în România a victimelor care au fost exploatate prin muncă.

Având în vedere aceste prevederi legale ,concluzionăm că invitația emisă de SC T. 2 SRL Galați care a stat la baza aprobării vizelor cu care părțile vătămate au intrat în țară, este un înscris întocmit în fals care conține aspecte necorespunzătoare realității. Conform propriilor lor declarații, părțile vătămate au un nivel de pregătire redus și nu au o specializare în legătură cu activitățile pe care ar fi trebuit să le presteze conform conținutului invitației, iar în India li s-a spus că vor munci la o fermă de ciuperci în România.

C.Ș. a fost audiat în prezența apărătorului ales în data de 20.07.2011. A declarat că în perioada iunie - iulie 2010 partenerul său de afaceri V.I. i-a comunicat că O.V. ar fi găsit cumpărători din Republica Populară Bangladesh pentru țeava petrolieră pe care o avea în stoc și pentru sulf. Întrucât era interesat de afacere, a dat curs solicitării inc. O.V. de a emite o invitație pentru acești potențiali cumpărători prin firma SC T. 2 SRL Galați, după ce a primit prin e-mail de la O.V. o documentație privind SRB I., licențe pe numele persoanelor care urmau să fie invitate pe care apăreau fotografiile acestora și niște extrase de cont,documente care i-au creat convingerea că este vorba despre oameni de afaceri.

C.Ș. a emis o împuternicire pentru O.V. ca să reprezinte SC T. 2 SRL Galați la M.A.E., Centrul Național de Vize și Oficiul Comun pentru Imigrări în vederea depunerii cererilor de acordare de viză pentru cei 6 cetățeni din Republica Populară Bangladesh.

C.Ș. declară că a aflat prin intermediul martorului V.I.,care a discutat ulterior cu inc.O.V., că cei 6 cetățeni nu ar mai fi venit în România întrucât a existat o problemă legată de invitație sau de viză.

C.Ș. a depus la dosar înscrisuri în apărarea sa, inclusiv corespondența purtată pe e-mail cu O.V. în legătură cu emiterea invitațiilor.

Anumite aspecte legate de situația de fapt rezultă și din declarația martorului V.I.,partener de afaceri al acestui învinuit. Acesta a precizat că inc. O.V. i-a propus o afacere cu importanți investitori din Republica Populară Bangladesh și i-a solicitat să apeleze la C.Ș. pentru a formula invitații cu privire la 14 persoane din această țară întrucât societățile administrate de el aveau probleme cu fiscul și era necesar ca invitațiile să provină de la o firmă serioasă. C.Ș. a fost de acord și a făcut demersuri pentru emiterea invitațiilor primind prin e-mail datele necesare în urma discuțiilor telefonice purtate cu inc. O.M.. Ulterior inc. O.V. i-a explicat că investitorii au stat o perioadă scurtă de timp în România pentru că le expira viza. Martorul V.I. a precizat că în timp și-a dat seama că inc. O.V. nu a fost serios și că i-a indus în eroare.

Inculpatul O.V. a declarat că a solicitat eliberarea invitațiilor de către SC T. 2 SRL Galați, motivând că M.S.H. i-a spus că cei 5 cetățeni sunt investitori și vor să încheie contracte în România și s-a ocupat personal de depunerea invitațiilor la MAE și trimiterea lor prin e-mail la S.R.B. I.. După ce aceștia au intrat în țară, întrucât nu a reușit să ia legătura cu înv. C.Ș., i-a dus la Onești și i-a cazat într-un apartament proprietatea sa în condițiile în care și-a dat seama că nu sunt oameni de afaceri. Părțile vătămate și-au manifestat dorința de a vizita ferma, lucru pe care l-au făcut în câteva zile, ocazie cu care s-au oferit voluntar să ajute la treburile fermei,respectiv la căratul sacilor cu compost. Cât au muncit la fermă le-a dat de mâncare biscuiți, banane și suc.

Declarațiile inc. intră în contradicție flagrantă sub aceste aspecte cu declarațiile părților vătămate.

În ce privește încercarea inculpatul O.V. de a lua legătura cu C.Ș., imediat după sosirea străinilor în România, acest aspect nu este dovedit de listingurile telefonice solicitate pentru perioada de referință pentru numerele de telefon utilizate de cei doi. Din aceste înscrisuri rezultă că discuții între ei s-au purtat doar în perioada 10-11.09.2010.

Deși inculpatul O.V. susține că a fost la rândul său indus în eroare de partenerul străin M.S.H.,din monitorizările intruzive realizate autorizat în cauză, rezultă că cei doi sunt în relații cordiale, inculpatul nereproșând nimic în acest sens interlocutorului său.

Din ansamblul probatoriului administrat în cauză rezultă că C.Ș. a fost indus în eroare de către inculpatul O.V. cu privire la calitatea în care urmau să vină în România cele cinci părți vătămate din Republica Populară Bangladesh, în sensul că aceștia ar fi oameni de afaceri, emițând invitația care a stat la baza intrării în țară a străinilor în baza celor expuse de inculpat și a documentației pe care a primit-o pe e-mail și care i-a creat convingerea că cetățenii străini sunt interesați să încheie contracte comerciale cu firmele lui.

Prin urmare, inculpatul O.V. și C.Ș. nu au acționat cu aceeași formă de vinovăție, instigatorul acționând conștient, urmărind săvârșirea faptei, iar autorul fiind în eroare de fapt, iar în cauză sunt întrunite condițiile legale ale participației improprii.

La comiterea infracțiunii de trafic de persoane și-a adus aportul și inculpatul O.M., în ce privește transportul, adăpostirea, exploatarea prin muncă a părților vătămate. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inc. O.M. împreună cu inc. O.V. a preluat părțile vătămate de pe Aeroportul Otopeni, iar ulterior el este cel care le-a transportat de la București la Onești și de la Onești la B.. Conform declarațiilor părților vătămate inc. O.M. le transporta de la locuințele în care au fost cazați la ferma unde munceau, iar câteodată acest lucru îl făcea inc. O.V., iar martora N.M. a declarat că părțile vătămate au fost aduse la domiciliul ei de către inc. O.M.. Conform declarației martorei A.C. și inc. O.M. îi punea la muncă la ferma de ciuperci, pe cetățenii străini.

Ferma de ciuperci la care victimele au fost exploatate prin muncă este situată în loc. Onești, și aparține SC S.T.SRL Onești la care sunt asociați inc. O.M. și O.V. Este evident că activitatea infracțională pe teritoriul României a fost desfășurată de O.V. împreună cu O.M. care cunoștea situația părților vătămate, modalitatea în care au intrat pe teritoriul României, activitățile prestate de acestea și condițiile în care munceau.

O.M. în prima fază a anchetei a refuzat să dea declarații însă a dat o scurtă declarație în calitate de inculpat. A declarat că nu cunoaște ce afacere aveau cetățenii străini cu tatăl său și nici cu ce fel de viză au intrat aceștia în țară. A recunoscut că i-a preluat împreună cu inc. O.V. de la aeroport, iar ulterior i-a transportat de la București la Onești și B. A precizat că o singură dată a transportat cetățenii străini la fermă și nu știe dacă aceștia munceau, dacă aveau încheiate contracte de muncă și dacă au fost plătiți. În general a precizat că nu cunoaște activitățile tatălui său, inc. O.V..

Declarația inc. O.M. este contrazisă de declarația martorei A.C. care l-a văzut la ferma de ciuperci punându-i la muncă pe cetățenii străini și declarațiile martorului V.I. care a precizat că informațiile cu privire la părțile vătămate au fost transmise înv. C.Ș., în vederea emiterii invitațiilor prin e-mail și în baza unor discuții purtate cu O.M., prin urmare considerăm declarația dată în cauză de inc. O.M. ca necorespunzătoare adevărului.

Inc. O.V. a dat declarații detaliate în cauză expunând nuanțat situația de fapt, într-un fel care să-i favorizeze apărarea. A recunoscut că intenționa să aducă 350 de cetățeni din Bangladesh ca străini detașați la SC F. SRL Onești, pe care însă urmărea să îi plaseze la muncă la alte persoane juridice. Într-o declarație ulterioară a precizat că dorea să desfășoare activități prin SC F.E. SRL cu forța de muncă din Bangladesh, dacă ar fi obținut finanțare din fonduri europene pentru planurile sale. A precizat că nu a încasat de la aceștia taxă de viză și că taxele de viză în sumă totală de 54.000 euro au fost plătite din bani împrumutați de el de la bancă și de la asociatul său G.C.. Nu a recunoscut că le-ar fi promis părților vătămate contracte de muncă în România, cazare și masă pe perioada activităților și nici că ar fi încasat bani de la ei în acest scop.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor în mediile de stocare a datelor informatice au fost identificate documente scanate reprezentând chitanțele emise de M.A.E., Misiunea Diplomatică în New Delhi pentru încasarea taxelor de viză, pentru fiecare solicitant în parte.

S-au efectuat verificări la serviciile de transfer rapid de bani pentru a se stabili dacă inc. O.V. a primit sume de bani din ASIA. Cu ocazia verificărilor a rezultat că în perioada 03.06-25.11.2010 inc. O.V. a primit prin sistemul Western Union, din Singapore, suma totală de 28.031 euro, printr-un număr de 12 tranzacții bancare, de la numiții: A.H.M.T.I. (5 transferuri), A.H.M.H. (5 transferuri), A.S. (2 transferuri). Pe formularele întocmite de unitățile bancare, la rubrica "destinația sumei primite";, se menționează: împrumut sau ajutor financiar. Fiind întrebat cu privire la aceste tranzacții bănești, inc. O.V. a declarat că banii reprezintă un profit din afacerile sale personale de comercializare a unor parfumuri din Malaezia în Singapore și nu au legătură cu demersurile sale legate de importul de forță de muncă din Bangladesh.

Victimele au intrat în România voluntar din dorința de a obține locuri de muncă, fiind induse în eroare prin false promisiuni de obținere a unor permise de muncă. Provin dintr-o țară defavorizată, cu potențial migraționist, au un nivel redus de pregătire și nu vorbesc limba română, fapt care a favorizat exploatarea vulnerabilității lor economice și sociale de către inculpați. Prin confiscarea documentelor de identitate imediat după intrarea în România, victimele au fost constrânse, îngrădindu-li-se libertatea de mișcare. Conform declarațiilor părților vătămate, pașapoartele le-au fost restituite de inc. O.V. după ce i-a adăpostit la B..

Scopul pentru care inculpații au procedat la recrutarea, transportul și cazarea părților vătămate a fost acela ca victimele să fie exploatate prin muncă în sensul că, forțate de împrejurări să accepte să muncească în condiții improprii, fiind tratate ca o marfă aducătoare de venit.

După ce a condus părțile vătămate la ORI și acestora li s-a dat termen de părăsire a României inculpatul O.V. declară că i-a dus la B., la locuința unei rude a angajatei sale A.C., la solicitarea acestora întrucât apartamentul în care au fost cazați în Onești urma să fie vândut de bancă și că a achitat acesteia aproximativ 1.000 lei pentru cazarea și mâncarea străinilor. Sub acest aspect declarațiile inculpatului intră în contradicție cu declarațiile martorei N.M. care a precizat că înțelegerea a fost doar să cazeze străinii pentru 2-3 zile, nu să le dea și mâncare, iar pentru acest serviciu a primit 150 lei și bani de butelie, iar ulterior după ce străinii au fost depistați de autorități, întrucât l-a amenințat pe O.V. acesta i-a mai dat 170 lei.

În cauză s-au efectuat percheziții la domiciliul inc. O.V. și s-au ridicat înscrisuri, telefoane mobile utilizate în desfășurarea activității infracționale, sisteme informatice. Asupra acestui inculpat a fost găsită o ștampilă cu inscripția S.R.B. I.,cu privire la care a declarat că e posibil să fie o copie realizată de el după ce a pierdut ștampila originală primită în primăvara anului 2010 în Bangladesh de la M.S.H.

Înclinația inculpatului O.V. pentru eludarea prevederilor legale rezultă și din faptul că obișnuiește să angajeze la firmele sale "la negru";, cetățeni români. Relevante sunt în acest sens declarațiile martorilor A.C., B.S. și B.V. precum și procesul verbal de sancționare contravențională încheiat în data de 20.09.2010 de către ITM Bacău.

În prezent O.V. este cercetat și în dosarul cu nr. 210D/P/2009 al DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău, din care s-a dispus disjungerea și în temeiul art. 912 al.5 C.pr.pen., folosirea convorbirilor telefonice purtate de acesta, interceptate în temeiul autorizației nr. 117/2011 a Tribunalului Bacău, în prezentul dosar, întrucât aveau relevanță cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

Pretabilitatea inc. O.V. pentru angrenarea în activități ce aduc profituri substanțiale, chiar dacă exced cadrului legal și pericolul pe care îl prezintă acesta pentru ordinea publică, rezultă și din declarația martorului R.G.

Situația de fapt rezultă din probatoriul administrat la urmărirea penală și

cercetarea judecătorească: declarațiile părților vătămate, recunoașterea după planșă foto a inculpaților de către părțile vătămate, declarațiile înv. C.Ș., declarația inc. O.V., declarațiile de martori, documentația întocmită de Oficiul Român pentru Imigranți, adresele Inspectoratului Teritorial de Muncă Bacău și ale M.A.E. - Centrul Național de Vize, procesele verbale de redare în formă scrisă a interceptărilor autorizate ale convorbirilor telefonice purtate de inculpați, procesele verbale întocmite de organele de poliție în baza delegărilor, înscrisurile ridicate cu ocazia perchezițiilor, documentele identificate în urma percheziției informatice asupra sistemelor informatice și a mediilor de stocare, ridicate cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul inc. O.V. și probatoriile administrate pe parcursul cercetării judecătorești, când au fost audiați inculpații: O.V. (filele 108 vol.I ds.4428/110/2011, fila 42 vol.II instanță, fila 5 vol.III instanță, filele 69-72 vol.III instanță ), fiul acestuia, inculpatul O.M. (filele 73-74 vol.III instanță).

S-au audiat martorii din lucrări: C.Ș., R.D., V.I., N.M., A.M., B.V., B.V., A.E., C.G., B.C., F.D., R.G. (filele 118-119, 120, 193-199 vol.III instanță , filelel 43, 50, 201 vol.IV instanță,s-au depus xerocopii ale invitațiilor și e-mailurilor trimise între inculpați și martori (filele 121-129 vol.III instanță).

În apărarea sa inculpatul O.V. a depus o întâmpinare (filele 109-120, vol.I), extras din predă, acte medicale, carnet de sănătate, certificat medical, , scrisoare medicală, (filelel 121-125 vol.I, filele 144-152 vol.II, filele 6-36 vol.III, ), copii ale avizelor de însoțire a mărfii, a producției de ciuperci de la ferma proprie (filele -126-154 vol.I), un memoriu adresat judecătorului delegat în Penitenciarul Bacău (filele 89-100 vol.II instanță), copii xerox și originale ale cotidienelor locale "Info T. filele 4549 vol.IV dosar instanță, fotografii despre care inculpatul afirmă că provin de la locuința unde au stat părțile vătămate cazate (filele 99-107 vol.IV instanță). Alți martori solicitați de inculpat în apărare, au fost : S.V. și Ț.D. , și care au fost audiați (filele 298-299 vol.III instanță).

În concluziile depuse în scris de inculpați, aceștia au solicitat instanței, achitarea lor, în baza dispozițiilor art. 10 lit b C.pr.pen. apreciind că faptele nu sunt de natură penală, nu sunt prevăzute de legea penală, sau pe temeiul art.10 lit.a C.pr.pen. faptele nu există.

Instanța de fond, raportat la întreg materialul de urmărire penală și cercetare judecătorească nu poate reține apărările făcute. Instanța nu poate admite apărarea formulată, întrucât toate mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești conduc - cu precădere procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpați - la o singură concluzie, aceea întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care este cercetat, a faptului că le-a comis cu forma de vinovăție cerută de lege.

Astfel, chiar declarațiile inculpatului O.V., sunt diferite, oscilante, neclare, cu tendință de a induce instanța de judecată și organele de urmărire penală în eroare. Singurele care "spun adevărul";, sunt transcrierile convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu diferite persoane implicate în cauză.

Astfel, inculpatul O.V., a susținut în fața organelor judiciare (parchet și instanță) că nu le-a cunoscut personal pe cele cinci părți vătămate, că a fost impresionat de fotografiile pe care le-a văzut. După ținută, după cum erau un fotografii, afirmă a ar fi înțeles despre ele că sunt investitori, persoane cu situație financiară foarte bună, cu cărți de credit. Din declarațiile părților vătămate, aflate la dosarul de urmărire penală, vol.I, filele 36,69, 96, 122 și 149 rezultă că, de fapt, inculpatul O.V. a fost prezent la sediul firmei SRB I., care are într-adevăr obiect de activitate recrutarea de forță de muncă, și împreună cu d-l M.S.H. au stabilit condițiile de muncă,, de salariu. Li s-a spus atunci că vor lucra la o fermă de ciuperci contra unui salariu de 400 de EURO, cu masa și cazarea asigurată de firmă.

Instanța consideră că declarațiile inculpatului sunt nesincere, că prezumția de nevinovăție a fost răsturnată.

Cele susținute de părțile vătămate sunt confirmate de alte mijloace de probă. De exemplu, în vol.I, filele 60-61 se regăsesc fotografii făcute de părțile vătămate, atunci când au încheiat acele "contacte de muncă";, în Dhaka - Banghaldesh, în data de 18.07.2010. Prin urmare, relatările părților vătămate sunt confirmate.

Inculpatul susține că a fost nevoit să îi primească în Onești, la domiciliul său, pentru a răspunde în condiții de maximă ospitalitate, să se poarte deosebit de frumos față de "investitorii străini";, fiindcă și el a fost tratat identic în Bangladesh și că din acest motiv nici nu i-a pus să muncească, le-a asigurat cazare și hrană din banii proprii.

Inculpatul O.V., în declarația dată în fața instanței, fila 70 vol.III, recunoaște că a "intrat " în afacerea cu C.Ș., "intermediindu-i"; vânzarea de țeavă de cupru și sulf, fiindcă dorea obținerea unui profit , a unui comision, care se preconiza a fi suficient de consistent, altfel nu-l interesa implicarea sa. De aceea a insistat către C.Ș. în formularea acelor invitații pe numele societății T. 2 GALAȚI.

Că nu a fost cinstit inculpatul, cu partenerul său de afaceri, d-l D., rezultă din conținutul convorbirii telefonice purtate de el cu acesta la data de 14.04.2011, după ce cei cinci cetățeni din Bangladesh au fost returnați, convorbire din care rezultă că îi cere acestuia din urmă suma de 10.000 EURO pentru rezolvarea problemei cu cei cinci cetățeni.

Inculpatul susține că a făcut un împrumut colosal de 54.000 EURO pentru derularea afacerii, pentru proiectul său de redresare economică a țării, prin investirea forței de muncă din Bangladesh în mun.Onești, România. Din actele și lucrările dosarului rezultă că cei cin ci cetățeni și-au achitat în totalitate taxele cerute pentru asemenea deplasare. Avem în vedere răspunsul dat organelor de urmărire penală de către M.A.E., - Centrul Național de Vize, prin adresa nr. g5-2/10601 - fila 378 vol.II urm.pen.

Cu privire la condițiile de trai, incluzând aici cazare, alimentație, și muncă, instanța are în vedere depozițiile martorilor audiați la urmărirea penală, (filele 372-375, 387, vol.I urm.pen.), care au confirmat situația expusă în rechizitoriu. Aceeași martori, audiați la instanța de judecată, au prezentat situația de fapt mai nuanțată, mai "blândă";, nefiind exclusă "intervenția"; inculpatului asupra martorilor, știut fiind că parte din ei sunt salariații firmei inculpatului, la crescătoria de ciuperci.

În privința inculpatului O.M., instanța nu poate decât să aibă în vedere că, acesta a făcut în exclusivitate ce i-a fost dictat de tatăl său. In principal a transportat cetățenii străini de la București la Onești, la locurile de muncă, și mai apoi, odată cu mutarea în com.B., le-a asigurat transportul la locul de muncă - ciupercărie, și înapoi acasă la B. A fost alături de tatăl său, a știut la fel de bine cine, ce sunt și pentru ce se află în țară acești cetățeni.

ÎN DREPT :

Faptele inculpatului O.V. constau în aceea că, cu intenție l-a determinat pe C.Ș. - administratorul SC T. 2 SRL Galați, să emită în fals invitația care a fost depusă la M.A.E. și prin acest mijloc fraudulos să determine intrarea pe teritoriul României a 5 cetățeni străini supuși traficului de persoane, în luna iulie 2010 a recrutat cele 5 părți vătămate din Republica Populară Bangladesh, în India, New Delhi prin intermediul SRB I. - societate din Republica Populară Bangladesh, administrată de M.S.H., prin promisiuni mincinoase de obținere a unor vize de muncă în România, și de asigurare a unor locuri de muncă plătite, a cazării și a hranei, ș ia încasat sume mari de bani în acest scop; în perioada 03.11.2010 - 15.02.2011 a cazat părțile vătămate la București, Onești și B. și le-a exploatat prin muncă cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate, transportându-le periodic (alternativ cu inc. O.M.) la ferma de ciuperci aparținând SC S.T.SRL Onești; după expirarea vizei de scurtă ședere cu care părțile vătămate au intrat în țară, le-a favorizat șederea ilegală în România, ducându-le în eroare cu privire la natura termenului de 15 zile dat de ORI pentru părăsirea voluntară a țării, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de participație improprie la infracțiunea de a determina cu știință prin intermediari intrarea pe teritoriul țării a cetățenilor străini supuși traficului de persoane prin folosirea unui mijloc fraudulos prev. și ped. de art.31 alin. 2 teza I C.p. rap. la art. 17 al.1 lit. a din Legea 678/2001 modificată; participație improprie la infracțiunea de fals în declarații, prev. și ped. de art. 31 alin. 2 teza I C.pen rap. la art. 292 C.pen.; de facilitare a șederii ilegale a străinilor pe teritoriul României prev. și ped. de art. 141 al. 1, al. 2 lit. a din OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România; trafic de persoane în formă continuată prev. și ped. de art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din Legea 678/2001 modificată, privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, cu aplic. art. 41 al. 2 Cp; toate cu aplic. art. 33 lit.a C.p., fapte pentru care urmează a fi angajată răspunderea penală pentru fiecare dintre infracțiuni.

Faptele inculpatului O.M. constau în aceea că împreună cu tatăl său, inc. O.V. a traficat cele 5 părți vătămate din Republica Populară Bangladesh, în modalitățile transport, cazare și exploatare prin muncă, iar după ce șederea acestora în România a devenit nelegală, prin acțiunile sale a favorizat șederea lor ilicită în România, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de persoane în formă continuată prev. și ped. de art. 12 al. 1, al. 2 lit. a din Legea 678/2001 modificată, privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, cu aplic. art. 41 al. 2 Cp și facilitarea șederii ilegale a străinilor pe teritoriul României prev. și ped. de art. 141 al. 1, al. 2 lit. a din OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu aplic. art. 33 lit.a C.p., fapte pentru care urmează a fi angajată răspunderea penală pentru fiecare dintre infracțiuni.

Pentru fiecare dintre infracțiuni se va aplica câte o pedeapsă cu închisoarea iar la individualizarea pedepsei vor fi avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C.pen., urmând a se face o cuvenită diferențiere a inculpaților raportat la atitudinea avută, la comportamentul lor nesincer, de nerecunoaștere, în totalitate sau în parte , de care au dat dovadă pe parcursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești.

Astfel, inculpatul O.M., este fiul inculpatului O.V., el, a făcut ce i-a dictat tatăl său, nu are antecedente penale, s-a ocupat de studiu, iar în timpul liber efectua transportul părților vătămate și a avut o atitudine sinceră în fața instanței de judecată.

Față de inculpatul O.V. trebuie să spunem că acesta a mai avut antecedente penale, e drept înainte de 1989 pentru trafic de produse interzice, speculă, și după cum a arătat și el în multiplele memorii depuse la dosar. Dar din conținutul convorbirilor telefonice transcrise la dosar din care rezultă preocupările sale I.e, de obținere a unor câștiguri din orice tip de activitate ilicită: trafic de arme din Ucraina, trafic de persoane, prostituție, dorința lui de a se implica în vânzarea fabricii "L."; din mun. Bacău, în obținerea cetățeniei malaieze pentru fiului lui D.S., de introducere în țară de marfă second-hand de produse electrocasnice imediat după anii 1989. Toate acestea scot la iveală perseverența infracțională a acestui inculpat, neliniștea sa, în pofida stării sale de sănătate, dovedită cu acte medicale. Toate aceste se pot verifica din lecturarea proceselor verbale în care au fost transcrise convorbirile telefonice ale inculpatului O.V. cu diferite peroane și în plus harta relațională atașată dosarului de urmărire penală: depoziții martorilor R.G. (fila 389 vol.IU), fila 119 vol.III urm.pen. fila 165 vol.III urm.pen., fila 206 vol.III urm.pen. și filele 252-278 vol.III urm.pen. Cu harta relațională

Vor fi aplicate dispozițiile art. 33 lit.a c.pen. și art. 34 lit.b c.pen. urmând ca fiecare inculpat să execute pedeapsa cea mai mare.

În baza art. 71 alin.2 C.pen. se va aplica fiecărui inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a lit.b C.pen.

Art. 71 cod penal , astfel cum a fost modificat prin legea nr. 278/2006, prevede că drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. "a-c "se interzic de drept în cazul condamnării la pedeapsa închisorii sau a detențiunii pe viață, este de observat că potrivit art. 11 alin. 2 și art. 20 alin. 2 din Constituție, tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern și au prioritate atunci când privesc drepturile omului și sunt mai favorabile decât legile interne. Or, interdicția absolută de a vota, impusă persoanelor condamnate , contravine art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârea din 30 martie 2004 în cauza Hirst contra Marea Britanie . Indiferent de durata pedepsei și de natura infracțiunii care a atras-o , nu se justifică excluderea persoanei condamnate din câmpul persoanelor cu drept de vot, neexistând nici o legătură între interdicția votului și scopul pedepsei, acela de a prevenii săvârșirea de noi infracțiuni și de a asigura reinserția socială a infractorilor.

Acolo unde lege prevede obligatoriu aplicarea pedepsei complementare, și cuantumul aplicat de instanță permite, se va proceda la aplicarea pedepsei complementare, fiind vorba de infracțiunea de "trafic de persoane";, și în formă continuată ", prev. de art. 12 alin.1,2 lit.a din Legea nr. 678/2001, precum și cea prev. de art. 31 alin.2 teza I C.pen. rap. la ar.t 17 alin.1 lit.a din Legea nr. 678/2001.

Potrivit art. 88 C.pen. se va computa din pedeapsa de executat, ceea ce a executat deja prin reținere și arest preventiv pentru fiecare inculpat, astfel: pentru inculpatul O.V., se va deduce din pedeapsa de executat, perioada executată deja prin reținere și arest preventiv de la 11.07.2011 până la data de 03.02.2012, când a rămas definitivă Încheierea Tribunalului Bacău de admitere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului O.V..

Pentru inculpatul O.M. în temeiul art. 88 C.pen. se va deduce din pedeapsa de executat, perioada executată deja prin reținere și arest preventiv de la data de 11.07.2011 la data de 09.09.2011, când a fost admis recursul inculpatului O.M. împotriva încheierii Tribunalului Bacău din 06.09.2011 și înlocuită măsura arestului preventiv cu măsura obligării de nu părăsi țara, prin Decizia penală nr. 855/09.09.2011 a Curții de Apel Bacău.

Având în vedere comportamentul inculpatului O.M., relativ sinceră pe parcursul cercetării judecătorești, a lipsei de antecedente penale, a perseverenței sale în studiu, care pe parcursul derulării cercetării judecătorești și-a finalizat studiile universitare obținând Diploma de Licență și dorința lui de a continua studiile în afara țării la Hong Kong, prin burse de masterat, de implicarea lui minimă în desfășurarea întregului traseu infracțional, instanța consideră că acestui inculpat i se poate aplica o pedeapsă a cărei executare să se facă pe calea suspendării executării sub supraveghere cu respectarea dispozițiilor art. 86 ind.1, ind.2 C.pr.en.

Se va atrage atenția inculpatului că în cazul comiterii unei alte infracțiuni în interiorul termenului de încercare, pentru viitoarea pedeapsă se va adăuga matematic și actuala pedeapsă, cu executare efectivă în penitenciar.

Se va suspenda și executarea pedepselor accesorii, potrivit art. 71 alin.5 c.pen.

Va fi încredințat spre supraveghere inculpatul O.M. pe durata termenului de încercare, Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bacău și-l va oblig inculpatul să se supună măsurilor prevăzute de art. 86 ind.3 alin.1 C.pen. și anume: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bacău;să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;să comunice informații cu privire la mijloacele de existență.

Urmare a soluției pronunțate pe latură penală, sub aspectul modalității de executare, instanța este obligată ca, în temeiul art. 350 C.pr.pen. să revoce măsura obligării de a nu părăsi țara luată asupra inculpatului O.M. la data de 09.09.2011 de către Curtea de Apel Bacău, când a fost admis recursul inculpatului împotriva încheierii Tribunalului Bacău din 06.09.2011, prin Decizia nr. 182/22.02.2013 a Curții de Apel Bacău.

II. LATURA CIVILĂ

În temeiul art. 14, 346 C.pr.pen., art. 1357 C.civ. constatând întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, urmează să admită, pretențiile civile formulate de părțile civile: S.I.S., M.E.H., M.R., D.H. și M.R.H.

Acestea au arătat că la întocmirea documentației pentru plecarea din țară au achitat toate taxele (confirmat din adresa M.A.E. și declarațiile date la urmărirea penală vol.I filelel 36, 69, 96, 122, 149,) bani predați inculpatului O.V., pentru cazare, telefon, mâncare.

Drept urmare, inculpatul este obligat a le restitui acestora sumele pe care le-a cerut de la fiecare în parte, astfel: de la M.R.H, suma de 5.000 EURO, de la D.H., suma de 10.000 EURO, cu titlu de daune materiale, de la M.R., suma de 11.200 EURO, cu titlu de daune materiale , de la S.I.S., suma de 4.100 EURO și de la M.E.H., suma de 7.000 EURO.

De asemenea, instanța trebuie să soluționeze și despăgubirile cerute de părțile civile, cu titlu de daune morale, fiindcă aceasta a fost opțiunea lor, la momentul audierii la organele de urmărire penală. Acolo au expus pe larg umilințele la care au fost suspuși în mun.Onești și în comuna B.. Și martorii audiați au confirmat modul cum erau tratați acești "străini";, că multora dintre vecini li s-a făcut milă de ei, și le-a adus deseori de mâncare. Au fost umiliți, degradați moral, numindu-i în toate felurile, batjocoriți, că nu mănâncă decât "șobolani";, că sunt mici, negricioși., au suportat cu greu clima (fiind vorba de lunile ( XI-2010-02.2011).Hrana lor de o zi era format dintr-o banană, o jumătate de pâine, și un suc.

Pe de altă parte ei nu au mai putut ține legătura cu familiile lor, nu au putut părăsi țara, decât în condiții de maximă urgență, de disperare, unul dintre ei a luat trenul și a fugit, fiind depistat în mun. Brașov iar ceilalți trei ridicați de organele de poliție. Cea făcut inculpatul O.V. în acele momente? A plecat din țară, la o "mătușă"; în Grecia, și după ce a aflat că cei cinci au plecat s-a întors și el în țară.

Una dintre părțile vătămate, a arătat că pe parcursul șederii sale în România, de supărare, a murit tatăl său și nici măcar nu a putut să meargă în țara sa.

Toate părțile vătămate au arătat că pentru obținerea banilor în vederea deplasării lor în România, și-au vândut din proprietăți, iar acum au rămas pur și simplu pe drumuri, fără să fi fost finalizată promisiunea de angajare la muncă făcută de inculpatul O.V. .Indignarea lor este una mare, au arătat că pur și simplu O.V. le-a distrus viața (fila 71 vol.I urm.pen.).

De asemenea, aflându-se în țară străină, inculpatul i-a amenințat că n-ar putea face nimic împotriva sa, întrucât are prieteni "sus-puși"; și nu ar păți nimic"; (fila 151 vol.I urm.pen.).

Pentru toate aceste argumente, instanța apreciază că inculpatul O.V. trebuie să plătească câte 10.000 EURO pentru fiecare parte vătămată cu titlu de daune morale.

Un alt aspect al laturii civile a cauzei îl reprezintă contravaloarea muncii prestate de acești cetățeni străini în folosul inculpatului, la munca prestată la ciupercăria din mun.Onești. El a "promis"; la momentul "așa zisei angajări";, în cursul lunii iulie 2010 , în Daka , Banghaldesh, un salariu de 400-500 EURO pe lună. Că aceștia au muncit mai mult de 8 ore pe zi, în condiții de lipsă de hrană, de la ora 7,30, până la orele 20,00 când se întorceau în apartamentul din Onești sau la casa din com.B., rezultă din declarațiile martorilor din dosar, care confirmă astfel susținerile părții vătămate. Din acest punct de vedere, se cuvine a obliga pe inculpat să le achite fiecăruia pentru munca prestată timp de două luni de zile câte 1000 EURO.

În temeiul art. 118 lit.b Cpen. rap. la art. 19 alin.1 din Legea nr. 678/2011 se va dispune confiscarea specială a următoarelor sisteme și medii de stocare a datelor informatice și telefoanelor mobile ridicate de la inculpați cu ocazia reținerii, astfel: sisteme informatice și medii de stocare a datelor informatice, precum și telefoanelor mobile: un laptop F.S., un memory stik K. ,Harddisc extern USB 2.0, 1 Harddisc WD și 2 cârduri microCD, N. 1 GB și P. 2GB, telefon N.,; Telefon N. 1661; telefon S. GT .

Vom constata că inculpații au avut apărător ales.

Potrivit culpei lor procesuale, în temeiul art. 192 alin.2,4 C.pr.pen. fiecare inculpat va fi obligat la plata a câte 10.000 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare, sume în care s-au inclus și cheltuielile judiciare efectuate la urmărirea penală în cuantum de 8.000 lei.

I. 1. În temeiul art. 31 alin.2 teza I C.pen., raportat art. 17 alin.1 lit.a din Legea nr. 678/2001, pentru săvârșirea infracțiunii de "participație improprie la infracțiunea de determinare cu intenție prin intermediari intrarea pe teritoriul țării a cetățenilor străini supuși traficului de persoane";, condamnă pe inculpatul O.V., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare și 3(trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a, teza II-a și lit.b C.pen.

2. În temeiul art. 31 alin.2 teza I C.pen. raportat la art. 292 C.pen. pentru săvârșirea infracțiunii de "participație improprie la fals în declarații";, condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

3. În temeiul art. 141 alin.1, alin.2 lit.a din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, pentru săvârșirea infracțiunii de "facilitarea șederii ilegale pe teritoriul României a străinilor";, condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.

4. În temeiul art. 12 alin.1, 2 lit.a din Legea nr. 678/2001, cu art. 41 alin.2 C.pen. pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic de persoane în formă continuată";, condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare și 4 (patru) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a, teza II-a și lit.b C.pen.

În temeiul art. 33 lit.a C.pen., art. 34 lit.b C.pen. aplică inculpatului O.V. pedeapsa cea mai grea de 7 (șapte) ani închisoare și 4 (patru) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a, teza II-a și lit.b C.pen.

PEDEAPSĂ REZULTANTĂ DE EXECUTAT = 7 (șapte) ani închisoare și 4 (patru) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a, teza II-a și lit.b C.pen.

În temeiul art.71 alin.2 C.pen. aplică inculpatului O.V. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a, teza a II-a și lit.b C.pen.

În temeiul art. 88 C.pen. deduce din pedeapsa de executat, perioada executată deja prin reținere și arest preventiv de la 11.07.2011 până la data de 03.02.2012, când a rămas definitivă Încheierea Tribunalului Bacău de admitere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului O.V.

II. 1. În temeiul art. 12 alin.1, 2 lit.a din Legea nr. 678/2001, cu art. 41 alin.2 C.pen., cu art. 74 lit.c C.pen. și cu art. 76 lit.b C.pen., pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic de persoane în formă continuată";, condamnă pe inculpatul O.M. la pedeapsa de 3(trei) ani închisoare și 3(trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a, teza II-a și lit.b C.pen.

2. În temeiul art. 141 alin.1, alin.2 lit.a din OUG nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, cu art. 74 lit.c C.pen. și art. 76 lit.d C.pen., pentru săvârșirea infracțiunii de "facilitarea șederii ilegale pe teritoriul României a străinilor";, condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

În temeiul art. 33 lit.a C.pen., art. 34 lit.b C.pen. aplică inculpatului O.M. pedeapsa cea mai grea de 3(trei) ani închisoare și 3(trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a, teza II-a și lit.b C.pen.

PEDEAPSĂ REZULTANTĂ DE EXECUTAT =3(trei) ani închisoare și 3(trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a, teza II-a și lit.b C.pen.

În temeiul art.71 alin.2 C.pen. aplică inculpatului O.M. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a, teza a II-a și lit.b C.pen.

În temeiul art. 88 C.pen. deduce din pedeapsa de executat, perioada executată deja prin reținere și arest preventiv de la data de 11.07.2011 la data de 09.09.2011, când a fost admis recursul inculpatului O.M. împotriva încheierii Tribunalului Bacău din 06.09.2011 și înlocuită măsura arestului preventiv cu măsura obligării de nu părăsi țara, prin Decizia penală nr. 855/09.09.2011 a Curții de Apel Bacău.

În temeiul art. 86 ind.1 C.pen. dispune suspendarea sub supravegherea executării pedepsei principale.

În temeiul art.86 ind.2 C.pen. stabilește termen de încercare de 5 (cinci ) ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 359C.pr.pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul art. 71 alin.5 C.pen. dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

Dispune încredințarea supravegherii inculpatului O.M. pe durata termenului de încercare, Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bacău și obligă inculpatul să se supună măsurilor prevăzute de art. 86 ind.3 alin.1 C.pen. și anume:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bacău;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații cu privire la mijloacele de existență.

În temeiul art. 350 C.pr.pen. revocă măsura obligării de a nu părăsi țara luată asupra inculpatului O.M. la data de 09.09.2011 de către Curtea de Apel Bacău, când a fost admis recursul inculpatului împotriva încheierii Tribunalului Bacău din 06.09.2011, prin Decizia nr. 182/22.02.2013 a Curții de Apel Bacău.

În temeiul art.14, 346 C.pr.pen. art.1357 C.civ. admite acțiunile civile formulate de părțile civile: S.I.S., M.E.H., M.R., D.H. și M.R.H și în consecință pe inculpatul O.V. să plătească acestor părți civile suma de 87.300 EURO, astfel, pentru:

- M.R.H, suma de 5.000 EURO, cu titlu de daune materiale și suma de 10.000 EURO cu titlu de daune morale.

- D.H., suma de 10.000 EURO, cu titlu de daune materiale și suma de 10.000 EURO cu titlu de daune morale.

- M.R., suma de 11.200 EURO, cu titlu de daune materiale și suma de 10.000 EURO cu titlu de daune morale.

- S.I.S., suma de 4.100 EURO, și suma de 10.000 EURO cu titlu de daune morale.

- M.E.H., suma de 7.000 EURO, și suma de 10.000 EURO cu titlu de daune morale.

În temeiul art.14, 346 C.pr.pen. art.1357 C.civ. admite acțiunile civile formulate de părțile civile: S.I.S., M.E.H., M.R., D.H. și M.R.H și în consecință pe inculpatul O.V. să plătească acestor părți civile câte 1000 EURO reprezentând contravaloarea muncii prestate de aceste părți civile pentru o perioadă de două luni.

În temeiul art. 118 lit.b Cpen. rap. la art. 19 alin.1 din Legea nr. 678/2011 dispune confiscarea specială a următoarelor sisteme și medii de stocare a datelor informatice și telefoanelor mobile ridicate de la inculpați cu ocazia reținerii, astfel: sisteme informatice și medii de stocare a datelor informatice, precum și telefoanelor mobile.

Constată că inculpații au avut apărător ales.

În temeiul art. 192 alin.2,4 C.pr.pen. obligă pe fiecare inculpat la plata a câte 10.000 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare, sume în care s-au inclus și cheltuielile judiciare efectuate la urmărirea penală în cuantum de 8.000 lei.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunțare pentru inculpați și de la comunicare pentru părțile civile.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Trafic persoane la muncă şi şedere ilegală în ţară , cetăţeni din Bangladesh