Ucidere din culpă. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Judecătoria GALAŢI Sentinţă penală nr. 525 din data de 24.04.2015

Obiect - săvârșirii infracțiunii de "Ucidere din culpă";, prevăzută și pedepsită de art. 178 alin. 2 Cod penal din anul 1969.

Cuprins pe materii : Drept penal. Ucidere din culpă. Suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Index alfabetic :

- Ucidere din culpă

- Neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă

- Suspendarea condiționată a executării pedepsei

- Daune morale

Judecătoria Galați, secția penală, sentința penală nr. 2145/13.10.2014 definitivă prin decizia penală nr. 525/24.04.2015 a Curții de Apel Galați

Rezumat hotărâre :

Instanța de fond, a reținut în sarcina inculpatului X. Y. , că la data de 01.01.2010 a diagnosticat în mod eronat simptomele pe care le prezenta pacientului V.V., fără a efectua investigațiile necesare, iar după câteva ore, pacientul a decedat în urma unui infarct miocardic acut, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal din anul 1969.

A condamnat pe inculpatul X. Y., medic la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Apostol Andrei Galați, fără antecedente penale), la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzute de art. 178 alin. 1 și 2 Cod penal din anul 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal (faptă săvârșită la data de 01.01.2010).

În temeiul art. 81 Cod penal din anul 1969, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 4 (patru) ani, stabilit în condițiile art. 82 Cod penal din anul 1969.

A aplicat inculpatului X. Y. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b și c Cod penal din anul 1969, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal din anul 1969, a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 4 (patru) ani.

A respins excepția lipsei calității procesuale a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei Galați, invocată de partea responsabilă civilmente Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei Galați, ca fiind nefondată.

În temeiul art. 19, art. 25 și 397 din Codul de procedura penala, în referire la art. 998 și urm. Cod civil, a obligat pe inculpatul X. Y., în solidar cu partea responsabilă civilmente Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei Galați la plata sumei de 35.000 euro (echivalentul în lei al acestei sume calculat la cursul BNR de la data plății efective), reprezentând daune morale către partea civilă A.B..

În temeiul art. 19, art. 25 și 397 din Codul de procedura penala, în referire la art. 998 și urm. Cod civil, a obligat pe inculpatul X. Y., alături de asigurătorul SC XYZ asigurare Reasigurare SA la plata sumei de 37,22 lei către, cu titlu de daune materiale către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei Galați, reprezentând cheltuielile ocazionate de îngrijirile medicale acordate victimei V.V. în data de 01.01.2010.

A respins ca neîntemeiate celelalte pretenții formulate de partea civilă A.B..

În temeiul art. 274 alin.1 și 3 Cod procedură penală a obligat pe inculpatul X. Y., în solidar cu partea responsabilă civilmente Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei Galați la plata sumei de 3404 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. (din care suma de 2404 lei cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale).

În temeiul art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, a atras atenția inculpatului X. Y.,asupra consecințelor prevăzute de art. 83 alin. 1 Cod penal din anul 1969.

Împotriva sentinței au formulat apel inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente.

Instanța de apel, a admis apelul declarat de inculpatul X. Y., a desființat în parte sentința penală nr. 2145/13.10.2014 a Judecătoriei Galați și, în rejudecare:

A înlăturat din sentința penală apelată dispoziția privind obligarea inculpatului, alături de asigurătorul G SC XYZ Asigurare Reasigurare SA la plata de despăgubiri către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei"; Galați.

A respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei"; Galați.

A respins ca nefondate apelurile declarate de partea civilă și de partea responsabilă civilmente Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei"; Galați.

În baza art. 275 alin. 2 și 4 Cod procedură penală, a obligat pe partea civilă și pe partea responsabilă civilmente Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei"; Galați la plata către stat a câte 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

Problema de drept

Aplicarea legii penale mai favorabile în mod global - motivat de faptul că de la momentul săvârșirii faptei și până la soluționarea cauzei în primă instanță a intrat în vigoare o nouă lege penală care nu este mai favorabilă sub aspectul modalității de executare a pedepsei, noul Cod penal prevede imposibilitatea aplicării unei modalități de suspendare a executării pedepsei care ar fi fost modalitatea potrivită de executare. Toate acestea au condus la concluzia că legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969.

Au fost acordate daune morale soției victimei, despăgubirile solicitate în acest dosar au fost considerate întemeiate de către instanța de fond și de apel, având scopul de a alina suferința pricinuită soției, prin moartea victimei, de care era legată afectiv.

Instanța de control judiciar a apreciat că asistența medicală acordată în regim de urgență în valoare de 37,22 lei erau cheltuieli care se acoperă în virtutea calității de asigurat a victimei.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Ucidere din culpă. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei.