Ultraj fapte prev. şi ped. de art. 257 alin. 1 şi 4 cod penal raportat la art.193 alin.1 cod penal şi art.206 alin.1 cod penal
Comentarii |
|
Judecătoria GALAŢI Sentinţă penală nr. 632 din data de 15.11.2017
Cuprins pe materii : Drept penal. Pedepse. Închisoarea. Suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Index alfabetic :
- trei infracțiuni ultraj fapte prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și 4 Cod Penal raportat la art.193 alin.1 Cod Penal și art.206 alin.1 Cod Penal
- Suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei
- Amânarea aplicării pedepsei
- Circumstanțe atenuante.
Rezumat hotărâre:
În fața instanței, la termenul din xxxx, instanța a dat citire actului prin care s-a dispus trimiterea în judecată și a adus la cunoștință inculpaților în ce constă învinuirea ce li se aduce și încadrarea juridică a acesteia, precum și împrejurarea că au dreptul să nu dea nicio declarație, atrăgându-le, totodată, atenția că, dacă vor da o declarație, tot ceea ce vor spune va putea fi folosit și împotriva acestora.
Inculpații au uzat de dreptul la tăcere, dar au fost de acord să presteze muncă neremunerată în folosul societății.
Instanța de fond a procedat la atașarea fișelor de cazier pentru inculpați și a dispus readministrarea probelor din faza de urmărire penală.
Instanța de fond
A reținut că starea de fapt prezentată în rechizitoriu nu corespunde în totalitate stării de fapt reale.
Astfel, situația de fapt reținută în rechizitoriu a fost următoarea:
La data de 13.03.2016, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați a fost sesizat de către un lucrător de poliție din cadrul Poliției Municipiului Galați că pe drumul județean DJ 251, în comuna P., doi bărbați care, se aflau într-un autoturism aflat în trafic cu defecțiuni la sistemul de iluminare, după oprirea regulamentară, au agresat fizic și verbal un echipaj de poliție format din trei lucrători, în timp ce își îndeplineau atribuțiile de serviciu pe linia respectării dispozițiilor legale cu privire la circulația pe drumurile publice. Sesizarea a fost înregistrată sub numărul xxxx/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, fiind dată spre soluționare în anchetă proprie procurorului.
Cercetările efectuate de către procuror au dus la stabilirea următoarei situații de fapt:
În ziua de 13 martie 2016, în jurul orelor 12:00 inculpatul B. M. însoțit de martorele S.D. R. și N. V. se aflau în curtea imobilului inculpatului M. C. din comuna S. jud. Galați unde au făcut un grătar, ocazie în care, inculpații au consumat mai multe băuturi alcoolice. În jurul orelor 20:00 inculpații, însoțiți de cele două martore, s-au urcat în autoturismul marca M , cu numărul de înmatriculare GL xx ZZZ cu intenția de a se deplasa către orașul Galați.
Ajunși pe raza teritorială a comunei P, un echipaj de poliție format din persoanele vătămate D.G. A., A. C.și C. I. I., aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza de competență a Secției x Poliție Rurală S., conform planificării lunare, efectuau activități de îndrumare, supraveghere și control trafic rutier și, la vederea autoturismului, care avea defecțiuni la sistemul de iluminare față, folosind semnalul regulamentar de oprire și sistemul luminos al autospecialei din dotare, au încercat oprirea acestuia.
Martora N.V., aflată la volanul mașinii a semnalizat intenția de a opri, dar după aceea și-a continuat deplasarea, fapt pentru care echipajul de poliție folosind cele două autospeciale din dotare, a pornit în urmărirea autoturismului susmenționat. La ieșirea din localitatea P. spre C. V., autovehiculul urmărit a oprit.
După ce și-a declinat calitatea și s-a legitimat, agentul de poliție C. I. I. i-a solicitat martorei N. V. documentele în vederea identificării explicându-i și motivul opririi sale. Nemulțumit de oprirea autoturismului inculpatul M.C., aflat pe scaunul din dreapta față, aflat în stare de ebrietate a început să adreseze injurii și amenințări polițiștilor, spunându-i martorei N.V. aflată la volan, să nu arate niciun document.
Deoarece avea o atitudine recalcitrantă și adresa injurii și amenințări cu privire la săvârșirea unor fapte de lovire sau alte violențe, agentul de poliție C. I. I. i-a solicitat inculpatului M.C. să se legitimeze dar acesta a blocat portiera dreaptă față a autoturismului continuând să aibă o atitudine din ce în ce mai violentă, atât fizic cât și verbală.
Datorită larmei provocate de inculpatul M. C., s-a trezit din somn inculpatul B. M.care se afla pe bancheta din spate a mașinii, aflat de asemenea tot în stare de ebrietate, acesta s-a iritat și a început să înjure, ieșind în același timp din autovehicul. La vederea agentului de poliție C. I. I.n care, se apropiase de portiere dreapta față, inculpatul B. M. l-a lovit cu pumnul în zona stomacului. Ulterior, agenții de polițe D. G. A.și A. C., au intervenit și au folosit forța pentru a-l scoate din mașină pe inculpatul B. M., acesta a opus forță fizică, lovindu-l cu piciorul în zona abdominală pe agentul de poliție A. C., moment în care s-a folosit sprayul iritant lacrimogen, din dotare, împotriva inculpatului, reușindu-se scoaterea acestuia din autoturism și imobilizarea.
Inițial, inculpatul B. M. a fost încătușat doar la mâini, dar întrucât încerca să lovească agenții de poliție cu picioarele a fost încătușat și la membrele inferioare. În timpul acestor manevre, inculpatul B. M. a adresat amenințări polițiștilor de genul: ,,vă omor! lasă că vă termin! vă bat terminaților!";, fapt care le-a creat acestora o temere, cunoscând că infracțiunile cu violență sunt foarte dese pe raza comunei P.
Datorită pulverizării sprayului iritant lacrimogen, din autoturism a ieși și inculpatul M.C. care, la vederea prietenului său încătușat, a început să strige și să amenințe agenții fapt care i-au determinat pe lucrătorii de poliție să-l încătușeze.
Deoarece evenimentul s-a produs în stradă, în zonă locuită și la o oră la care circulația pe DJ 251 era moderată, în spatele autospecialei de poliție au oprit și alte autoturisme din care au coborât mai multe persoane, au vorbit cu cele două martore din mașină, s-au apropiat de organele de poliție iar apoi au plecat, temerea agenților cu privire la posibila săvârșire a unor infracțiuni cu violență asupra lor crescând în acest mod fapt care, i-a determinat pe aceștia să solicite sprijinul Poliției Municipiului Galați.
La solicitarea agenților de poliție la fața locului a sosit un echipaj al Serviciului de Intervenții Rapide al Poliției Municipiului Galați și un echipaj medical (Salvarea) în vederea acordării sprijinului necesar și a consultării inculpatului B. M. care, deși era încătușat în sediul secției de poliție, avea un comportament agresiv ceea ce a condus și la regurgitarea hranei și băuturii ingerate cu câteva ore înainte.
Inculpații au fost conduși în sediul secției de poliție în vederea identificării acestora fiind ajutați și de către martorul M. I.
În vederea stabilirii adevărului și a situației de fapt în cauză, au fost audiați cei trei agenți de poliție declarațiile acestora coroborându-se cu declarația inculpatului B. M. care, a recunoscut săvârșirea faptelor.
Martorul M.I. care i-a ajutat pe cei trei agenți de poliție să-i conducă pe inculpați în interiorul sediului de poliție, fiind audiat, a declarat că după intrarea inculpaților în sediul secției de poliție aceștia au fost întrebați cu privire la identitate iar drept răspuns au primit injurii și amenințări cu moartea.
X.X., asistentă în cadrul Serviciului de Ambulanță Galați, chemată la fața locului pentru a-i acorda asistență medicală inculpatului B. M. a declarat că a auzit cum acesta amenința polițiștii cu săvârșirea de acte cu violență și nu a reușit să-l transporte la Spitalul Clinic de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Galați din cauza stării în care inculpatul se afla și datorită refuzului acestuia de a fi transportat.
Martora S. D. R., prietena inculpatului B. M. care, se afla în autoturism în momentul în care a început conflictul dintre agenții de poliție și inculpatul M. C., a declarat că după ce inculpatul B. M. s-a trezit a început să le aducă injurii polițiștilor, fiind în stare avansată de ebrietate, iar la un moment dat aceștia au pulverizat spray lacrimogen în autovehicul neputând să-și dea seama dacă inculpații au lovit sau nu vreun polițist.
Declarația martorei N. V. s-a apreciat a fi subiectivă, aceasta relatând evenimentele cu părtinire fapt care a dus la înlăturarea declarației la analiza probatoriilor. Aceasta a declarat că inculpatul M. C., prietenul său, a vorbit frumos polițiștilor și nu i-a amenințat pe aceștia, în contradicție cu declarațiile celor doi inculpați care au susținut contrariul. Mai mult decât atât, în percepția martorei motivul pulverizării de spray lacrimogen în autovehicul de către polițiști, a fost că, nu au putut să-l scoată pe inculpatul B. M.din mașină deoarece era "foarte beat"; și "foarte masiv";.
Fiind audiat inculpatul B. M. a declarat că fiind în stare avansată de ebrietate a amenințat și lovit polițiștii, dar nu mai știe pe care dintre ei și ce le-a făcut exact. Cu ocazia încătușării, recunoaște că a lovit și amenințat polițiștii, dar ce s-a întâmplat în continuare nu își mai amintește. Inculpatul a fost examinat medico-legal deoarece a prezentat leziuni de violență la nivelul oaselor propii nazale, la nivelul genunchilor, a gambei drepte și la nivelul gleznei stângi.
Cercetările au stabilit că inculpatul B. M. a fost încătușat cu foarte mare greutate, atât prin prinderea unor cătușe la nivelul mâinilor cât și la nivelul picioarelor fapt care, a dus la folosirea forței fizice în vederea imobilizării. Chiar și după imobilizare inculpatul a avut o atitudine recalcitrantă, martora B.L., asistentă în cadrul Serviciului de Ambulanță Galați confirmând cele susținute de către agenții de poliție. Datorită poziției sale, stând pe abdomen fiind încătușat cu mâinile la spate și în stare avansată de ebrietate, inculpatul B.M. s-a lovit în repetate rânduri cu fața de podea în încercarea de a se elibera. Imaginile filmate de către agenții de poliție cu propriile telefoane mobile întăresc convingerea că leziunile pe care inculpatul B. M.le prezenta la momentul conducerii în camera de arest au fost datorate procedurii de încătușare și autoaccidentării.
Inculpatul M.C.a declarat, că aflându-se în unitatea de poliție, împreună cu inculpatul, B.M., a auzit niște înjurături din partea tuturor, dar fiind în stare de ebrietate nu reține ce s-a zis și de către cine. Își amintește că în postul de poliție a venit un echipaj medical pentru a-i acorda îngrijiri medicale inculpatului B. M. și în prezența echipajului medical, a stat lângă inculpatul B.M., care era agitat, în stare vădită de ebrietate, vomita și poate din greșeală a scuipat polițiștii. Acesta a adus injurii, dar nu poate preciza dacă le-a adresat polițiștilor sau asistentei medicale și nici nu poate preciza pe cine amenința. Totodată, la postul de poliție au intervenit și polițiști de la trupele speciale. După aceea a fost condus, într-un birou, separat de inculpatul B. M., unde i s-a cerut să se legitimeze, dar a refuzat iar cu această ocazie, e posibil să fi amenințat polițiștii care erau în cameră cu el și să le fi adus injurii. Deoarece se afla în stare de ebrietate, recunoaște că nu a avut o atitudine corectă față de organele de poliție și pentru acest motiv regretă cele întâmplate.
Instanța de fond a reținut că inculpații circulau într-o mașină condusă de concubina inculpatului S. fost M.C. care era însărcinată la acel moment. Întrucât avea un bec ars la unul dintre faruri, mașina a fost oprită în trafic, conform declarațiilor părților, de către un echipaj de poliție, folosindu-se luminile mașinii de poliție, respectiv farurile în varianta utilizării luminii de distanță. Deoarece conducătoarea auto nu a perceput semnalul polițiștilor, mașina a fost urmărită și oprită în trafic, pe raza aceleiași localități.
Din totalitatea probatoriului administrat în faza de cercetare judecătorească,s-a apreciat că rezultă că cei doi inculpați, care veneau de la un grătar se aflau în stare avansată de ebrietate.
Inculpatul S. C. a avut o discuție cu polițiștii, legat de faptul că o îndemna pe soția sa, să nu înmâneze actele solicitate de către aceștia.
Din declarațiile persoanelor vătămate, rezultă că s-au deplasat în dreptul portierei drepte să îl legitimeze pe S. fost M. C., ocazie cu care acesta nu ar fi vrut să deschidă ușa mașinii și a adresat injurii polițiștilor.
Pe bancheta din spate, în acest timp se aflau inculpatul B., care ocupa locul din spatele șoferului și care la momentul la care au fost opriți, dormea. Trezit din somn de discuțiile avute de către ocupanții scaunelor din față ale mașinii, acesta a început să adreseze injurii polițiștilor, moment în care unul dintre polițiști a trecut în dreptul ușii acestuia, respectiv C.I.I.). Cu această ocazie, probabil, inculpatul B., a lovit la întâmplare și i-a nimerit pe doi dintre polițiști care au încercat să îl scoată din mașină, iar apoi au dat cu spray lacrimogen în interiorul mașinii unde se afla și conducătoarea auto care era însărcinată și căreia i s-a făcut rău.
Instanța de fond a apreciat că reproșurile, inclusiv amenințările și înjurăturile, pe care inculpatul M., care se afla și acesta sub influența băuturilor alcoolice, însă mai puțin decât B., le-a adresat organelor de poliție proveneau și pe fondul faptului că era îngrijorat de starea soției sale.
Conform declarațiilor concubinei inculpatului M., în urma pulverizării sprayului lacrimogen i s-a făcu rău, a coborât, a vomitat și a chemat salvarea. Aceasta a declarat că atât ea, cât și soțul său au adresat reproșuri polițiștilor legate de faptul că au pulverizat spray lacrimogen, în urma acestor reproșuri, M. a fost încătușat, iar aceasta a fost împinsă de polițiști către mașină, spunându-i-se că nu se moare din atât.( fila 47 dosar). Instanța reține, că față de această situație, reacția inculpatului M, preocupat de situația soției sale este una scuzabilă, polițiștii având obligația, la rândul lor să aplaneze și să gestioneze în mod cât mai pașnic orice eveniment, nu de a face o demonstrație de forță.
Instanța de fond a reținut că nu poate stabili cu certitudine cine a deschis ușa din dreptul lui B. M., fie acesta, fie unul dintre polițiști.( așa cum rezultă și din declarația lui C. I. I., f. 39 verso).
De altfel, toți lucrătorii de poliție, arată că inculpatul B. se afla într-o stare avansată de ebrietate. A. C. a arătat că nu poate preciza dacă inculpatul B. era conștient de modul în care se comporta și că deși prietena lui și M. au încercat să îl liniștească, nu au reușit. A mai arătat că B. și-a revenit la ora patru dimineața și a spus că nu își mai amintește decât că a văzut niște geci verzi și că bine că nu a avut cuțit la el. Această stare de beție voluntară a inculpatului Brașov a fost constatată și de asistenta medicală B. L. (fila 56 dosar instanță) care a precizat că în momentul în care l-a consultat pe B.acesta prezenta intoxicație etanolică deoarece prezenta simptome specifice în sensul că a vărsat și că prezenta halenă alcoolică și o stare de agitație. A mai menționat că acesta adresa injurii polițiștilor, însă că apreciază că pe fond etanolic.Aceeași asistentă medicală a declarat că polițiștii, în fața ei nu au reclamat faptul că au fost răniță cu acea ocazie, ci au povestit colegului doamnei de pe ambulanță că inculpații nu au vrut să se legitimeze și că au "sărit la ei";. A mai arătat că personal nu s-a simțit amenințată de modul în care reacționa inculpatul.
Instanța de fond a reținut că din probatoriu rezultă că inculpatul B. M., i-a lovit pe A.C. și C. I. I., loviturile nefiind confirmate și de certificatele medico-legale aflate la dosarul de urmărire penală (filele 38-39 dosar urm. pen.), ci doar din declarațiile persoanelor vătămate și i-a amenințat cu săvârșirea unor infracțiuni de violență pe agenții de poliție D. G. A., A.i C.și C. I. I., însă toate acestea sub imperiul intoxicației cu alcool, așa cum rezultă și din fișa de urgență prespitalicească trimisă de Serviciul de Ambulanță Galați.
S-a reținut că inculpații au manifestat un comportament agresiv față de agenți ai ordinii publice, însă întreaga situație trebuie privită în ansamblul ei și nu doar din perspectiva calității subiectului pasiv al infracțiunii. Având în vedere reacția disproporționată a polițiștilor care ar fi trebuit, mai ales după ce au realizat imobilizarea inculpaților, să-și tempereze comportamentul, nu se poate decupa din întregul tablou doar faptele celor doi inculpați (care de altfel și-au recunoscut vinovăția), așa cum a reținut și instanța de control judiciar la verificarea măsurii preventive.
Aceștia au adresat injurii și amenințări celor trei agenți care opriseră în trafic autoturismul condus de soția inculpatului M.C. Jigniți și iritați probabil de acest comportament, agenții de poliție au încercat legitimarea celor doi inculpați însă s-au lovit de un refuz ferm și de alte violențe verbale.. Acesta este punctul în care, în opinia instanței de control judiciar, lucrurile au degenerat și, dintr-o încercare de aplanare a unui conflict, s-a ajuns la o conduită excesivă.
Studiind certificatul medico-legal emis pe numele inculpatului B. M. s-a observat că acesta prezenta leziuni de violență care au putut fi produse prin : leziunile faciale și fractura oaselor proprii nazale prin lovire cu sau de corp dur sau mijloc contondent; leziunile de la nivelul genunchilor prin lovire de plan dur; leziunile de la nivelul gambei drepte prin lovire cu sau de corp dur sau mijloc contondent; leziunile de la nivelul gleznei stângi prin comprimare cu corpuri contondente cu margini alungite paralele.
Pentru vindecarea oaselor proprii nazale inculpatul a necesitat 14-15 zile de îngrijiri medicale.
În opinia primei instanțe, dacă o parte din leziuni pot fi justificate prin măsurile de imobilizare la care au fost nevoiți să recurgă agenții de poliție (atât ca intensitate, cât și ca zonă a corpului - mâini și picioare), alte leziuni par a fi disproporționate atât prin natura lor (fractura oaselor nazale), cât și prin intensitate (necesitând 14-15 zile de îngrijiri medicale).
Instanța de fond a apreciat că organele de poliție au acționat disproporționat față de refuzul inculpaților de a se legitima, iar inculpatul B., așa cum rezultă și din fotografiile atașate la dosarul cauzei a fost tratat într-o manieră inadecvată, lăsat pe ciment în secția de poliție, încătușat la mâini și picioare în timp ce vomita, existând posibilitatea să îi fie obturate căile respiratorii. Deși, din modul în care arăta și se comporta, polițiștii puteau înțelege starea avansată de ebrietate a inculpatului și să acționeze într-o manieră preventivă, acest lucru nu s-a întâmplat.
De altfel instanța de fond a constat că polițiștii au avut timp să filmeze cu telefoanele mobile personale cele întâmplate, deși nu aveau nicio obligație în acest sens, iar timpul putea folosit în interes de serviciu.
Inculpatul B. trebuia imobilizat, dacă așa au apreciat polițiștii, însă nu supus unui tratament ce putea avea consecințe asupra stării sale de sănătate.
Martorul M. I. a arătat că B. M. a fost adus la secția de poliție cu pantalonii trași doar pe jumătate, se afla în stare avansată de ebrietate, că a fost lăsat în frig la intrarea în sediul poliției, deoarece era recalcitrant, scuipa, înjura și se dădea cu capul de pereți. A mai arătat că în prezența sa nu a lovit nici un polițist, pentru că nici nu avea cum, având în vedere că era legat la mâini și la picioare, ci doar îi scuipa și îi înjura. Nu a auzit nicio discuție legată de faptul că inculpatul i-ar fi lovit pe polițiști. Martorul a precizat că i-a fost milă de inculpatul B.
Cu privire la inculpatul M. că i-ar fi amenințat pe polițiști că le va smulge părul din cap fir cu fir, martorul care a declarat că stat mai mult cu inculpatul M. în camera de poliție, a arătat că nu a auzit nimic în acest sens.
Față de cele mai sus arătate, instanța de fond a reținut circumstanțe atenuante în sarcina ambilor inculpați, pentru inculpatul B. M., cea prevăzută de art.75 alin.2 lit.b Cod Penal cu referire la starea de beție voluntară completă, respectiv intoxicația etanolică, iar pentru inculpatul M. C., circumstanța atenuantă prevăzută de art. art.75 alin.1 litera a Cod Penal, respectiv săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, în referire la starea de graviditate a soției sale și a reacțiilor adverse pe care aceasta le-a prezentat după pulverizarea cu spray lacrimogen.
În drept, faptele inculpatului S. fost M. C. s-a apreciat că întrunesc elementele constitutive a trei infracțiuni de ultraj, fapte prevăzute și pedepsite de art. 257 alin. 1 și 4 Cod Penal raportat la art.206 alin.1 Cod Penal cu aplicarea art.38 alin.1 Cod Penal.
Inculpatul B. M.a fost trimis în judecată, reținându-se în sarcina sa trei infracțiuni de ultraj fapte prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și 4 Cod Penal raportat la art.193 alin.1 Cod Penal și art.206 alin.1 Cod Penal cu aplicarea art.38 alin.1 Cod Penal.
Apărătorul inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului, motivând că nu au fost dovedite lovirile asupra polițiștilor. Având în vedere situația de fapt mai sus detaliată, prima instanță, în temeiul art. 386 alin.1 din Codul de Procedură Penală, va respinge solicitarea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul B. M. din trei infracțiuni de ultraj fapte prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și 4 Cod Penal raportat la art.193 alin.1 Cod Penal și art.206 alin.1 Cod Penal cu aplicarea art.38 alin.1 Cod Penal în trei infracțiuni de ultraj fapte prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și 4 Cod Penal raportat la art.206 alin.1 Cod Penal.
Având în vedere că temeiul de drept este ambiguu reținut în încadrarea făcută de Parchet, în sensul că se înțelege că inculpatul i-a lovit pe toți cei trei polițiști, instanța de fond, în temeiul art. 386 alin. 1 Cod Procedură Penală, a dispus schimbarea încadrării juridice în ceea ce îl privește pe inculpatul B. M. din trei infracțiuni de ultraj fapte prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și 4 Cod Penal raportat la art.193 alin.1 Cod Penal și art.206 alin.1 Cod Penal cu aplicarea art.38 alin.1 Cod Penal, în două infracțiuni de ultraj fapte prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și 4 Cod Penal raportat la art.193 alin.1 Cod Penal (persoane vătămate A. C. și C. I. I.) și o infracțiune de ultraj faptă prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și 4 Cod Penal raportat la art.206 alin.1 Cod Penal(persoană vătămată D. G.A.), toate cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod Penal.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus arătate, instanța de fond a constat că fapta pentru care a fost trimis în judecată fiecare inculpat există, a fost săvârșită de inculpat în circumstanțele reținute și explicate de către instanță, și constituie infracțiune în sensul art. 15 Cod penal, astfel încât în baza art. 396 alin. 2 Cod de procedură penală, astfel încât urmează să dispună condamnarea inculpatului, la o pedeapsă în limitele prevăzute de lege.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată, prima instanță, având în vedere și dispozițiile art.74 Cod penal, a ținut seama de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și de mijloacele folosite, de starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială a inculpatului.
Instanța de fond a observat că inculpații nu au antecedente penale, nu au cauzat probleme în comunitate iar la momentul săvârșirii faptelor se aflau în stare avansată de ebrietate.
Neconstituind o scuză a comportamentului lor reprobabil, starea avansată de ebrietate trebuie avută în vedere la aprecierea gravității faptelor săvârșite, știut fiind că într-o astfel de situație persoanele sunt total neinhibate și devin mult mai ușor violente. Instanța de fond a avut în vedere și modul de derulare a evenimentelor și modalitatea în care faptele au trecut din sfera contravenționalului în sfera penalului.
Prin urmare, instanța de fond a aplicat inculpaților pedepse cu amenda, apreciindu-le suficiente pentru îndreptarea conduitei inculpaților.
Prima instanță a reținut că inculpații au fost arestați preventiv în cauză și că au fost supuși măsurii preventive a controlului judiciar o perioadă îndelungată de timp și că au respectat condițiile acestei măsuri. Prin urmare, inculpații, în mod anticipat condamnării au suferit consecințele unui proces penal. Această perioadă, a fost apreciată de instanța de fond că, este suficientă pentru ca inculpații să conștientizeze consecințele faptelor lor și să își însușească rigorile legii penale. Această perioadă de aproximativ un an în care inculpații au fost sub măsura controlului judiciar, a contribuit la reeducarea acestora.
În temeiul art. 396 alin.2 Cod Procedură Penală s-a dispus condamnarea inculpatului S. C. pentru săvârșirea a fiecăreia dintre cele trei infracțiuni de ultraj fapte prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și 4 Cod Penal raportat la art.206 alin.1 Cod Penal cu reținerea art.75 alin.1 litera a Cod Penal și 76 alin.1 Cod Penal, la câte o pedeapsă cu amenda penală în cuantum de 120 (unasutăcincizeci) zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 10 (zece ) lei.
În temeiul art.38 alin.1 raportat la art. 39 alin.1 lit. c Cod Penal, s-a stabilit pedeapsa finală de executat pentru inculpat la 200 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 10 (zece ) lei.
În temeiul art.72 alin 2 Cod Penal au fost scăzute din numărul de 200 zile amendă, perioada în care inculpatul S. C. a fost reținut și arestat preventiv, respectiv 14.03.2016 - 14.04.2016, fiind înlăturate în tot cele 200 zile amendă.
În temeiul art. 396 alin.2 Cod Procedură Penală s-a dispus condamnarea inculpatului B. M. pentru fiecare dintre cele două infracțiuni de ultraj fapte prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și 4 Cod Penal raportat la art.193 alin.1 Cod Penal (persoane vătămate A. C. și C. I. I.), cu reținerea art.75 alin.2 lit. b Cod Penal și art. 76 alin.1 Cod Penal la o pedeapsă cu amenda penală în cuantum de 120 (unasutăcincizeci) zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 10 (zece ) lei.
În temeiul art. 396 alin.2 Cod Procedură Penală s-a dispus condamnarea inculpatului B. M. pentru infracțiunea de ultraj faptă prev. și ped. de art. 257 alin. 1 și 4 Cod Penal raportat la art.206 alin.1 Cod Penal (persoană vătămată D.G. A.) la o pedeapsă cu amenda penală în cuantum de 120 (unasutăcincizeci) zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 10 (zece ) lei.
În temeiul art.38 alin.1 raportat la art. 39 alin.1 lit. c Cod Penal, a fost stabilită pedeapsa finală de executat pentru inculpat la 200 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 10 (zece ) lei.
În temeiul art.72 alin 2 Cod Penal a fost scăzute din numărul de 200 zile amendă, perioada în care inculpatul a fost reținut și arestat preventiv, respectiv 14.03.2016 - 14.04.2016 și înlăturată în tot cele 200 zile amendă.
În temeiul art. 399 alin.1 Cod Procedură Penală, având în vedere soluția dispusă în cauză, instanța de fond a revocat măsura controlului judiciar dispusă împotriva inculpaților.
În temeiul art. 274 alin.2 Cod de Procedură Penală s-a dispus obligarea fiecăruia dintre inculpați la plata sumei de 1000 lei, din care suma de 100 lei pentru fiecare aferentă fazei de urmărire penală.
Calea de atac
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal Parchetul de pe lângă J.G., care apreciază hotărârea instanței de fond ca fiind netemeinică sub aspectul retinderii circumstanțelor atenuante, în favoarea inculpaților S. C. și B. M. și a pedepselor aplicate acestora, care sunt prea blânde în raport de gravitatea faptelor reținute în sarcina lor, solicitându-se aplicarea pedepsei cu închisoarea.
Analizând cauza prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu în limitele prevăzute de lege, Curtea retine următoarele:
În mod judicios instanța de fond având în vedere probele administrate în cauză, respectiv (declarațiile agenților de politie, certificatele medico-legale, declarațiile martorilor M. I., S. D. R., N. V., B. L.) a constat săvârșirea faptelor cu vinovăție de către inculpații Stoica Ciprian și Brașov Marian și a dat acestora încadrarea juridică corespunzătoare prevederilor legale.
Referitor la reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpaților, Curtea apreciază, că nu se impunea reținerea circumstanței atenuante prev. de art.75 alin.1 lit. a) Cod penal cu privire la inculpatul S. C., respectiv săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă.
S-a considerat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru reținerea circumstanței atenuante a provocării, faptul că organele de politie au procedat la legitimarea soției acestuia care se afla la volanul autovehiculului nu era de natură să-i aducă inculpatului S. C. o atingere gravă a demnității, produsă printr-o acțiune ilicită, aceștia fiind în îndeplinirea atribuțiilor legale, iar inculpatul S. C. avea obligația de a se conforma.
Paradoxal, cu toate că inculpatul S. C.era îngrijorat de starea soției, acesta a provocat scandal și a adus injurii la adresa polițiștilor, fără a ține cont de faptul că se afla în mașină cu soția sa însărcinată și în acel mod o expune unei stări conflictuale.
Faptul că inculpatul S. C. se afla sub influenta băuturilor alcoolice nu reprezintă o scuză pentru a justifica atitudinea acestuia față de organele de poliție.
De asemenea, considerăm că nu se impunea reținerea circumstanței atenuante prev. de art.75 alin.2 lit.b) Cod penal, cu privire la inculpatul B. M., respectiv împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului cu referire la starea de beție voluntară completă.
Reținerea stării de beție voluntară, ca circumstanță atenuantă, nu este justificată în cazul în care, deși la originea stării de anormalitate psihico-fizică a acestuia în momentul săvârșirii faptei s-a aflat sub influenta băuturilor alcoolice, acesta a consumat băuturi alcoolice în mod conștient, iar starea de beție voluntară nu a fost completă, ci incompletă, nefiindu-i abolită, ci numai afectată capacitatea de stăpânire a propriei reacții.
Pe cale de consecință, urmează a se admite acest motive de apel al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați și în rejudecare se vor înlătura circumstanțele atenuante reținute în sarcina inculpaților.
Referitor la pedepsele aplicate inculpaților, Curtea constată următoarele:
Pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a inculpatului cu scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 74 alineatul 1 din Codul penal, la stabilirea și aplicarea pedepselor, trebuie să se țină cont de următoarele criterii:
-Împrejurările și modul de comitere a infracțiunii precum și mijloacele folosite;
-Starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
-Natura și gravitatea rezultatului produs, ori a altor consecințe ale infracțiunii;
-Modul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit:
-Natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;
-Conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;
Nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, starea familială și socială;
Așadar, înfăptuirea justiției penale impune stabilirea de pedepse care concomitent sunt rezultatul proporționalizării în raport de aplicarea cumulată a criteriilor generale de individualizare mai sus-menționate și realizarea scopului sancțiunii penale.
Cu alte cuvinte, legalitatea și temeinicia hotărârii de condamnare este dată de existența proporției juste dintre riposta socială determinată în procesul de stabilire și aplicarea pedepsei și gradul de pericol social al faptei precum și persoana inculpatului.
Examinând hotărârea sub aspectul criticii invocate referitoare la cuantumul pedepsei aplicate, se constată că aceasta apare ca fiind just proporționalizată, răspunzând criteriilor de individualizare prevăzute de art.74 din Codul penal.
Raportat la aceste criterii de individualizare, Curtea retine că pedeapsa cu amenda penală aplicată celor doi inculpați este neîndestulătoare și nu asigură scopul sancțiunii penale.
Inculpații S. C. și B. M., au săvârșit infracțiunea de ultraj contra autorității încălcând astfel relațiile referitoare la respectul datorat autorității de stat care presupune respect și față de funcționarii care îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul acestei autorități.
Prin modul concret prin care inculpații au acționat (inculpatul S.C. adresând injurii și amenințând pe cei trei lucrători de politie, iar inculpatul B. M. lovind pe doi dintre aceștia și amenințându-i ) faptele săvârșite prezintă un grad ridicat de pericol social și impun aplicarea unor pedepse adecvate .
Dacă inculpații aveau suspiciuni, sau erau nemulțumiți de modul în care au acționat lucrătorii de politie, trebuiau să procedeze în conformitate cu dispozițiile legale și să formuleze plângere la organele abilitate.
Procedând în modalitatea mai sus menționată, activitatea acestora a intrat în sfera ilicitului penal.
În consecință, se va admite motivul de apel al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați și în rejudecare:
Având în vedere că inculpatul S. C. a săvârșit 3 infracțiuni de ultraj în forma amenințării părților vătămate va stabili pentru fiecare din infracțiuni câte o pedeapsă, iar pedeapsa rezultantă ce va rezulta ca urmare a concursului de infracțiuni va fi amânată conform art. 83 Cod penal.
Curtea apreciază că măsurile de supraveghere la care urmează să se supună inculpatul, conform art. 85 Codul penal, vor asigura pe deplin scopul sancțiunii penale, în condițiile în care inculpatul este la primul impact cu legea penală.
În ceea ce privește pe inculpatul B. M., deoarece în sarcina acestuia se rețin infracțiuni mai grave, respectiv două infracțiuni de ultraj prin lovirea a 2 părți vătămate și o infracțiune de ultraj prin amenințare a altei părți vătămate, Curtea apreciază că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea pentru fiecare din infracțiuni a câte o pedeapsă, iar pedeapsa rezultantă ce va aplica ca urmare a concursului de infracțiuni va fi suspendată conform art. 91 Cod penal.
Curtea apreciază că durata termenului de încercare măsurile de supraveghere la care urmează să se supună inculpatul, conform art. 93 Codul penal, vor asigura pe deplin scopul sancțiunii penale.
La stabilirea pedepselor ce se vor aplica fiecărui inculpat, Curtea va avea în vedere și faptul că aceștia au stat o lună în stare de arest preventiv și că au conștientizat gravitata faptelor săvârșite.
În concluzie, se va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și în rejudecare se va dispune condamnarea inculpaților pentru faptele deduse judecății, urmând ca pedeapsa rezultantă să fie amânată pentru inculpatul S. C. și suspendată sub supraveghere pentru inculpatul B. M.
Problema de drept
Soluție netemeinică sub aspectul pedepselor principale aplicate inculpaților și a reținerii circumstanțelor atenuante.