Vătămare corporală gravă Vătămare corporală din culpă Aprecierea vinovăţiei
| Comentarii |
|
C.A. Iaşi, decizia nr. 161 din 26 februarie 2002
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. 1 C. pen., cu reţinerea dispoziţiilor art. 99 şi urm. C. pen. privind minoritatea.S-a reţinut că, în ziua de 4.06.2000, inculpatul, împreună cu partea vătămată şi alţi trei colegi de şcoală, au mers să facă baie la un baraj din apropiere.Partea vătămată, însoţită de unul din colegi, a intrat în apă pentru a căuta scoici. Cel care însoţea partea vătămată, în glumă, a început să arunce scoici în inculpatul aflat pe mal. Inculpatul, în replică, a aruncat şi el cu scoici în colegul său. Acesta, în reacţia firească de apărare, s-a ferit, iar scoica, în traiectoria ei, a lovit-o în ochi pe partea vătămată care se afla în apropiere.Urmare a contactului cu scoica, ochiul părţii vătămate a început să sângereze, iar partea vătămată a fost transportată imediat la spital, unde a suferit o intervenţie chirurgicală.Ulterior, partea vătămată a fost supusă unei noi operaţii la Clinica Oftalmologică din Bucureşti, dar ochiul nu a mai putut fi salvat.Din certificatul medico-legal a rezultat că partea vătămată a suferit o plagă sclero – corneană care a necesitat 18 – 19 zile de îngrijiri medicale şi în urma căreia a rămas cu infirmitate fizică permanentă.Fapta inculpatului a fost încadrată în dispoziţiile art. 182 alin. 1 C. pen. În actul de sesizare s-a motivat că, sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârşită cu praeterintenţie, respectiv inculpatul a acţionat cu intenţia de a lovi, fiind indiferent faptul că a fost vizată altă persoană, iar rezultatul mai grav s-a produs din culpă. Inculpatul putea şi trebuia să prevadă rezultatul faptei sale.Judecătoria Bârlad, ca instanţă de fond, prin sentinţa penală nr. 676 din 25.05.2002, a menţinut încadrarea juridică a faptei în dispoziţiile art. 182 alin. 1 C. pen., reţinând că este realizată latura subiectivă a infracţiunii devătămare corporală gravăpentru considerentele precizate în actul de sesizare.
În apelul său, inculpatul a criticat sentinţa pentru nelegalitate cu privire la încadrarea juridică a faptei. Inculpatul a susţinut că, în speţă, nu este realizată latura subiectivă a infracţiunii de vătămare corporală gravă, deoarece el nu a acţionat cu intenţia de a lovi. El a acţionat în glumă, ca o reacţie la gluma colegului său, şi a aruncat o singură dată cu o scoică. Intenţia lui nu a fost aceea de a lovi pe cineva, ci aceea de a produce o atingere în joacă.Tribunalul Vaslui, prin decizia penală nr. 490/A/1.11.2001, a respins ca nefondat apelul inculpatului şi a menţinut încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. 1 C. pen.Instanţa de apel a motivat că infracţiunea de vătămare corporală gravă se comite cu praeterintenţie şi că autorul faptei va răspunde astfel chiar dacă nu a prevăzut consecinţele mai grave, cu condiţia ca acestea să fi rezultat din acţiunea iniţială de lovire sau vătămare şi să se stabilească că autorul putea şi trebuia să prevadă rezultatul mai grav al faptei sale.Cum inculpatul a aruncat spre locul unde se afla şi victima, cu intenţia de a lovi cu scoica şi a produs astfel un rezultat mai grav, în condiţiile date el putea şi trebuia să prevadă rezultatul faptei sale. La definirea vinovăţiei sub forma intenţiei indirecte, instanţa de apel a reţinut, pe lângă împrejurările menţionate, şi faptul că scoica cu care inculpatul a lovit este un corp înţepător şi tăios, caracteristici de natură a determina inculpatului reprezentarea consecinţelor produse.
În termenul prevăzut de art. 3853alin. 1 C. proc. pen., hotărârile au fost recurate de inculpat, care a reiterat motivul invocat în apel şi care se circumscrie cazului de recurs prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 17 C. proc. pen.Curtea de Apel Iaşi, prin decizia penală nr. 161/2002, a reţinut ca fondată critica inculpatului, a admis recursul şi, în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., a procedat la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. 1 C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 2 şi 4 C. pen.S-a motivat că pentru justa încadrare juridică a faptei este necesar a se deduce existenţa elementului intenţional sau a culpei în producerea rezultatului.În împrejurările date, este evident că intenţia inculpatului nu a fost aceea de a produce o vătămare a integrităţii sau sănătăţii persoanei, dar el avea posibilitatea de a prevedea rezultatul, pe care nu l-a urmărit şi a considerat fără temei că nu se va produce.Prevederea rezultatului socialmente periculos, în cazul culpei cu prevedere, apropie această formă de vinovăţie de intenţia indirectă.Procedând cu uşurinţă, inculpatul nu a acceptat rezultatul, dar a sperat în mod uşuratic că acesta nu se va produce. El a apreciat greşit, superficial, proprietăţile obiectului folosit – scoica – şi a sperat că vătămarea nu se va produce. Raportat la poziţia psihică a inculpatului, care era minor, cât şi la împrejurările reale, instanţa de recurs a reţinut vinovăţia inculpatului sub forma culpei cu previziune, în condiţiile art. 19 pct. 2 lit. a C. pen.Cum această formă a vinovăţiei se circumscrie laturii subiective a infracţiunii de vătămare corporală din culpă, instanţa de recurs, în raport de consecinţele produse asupra integrităţii corporale, a schimbat încadrarea juridică în infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 184 alin. 2 şi 4 C. pen.
