Actiune in constatare. Decizia 49/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 49
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de împotriva sentinței civile nr. 1008 din 02. 2008 Tribunalului Vaslui, intimați fiind B și MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE L - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR AL SC. SA. având ca obiect acțiune in constatare încadrare grupă muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurent, lipsă reprezentanții intimaților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întâmpinare.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Avocat depune împuternicire avocațială pentru recurent și precizează că nu mai are cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul recurentului solicită admiterea recursului, casarea sentinței și admiterea acțiunii. Instanța de fond trebuia să judece în funcție de situația de fapt. Soluția este greșită. Nu s-a solicitat instanței să se substituie comisiei înființate la nivel de unitate prin care au fost nominalizate persoanele care beneficiau de încadrarea în gr. I de muncă, ci solicitat să se verifice legalitatea încadrării în grupa II a de muncă față de datele reale de la locul de muncă.
Încadrarea făcută de comisie nu este corectă. Atelierul în care își desfășura activitatea nu era prevăzut cu instalații speciale pentru eliminarea noxelor. Și ceilalți salariați din atelier au beneficiat de încadrarea în grupa În concluzie, solicită admiterea recursului; depune la dosar copii de pe decizii reprezentând practică judiciară. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată;
Prin sentința civilă nr. 1008/2.10.2008, pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta B, reprezentată prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1169/89 din data de 14.05.2008, reclamantul, în contradictoriu cu pârâta B (prin lichidator judiciar Management Reorganizare I) a solicitat constatarea încadrării în grupa I de muncă pentru perioadele lucrate cuprinse între 18.07.1981-01.12.1993 și 01.06.1994-01.04.2001.
Motivându-și în fapt acțiunea, reclamantul a arătat că a lucrat la societatea pârâtă ca strungar în atelierul mecano - energetic.
Reclamantul a precizat că atelierul în care își desfășura activitatea nu era prevăzut cu instalații speciale pentru eliminarea noxelor, deși fluxul tehnologic pentru fabricarea corpurilor abrazive era deosebit de nociv. A mai susținut că, avându-se în vedere condițiile în care și-a desfășurat activitatea, se impunea încadrarea sa în grupa I de muncă, ceilalți colegi ai săi beneficiind de această grupă.
Prin întâmpinare, pârâtul a susținut că reclamantul a fost încadrat în perioada menționată în grupa a II a de muncă conform tabelului întocmit în anul 1990 de către comisia înființată în conformitate cu prevederile Ordinului 50/1990, privind locurile de muncă care se încadrează în grupele I și II de muncă.
Instanța a reținut că Ordinul nr. 50/5 martie 1990, în articolul 6, prevede clar că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de "către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie,iradiere sau infectare, etc.)."
Potrivit filelor 26 și 27 din carnetul de muncă seria - nr. -, reclamantul, în perioadele 18.07.1981-01.12.1993 și 01.06.1994 - 01.04.2001 a lucrat 100% în grupa a II a de muncă, conform poziției 21, Anexa 2, din Ordinul nr. 50/1990 și aa S. B.
De asemenea, art. 15 din același ordin, stabilește că "dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă - se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii și Sociale."
Instanța a apreciat că nu poate constata împrejurarea că, în perioadele 18.07.1981-01.12.1993, 01.06.1994 - 01.04.2001, reclamantul și-a desfășurat activitatea în grupa I de muncă, atâta timp cât, potrivit mențiunilor din carnetul de muncă, a lucrat în grupa a II a de muncă.
Comisia înființată potrivit Ordinului nr. 50/1990 la nivel de unitate a fost cea care a analizat situația existentă la locul de muncă al fiecărui salariat, stabilind locurile de muncă ce se încadrează în grupa I de muncă, respectiv în grupa a II a de muncă.
Instanța a mai reținut că nu se poate substitui într-un organ abilitat în măsură să aprecieze dacă activitatea desfășurată de salariatul s-a încadrat în grupa I sau a II a de muncă. Întreaga procedură, criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în grupa I, respectiv grupa a II a de muncă au fost clar stabilite prin Ordinul nr.50/1990.
Raportat celor arătate, instanța a constatat că acțiunea reclamantului este neîntemeiată și a respins-o.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține recurentul că în mod greșit a reținut instanța de fond că ar fi solicitat să se substituie comisiei la nivel de unitate prin care au fost nominalizate persoanele care beneficiau de încadrare în grupa I de muncă. În fapt, el a solicitat instanței să verifice legalitatea încadrării în grupa a II- de muncă, față de situația reală de la locul de muncă, urmând a se decide dacă există condiții pentru încadrarea în grupa I de muncă.
Consideră recurentul că, practic, prin soluția pronunțată, instanța de fond a refuzat să judece cererea formulată de el.
Ca atare, se solicită admiterea recursului și a acțiunii.
În drept, motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 304 ind. 1 Cod procedură civilă.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrurile dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat.
Astfel, prima instanță a reținut în mod corect că, potrivit dispozițiilor pct. 6 din Ordinul 50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)
Punctul 5 din Ordin prevede că existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate potrivit procedurii prevăzute, iar pct. 7 arată că încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe.
Recurentul - reclamant a fost încadrat, potrivit mențiunilor de la poziția 68 din contractul de muncă, în grupa a II- de muncă, în procent de 100 % pentru perioada 18.07.1981 - 1.12.1993, respectiv 1.06.1994 - 1.04.2001, conform poziției 21 Anexa 2 din Ordinul 50/1990 și a Consiliului de Administrație al
Este adevărat că instanța nu se poate substitui organului abilitat de legiuitor să dispună asupra încadrării unei activități în condiții deosebite, însă, în virtutea dreptului de jurisdicție generală are competența de a hotărî dacă încadrarea astfel făcută este în acord cu dispozițiile legale și situația faptică.
În speță, însă, nu există nici un element probatoriu care să ateste încadrarea greșită a reclamantului - recurent în grupa a II-a de muncă.
Astfel, din carnetul de muncă rezultă că a avut în perioada de referință funcția de strugar la
La dosarul cauzei s-a depus o copie a carnetului de muncă al numitului, ce a avut tot funcția de strungar la, însă nu rezultă că acesta a lucrat în aceleași condiții de muncă cu reclamantul - recurent.
În cauză a fost audiat martorul G, care a declarat că a lucrat împreună cu reclamantul în același loc de muncă, și în aceleași condiții, fără însă a preciza despre ce loc de muncă este vorba și dacă, în cazul său, a fost încadrat în grupa I-a de muncă.
Cât privește sentințele depuse la dosar, acestea privesc alte persoane, ce au avut alte funcții în cadrul
În atare condiții, în lipsa dovezilor certe care să ateste încadrarea greșită a reclamantului în grupa a II-a de muncă, raportat la dispozițiile legale ce au fost corect reținute de prima instanță, soluția pronunțată de Tribunalul Vaslui este legală și temeinică, nefiind conturate motivele de recurs invocate.
Pe cale de consecință, în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, Curtea de Apel va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant și va menține sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2008 din 2 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnored.
16.02.20090 - 2 ex.
Tribunalul Vaslui -
-
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Carmen Bancu, Cristina
