Actiune in constatare. Decizia 6479/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(5201/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 6479/
Ședința publică de la 11.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 2: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 3: Lizeta
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.2853/03.04.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.2849/3/AS/2009 în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-reclamant, prin avocat, cu împuternicire avocațială, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009, lipsă fiind recurenta-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 27.10.2009, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul-reclamant, prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2853/03.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 2849/3/AS/2009, a fost admisă acțiunea formulată de contestatorul în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B și a fost obligată pârâta să emită o decizie prin care să recalculeze drepturile de pensie cuvenite prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 25 ani si valorificarea veniturilor suplimentare atestate de adeverința nr.1158/28.07.2008, emisă de.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul a fost pensionat prin decizia nr.-/11.12.2008, incepand cu 1.10.2008. in decizia de pensionare se retine un stagiu complet de 31 ani si 10 luni, un stagiu total de cotizare de 46 ani, 4 luni si 25 zile, din care 25 ani, 5 luni si 16 zile in grupa I si 6 ani, 10 luni si 2 zile in conditii speciale.
Avand in vedere dispozitiile art.2 al.2 si art.5 din Legea 226/2006, instanta a stabilit ca stagiul complet ce trebuia utilizat era de 25 de ani.
Referitor la adeverința nr.1158/28.07.2008, emisă de, aceasta a fost depusa la dosarul de pensionare si atesta ca reclamantul a benefixiat de venituri suplimentare pentru munca in acord global.
S-a menționat că aceasta adeverința nu a fost valorificată de pârâtă, fapt ce rezulta din buletinele de calcul.
S-a apreciat că retribuirea în acord global și prin plata de prime sau alte venituri suplimentare presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.
S-a apreciat că în speță au aplicabilitate aceste dispozițiile legale cu valoare de principiu pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului contributivității cu consecința că, pe de o parte, nu s-ar realiza scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia, iar pe de altă parte s-ar crea o discriminare între persoanele ce au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, în condițiile în care baza de calcul pentru plata contribuțiilor este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de către asigurat și r fi inechitabil ca veniturile realizate în acord global și prin plata de prime sau alte venituri suplimentare anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000 să nu fie luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie, iar după intrarea în vigoare a legii să fie avute în vedere toate veniturile realizate, chiar dacă dintre acestea unele sunt venituri nepermanente. Plata contribuției de asigurări sociale în ambele situații impune aceeași soluție cu privire la stabilirea drepturilor de pensie, întrucât altfel, sumele plătite cu titlu de contribuție de asigurări sociale pentru veniturile realizate în acord global și prin plata de prime sau alte venituri suplimentare nu ar corespunde unei contraprestații care să fi justificat reținerea lor.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, intimata Casa de Pensii a Municipiului
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 și art.3041pr.civ. s-a arătat că privitor la luarea în calcul a veniturilor suplimentare obținute de reclamantă solicită respingerea acțiunii și a învederat instanței că mențiunea de la punctul VI din Anexa la OUG nr.4/2005, privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale, prevede că "nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a punctajului mediu anual, nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie și după timp pe bază de tarife sau cote procentuale".
Această dispoziție este în concordanță cu prevederile legii-cadru în materia asigurărilor sociale de stat, determinarea punctajului mediu anual, cu ocazia operațiunii de recalculare guvernate de G nr. 4/2005, realizându-se cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000.
Potrivit art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a acestei legi, se utilizează salariile brute sau nete, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă. Astfel, până la data de 01.07.1977, se înscriau salariile brute, de la data de 01.07.1977 până la data de 01.01.1991, se înscriau salariile nete, iar de la data de 01.01.1991 salariile brute. De asemenea, a statuat legiuitorul că la determinarea punctajelor medii anuale, pe lângă salarii, se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.
Din cele menționate anterior, rezultă că la determinarea punctajelor anuale, este imperios necesar să se valorifice, pe lângă salarii, și sporurile cu caracter permanent, care după data de 01.04.1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverința eliberată de unități conform legislației în vigoare.
Veniturile suplimentare obținute de reclamantă nu reprezintă sporuri cu caracter permanent, ci o formă de remunerare, în funcție de realizarea indicatorilor, de predarea lucrărilor de cercetare științifică pentru care își asumau răspunderea de finalizare și realizare, etc. reglementată de legislația în vigoare la acea dată, în speță art. 12 din Legea nr.57/1974, privind "retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, în timp ce sporurile reprezintă sume de bani acordate prin raportare la retribuția tarifară".
Această diferențiere rezultă foarte clar din dispozițiile Legii nr.57/1974 care definește retribuția tarifară și enumeră indemnizațiile, majorările și sporurile care includ și retribuția tarifară de încadrare, precum și din dispozițiile Decretului nr. 92/1976 care reglementează datele ce se înscriu în carnetul de muncă, coroborat cu Ordinul nr.136/1976, pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidență a carnetului de muncă, norme legale din care rezultă că veniturile realizate în acord global, primele ocazionale și premiile, nu se înscriau în carnetul de muncă și, prin urmare nu se utilizau la determinarea punctajelor anuale potrivit art.164, alin.1, din Legea 19/2000.
Tocmai de aceea legiuitorul a înțeles să excludă, printr-un text de lege expres, anumite categorii de venituri și sporuri din baza de calcul a drepturilor pensie. De aceea, orice interpretări extinctive contravin textului de lege.
Mai mult, textul OUG nr. 4/2005 a făcut obiectul analizei Curții Constituționale, care prin Decizia nr. 736/2006, s-a exprimat chiar cu privire la dispozițiile de la pct. VI, din Anexa la OUG nr. 4/2005.
Recurenta-reclamantă învederat instanței că nu pot fi reținute hotărârile pronunțate în spețe similare, în sensul de admitere a cererii, întrucât nu au relevanță juridică în cauză, deoarece în sistemul de drept românesc, precedentul judiciar nu constituie izvor de drept, pentru că așa cum a reliefat și literatura de specialitate, organele judecătorești aplică legea, nu creează legea.
În drept, a invocat dispozițiile art.304, pct.4 si 9, art.3041pr. civ. dispozițiile Legii nr.49/1992 privind modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale și ale Legii nr.19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu completările și modificările ulterioare.
Prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Instanța de fond a soluționat corect cererea dedusă judecății, având ca obiect obligarea intimatei la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite recurentei, în raport de veniturile suplimentare dovedite prin adeverința 1158/28.07.2008, emisă de, atribuțiile puterii judecătorești nefiind depășite în vreun fel, de vreme ce tribunalul este pe deplin competent să judece în primă instanță astfel de litigiile privind refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale, potrivit art.155 lit.e) din Legea nr.19/2000.
Adeverințele sus menționate, atestă veniturile realizate de intimatul-contestator, cuprinzând și salariile obținute ca urmare a muncii în acord global, sume pentru care, potrivit legislației în vigoare la momentul respectiv, s-au reținut cotele de CAS.
În mod corect s-a dat eficiență de către prima instanță principiului contributivității, reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, potrivit cu care se impune ca toate veniturile obținute de reclamantă, pentru care s-a calculat și achitat contribuția de asigurări sociale, să fie avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie.
Principiul sus menționat trebuie aplicat cu prioritate, iar dispozițiile OUG nr.4/2005, care prevăd că sumele reprezentând acord nu se iau în calculul drepturilor de pensie, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor Legii nr.19/2000, act normativ cu forță juridică superioară, care reglementează principiile pe baza cărora funcționează sistemul public de asigurări sociale.
Prin urmare, recurenta-parata trebuia să respecte acest principiu de bază al organizării și funcționării sistemului public ( formele de retribuire in acord într-adevăr nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor care, conform art. 10 din Legea nr. 3/1977, era constituită din retribuții tarifare, însă conform reglementărilor aceluiași act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurări sociale, or acestea se stabileau în raport de câștigul brut realizat, iar nu de cel tarifar) în considerarea prevederilor art. 1 din OUG nr. 4/2005 enunțate anterior și aadeverințelor eliberate de fostul angajator care certifică plata contribuției de asigurări sociale în raport și de veniturile suplimentare realizate de salariat.
Sintetizand, noua reglementare privind calculul drepturilor de pensie, instituita prin Legea nr. 19/2000, este construita in jurul acestui principiu fundamental, si anume ca orice element salarial efectiv incasat pe parcursul intregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul si/sau angajatorul (in functie de reglementarea in vigoare) au achitat statului contributii de asigurari sociale, trebuie sa se reflecte in cuantumul pensiei.
Pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei de 01.04.2001, data intrarii in vigoare a Legii nr. 19/2000, acest principiu este respectat. Pentru stagiile de cotizare realizate sub imperiul reglementarilor anterioare, solutia trebuie sa fie aceeasi, conform principiului "ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet".
Prin urmare, in prezenta unei neclaritati de reglementare, revine instantei judecatoresti sarcina de a hotari ca principiul contributivitatii afirmat in art. 2 din Legea nr. 19/2000 si dezvoltat in art. 78 alin. 1 din acelasi act normativ primeaza si ca, independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri si de faptul ca au facut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislatiei anterioare, acestea trebuie luate in considerare la stabilirea drepturilor de pensie
În raport de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că este inadmisibilă situația în care la determinarea cuantumului pensiei nu s-ar lua în considerare sume care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 din Codul d e procedură civilă, constatand culpa procesuala a recurentei, Curtea o va obliga să plătească intimatului-reclamant suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat, conform chitantei depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.2853/03.04.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.2849/3/AS/2009 în contradictoriu cu intimatul-reclamant .
Obligă recurenta la 600 lei, cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 11.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red./tehnored.: /2ex
16.11.2009
Jud. fond:Dalina
Președinte:Silvia Georgiana IgnatJudecători:Silvia Georgiana Ignat, Maria Ceaușescu, Lizeta