Alte cereri. Decizia 147/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 147
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorina Stoichin Președinte Secție
- - --Vicepreședinte Instanță
-- -- Judecător
Grefier
xxx
Pe rol judecarea recursului declarat recurenta pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ A OLTENIA, împotriva sentinței civile nr. 2512/13.05.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL LIBER " MINERUL " LA AV, având ca obiect alte cereri GRUPA A-II-A,înscriere mențiuni în carnetul de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurenta pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ A OLTENIA prin consilier juridic - și intimatul reclamant SINDICATUL LIBER " MINERUL " LA AV prin avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părților pentru a pune concluzii.
Consilier juridic - pentru recurentă depune practică judiciară.
Avocat reprezentanta intimatei depune practică judiciară.
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părților pentru a pune concluzii.
Consilier juridic - pentru recurentă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificare sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Avocat reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului, menținerea sentinței Tribunalului Gorj, ca temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința nr. 2512/13.05.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de petiționara Sidicatul Liber,Minerul, în numele petenților membrii de sindicat, G,., G, în contradictoriu cu intimata ,
S-a dispus obligarea intimatei să încadreze salariații - membrii ai petentei în condiții deosebite de muncă pe perioada 01.04.2003 - 31.12.2008 și să achite contribuțiile la asigurări sociale aferente încadrării în condiții speciale de muncă pe perioada 01.04.2003 - 31.12.2008.
A fost obligată intimata să trimită declarații modificative pentru această perioadă pe care să le depună la CPJ G și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale petenților privitoare la încadrarea activității desfășurate în condiții deosebite de muncă pentru.
perioada 01.04.2003 - 31.12.2008.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Petiționara Sidicatul Liber, Minerul, în numele petenților membrii de sindicat, G,., G,. a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să fie obligată intimata să dispună încadrarea petenților în categoria de personal ce-și desfășoară activitatea în condiții deosebite de muncă în perioada 01.04.2003 - 31.12.2008 și să fie obligată la plata contribuțiilor de asigurări sociale aferente încadrării în condiții speciale de muncă, precum și la efectuarea mențiunilor corespunzăoare în carnetele de muncă.
Petenții sunt salariații intimatei îndeplinind funcțiile de conducători formații lucru pe utilaje conducătoare din sectorul Nord. Prin natura funcției ocupate au desfășurat activitatea în cadrul intimatei, în condiții deosebite de muncă, dreptul fiind recunoscut altor salariați aflați în subordinea acestora.
Din raportul de expertiză încuviințat de instanță prin încheierea de ședință din 28.01.2009 și efectuată de expert tehnic Gar eieșit că locurile de muncă în care își desfășoară activitatea petenții se încadrează în categoria locurilor de muncă în condiții deosebite, cum de altfel le-a fost recunoscut până în anul 2003.
Că angajatorul nu a adus îmbunătățiri ale condițiilor de muncă pentru petenți iar prin de Tehnica Securității și prevenirea incendiilor le-au fost sporite obligațiile și atribuțiile în aria de lucru a formațiilor pe care le conduc și în care laboratoarele Autorității de Sănătate Publică G au confirmat existența condițiilor deosebite de muncă.
De asemenea,intimata nu a respectat metodologia și procedurile legale de acordare a avizelor pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite și că nu s-a avut în vedere la acordarea avizului nr.55/07.01.2005 mai multe documente care atestau determinări de noxe, zgomot, probe recoltate, etc.
De reținut este și aspectul referitor la faptul că în baza acelorași avize, subordonații petenților care își desfășoară activitatea în același loc de muncă beneficiază de condiții deosebite de muncă.
Ori, în conformitate cu dispozițiile art.19 din Legea nr. 19/2000, modificată și completată, art.2 din HG, NR.246/2007 privind metodologia de reînoire a avizelor de încadrare în condiții de muncă deosebite, coroborată cu art.1 din HG. NR.1622/2008 pentru modificarea HG nr.246/2007, instanța a admis acțiunea, a obligat intimata să încadreze salariații - membrii ai petentei în condiții deosebite de muncă pe perioada 01.04.2003 - 31.12.2008 și să achite contribuțiile la asigurări sociale aferente încadrării în condiții speciale de muncă pe perioada 01.04.2003 - 31.12.2008, a fost obligată intimata să trimită declarații modificative pentru această perioadă pe care să le depună la CPJ G și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale petenților privitoare la încadrarea activității desfășurate în condiții deosebite de muncă.
Împotriva sentințe a declarat recurs pârâta criticând-o ca nelegală și netemeinică arătând că s-a făcut o aplicare greșită a legii, respectiv a normelor Legii 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă ( art.73 lit. a ) coroborate cu normele codului muncii.
De asemenea, au fost încălcate prev. art. 19 al.5 din Legea 19/2000 coroborate cu art.4 din HG 261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite.
Intimaților-reclamanți le-a fost recunoscută prestarea muncii în condiții deosebite până în anul 2003, iar începând cu acest an, funcțiile îndeplinite - conducători formație de lucru nu se mai regăsesc printre locurile de muncă astfel încadrate, așa cum rezultă din avizele ITM.
Tot începând cu anul 2003, intimații-reclamanți au semnat acte adiționale la, care nu au fost contestate în termenul de 30 de zile, acțiunea formulată la data de 26.11.2008, fiind tardiv introdusă.
Se mai arată că la nivelul Oltenia SA în anul 2001, s-a realizat evaluarea tuturor locurilor de muncă, evaluare pentru care s-a obținut avizul nr.2033/28.11.2001 de către ITM
Avizele ITM pentru anii 2001, prelungite până în anul 2003, respectiv 2004 și avizele pentru anii 2005,2006 și 2007 până în 31.12.2008 nu au inclus și funcția - conducător - formație de lucru.
Prin CCM pentru anii 2004,2005,2006,2007,2008 au fost prevăzute categoriile de personal care se încadrează în condiții deosebite de muncă, iar funcția de conducător formație de lucru, este prevăzută în CCM, în Anexa nr. 17 la condiții normale de muncă.
Expertiza efectuată în cauză a constatat doar o situație de fapt și nu poate stabilit raporturi juridice, care sunt deja consfințite prin acte adiționale, contracte colective de muncă și avize ale instituțiilor statului cu abilitare în domeniu.
De asemenea, obiectivele stabilite de instanță exced atribuțiile unui expert în domeniul tehnic.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Intimații-reclamanți sunt conducători de formații de lucru - utilaje conducătoare Sector Nord și au solicitat prin acțiune încadrarea în categoria de personal care-și desfășoară activitatea în condiții deosebite de muncă începând cu data de 01.04.2003 până la 31 decembrie 2008.
Până la data de 01.01.2003, intimații-reclamanți în calitate de conducători formație de lucru au beneficiat de gr. a II-a de muncă și de sporul aferent.
După această dată, în baza avizului 2033/28.11.2001 a ITM G, aceștia nu au mai beneficiat de sporul de condiții deosebite de muncă, deoarece potrivit Anexei I la acest aviz, funcția și meseria în care și-au desfășurat activitatea nu au fost avizate pentru încadrarea în condiții deosebite de muncă.
Ulterior, prin acte adiționale la s-a specificat că nu se încadrează în categoria locurilor de muncă pentru care se acordă condițiile speciale și condițiile deosebite de muncă.
Prin contractele colective de muncă pentru anii 2004,2005,2006,2007 și 2008 s-au stabilit în anexe categoriile de personal care se încadrează în condiții deosebite de muncă, iar conducătorii formație de lucru, conform prev. CCM, anexa nr.17 au beneficiat de condiții normale de muncă.
Potrivit dispozițiilor nr.HG261/2001, privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, la nivelul Oltenia în anul 2001 s-a realizat evaluarea tuturor locurilor de muncă, evaluare pentru care s-a obținut avizul nr.2033 din 28.11.2001 de la Inspectoratul Teritorial d e Muncă.
În temeiul metodologiei de evaluare, fiecare loc de muncă a fost evaluat în ceea ce privește condițiile de muncă, de o comisie mixtă din care a făcut parte un reprezentant al Inspectoratul Teritorial d e Muncă și un medic de medicina muncii.
Potrivit nr.HG261/2001, Inspectoratul Teritorial d e Muncă este instituția care, în urma determinărilor efectuate la fața locului, avizează locurile de muncă ce se încadrează în categoria condiții deosebite.
Raportat la înscrisurile depuse la dosarul cauzei, funcția de conducător formație lucru în care salariații în cauză își desfășoară activitatea, nu a fost avizată de organele în drept, nefiind încadrată în condiții deosebite.
Nefiind astfel un atribut al angajatorului, intimata nu putea dispune încadrarea salariaților în această categorie de condiții deosebite, reținându-se că aceasta ar putea fi în culpă doar în situația în care locul de muncă al salariaților se încadra în condiții deosebite, fiind avizat în acest sens de Inspectoratul Teritorial d e Muncă și în mod nejustificat ar fi refuzat acordarea acestui drept salariatului.
Din cuprinsul anexelor depuse la dosarul cauzei ce au însoțit avizele emise de Inspectoratul Teritorial d e Muncă, rezultă că ocupația salariaților, respectiv conducător formație de lucru, nu a fost încadrată în condiții deosebite de muncă.
Se reține astfel că în conformitate cu prevederile nr.HG246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de reîncadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, locurile de muncă ale salariaților în cauză nu se încadrează în categoria locurilor de muncă cu condiții deosebite, avându-se în vedere că în realizarea sarcinilor de serviciu duratele de expunere la noxe sunt sub cele prevăzute de normativele sanitare în vigoare pentru categoria profesională cu care se identifică petenții.
În concret, în mod corect s-a reținut, că în lipsa avizului Inspectoratului Teritorial d e Muncă, angajatorul nu poate dispune încadrarea locului de muncă al salariatului în categoria celor cu condiții deosebite.
Expertiza efectuată în cauză nu poate fi omologată, deoarece la dosarul cauzei nu au fost depuse dovezi de către reclamanți cât și de expert în sensul, că reclamanții, în realizarea sarcinilor de serviciu își desfășoară activitatea în același condiții ca și formația de lucru ( duratele de expunere la noxe fiind sub cele prevăzute de normativele sanitare în vigoare pentru categoria profesională a reclamanților, neputându-se reține că det ehnica securității muncii din care rezultă responsabilitatea asupra îndeplinirii programului de producție cu respectarea parametrilor tehnici și economici, fără accidente umane sau deteriorări la instalațiile și utilajele din dotare impune desfășurarea activității în aceleași condiții cu întreaga formație de lucru.
De asemenea, nu se pot aplica și asupra locului dem uncă al reclamanților, determinările de noxe și analize ale riscului profesional datorat zgomotului efectuate la locurile de muncă ale formațiilor de lucru; aceste determinări de noxe au servit la eliberarea avizelor pentru condiții deosebite dem uncă doar pentru membrii formațiilor de lucru nu și pentru șef formație de lucru.
Faptul că în fișa postului sunt stabilite atribuții în ceea ce privește evidența personalului din subordine, îndeplinirea sarcinilor de producție, respectiv a tehnologiei de lucru și a respectării normelor de protecție a muncii, nu poate impune automat desfășurarea activității în aceleași condiții cu întreaga formație de lucru.
Având în vedere aceste considerente, Curtea în temeiul art.312 al.2 pr.civilă va admite recursul, va modifica sentința, în sensul că se va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat recurenta pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ A OLTENIA, împotriva sentinței civile nr. 2512/13.05.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant SINDICATUL LIBER " MINERUL " LA AV.
Modifică sentința nr. 2512/13.05.2009, respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2010.
PREȘEDINTE: Dorina Stoichin - - | JUDECĂTOR 2: Mihaela Cotora Corneliu Maria - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Tehn./Ex.3/09.02.2010
Președinte:Dorina StoichinJudecători:Dorina Stoichin, Mihaela Cotora Corneliu Maria