Alte cereri. Decizia 1544/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - alte cereri -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1544
Ședința publică din 3 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntrean
Grefier
Pe rol se află judecarea recursului declarat de Casa Județeană de Pensii B, cu sediul în mun. B, str. - Națională nr. 85, jud., împotriva sentinței civile nr. 302 din 2 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal a răspuns contestatorul intimat, lipsă fiind reprezentantul recurentei.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constatând recursul în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Contestatorul intimat a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanței. Depune la dosar întâmpinare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Botoșani - Secția civilă și înregistrată la data de 29.10.2008, contestatorul, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B, a formulat contestație împotriva deciziei nr. -/22.09.2008, emisă de intimată, solicitând, în principal, anularea în integralitate a acesteia, iar, în subsidiar, anularea în parte, în sensul menținerii obligației de restituire doar în privința diferenței dintre pensia pentru limită de vârstă și cea reprezentând pensia de urmaș.
În motivarea acțiunii, contestatorul a arătat că debitul stabilit prin decizia respectivă ar fi nelegal, deoarece textele de lege invocate de către intimată - și anume, art. 94 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 și art. 84 din Legea nr. 303/2004 - nu-i sunt aplicabile, neregăsindu-se în situația de fapt prevăzută de ipoteza acestor norme juridice. Astfel, cele două articole s-ar referi la acei beneficiari ai pensiei de urmaș care nu întrunesc și cerințele legii pentru pensionarea pentru limită de vârstă, pe când contestatorul are și calitatea de pensionar pentru limită de vârstă.
Pe de altă parte, art. 94 pct. 1 lit. c din legea nr. 19/2000, îi conferă dreptul de a cumula veniturile realizate din activitatea desfășurată ca economist, cu pensia, având acest statut de pensionar pentru limită de vârstă.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestației întrucât contestatorul ar fi încălcat dispozițiile art. 92 din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora, "plata se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul unei pensii de urmaș realizează dintr-o activitate profesională venituri brute lunare mai mari de o pătrime din salariul mediu brut pe economie".
Aceasta întrucât CNPAS ar fi verificat bazele de date privind persoanele angajate pe teritoriul României și a constatat angajarea contestatorului pe bază de contract de muncă cu normă întreagă la Fundația " " I începând cu luna martie 2003 și la Transport Călătorie" începând cu luna august 2007, iar veniturile pe care le-a realizat în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 depășesc o pătrime din salariul mediu brut pe economie.
De altfel, cu ocazia optării pentru pensia de urmaș, contestatorul ar fi dat o declarație pe propria răspundere, prin care a precizat că nu realizează venituri mai mari de o pătrime din salariul mediu brut pe economie și nu a menționat că este angajat cu contract de muncă cu normă întreagă al unei instituții din
Prin urmare, la data depunerii cererii pentru acordarea pensiei de urmaș, contestatorul ar fi luat cunoștință de prevederea legală și de eventualele consecințe, legiuitorul bazându-se pe buna credință a persoanei care solicită pensia de urmaș, cu atât mai mult cu cât, deoarece contestatorul figura ca angajat în alt județ, Casa Județeană de Pensii B nu a putut verifica realitatea declarației pe care o dăduse. Abia când a controlat bazele de date existente la fiecare casă de pensii din țară s-a constatat că beneficiarul pensiei de urmaș, stabilită de Casa Județeană de Pensii B, cu decizia nr. -, realizează și venituri dintr-o activitate profesională în
Prin sentința civilă nr. 302 din 2.03.2009 a Tribunalului Botoșani- Secția civilă, s-a admis, în parte, contestația formulată de contestatorul împotriva deciziei de dare în debit nr. - din 22.09.2008 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii
S-a modificat decizia sus menționată în sensul că s-a menținut obligația contestatorului de restituire numai cu privire la suma reprezentând diferența dintre pensia de urmaș și pensia pentru limită de vârstă pentru perioada 1.01.2007 - 30.06.2008.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, dispozițiile art. 94 al. 2 din Legea 19/2000 au caracter imperativ, astfel că, în ipoteza în care situația avută în vedere de acest text legal se realizează, intervine suspendarea pensiei de urmaș, suspendare care are caracterul unei suspendări de drept.
Pe de altă parte, în momentul suspendării pensiei de urmaș, în temeiul art. 94 al. 2 din Legea 19/2000, se reactiva dreptul reclamantului la pensia sa pentru limită de vârstă, fiind exclus a se accepta ipoteza că persoana în cauză ar putea fi lăsată fără nici una din cele două categorii de pensii.
Împotriva sus-menționatei sentințe civile a declarat recurs contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea acestei căi de atac, recurentul a arătat că, dispozițiile art. 94 pct. 2 din Legea nr. 19/2000 nu reglementează situația sa, pentru că acest text de lege se referă la beneficiarii pensiei de urmaș, care nu întrunesc cerințele legii pentru pensionarea pentru limită de vârstă și că, întrucât el are calitatea de pensionar pentru limită de vârstă, acest text de lege nu îi poate fi aplicabil.
Prin decizia nr. 869 din 16.06.2009 Curtea de APEL SUCEAVAa respins ca nefondat recursul.
La data de 6 mai 2009, pârâta Casa Județeană de Pensii Baf ormulat recurs împotriva sentinței civile nr. 302 din 2 martie 2009 a Tribunalului Botoșani,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta arătat în esență că, prin sentința recurată, în mod nelegal și netemeinic se constată că în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008 reclamantul ar fi avut dreptul la ambele tipuri de pensie, fapt ce contravine legii.
Analizând hotărârea recuratăprin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs de către pârâta Casa Județeană de Pensii B, ce vizează dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, curtea constată neîntemeiat recursul.
Astfel, din probele administrate în cauză și raportat la dispozițiile legale incidente în materie, instanța de fond corect a reținut că, contestatorul a beneficiat de pensia pentru limită de vârstă din anul 1990, iar la data de 14.12.2006, în urma decesului soției sale, a optat (prin cererea de la fila 17dosar fond) pentru cea mai avantajoasă dintre pensii, acordându-i-se astfel pensie de urmaș.
În declarația tipizată cuprinsă în formularul cererii și care a fost dată pe proprie răspundere, se menționa faptul că " nu realizează venituri mai mari de din salariul mediu brut pe economie", precum și obligația acestuia de a anunța în termen de 15 zile casei județene de pensii orice schimbare ce va surveni în cele declarate.
Cu toate acestea, în urma verificării bazei de date privind persoanele angajate pe teritoriul României, CNPAS a constatat că la data optării pentru pensia de urmaș era angajat cu contract de muncă, încă din anul 2003, la Fundația " " I, iar ulterior, în august 2007, s-a încadrat și la Transport Călători" și că veniturile realizate la aceste unități în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008 au depășit o pătrime din salariul mediu brut pe economie.
Ca urmare, Casa Județeană de Pensii Bae mis decizia nr. - din 22.09.2008 prin care s-a stabilit în sarcina contestatorului un debit de 35052 lei "reprezentând pensie de urmaș plătită cu nerespectarea art. 94 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 și art. 84 din Legea nr. 303/2004 pentru perioada 01.01.2007 - 30.06.2008".
Contestatorul a susținut că dispozițiile art. 94 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 nu i-ar fi aplicabile, deoarece are și statutul de pensionar pentru limită de vârstă.
Art. 94 alin. 2 are următorul cuprins: Beneficiarii pensiei de urmaș pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, dacă veniturile brute lunare realizate nu depășesc o pătrime din salariul mediu brut lunar pe economie, stabilit conform art. 5 alin. (3)".
Este de observat că acest text de lege nu face nici o distincție între eventualele categorii de beneficiari ai pensiei de urmaș (respectiv cu privire la faptul dacă aceștia ar putea avea sau nu și dreptul la o pensie proprie), interpretarea fiind fără echivoc, întrucât textul instituie clar interdicția pentru toate persoanele care "beneficiază", deci care sunt în plata unei pensii de urmaș.
Prin urmare, în mod corect intimata a considerat că art. 94 alin. 2 i se aplică și contestatorului.
Or, într-adevăr, în această situație pensia de urmaș se suspendă, în baza art. 92 lit. d din Legea nr. 19/2000, potrivit căruia, "plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care (.) d) beneficiarul unei pensii de urmaș realizează dintr-o activitate profesională venituri brute lunare mai mari de o pătrime din salariul mediu brut pe economie"
Însă, întrucât acest din urmă text de lege este imperativ și prevede expres situația de fapt respectivă, rezultă că această suspendare a pensiei de urmaș are caracterul unei suspendări de drept.
De urmare, întrucât contestatorul a avut deschis dreptul la pensia proprie pentru limită de vârstă, beneficiind de aceasta aproximativ 16 ani de zile și a optat ulterior pentru cea mai avantajoasă dintre aceasta și cea de urmaș, în momentul suspendării de drept a pensiei de urmaș, tot de drept rămânea în plată cealaltă pensie proprie.
Dreptul la opțiune presupune că persoana în cauză poate beneficia ori de una, ori de cealaltă, neputând fi lăsată fără nici una dintre cele două categorii de pensie, în condițiile în care îndeplinește în continuare condițiile legale de acordare cel puțin pentru una.
Este de observat aici că, în momentul acordării pensiei de urmaș s-a sistat doar plata pensiei proprii pentru limită de vârstă, contestatorul având însă deschis în continuare dreptul la această pensie, deoarece îndeplinea în continuare condițiile de acordare.
De altfel, contestatorul a optat pentru cea mai avantajoasă dintre pensii, având posibilitatea oricând să revină și să ceară acordarea celeilalte, dacă devenea mai avantajoasă.
Așadar, nu se poate accepta susținerea recurentei Casa Județeană de Pensii B în sensul că pe perioada 1.01.2007 - 30.06.2008 reclamantul ar fi avut dreptul la ambele tipuri de pensie, cuvenindu-i-se doar pensia pentru limita de vârstă, instanța de fond modificând doar în parte decizia, în sensul obligării acestuia de a restitui diferența dintre cele 2 tipuri de pensie.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 al. 1 din Codul d e procedură civilă, curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei Casa Județeană de Pensii
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
C I E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Casa Județeană de Pensii B, cu sediul în mun. B, str. - Națională nr. 85, jud., împotriva sentinței civile nr. 302 din 2 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fd.
Tehnored.
Ex. 2
21.12.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Bratu Ileana, Mitrea Muntrean