Alte cereri. Decizia 220/2008. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Drepturi bănești -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 220

Ședința publică din 26 februarie 2008

PREȘEDINTE: Pungă Titus

JUDECĂTOR 2: Bîrsescu Nicolae

JUDECĂTOR 3: Apetroaie Eufrosina

Grefier - -

Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii S, cu sediul în mun. S, str. - -, județul S, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 1410 din 22 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 19 februarie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, 26 februarie 2008.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin acțiunea adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr. 6549 din 29.10.2007, contestatoarea a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii S, să se dispună obligarea intimatei la plata drepturilor bănești cu titlu de pensie și pentru perioada 1 mai 2007 - 1 octombrie 2007, reactualizate la data plății.

Motivând acțiunea, contestatoarea a arătat că, prin decizia nr. - din 03.09.2007, emisă de intimată, a fost admisă cererea de pensionare, menționându-se că drepturile au fost stabilite începând cu data de 1 mai 2007, plata acestora urmând a se face de asemenea cu această dată.

A mai arătat că, deși au fost făcute aceste mențiuni, intimata a procedat la plata drepturilor bănești în cuantum de 1761 lei, reprezentând pensia aferentă lunii octombrie 2007.

Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea, ca nefondată, a contestației, arătând că petenta a fost înscrisă la pensie de serviciu, conform deciziei nr. - din 3.09.2007, în temeiul dispozițiilor art. 68 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, cu modificările și completările ulterioare, iar plata drepturilor de pensie s-a efectuat începând cu data de 1.10.2007, în conformitate cu dispozițiile art. 83 alin. 4 din Legea nr. 19/2000.

Tribunalul Suceava, prin sentința civilă nr. 1410 din 22.11.2007, a dispus următoarele:

- a admis acțiunea formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii S;

- a obligat pârâta să plătească reclamantei drepturile de pensie aferente perioadei 01.05.2007 - 01.10.2007, actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății.

Prin considerentele sentinței, instanța de fond a reținut că, prin decizia nr. - din 3.09.2007, contestatoarea a fost înscrisă la pensie de serviciu începând cu data de 1.05.2007, în temeiul art. 68 alin. 1 din Legea nr. 567/2007, text care prevede că, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, așa cum este prevăzut prin art. 3 din lege, cu o vechime de 25 de ani în specialitate, beneficiază, la împlinirea vârstei de 65 de ani, de o pensie de serviciu de 80% din media salariilor brute lunare realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării, cu posibilitatea pensionării și la cerere și înainte de împlinirea vârstei prevăzute de lege, dacă are o vechime de cel puțin 25 de ani numai în aceste funcții.

Au fost enunțate și dispozițiile art. 16 din nr.HG 290/2005, potrivit cărora, drepturile de pensie se stabilesc și se plătesc de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare sau de la data cererii, dacă aceasta a fost depusă în termen de 30 zile, respectiv 90 zile.

S-a reținut că, în cauză, contestatoarea a formulat cererea la data de 1 mai 2007, condițiile de pensionare fiind îndeplinite începând cu această dată, încât și drepturile de pensie trebuiau achitate cu această dată.

Au fost respinse susținerile intimatei privind aplicarea dispoz. art. 83 din Legea nr. 19/2000, cu motivarea că petenta este beneficiara unei pensii de serviciu, stabilită conform Legii nr. 567/2004 și nicidecum a unei pensii anticipate, conform prevederilor art. 49 și 50 din Legea nr. 19/2000, nefiind în intenția legiuitorului de a asimila pensia de serviciu cu pensia anticipată parțială, în acest sens fiind și prevederile nr.OUG 100/2007.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata Casa Județeană de Pensii S, criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9. pr. civ.

În susținerea recursului, a arătat că, prin decizia nr. - din 3.09.2007, contestatoarea a fost înscrisă la pensia de serviciu, conform dispozițiilor art. 68 din Legea nr. 567/2004, dar plata drepturilor de pensie s-a făcut începând cu data de 1.10.2007, conform dispozițiilor art. 83 alin. 4 lit. b din Legea nr. 19/2000, deci de la data încetării calității de asigurat, aplicabil persoanelor care solicită plata pensiei anticipate sau anticipate parțiale.

Cum reclamanta nu îndeplinea condițiile cu privire la vârsta standard de pensionare prevăzută conform art. 41 din Legea nr. 19/2000 pentru înscrierea la pensie, pensia de serviciu trebuie considerată ca o pensie anticipată față de prevederile art. 83 din legea enunțată.

A mai susținut că, încetarea raportului de muncă a avut loc începând cu data de 1.10.2007 și, drept consecință, în raport cu data încetării calității de asigurat, a fost stabilită plata drepturilor de pensie.

Recursul, motivat pe dispozițiile art. 304 pct. 9. pr. civ. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că prin decizia nr. - din 3.09.2007, emisă de intimata Casa Județeană de Pensii S, a fost aprobată acordarea pensiei de serviciu în favoarea contestatoarei, cu mențiunea expresă că drepturile au fost stabilite începând cu data de 1.05.2007, iar plata drepturilor se va face începând cu aceeași dată, respectiv 1.05.2007.

Această decizie a fost emisă în conformitate cu dispozițiile art. 68 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, text care stabilește că personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este prevăzut la art. 3 alin. 1, cu o vechime de cel puțin 25 de ani în specialitate, beneficiază, la împlinirea vârstei de 65 de ani de pensie de serviciu, în cuantumul specificat, iar conform alin. 2 al aceluiași text, personalul auxiliar de specialitate este pensionat la cerere, înainte de împlinirea vârstei prevăzute de lege și beneficiază de pensia prevăzută la alin. 1 dacă are o vechime de cel puțin 25 de ani numai în aceste funcții.

Din cuprinsul deciziei emisă de unitatea intimată, rezultă o vechime în funcția de personal auxiliar de specialitate de 35 de ani (și 2 luni), situație confirmată și prin adeverința nr. 1223/C din 4.05.2007, eliberată de Tribunalul Suceava, astfel încât, pensia de serviciu a fost stabilită în conformitate cu dispozițiile legale prevăzute în Legea nr. 567/2004, lege specială în raport de prevederile Legii nr. 19/2000, în aplicarea căreia a fost adoptată și nr.HG 290 din 7.04.2005 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate.

Ori, potrivit art. 16 alin. 1 lit. a din nr.HG 290/2005, drepturile de pensie de serviciu pentru personalul auxiliar de specialitate se stabilesc și se plătesc de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare sau de la data solicitării, dacă cererea a fost depusă în termen de 30 de zile, respectiv 90 de zile, în perioada eșalonării vârstelor standard de pensionare și a stagiilor de cotizare.

Nu poate fi primită susținerea recurentei, că pensia de serviciu acordată pentru personalul auxiliar al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea are regimul unei pensii anticipate, respectiv a unei pensii anticipate parțiale sau că nu ar fi îndeplinite cerințele Legii nr. 19/2000 privind vârsta standard de pensionare ori nu ar fi încetat calitatea de asigurat la data depunerii cererii de pensionare, întrucât, în cauză, sunt incidente dispozițiile legii speciale, respectiv a Legii nr. 567/2004, precum și a normelor de aplicare, așa cum au fost stabilite prin nr.HG 290/2005, în vigoare la data emiterii deciziei de pensionare.

Cum pensia de serviciu, astfel cum a fost stabilită prin decizia contestată, are regimul unei pensii pentru limită de vârstă și nicidecum a unei pensii anticipate, iar în cuprinsul deciziei a și fost stabilită, de altfel, în mod corect, de către unitatea emitentă, ca dată pentru plata drepturilor 1.05.2007, prin aplicarea corectă a dispozițiilor legale enunțate, sentința instanței de fond fiind legală, nefiind date nici motive de casare de ordine publică, în temeiul art. 312 alin. 1. pr. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii S, împotriva sentinței nr. 1410 din 22 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2008.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

Ex.2

Jud.fond:;

20.03.2008

Președinte:Pungă Titus
Judecători:Pungă Titus, Bîrsescu Nicolae, Apetroaie Eufrosina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 220/2008. Curtea de Apel Suceava