Alte cereri. Decizia 259/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

Decizie nr. 259/

Ședința publică din 11 martie 2009

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii M, cu sediul în Târgu M,-, județul M, împotriva sentinței civile nr. 277 din 28 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat în termen legal și este scutit de la plata taxei de timbru.

Având în vedere că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, față de actele și lucrările dosarului, reține cauza în vederea pronunțării.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.277/28 februarie 2008, Tribunalul Mureșa admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii M și, drept consecință:

- a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a dobânzii legale calculate pentru suma de 4.929 lei (reprezentând diferență de pensie), începând cu data de 19.10.2007 și până la data de 13.12.2007.

- a respins restul pretențiilor reclamantei.

În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut că, prin dispoziția nr. 5826/13 decembrie 2007, pârâta a făcut dovada plății drepturilor de pensie pretinse de reclamantă prin acțiunea formulată, însă, dată fiind îndeplinirea cu întârziere a acestei obligații, reclamanta este îndreptățită la dobânda legală aferentă sumei datorate ( 4.929 lei ), calculată începând cu data înregistrării acțiunii - 19 octombrie 2007 - și până la data efectuării plății.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea ei parțială, în sensul respingerii integrale a acțiunii.

În motivarea recursului s-a arătat că pretențiile reclamantei sunt nefondate, deoarece potrivit dispozițiilor art. 83 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 19/2000, drepturile de pensie anticipată se pot plăti numai de la data încetării calității de asigurat, în cazul reclamantei, de la data încetării contractului individual de muncă. Cum adeverința din care rezultă încetarea calității de asigurat a reclamantei a fost emisă la data de 30 noiembrie 2007, plata drepturilor de pensie nu putea fi făcută anterior depunerii acesteia la sediul casei de pensii, în caz contrar fiind încălcate prevederile legale enunțate.

Pe de altă parte, conform prevederilor Legii nr.19/2000, drepturile de pensie nu sunt purtătoare de dobânzi, din economia art. 188 rezultând că asupra drepturilor de pensie pot fi calculate dobânzi numai în cazul în care au fost încasate necuvenit ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni.

Reclamanta nu a depus întâmpinare.

Examinând recursul prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, astfel că va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Prin cererea adresată primei instanțe, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii M la plata pensiei stabilite prin decizia nr. -/26 ianuarie 2007, începând cu data de 1 octombrie 2006 și a dobânzii legale aplicate sumei datorate, de la data înregistrării acțiunii și până la efectuarea plății.

În motivarea cererii, a arătat că, deși prin decizia menționată i s-a aprobat cererea de pensionare anticipată de la data de 1 octombrie 2006, pârâta nu i-a achitat drepturile de pensie stabilite.

În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar copia cererii transmise pârâtei la data de 3 iulie 2007, prin care solicita plata pensiei (fila 7 dosar fond). Pârâta nu a răspuns acestei solicitări, invocând abia prin întâmpinare faptul că reclamanta nu a făcut dovada încetării calității de asigurat, respectiv a contractului individual de muncă.

După comunicarea întâmpinării, reclamanta a depus adeverința prin care fostul angajator confirmă încetarea activității acesteia la data de 1 octombrie 2006, iar la următorul termen de judecată ( 20 decembrie 2007 ), pârâta a făcut dovada achitării drepturilor de pensie restante, în cuantum de 4.929 lei.

În contextul împrejurărilor descrise, Curtea reține, contrar susținerilor pârâtei, că aceasta se află, în culpă pentru achitarea cu întârziere a drepturilor de pensie cuvenite reclamantei, întrucât nu i-a răspuns cererii din 3 iulie 2007 și nu a înștiințat-o în privința necesității depunerii unei adeverințe privind încetarea calității de asigurat, astfel cum a făcut după declanșarea litigiului, prin întâmpinarea formulată.

Prin urmare, fiind pusă în întârziere prin cererea de chemare în judecată, prima instanță a dispus în mod corect obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aplicate asupra sumei reprezentând drepturile de pensie restante, începând cu data înregistrării acțiunii și până la data efectuării plății, neavând relevanță în cauză dispozițiile art. 188 din Legea nr. 19/2000, invocate prin memoriul de recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, calea de atac dedusă judecății va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge recursul formulat de pârâta Casa Județeană de Pensii M, cu sediul în Târgu M,-, județul M, împotriva sentinței civile nr. 277 pronunțată la data de 28 februarie 2008 de Tribunalul Mureș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11 martie 2009.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 exp./13.04.2009

Jud.fond.;

Asist.jud.;

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 259/2009. Curtea de Apel Tg Mures