Alte cereri. Decizia 466/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU -

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA NR. 466/

Ședința publică din 15 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător:

Judecător:

Grefier:

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în comuna,-, județul M, împotriva sentinței civile nr. 1791 din 6 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.

La apelul nominal se prezintă reclamantul recurent, lipsă restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat în termenul prevăzut de lege, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

La întrebarea instanței reclamantul recurent declară că solicită acordarea pensiei cuvenite în ultima lună a morții defunctei, întrucât a cheltuit pentru înmormântarea acesteia, considerându-se moștenitorul ei.

Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Reclamantul recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, solicitând acordarea drepturilor ce i se cuvin.

CURTEA DE APEL

Prin sentința civilă nr.1791/6 decembrie 2007, Tribunalul Mureșa respins acțiunea civilă formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii

În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantul a solicitat plata pensiei pentru luna mai 2007, pentru soacra sa, decedată la data de 07.05.2007. Reclamantul a depus la dosar acte de stare civilă dovedind legătura sa de afinitate cu defuncta, soacra sa. Acestea nu sunt însă suficiente pentru a-l îndreptăți la plata pensiei neîncasate de soacra sa. -se în categoria moștenitorilor legali ( soț supraviețuitor, copil, părinte ) reclamantul trebuia să își probeze calitatea de moștenitor testamentar. În cauză însă nu s-a făcut dovada calității de moștenitor prin depunerea unui certificat de moștenitor de calitate.

Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza prevederilor art. 97 din Legea nr. 19/2000, a respins ca nefondată acțiunea.

Reclamantul a atacat cu recurs soluția menționată, apreciind că aceasta este nelegală în condițiile în care, prin actele depuse la dosarul cauzei. a făcut dovada calității de moștenitor a defunctei, singurul copil al acesteia - soția reclamantului, fiind decedată din anul 1991.

În cuprinsul memoriului de recurs, a mai arătat că locuiește de 37 de ani în casa mamei soacre, pe care a îngrijit-o până la deces, tot el suportând și cheltuielile de înmormântare, astfel că se consideră îndreptățit a beneficia de ultima pensie a defunctei.

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

Examinând recursul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, astfel că va fi respins ca atare, pentru considerentele relevate în continuare:

Prin cererea adresată primei instanțe, reclamantul a solicitat plata drepturilor de pensie neîncasate de defuncta - soacra sa.

Potrivit dispozițiilor art. 97 alin.1 din Legea nr. 19/2000, "sumele rămase neîncasate de către pensionarul decedat, reprezentând pensia pe luna în care a avut loc decesul, și, după caz, drepturile de pensie cuvenite și neachitate până la deces se plătesc soțului supraviețuitor, copiilor, părinților sau, în lipsa acestora, celorlalți moștenitori, în condițiile dreptului comun".

Aceste prevederi sunt reluate și de Normele metodologice de aplicare a legii, prevăzându-se la pct.37 din cap. VII al secțiunii B, că sumele rămase neîncasate de către pensionarul decedat se acordă: a) soțului supraviețuitor; b) copiilor; c) părinților sau, în lipsa acestora, moștenitorilor legali și/sau, după caz, celorlalți testamentari, în condițiile dreptului comun.

Din coroborarea prevederilor legale enunțate rezultă că, în lipsa soțului supraviețuitor, a copiilor sau a părinților defunctului pensionar, drepturile neîncasate de acesta se plătesc celorlalți moștenitori, în condițiile dreptului comun, prin urmare - moștenitorilor legali sau testamentari.

Cum în persoana reclamantului nu este întrunită cerința calității de moștenitor legal, în accepțiunea Codului civil - nefiind descendent, ascendent sau colateral al defunctei, în mod corect a procedat prima instanță la respingerea acțiunii.

În acest caz, reclamantul trebuia să facă dovada calității de moștenitor testamentar, putând revendica dreptul pretins prin acțiune în termenul general de prescripție, de 3 ani. De asemenea, în același termen ar putea fi reclamat dreptul respectiv și de către alți potențiali moștenitori - legali sau testamentari.

Pentru considerentele expuse, reținând că în privința hotărârii primei instanțe nu se identifică niciunul dintre motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul dedus judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul reclamantului, domiciliat în comuna,-, județul M, împotriva sentinței civile nr. 1791/6 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15 aprilie 2008.

Președinte Judecător Judecător

Grefier

Red.

Tehnored.

2 exp./21.05.2008

Jud.fond.;

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 466/2008. Curtea de Apel Tg Mures