Alte cereri. Decizia 84/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 84/AS

Ședința publică din data de 3 martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu

JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol

- -

Grefier - - -

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de recurenta contestatoare CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în- C, județul C, împotriva deciziei civile nr. 39/AS din 27.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul C, domiciliat în,-, - 1,. A,. 6, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimatul C, personal, lipsind recurenta contestatoare Casa Județeană de Pensii

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Intimatul C depune la dosar Brevet prin care i s-a conferit Medalia "Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945".

Întrebat fiind, intimatul susține că nu mai are acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.

Instanța, luând act de susținerile acestuia, în sensul că nu are înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Intimatul C, având cuvântul, solicită respingerea contestației.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față:

Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL CONSTANȚA, contestatoarea Casa Județeană de Pensii Caf ormulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 39/AS/27.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, în contradictoriu cu intimatul C.

În motivarea cererii contestatoarea a arătat faptul că, instanța de recurs a respins recursul fără a ține seama de toate motivele de modificare.

Astfel, nr.OUG 12/2004 a fost adoptată în vederea înlăturării discriminării create prin apariția nr.OUG 2/2004, ordonanță ce a modificat coeficientul de ierarhizare în cazul personalului din cadrul, al nivelului soldei de grad, respectiv de funcție a sublocotenentului din acest sistem.

Începând cu 1.03.2004, dată de la care se aplică nr.OUG 2/2004 ar fi beneficiat de un nou cuantum al rentei lunare numai veteranii de război proveniți din sistemul și prin urmare s-a impus apariția unui nou act normativ, respectiv nr.OUG 12/2004 care a arătat că: "începând cu luna martie 2004 renta lunară prevăzută la art. 13 și 14 se calculează, după caz, în funcție de nivelul soldei se grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale stabilită conform legii".

Prin urmare, ordonanța înlătură diferențele ce ar fi apărut între indemnizația acordată veteranilor de război proveniți din sistemul și cea acordată celor proveniți din cadrul celorlalte sisteme fără însă a modifica art. 13 și 14 din Legea nr. 44/1994, care stabilește clar drepturile de care beneficiază veteranii de război, în funcție de importanța distincțiilor ce le-au fost conferite.

Potrivit art. 14 din Legea nr. 303/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război: "veteranii de război, care nu sunt decorați cu ordine, medalii sau cruci de război la art. 13 alin. 1 lit. "a" și "b", dar cărora le-a fost conferită Medalia "Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945", beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 50% din solda de grad a unui sublocotenent".

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă.

Potrivit art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă, "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Contestația în anulare specială poate fi exercitată în ipoteza în care instanța a omis să examineze un motiv de recurs formulat în termen de către recurent".

Prin contestația formulată Casa Județeană de Pensii Cai nvocat faptul că instanța nu a analizat toate motivele de recurs care ar fi atras modificarea sentinței recurate.

Contestația în anulare este fondată.

Prin cererea de recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Caa rătat că în mod greșit instanța de fond a obligat instituția să recalculeze renta lunară cu includerea în baza de calcul a soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ap. și a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile rezultate ca diferență de recalculare, invocând următoarele motive de recurs:

1) Potrivit art. 14 din Legea nr. 44/1994, republicată, "veteranii de război care sunt decorați cu ordine, medalii sau cruci de război, prevăzute la art. 13 alin. 1 lit. "a", "b" și "c", dar cărora le-a fost conferită Medalia "Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945", beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 25% din solda de grad a unui sublocotenent".

2) nr.OUG 12/2004 înlătură diferențele ce ar fi apărut între indemnizația acordată veteranilor de război proveniți din sistemul Ap. și cea datorată celor proveniți din cadrul celorlalte sisteme militare, fără însă a modifica art. 13 și 14 din Legea nr. 44/1994, care stabilește clar drepturile de care beneficiază veteranii de război, în funcție de importanța distincțiilor ce le-au fost acordate.

3) Din momentul apariției Legii nr. 303/13.11.2007 în vigoare de la 1.01.2008, prin care a fost modificat art. 14 din Legea nr. 44/1994, veteranii de război cărora le-a fost conferită Medalia "Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945", beneficiază de majorarea rentei lunare de la 25% din solda de grad a unui sublocotenent la 50% din solda de grad a unui sublocotenent".

Din considerentele deciziei civile nr. 39/AS/27.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA rezultă că instanța de recurs a analizat numai motivul 1 și 3 de recurs, fără să analizeze și motivul de recurs nr. 2 referitor la faptul că prin nr.OUG 12/2004 s-au înlăturat doar diferențele ce au apărut între indemnizația acordată veteranilor de război proveniți din sistemul Ap. și cea datorată celor proveniți din cadrul celorlalte sisteme militare, fără însă a se modifica art. 13 și 14 din Legea nr. 44/1994 care stabilește clar drepturile de care beneficiază veteranii de război, în funcție de importanța distincțiilor ce le-au fost conferite.

Având în vedere faptul că prin decizia contestată nu au fost analizate toate motivele de modificare invocate de recurenta pârâtă, Curtea a admis contestația în anulare formulată, a anulat decizia civilă nr. 39/AS/23.01.2009 și a fixat termen pentru rejudecarea recursului pentru 31.03.2009, cu citarea părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite contestația în anulare formulată de recurenta contestatoare CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în- C, județul C, împotriva deciziei civile nr. 39/AS din 27.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul C, domiciliat în,-, - 1,. A,. 6, județul

Anulează decizia civilă nr. 39/AS/2009 a Curții de APEL CONSTANȚA.

Fixează termen pentru judecarea recursului 31.03.2009, cu citarea părților.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2009.

PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu

JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman Maria Apostol

Judecător,

Grefier,

- -

Red.dec.jud.

Tehnoredact.gref.

4 ex./ 10.03.2009.

TERMEN: 31 martie 2009, ora 9.00

Recurentă contestatoare

CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Intimat

C

Emis 2 citații

4.03.2009.

Președinte:Mariana Bădulescu
Judecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 84/2009. Curtea de Apel Constanta