Alte cereri. Decizia 89/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar civil nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.89/AS
Ședința publică din data de 09.06.2008
Complet specializat pentru cauze privind
litigii de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 2: Spiridon Eleonora
JUDECĂTOR 3: Costea Monica
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta - pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr. 32/01.02.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant GH., domiciliat în C,-, -S8, ac.C,.31, având ca obiect asigurări sociale - rentă veteran de război.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 30.05.2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, amânat pronunțarea la data de 06.07.2008 și 09.06.2008.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Reclamantul a chemat în judecată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea instituției pârâte la calcularea rentei ca indemnizație de veteran de război în cuantumul legal din solda de grad și de funcție a unui sublocotenent, în conformitate cu prevederile nr.OUG 12/23.03.2004.
Reclamantul a arătat că în prezent primește o rentă lunară calculată numai în raport de solda de grad.
Au fost depuse la dosar: copia legitimației de război, precum și cuponul care atestă cuantumul rentei la data sesizării instanței, Brevetul de acordare prin Decretul nr. 651/1997 a,Crucea Comemorativă a celui de-al război mondial, 1941 - 1945.
Prin întâmpinare, instituția pârâtă a arătat că nr.OUG 2/2004 înlătură diferențele ce ar fi apărut datorită reglementării distincte între indemnizația acordată veteranilor de război proveniți din sistemul MApN și cea acordată celor proveniți din celelalte sisteme, fără însă a se modifica art. 13 și art. 14 din Legea nr. 44/1994, care stabilește clar drepturile de care beneficiază veteranii de război.
Soluționând pe fond cauza Tribunalul Constanțaa pronunțat sentința civilă nr.32 din 1 februarie 2008, prin care a admis acțiunea formulată de reclamantul -., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii
A fost obligată pârâta să recalculeze renta lunară de veteran de război a reclamantului, ca fiind de 50% din solda de grad și solda de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul MApN.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile rezultate ca diferență din recalcularea, începând cu luna noiembrie 2004, rentei lunare de veteran de război reprezentând 25% din solda de grad și solda de funcție la minim al unui sublocotenent din cadrul MApN. și renta efectivă achitată pe perioada noiembrie 2004 - decembrie 2007 și, respectiv a drepturilor rezultate ca diferență din recalcularea începând cu luna ianuarie 2008 acestei rente, ca fiind 50% din solda de grad și solda de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul MApN și renta efectiv achitată pe perioada ianuarie 2008 până la data acordării integrale a acestui drept.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile art. 13 și 14 din legea 44/1994 modificate sub aspectul modalității de calcul și că în raport de noua reglementare, cuantumul rentei lunare este, după caz, de 50% din valoarea adiționată a soldei de grad și a soldei de funcție la minimum ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Cum, pârâta nu a achitat reclamantului renta lunară, conform celor menționate mai sus, a fost obligată de către instanța de fond.
În termen legal, împotriva sentinței civile 32 din 1 februarie 2008 declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii
Motivează recursul arătând că în mod greșit, instanța de fond a obligat-o la recalcularea rentei lunare cuvenită intimatului reclamant ca fiind de 50% din solda de grad și solda de funcție la minimum ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Recurenta pârâtă susține că OUG 12/2004 înlătură diferențele apărute între indemnizația acordată veteranilor de război din cadrul MApN și cea datorată celor proveniți din cadrul celorlalte sisteme militare, fără însă a modifica art. 13 și 14 din legea 44/1994, care stabilește clar drepturile de care beneficiază veteranii de război, în funcție de importanța distincțiilor ce le-au fost conferite.
Reclamantul a fost decorat cu Medalia "Crucea comemorativă a celui de-al Mondial 1941 - 1945", prevăzută de art. 13 lit.b din legea 44/1994.
Față de cele menționate mai sus a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Analizând sentința recurată în baza motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele:
Reclamantul este veteran de război, conform legitimației eliberate de Asociația Națională a de, fiind decorat cu Medalia,Crucea Comemorativă a celui de-al război mondial, 1941 - 1945.
Prin nr.OUG 12/23.03.2004 ( aprobată prin Legea nr. 210/2004 ) a fost completată Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, în sensul includerii art. 141, care prevede că, Începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 și 14 se calculează, după caz, în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale, stabilite conform legii."
Reclamantul se încadrează, astfel, în categoria beneficiarilor rentei lunare calculate în raport deart. 14 din Legea nr. 44/1994, caz în care beneficia ( până la data introducerii noului text ) de o rentă lunară echivalentă cu 25% din solda de grad a unui sublocotenent.
În raport de dispozițiile legale mai sus menționate, se constată că în mod corect instanța de fond a reținut că reclamantul, începând din luna martie 2004 era îndreptățit să primească renta lunară în cuantum de 25% din nivelul soldei de grad și soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul MApN.
Susținerile pârâtei că dispozițiile art. 141din OUG 12/2004 pentru completarea legii 44/1994 a avut ca obiectiv înlăturarea diferențelor ce ar fi apărut între indemnizația acordată veteranilor de război proveniți din sistemul Ministerului Apărării Naționale și cea datorată celor proveniți din cadrul celorlalte sisteme militare, sunt neîntemeiate și înlăturate de către instanță, întrucât prevederile legale mai sus menționate nu fac nici o distincție în acest sens.
Pe de altă parte, art. 13 și 14 din legea - au fost modificate sub aspectul modalității de calcul în raport de noua reglementare a cuantumului rentei lunare, care este, după caz, de 75% din valoarea adiționată a soldei de grad și a soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul MApN.
Mai mult, prin dispozițiile art.1 din legea 303/2007 s-a modificat textul art. 14, în sensul că veteranii de război care au avut decorații cu ordine, medalii sau cruci de război, prevăzute la art. 13 al.1 lit.a) și b), dar cărora le-a fost conferită Medalia " Crucea comemorativă a celui de-al Mondial 1941 - 1945" beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 50% din solda de grad a unui sublocotenent, începând cu data de 1 ianuarie 2008.
În mod corect instanța de fond a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului renta lunară - diferențiat, pe perioada noiembrie 2004 - decembrie 2007 ( 25% din solda de grad și solda de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul MApN și 75% din solda de grad și solda de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul MApN, începând cu 1 ianuarie 2008.
Ca atare, curtea, în baza art.312 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul declarat de către recurenta - pârâtă Casa Județeană de Pensii C, împotriva sentinței civile 32 din1 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în contradictoriu cu reclamantul intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate de voturi:
Respinge, ca nefondat recursul civil declarat de recurenta - pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr. 32/01.02.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant GH., domiciliat în C,-, -S8, ac.C,.31.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.06.2008.
Pentru Președinte de complet - -, aflat în concediu de odihnă, conform art. 261(2) Cod procedură civilă, semnează Președinte de instanță, | Pentru judecător - -, aflat în concediu de odihnă, conform art. 261(2) Cod procedură civilă, semnează Președinte de instanță, |
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Red.dec.-jud.-/08.07.2008
- gref.-
2 ex./14.07.2008
Cu opinie separată:judecător - -;
"Admite recursul.
Modifică în parte sentința, în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantului renta lunară de veteran de război în funcție de solda de grad la minim a unui sublocotenent MApN. Precum și diferențele ce rezultă din reclaculare începând cu luna noiembrie 2004.
Menține celelalte dispoziții."
Judecător,
OPINIE SEPARATĂ
In opoziție cu opinia majoritară apreciez că recursul declarat de Casa Județeană de Pensii este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin alineatul 1 al art. 13 din Legea 44/1994 se prevede că, veteranii de război cărora le-au fost acordate ordine si medalii beneficiază de anumite drepturi dacă nu le-au primit prin alte legi de împroprietărire de la data decorării și pâna în prezent. La literele a) și b) ale acestui articol legiuitorul stabilește drepturile de care beneficiază veteranii, în funcție de decorațiile primite, respectiv, împroprietăriri cu suprafețe de teren distincte și acordarea de rente cu mod de calcul diferit.
Astfel, cei decorați cu Ordinul beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu solda de bază a unui sublocotenent, compusă din solda de grad și solda de funcție la minim,veteranii decorați cu Ordinul cu spade,clasa primesc o rentă lunară echivalentă cu solda de grad a unui sublocotenent iar veteranii decorați cu medaliile enumerate la litera b) a art.13 din lege primesc o rentă lunară echivalentă cu 75% din solda de grad a unui sublocotenent.
De asemenea, art. 14 din lege (așa cum a fost modificat prin /2007) prevede că veteranii de război care nu sunt decorați cu ordine,medalii sau cruci de război prevazute la art 13 alin.1 lit a)și b) dar cărora le-a fost conferită Medalia "Crucea comemorativă a celui de-al Mondial 1941-1945" beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 50% din solda de grad a unui sublocotenent.
Din conținutul textelor art. 13 si 14 rezultă fără echivoc faptul că legiuitorul a stabilit, în mod distinct, modul de calcul al acestei rente lunare, cuvenite veteranilor de război, în funcție de medalia sau ordinul cu care aceștia au fost decorați pentru faptele lor din Al Mondial.
Prin OUG nr. 12/2004 se introduce în lege art. 14 ind.1 care, prevede că "începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art.13 si 14 se calculează, dupa caz, în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim, ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale, stabilite conform legii".
Acest text nou are ca scop înlaturarea inechității existente până în acel moment pentru că,solda de funcție a unui sublocotenent din cadrul Ap. nu este valoric egală cu solda unui sublocotenent din alt sistem și prin urmare, articolul nou introdus stabilește o bază unică de calcul respectiv, solda la minim a unui sublocotenent din cadrul Ap.
În nici un caz nu s-a avut în vedere cumularea pentru toate tipurile de ordine și medalii a soldei de grad cu cea de funcție iar, acest aspect, reiese din formularea "după caz" care, se folosește în text. Dacă s-ar reține opinia instanței de fond ar însemna că, art.14 ind.1 modifică chiar compunerea rentei stabilită în mod distinct de legiuitor în art. 13 și 14, în funcție de tipurile de medalii și ordine cu care au fost decorați veteranii de.
Ori, renta lunară se calculează prin cumularea celor doua tipuri de solde-de funcție și de grad-numai în cazul veteranilor de război decorați cu Ordinul iar pentru celelalte ordine și medalii prevăzute de art. 13 și 14 legea prevede că renta lunară se calculează, în diferite procente, în raport numai de solda de grad a unui sublocotenent.
Prin urmare critica recurentei este întemeiată, iar reformarea sentinței recurate se impune în sensul că,pârâta va fi obligată să plătească reclamantului renta lunară de veteran în funcție de solda de grad la minim a unui sublocotenent Ap.
Judecător
Președinte:Vanghelița TaseJudecători:Vanghelița Tase, Spiridon Eleonora, Costea Monica