Asigurări sociale. Decizia 1091/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1091/2008

Ședința publică de la 20 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Victor Crețoiu judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Monica Maria Mureșan

- - - JUDECĂTOR 3: Nicoleta Vesa

- - - grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de revizuienta împotriva OG sentinței civile nr.307/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a înregistrat la dosar un înscris din partea revizuiente prin OG care solicită judecarea cauzei în lipsă.

Față de actele și lucrările dosarului și solicitarea recurentei de judecarea cauzei în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra cauzei de față;

Prin cererea formulată de revizuienta în OG contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii H s-a solicitat revizuirea sentinței civile nr.284/2005 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr.1313/2005, în sensul anulării acesteia și obligarea pârâtei la plata diferențelor rezultate din calculul greșit al punctajului, stabilit anterior deciziei din anul 2006.

Se susține de către revizuientă că la emiterea deciziei de pensionare nr.71969 la 22.12.2004 nu a fost corect calculat punctajul mediu anual și cu toate că pe parcursul judecării cauzei în dosarul nr.1313/2005 a susținut că punctajul mediu anual nu este corect calculat, instanța prin sentința civilă nr.284/2005 a respins acțiunea și a stabilit că s-a calculat corect punctajul mediu de 0,90983 puncte. În urma Ordonanței nr.4/2005 s-a emis decizia de pensie din data de 30.06.2006 în care punctajul mediu anual s-a stabilit la 1,34023 puncte, între această decizie și celelalte decizii anterioare și care au fost contestate, rezultă o diferență de punctaj în plus. Astfel, i se cuvin diferențe de pensie rezultate din calculul greșit al punctajului, anterior deciziei din anul 2006.

Pârâta a solicitat respingerea cererii de revizuire, nefiind îndeplinite cerințele art.322 din Codul d e procedură civilă.

Prin sentința civilă nr.307/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuienta împotriva OG sentinței civile nr.284/2005 pronunțată în dosar nr.13131/2005 al Tribunalului Hunedoara și în contradictoriu cu intimata

Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut că motivele invocate de revizuientă nu pot fi circumscrise cazurilor prevăzute de art.322 Cod pr.civilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs revizuienta, solicitând admiterea acestuia și a cererii de revizuire.

În motivare arată că pârâta H nu i-a calculat corect punctajul mediu anual.

În drept invocă art.322 pct.5 Cod pr.civilă.

Prin întâmpinare, intimata Has olicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, dat de faptul că cererea de revizuire nu se poate încadra în niciunul dintre cazurile prevăzute de art.322 Cod pr.civilă (5-6).

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma aspectelor critice invocată, cât și din oficiu potrivit art.304/1 Cod pr.civilă, Curtea apreciază recursul de față ca nefondat, urmând a-l respinge în temeiul art.312 Cod pr.civilă, pentru considerentele ce vor fio mai jos expuse:

Potrivit art.322 pct.5 Cod pr.civilă invocat de recurentă:

"Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere."

Prin sentința civilă nr.284/2004 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr.1313/2005, s-a respins acțiunea de asigurări sociale formulată de reclamanta împotriva OG pârâtei H, având ca obiect anularea deciziei nr.71469/22.12.2004 și emiterea unei noi decizii în care să-i fie corect calculată vechimea în muncă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantei i s-au valorificat adeverințele nr.2145/6.10.1997 și 3605/6.10.1997, fapt ce rezultă din fișele privind activitatea în muncă și punctajul anual și având în vedere prevederile pct.7 din Ordinul nr.50/1990.

De asemenea, s-a avut în vedere că la drepturile de pensie acesteia i s-a valorificat grupa a II-a de muncă pentru o perioadă de 18 ani, 11 luni și 6 zile, stagiul asimilat cuprins între 1.06.1977 - 1.11.1997 nefiind valorificat în mod corect la pensie întrucât în baza Legii nr.3/1977 această perioadă cât a fost beneficiara unei pensii de invaliditate nu poate fi valorificată, decât pentru cei pensionați sub imperiul Legii nr.19/2000.

Punctajul mediu anual s-a reținut a fi de 0,86786 puncte, la care s-a adăugat perioada de 4 ani lucrată în sectorul agricol care este de 0,03997, rezultând astfel un punctaj mediu anual de 0,90983 puncte.

Ceea ce invocă revizuienta prin intermediul motivelor de recurs vizează o eventuală greșeală de judecată și nu înscrisuri noi descoperite după pronunțarea hotărârii atacate cu revizuire.

De asemenea, în speță nu este incidentă nici teza a II-a a aceluiași articol de lege, câtă vreme hotărârea a cărei revizuire se cere nu se întemeiază pe hotărârea unei instanțe, care să fi fost desființată sau modificată.

Nici celelalte cazuri de revizuire prevăzute de art.322 Cod pr.civilă nu sunt incidente speței, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

Față de aceste aspecte, hotărârea instanței de fond se privește a fi la adăpost de criticile formulate, urmând a fi menținută ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de revizuienta împotriva OG sentinței civile nr.307/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20.11.2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Thred. 2 ex.

Președinte:Victor Crețoiu
Judecători:Victor Crețoiu, Monica Maria Mureșan, Nicoleta Vesa

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 1091/2008. Curtea de Apel Alba Iulia