Asigurări sociale. Decizia 1175/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA NR.1175

Ședința publică din data de 27 mai 2009

PREȘEDINTE: Traian Logojan

JUDECĂTORI: Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina

- -

Grefier -

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr.343 din 11 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, domiciliată în comuna nr.517, județul

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 6 mai 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 13 mai 2009, dată la care instanță având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 20 mai 2009 când pentru aceleași considerente a amânat pronunțarea la data de 27 mai 2009 când a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.6156/2008, reclamanta, a contestație împotriva deciziei R -/13.10.2008, emisă de intimata Casa Județeană de Pensii D, solicitând anularea acesteia și emiterea unei alte decizii cu acordarea drepturilor de pensie începând cu 08.03.2008.

În motivarea cererii a arătat că la data de 29.05.2008 a depus cerere de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dată la care avea lucrați 2 ani și 9 luni în Grupa I de muncă și 22 de ani, 3 luni și 9 zile în gupa a II-a de muncă iar restul perioadei lucrând în grupa a III-

S-a mai arătat că trebuia să beneficieze de pensie pentru limită de vârstă la 53 de ani și 8 luni, după reducerea vârstei de pensionare și că trebuia să beneficieze de reducerea vârstei de pensie atât pentru perioada lucrată în grupa I de muncă cât și pentru perioada lucrată în grupa a II-a de muncă, precum și că cele două perioade de reducere trebuie cumulate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 48 din Legea 19 /2000 și că nu pot fi primite apărările intimatei care invocă un Ordin al ministrului, cu nr.340 /2001.

În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii 19 /2000 și a anexat în copie decizia, carnetul de muncă și adeverințe.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii întrucât în conformitate cu Ordinul 340 /2001, pct.44 alin.1, în cazul în care o persoană a lucrat în grupele I și II de muncă reducerea vârstei de pensionare se face fie alegându-se reducerea de vârstă cea mai avantajoasă, pentru grupa I sau cea pentru grupa a II-a de muncă, fie cumulându-se perioadele lucrate în grupele de muncă dar aplicându-se reducerea pentru condiții de muncă în condiții deosebite, astfel că la data depunerii cererii din 29.05.2008 contestatoarea nu îndeplinea condițiile de pensionare.

A mai arătat intimata, că din vârsta standard de pensionare de 59 de ani și 10 luni se scad 5 ani și 6 luni, iar contestatoarea trebuia să iasă la pensie la vârsta de 54 de ani și 10 luni și a atașat întâmpinării decizia cu buletinul de calcul.

După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.343 din 11 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a admis în parte contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D, s-a anulat decizia nr. - din 13.10.2008, emisă de intimată, a fost obligată intimata să emită o decizie de pensie pentru limită de vârstă pe numele contestatoarei începând cu data de 29.05.2008 cu drepturile aferente și totodată, a fost obligată intimata la 2000 lei cheltuieli de judecată către contestatoare.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că intimata Casa Județeană de Pensii Dar eținut că din vârsta standard de pensionare de 59 de ani și 10 luni se scad 5 ani și 6 luni, caz în care contestatoarea trebuia să aibă vârsta de 54 de ani și 10 luni la momentul înscrierii la pensie, ori din simpla operațiune aritmetică rezultă că în momentul înscrierii la pensie este la vârsta de 54 de ani și 4 luni.

Conform prevederilor art. 46 din Legea 19/2000, asigurații care au realizat stagii de cotizare atât în condiții deosebite cât și în condiții speciale de muncă beneficiază cumulativ de reducerea vârstei de pensionare corespunzătoare fiecărei situații fără ca această reducere să depășească 12 ani, articol care își găsește aplicabilitatea în speță.

A apreciat instanța de fond, că motivarea intimatei că art. 441din Ordinul 340 /2001 este aplicabil în cauză, nu poate fi primită întrucât textul de lege este clar și imperativ folosindu-se sintagma "cumulativ" și nu opțional pentru reducerea cea mai avantajoasă.

De asemenea instanța de fond a apreciat că nici punctul de vedere al contestatoarei în ceea ce privește data pensionării, 08.03.2008 nu poate fi primit întrucât cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă a fost înregistrată la intimată la data de 29.05.2008, iar conform art. 83 lit. b din Legea 19/2000, aceasta va fi data de la care se poate primi pensia, având în vedere că aceasta nu a făcut dovada că ar fi formulat o altă cerere anterioară pentru ieșirea la pensie în termenul procedural prevăzut de articolul de lege indicat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în acest sens disp.art.304, pct. 8 și 9, art.3041Cod procedură civilă.

A arătat recurenta, în esență, că prima instanță în mod eronat a apreciat acțiunea ca întemeiată, încălcând astfel disp.art.48 din Legea nr.19/2000, așa cum a fost detaliat în pct.44 din Ordinul 340/2001.Astfel, susține recurenta, prima instanță în mod greșit a cumulat reducerile de la grupa I și II de muncă și a acordat contestatoarei pensie pentru munca depusă și limită de vârstă înainte de împlinirea vârstei legale de pensionare.

Pentru aceste considerente a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Curtea examinând sentința recurată în raport de criticile invocate, de actele și lucrările dosarului, precum și prin prisma dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea cauzei, precum și a disp.art.3041Cod procedură civilă, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Intimata contestatoare a solicitat acordarea drepturilor de pensie conform art. 46 din legea nr.19/2000.Conform acestui text de lege, asigurații care au realizat stagii de cotizare atât în condiții deosebite, cât și în condiții speciale de muncă beneficiază cumulativ de reducerea vârstelor standard de pensionare, corespunzătoare fiecărei situații, fără ca această reducere să depășească 12 ani.

În aceste condiții, Curtea constată că prima instanță a apreciat în mod corect că reclamanta îndeplinește condițiile legale de a beneficia de pensie în raport de disp.art.46 din Legea nr.19/2000, însă de la data depunerii cererii la Casa Județeană D - respectiv 29.05.2008, nefiind aplicabile în cauza dedusă judecății nici disp.art.48 din Legea nr.19/2000 și prin urmare nici art.441din Ordinul nr.340/2001 așa cum susține recurenta, întrucât textul incident în cauză( art.46 din Legea nr.19/2000) prevede dispoziții imperative în sensul cumulării reducerii vârstelor standard de pensionare corespunzătoare fiecărei situații.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că sentința primei instanțe este legală și temeinică, sens în care criticile invocate nu pot fi reținute, iar în baza art.312 Cod procedură civilă, recursul urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr.343 din 11 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, domiciliată în comuna nr.517, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 27 mai 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina

- - - - - -

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./24.06.2009

Dosar fond- - Tribunalul Dâmbovița

Judecători fond -

-

operator de date cu caracter personal

număr notificare 3120/2006

Președinte:Traian Logojan
Judecători:Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 1175/2009. Curtea de Apel Ploiesti