Asigurări sociale. Decizia 1316/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

Secția conflicte de muncă

și asigurări sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1316

Ședința publică din data de 3 iunie 2008

PREȘEDINTE: Mihail Decean

JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu Dr. - -

JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de către reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 121 din 30.01.2008 a Tribunalului C-S, dată în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții Casa Județeană de Pensii C-S și Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

La apelul nominal, se prezintă reprezentantul pârâtei intimate Casa Județeană de Pensii C-S, consilier juridic, lipsă fiind reclamantul recurent și pârâtul intimat Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

Procedura de citare este îndeplinită legal.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin registratura instanței, la data de 08.05.2008 intimații Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și Casa Județeană de Pensii C-S au depus întâmpinare, iar reclamantul recurent a depus la data de 02.06.2008 concluzii scrise și procură specială.

Reprezentantul pârâtei intimate Casa Județeană de Pensii C-S depune la dosar împuternicirea de reprezentare juridică și bon fiscal în cuantum de 50 lei reprezentând contravaloarea transportului pe ruta Reșița - T și retur, apoi se trece la dezbaterea recursului.

Reprezentantul pârâtei intimate Casa Județeană de Pensii C-S solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală conform motivelor expuse pe larg în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată că prin sentința civilă nr.121 din 30.01.2008 a Tribunalului C-S a fost respinsă acțiunea reclamantului, împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C-S, cu următoarea motivare:

"Prin decizia nr. -/01.07.2007 emisă pe seama reclamantului de pârâta Casa de Pensii C-S și care face obiectul contestației de față, s-au recalculat drepturile de pensie ale acestuia conform nr.OUG19/2007.

Potrivit disp.art.87 din Legea nr.19/2000 modificată și completată decizia emisă în condițiile art.86, al.1 poate fi contestată la instanța judecătorească competentă în a cărei rază teritorială se află domiciliul asiguratului, în termen de 45 de zile de la comunicare.

Văzând decizia nr. -/01.07.2007 și raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată la această instanță de către reclamant, respectiv 12.11.2007, instanța constată că termenul legal de 45 de zile prevăzut de art.87 din Legea nr.19/2000 modificată și completată este cu mult depășit. Dispozițiile art.88 din același act normativ stipulează că decizia casei teritoriale de pensii necontestată în termen, este definitivă.

Analizând cererea de chemare în judecată a reclamantului sub aspectul nerespectării disp.art.112 din Codul d e procedură civilă și raportat la excepția inadmisibilității(având ca și consecință nulitatea acțiunii), invocată de pârâtă instanța constată că este neîntemeiată urmând să o respingă, deoarece acțiunea introductivă formulată de reclamant îndeplinește punctual disp.art.112 din Codul d e procedură civilă.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată prin întâmpinare de pârâtul Ministerului Transporturilor Construcțiilor și Turismului, instanța în baza disp.art.137 din Codul d e procedură civilă urmează să o admită pentru următoarele considerente.

Se reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă contestarea deciziei nr. -/01.07.2007 emisă de pârâta Casa de Pensii C-S, stare de fapt reglementată de Legea nr.19/2000 modif. și compl. și nicidecum de o lege specială care reglementează activitatea Ministerului Transporturilor Construcțiilor și Turismului.

Față de aceste considerente, instanța va admite excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată de către reclamantul și în consecință va respinge ca tardivă acțiunea formulată de reclamant împotriva deciziei nr. -/01.07.2007, emisă de Casa de Pensii C-

Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat recurs, motivat prin aceea că excepția de tardivitate a introducerii contestației sale, invocată de pârâtă și admisă de instanță "este în contradicție evidentă cu legea", deoarece decizia de pensionare, precum este aceea pe care o contestă, - nelegală și eronată, "trebuie revizuită pentru ca ea să respecte prevederile legii, dreptul la pensie fiind un drept constituțional și nu un privilegiu vremelnic."

Recursul este nefondat, deoarece prima instanță într-adevăr nu a putut să cenzureze decizia contestată, câtă vreme contestația a fost introdusă tardiv, cu depășirea termenului legal de 45 de zile, prevăzut de art. 87 din Legea nr.19/2000, așa cum reiese cu claritate din înscrisurile aflate în copie la dosar.

Deci, fiind just respinsă în primă instanță, ca tardiv introdusă, con-testația împotriva deciziei de pensionare în discuție, cercetarea motivelor de recurs care privesc fondul cauzei a devenit inutilă, recursul urmând a fi respins.

Potrivit dispozițiilor art. 312(1) din Codul d e procedură civilă, respectiv cu aplicarea art. 274(1) din același cod de legi,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul reclamantului împotriva sentinței civile nr. 121 din 30.01.2008 a Tribunalului C-S, dată în dosar nr- și o obligă să plătească 50 (cincizeci) lei cheltuieli de judecată pârâtei intimate Casa Județeană de Pensii C-

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 3 iunie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - Dr. - - - -

GREFIER,

- -

Red. /2.09. 2008

Tehnored.: M/ 2 ex./4.09 2008

Prim inst.: și

Președinte:Mihail Decean
Judecători:Mihail Decean, Carmen Pârvulescu, Vasilica Sandovici

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 1316/2008. Curtea de Apel Timisoara