Asigurări sociale. Decizia 1374/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR.3064,- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA N R. 1374
Ședința publică din data de 12 iunie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta
: -
Grefier: -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, prin reprezentant legal -, cu sediul în Târgoviște,- A, județul D, împotriva sentinței civile nr.266 din 4 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în Târgoviște, dul -, nr.6, județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 5.06.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, amânat pronunțarea cauzei la 12.06.2009, când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la ribunalul Dâmbovița, sub nr-, reclamantul Mac hemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii D, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța aceasta să fie obligată la recalcularea pensiei la care este îndreptățit potrivit legii.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la 15.11.2006 a solicitat Casei de Pensii recalcularea pensiei ce i se cuvenea, întrucât în anul 1999 când s-a emis decizia de pensionare au fost folosite doar datele preluate din carnetul de muncă și sporul de vechime în muncă fără a se ține cont de sporurile salariale permanente de care a beneficiat în perioada iunie 1974- iunie 1992, în care a activat ca salariat la SC SA potrivit adeverinței nr. 1295 /04.10.2006, eliberată de aceasta, forma de retribuire în acord fiind una permanentă și angajatorul fiind obligat să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15 % asupra câștigului brut potrivit Decretului 389 / 1972.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca netemeinică și nelegală întrucât formele de retribuire în acord nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual potrivit Ordonanței nr. 4 /2005 iar conform art 164 din. Nr. 19 /2000 la determinarea punctajelor anuale se utilizează salariile brute sau nete care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor.
Prin sentința civilă nr. 1324/07.12.2007 a fost respinsă cererea formulată de reclamant întrucât sporul de acord nu făcea parte din baza de calcul a pensiei conform art 10 din. Nr. 49 /1992, nefiind un spor cu caracter permanent.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, iar prin decizia nr. 294/07.03.2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTIa fost admis recursul, casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, întrucât nu s-a făcut dovada caracterului permanent al veniturilor încasate și contribuțiilor la asigurările sociale urmând a se efectua în acest sens o expertiză de specialitate.
Cu ocazia rejudecării s-a format dosarul 3064,- al Tribunalului Dâmbovița.
Prin sentința civilă nr.266/4.02.2009 Tribunalul Dâmbovițaa admis acțiunea și a obligat pârâta să recalculeze pensia reclamantului pentru perioada august 1974-iunie 1992, cu includerea contribuțiilor de asigurări sociale, conform raportului de expertiză.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că așa cum reiese din raportul de expertiză întocmit în cauză pentru perioada 1974-1992, s-au plătit în mod permanent contribuții la bugetul asigurărilor sociale de stat, inclusiv pentru sporul de acord, la veniturile brute realizate de către reclamant.
În aceste condiții instanța a apreciat că acest spor de acord are caracterul de venit permanent, încadrându-se în prevederile art 10 din. Nr. 49 /1992, motiv pentru care se impune ca pârâta să recalculeze pensia reclamantului, cu includerea contribuției de asigurări sociale pentru veniturile brute ale reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii D, criticând-o ca netemeinică și nelegală cu motivarea, în esență, că formele de retribuire în acord global și primele nu au fost reglementate ca sporuri cu caracter permanent și nu puteau fi avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie, astfel cum rezultă din art.3(3) din Legea nr.49/1992 și pct.VI din Anexa la OUG nr.4/2005.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele de recurs, curtea va constata că este afectată legalitatea și temeinicia hotărârii tribunalului.
În prezenta cauză nu poate fi invocat ca fiind incident principiul contributivității instituit de art.2 lit.3 din Legea pensiilor și care anterior acestui act normativ nu era prevăzut în legislația în materie.
Reclamantul s-a pensionat în anul 1999, sub imperiul Legii 3/1977 astfel că principiul contributivității, consacrat legislativ în 2001, nu exista și nici nu retroactivează pentru a putea fi invocat în cauza de față.
Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, prevedea în art.3 că dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor ce desfășoară activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care angajatorii au plătit contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege. aveau obligația plății contribuției numai pentru pensia suplimentară.
Decretul nr.389/1972 instituia obligația angajatorului iar nu a angajatului, de a vira la bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuției de 15% -majorată ulterior prin Legea nr.49/1992-asupra câștigului brut realizat de salariat, situație în care este evident că nu opera principiul contributivității existent după anul 2001 în sistemul public de pensii.
Curtea mai reține că plata în acord global nu constituie un spor ci o formă de retribuire a muncii, așa cum se prevede în Legea nr.57/1974, care definește retribuția tarifară și enumeră indemnizațiile, majorările și sporurile ce pot fi acordate pe lângă retribuția tarifară, astfel încât acestea să fie considerate că au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, astfel cum impune art.164 din Legea pensiilor.
Veniturile obținute în acord global și primele nu au fost și nu sunt reglementate ca sporuri, nu au caracter permanent în conformitate cu prevederile Legii nr.49/1002, iar prin pct.VI al Anexei la OUG nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat se prevede expres că nu sunt considerate sporuri cu caracter permanent si nu sunt luate in calcul la stabilirea punctajului mediu anual corespunzător perioadelor anterioare datei de 1 aprilie 2001, între altele, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie sau după timp, pe baza de tarife sau cote procentuale.
Drept consecință, această interdicție legală-care este constituțională, fiind supusă controlului conformității cu legea fundamentală prin Decizia nr.346 din 3.04.2009 a Curții Constituționale-nu poate fi înlăturată prin interpretarea manifest inconsistentă din punct de vedere juridic sau printr-o abordare selectivă a textului legal pentru a-l lipsi de eficiența conferită de legiuitor.
Este real că practica judiciară nu este unitară în privința acestei probleme, fiindcă fiecare cauză trebuie analizată circumstanțial, însă chestiunile de drept soluționate diferit de instanțele judecătorești sunt interpretate și aplicate unitar numai prin efectul deciziilor în interesul legii date în competența exclusivă a instanței supreme, așa încât invocarea unor soluții pronunțate anterior, nu poate fi impusă cu un atare argument.
În consecință, pentru argumentele expuse, Curtea în temeiul art.304 pct.9 și 312 cod.pr.civ. va admite recursul, va modifica în tot sentința și, pe fond, va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, prin reprezentant legal -, cu sediul în Târgoviște,- A, județul D, împotriva sentinței civile nr.266 din 4 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în Târgoviște, dul -, nr.6, județul
Modifică în tot sentința și, pe fond, respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta
- - - - - -
Grefier,
Red./.
3 ex./19.06.2009
3064,-
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3120
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta