Asigurări sociale. Decizia 1410/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.1410
Ședința publică din data de 15 iulie 2008
PREȘEDINTE: Marilena Panait
JUDECĂTORI: Marilena Panait, Ioana Cristina Țolu Cristina
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște, str.- nr.1A, jud.D, împotriva sentinței civile nr.373 din 18 martie 2003 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în com. jud.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-contestator prin avocat din cadrul Baroului D, lipsă fiind recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat iar pentru termenul de astăzi, prin intermediul serviciului registratură s-a depus întâmpinare formulată de intimatul-contestator.
Avocat pentru intimatul-contestator depune originalul întâmpinării înaintată prin fax și arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Avocat, avâd cuvântul pentru intimatul-contestator, arată că recurenta-intimată face vorbire despre o decizie ce nu a fost comunicată intimatului-contestator.
De asemenea, mai arată că prin actele depuse la dosar intimatul-contestator a făcut dovada că a ieșit la pensie pe caz de boală, astfel că acesta nu are nicio culpă în neregulile constatate la Cabinetul de Expertiză medicală și Recuperare a Capacității de Muncă
Solicită respingerea ca nefondat a recursului intimatei, menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond și obligarea recurentei-intimate la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-contestator, depunând și concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, contestatorul Gh. a chemat în judecată pe intimata Casa Județeană de Pensii D, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr.-/01.11.2007 emisă de intimată prin care s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate începând cu data de 01.09.2006 - 1.11.2007 și recuperarea sumei de 6244 lei.
În motivarea contestației, contestatorul a arătat că decizia contestată este întemeiată pe dispozițiile art.91 alin.1 lit.b din Legea nr.19/2000, dar încetarea plății pensiei nu se dispune începând cu luna următoare celei în care nu a mai îndeplinit condițiile pentru acordarea pensiei, ci retroactiv, cu 14 luni în urmă, că este netemeinică pentru că a dovedit cu acte medicale invaliditatea, menținută și în prezent, că modalitatea de anulare folosită de intimată este surprinzătoare și nu are în vedere deciziile asupra capacității de muncă emise anterior și care au devenit definitive.
Intimata Casa Județeană de Pensii Daf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației, motivând că emiterea deciziei de încetare a plății pensiei s-a datorat anulării deciziilor asupra capacității de muncă pentru că, contestatorul nu s-a prezentat la revizuirea medicală periodică iar menținerea gradului de invaliditate s-a efectuat pe baza unor documente neconforme, că nu a fost contestată decizia de anulare a deciziilor medicale.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.373 din 18 martie 2008, Tribunalul Dâmbovița a admis contestația formulată de contestatorul ., anulat decizia nr.-/01.11.2007 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii D și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către contestator.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin decizia nr.-/01.11.2007 emisă de intimată s-a dispus încetarea plății de invaliditate acordată contestatorului începând cu data de 01.09.2006 și recuperarea sumei de 6244 lei, reprezentând pensia de invaliditate încasată în perioada 1.09.2006 - 1.11.2007, avându-se în vedere prevederile art.92 din Legea nr.19/2000.
Conform prevederilor art.56 al.(6) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, decizia de încadrare sau neîncadrare într-un grad de invaliditate, necontestată în termen, este definitivă.
S-a mai reținut de către tribunal că deciziile nr.1871/1.08.2006 și 3237/23.08.2005 asupra capacității de muncă, în baza cărora s-a acordat pensia de asigurări sociale, au devenit definitive prin necontestare și au intrat în circuitul juridic civil, producând efecte juridice depline.
Este de principiu că un act administrativ jurisdicțional, care a intrat în circuitul civil, nu poate fi anulat decât în baza unei hotărâri penale prin care s-a constatat săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu actul respectiv sau a unei legături civile prin care s-a dispus anularea acesteia.
Anularea deciziilor asupra capacității de muncă în mod unilateral de către emitentă nefiind posibilă, nu se putea proceda nici la recuperarea sumei reprezentând pensia încasată de contestatoare în ultimii 3 ani.
În mod cert Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale, prin serviciul de audit și control, are dreptul să verifice activitatea cabinetelor de expertiză și recuperare a capacității de muncă.
Această activitate poate avea loc în baza art. 39 din Ordinul 340/2001 invocat în nota de constatare, însă efectele constatărilor asupra deciziilor medicale nu pot fi retroactive, pentru că dispozițiile menționate stabilesc că "decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare ".
Așa fiind, în cazul în care se constată deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală se puteau emite noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității, cu efecte pentru viitor.
Dispozițiile art.39 din capitolul III al Ordinul nr.340/2001, prevăd că oficiile de expertiză medicală și recuperarea a capacității de muncă județene au obligația de a efectua reexpertizarea cazurilor stabilite, prin control propriu sau la solicitarea organelor de control ale CNPAS, precum și la sesizarea părții interesate, în cadrul activității de control oficiile putând solicita avizul de specialitate al Institutului Național de Expertizare Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă. Decizia emisă ca urmare a acțiunii de control, se aplică, potrivit alin.3 din același articol de la data emiterii indiferent de modul de rezolvare.
A mai reținut instanța de fond că, existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de expertiză și recuperarea capacității de muncă M, aflat în subordinea intimatei nu poate constitui un temei suficient de anulare a deciziilor, știut fiind faptul că nimeni nu poate invoca neregularitatea produsă prin propriul său act, iar pe de altă parte nu se putea dispune încetarea plății pensiei în lipsa avizului de specialitate al Institutului Național de Expertizare Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă.
De asemenea, s-a mai reținut că susținerea intimatei că au fost anulate deciziile asupra capacității de muncă nu are relevanță pentru că în considerentele deciziei contestate nu se invocă o astfel de măsură.
Având în vedere că intimata a încetat nelegal plata pensiei de invaliditate, în raport de prevederile art.62 (4) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, și ale art.39 alin. 3 din Ordinul nr. 340/2001 referitoare la data producerii efectelor deciziilor emise ca urmare a acțiunii de control, în baza dispozițiilor art. 155 lit.f din Legea nr. 19/2000, tribunalul a admis contestația și a anulat decizia.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii D, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sens în care invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041Cod proc.civilă.
Recurenta a învederat faptul că intimata nu a urmat procedura legală sens în care necontestând răspunsul sau decizia Oficiului Județean la instanța judecătorească, decizia de anulare asupra capacității de muncă a rămas definitivă. În aceste condiții, decizia de anulare a rămas definitivă iar instanța nu putea să dispună anularea deciziei de încetare a plății pensiei care a fost emisă în baza deciziei de anulare care era definitivă.
Pe fondul cauzei, a susținut recurenta, în mod greșit prima instanță a reținut ca temei legal al soluției disp. art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, întrucât în mod corect și legal, dispozițiile aplicabile sunt cele prevăzute de art. 41, cap. III, secțiunea din Ordinul menționat, care precizează că deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză care le-a emis la sesizarea organelor de control ale CNPAS, ori în cauză au fost constatate erori, așa cum rezultă din Nota de constatare.
Pentru aceste considerente, s- solicitat admiterea recursului, modificarea în tot hotărârii și pe fond respingerea contestației ca neîntemeiată, cu consecința menținerii deciziilor emise de către recurentă ca fiind legale și temeinice.
Curtea examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și în raport de dispozițiile legale care au incidență în soluționarea cauzei, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
La data de 01.11. 2007, recurenta emite decizia nr. - prin care dispune încetarea plății de invaliditate începând cu 01.09. 2006 și recuperarea de la intimat a sumei încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate în cuantum de 6244 RON, pentru perioada 1.09.2006 - 1.11.2007. În această decizie se menționează că reprezintă titlu executoriu și poate fi contestată în termen de 45 de zile de la comunicare la instanța competentă.
Din înscrisul depus la fila 6 dosar fond, rspectiv decizia asupra capacității de muncă nr. 2871/1.08.2006 eliberată contestatorului rezultă că în conformitate cu disp.art. 49 din legea nr. 19/2000 situația sa medicală se încadrează la categoria,nerevizuibil".
În cauză recurenta nu a emis nici o decizie de anulare asupra capacității de muncă, fiind emisă direct decizia contestată, privind recuperarea sumelor încasate cu titlu de pensie și de încetare a plății pensiei.
Astfel, motivul de recurs privind neurmarea procedurii legale de către contestator care nu ar fi contestat la instanța de judecată răspunsul/decizia primită în soluționarea contestației împotriva deciziei de anulare asupra capacității de muncă nu poate fi reținut.
Pentru aceste considerente nu se poate reține așa cum în mod greșit susține recurenta, că intimata nu a respectat procedura legală, neputându-se transfera culpa nerespectării legii de către recurentă, cu toate efectele pe care le-a produs, în sarcina contestatorului.
Rezultă din actele dosarului că și în aceste condiții de nerespectare a dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 19/2000,în sensul neemiterii deciziei de anulare și a încălcării posibilităților de contestare a acesteia, contestatorul a formulat contestație în legătură cu anularea deciziei de încetare a pensiei, astfel că nu se poate reține critica potrivit căreia procedura legală nu ar fi fost respectată de către contestator.
Sub acest aspect Curtea constată că dispoziția de a înceta plata pensiei și de a recupera de la contestator suma reprezentând pensie încasată în perioada 1.09.2006 - 1.11.2007 este nejustificată.
Prima instanță a reținut în mod corect efectuarea controlului în baza HG nr. 13/8.01.2004 și a Secțiunii C, pct. III, art. 39 din Ordinul nr. 340/2001, sens în care s-au constatat anumite deficiențe, urmare cărora s-a dispus anularea deciziilor privind capacitatea de muncă emise în favoarea contestatorului anterior, cu motivarea că acestea au fost emise cu încălcarea procedurii de expertizare medicală prevăzute de reglementările legale în vigoare.
Deciziile emise în baza controlului, așa cum just a reținut prima instanță, nu pot produce efecte retroactive, dispozițiile art. 39 alin. 3 din Ordinul menționat statuând că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare. Raportat la aceste dispoziții, în cazul în care s-ar fi constatat existența unor deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grad de invaliditate sau de revizuire medicală, recurenta-pârâtă ar fi trebuit să emită noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității cu efecte numai pentru viitor, anularea deciziilor emise anterior fiind de competența instanței penale.
Hotărârea recurată apare ca fiind temeinică și legală raportat la faptul că existența unor deficiențe în activitatea Cabinetului de Expertiză aflat în subordinea recurentei nu poate constitui un motiv justificat de anulare a deciziilor potrivit principiului conform căruia nimeni nu-și poate invoca propria culpă.
Față de aceste considerente, Curtea reține că recursul este nefondat, urmând ca în temeiul art. 312 Cod proc.civilă să îl respingă ca atare.
Văzând și disp.art.274.civilă;
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște, str.- nr.1A, jud.D, împotriva sentinței civile nr.373 din 18 martie 2003 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-contestator, domiciliat în com. jud.
Obligă recurenta la 650 lei cheltuieli de judecată către intimatul-contestator.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iulie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Marilena Panait, Ioana Cristina Țolu Cristina
- - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Tehnored./MD
3 ex./17.07.2008
f- Trib.
G
Președinte:Marilena PanaitJudecători:Marilena Panait, Ioana Cristina Țolu Cristina