Asigurări sociale. Decizia 144/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIAL
DECIZIA CIVILĂ NR.144/AS
Ședința publică din 16 septembrie 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Maria Apostol
JUDECĂTOR 3: Vanghelița Tase
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de reclamantul, domiciliat în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.68 din 27 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CASA JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE C, cu sediul în C, bd. - nr.55-57, județul C și BAROUL C,-, județul C, având ca obiect - contribuții asigurări de sănătate.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința de judecată din 2 septembrie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 9 septembrie 2008, respectiv la 16 septembrie 2008, când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA:
Curtea cu privire la recursul civil de față;
Gad eclarat recurs la 11 aprilie 2008 împotriva sentinței civile nr.68 din 27 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt:
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este avocat pledant în Baroul C, iar prin decizia nr.187/10.08.2006 a Casei de Asigurări a Avocaților, a fost pensionat la limită de vârstă, cu continuarea activității profesionale. La ridicarea primei pensii la 22.08.2006 a constatat o reținere cu titlu - fond de sănătate și aceasta în lipsa oricărui act administrativ comunicat, cu efectele unui titlu executoriu.
Pârâta Baroul C prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, întrucât nu are competentă în ceea ce privește stabilirea și plata pensiilor. La nivelul Baroului C există Filiala Ca C asei de Asigurări a Avocaților,care are personalitate juridică, astfel încât Baroul nu calculează și nu reține nici o sumă de bani, în contul asigurărilor sociale aferente sistemului propriu și în contul asigurărilor sociale de sănătate.
Pârâta Cad epus întâmpinare prin care a ridicat excepția lipsei calității sale procesual pasive, arătând că s-a formulat contestație împotriva unui titlu care nu a fost emis de CJAS
Pe fondul cauzei s-a arătat că în mod corect Filiala C Casei Asigurărilor Avocaților a calculat, reținut și virat contribuția datorată de contestator având în vedere prev.art.259 din Legea nr.- și art.68, 69 din Legea nr.571/2003, modificată prin Legea nr.343/2006.
În ședința din 19.10.2006, instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Baroului C și drept consecință a fost respinsă acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Prin sentința civilă nr.3265/22.03.2007 Judecătoria Constanțaa respins ca neîntemeiată contestația formulată în contradictoriu cu
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Tribunalul Constanțaa admis recursul constatând competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Constanța.
Prin sentința civilă nr.68 din 27 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate C și excepția lipsei calității procesual pasive a Baroului
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Casa Județeană de Asigurări de Sănătate C și Baroul C, ca îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă și a fost obligat reclamantul la plata sumei de 1536 lei cheltuieli de judecată către pârâta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art.69 din Legea nr.571/2003 și art.259 alin.3 din Legea nr.95/2006,veniturile din pensii se impozitează și pentru ele se plătesc contribuții obligatorii, calculate pentru ceea ce depășește suma de 900 lei. Calcularea, reținerea și virarea sumelor reprezentând contribuția la fondul de sănătate se face de către cei care efectuează plata pensiei.
Instanța verificând statul de plată nr.961/03.08.2006 emis de Casa de Asigurări a Avocaților, constată că acesta nu constituie un titlu executoriu prin care vreun creditor popritor să-și îndestuleze o creanță, impunând unui terț poprit reținerea anumitor sume.
Totodată, instanța a constatat că a fost investită cu o cauză de asigurări sociale, însă nu în temeiul art.155 lit.h din Legea nr.19/2000, ci în temeiul prevederilor lit.a a aceluiași articol. Motivația este aceea că prin reținerea contribuției la fondul de sănătate, nu s- luat o măsură de executare silită, ci numai o executare a legii.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a Baroului C, instanța a constatat că acesta este un subiect de drept distinct de Filiala Ca C asei Asigurărilor Avocaților, fiecare având drepturi și obligații proprii, specifice activității pe care o desfășoară, rezultă clar că această persoană juridică nu are calitate de a sta în judecată ca pârât în prezenta cauză.
De asemenea nici C nu are calitate procesuală pasivă, deoarece se contestă o reținere efectuală de Filiala Ca C asei Asigurărilor Avocaților pentru suma destinată unui fond administrat de C, astfel încât cea chemată în judecată ar trebuie să fie instituția care a luat măsura - Filiala Ca C asei de Asigurări a Avocaților.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
Tribunalul a soluționat în neconcordanță cu legea chestiunea referitoare la calitatea procesual pasivă a Casei Județene de Asigurări Sociale C, atrăgând aplicarea consecutivă a temeiurilor de recurs prevăzute în art.304 pct.8 și respectiv 9 din Codul d e procedură civilă.
Tribunalul a interpretat în mod defectuos raportul juridic procesiv, în sensul că C este doar beneficiarul sumelor reținute contestatorului.
În cazul contestației la titlu, C este creditorul urmăritor care, prin intermediul terțului poprit Casa Centrală de Pensii a Avocaților, operează reținerile în baza unui titlu pretins legal de o anumită factură juridică și anume "contribuția la fondul de sănătate".
În calitate de creditor urmăritor C are calitate procesuală pasivă pentru că instituie executarea silită prin poprire.
Art.209 alin.3 din legea nr.95 din 14.04.2006 privind Reforma în domeniul Sănătății prevede că gestionarea fondului se face în condițiile legii prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate și respectiv casele de asigurări sociale de sănătate județene și a Municipiului
În calitate de titular teritorial al Fondului Sănătatea, este neîndoios că intimata are legitimare procesual pasivă în temeiul legii.
În drept, au fost invocate disp. art.312 alin.1,2,3 și art.304 pct.8 și 9 cod procedură civilă.
Recursul nu este fondat.
Curtea analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate observă caracterul neîntemeiat al acestora, astfel că va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente de fapt și de drept.
Sentința a fost atacată numai din perspectiva modalității de soluționare a excepției calității procesual pasive a pârâtei a Casei Județene de Pensii.
Se contestă de către reclamant titlul executoriu emis de către Casa de Asigurări a Avocaților din România, prin care i s-a reținut din pensie suma de 73 lei reprezentând fond pentru sănătate.
Se pretinde că beneficiarul sumei fiind Casa Județeană de Asigurări C în calitate de creditor urmăritor este justificată legarea procesului în contradictoriu cu aceasta în calitate de pârât.
Critica nu poate fi primită întrucât nu ne aflăm pe tărâmul unei contestații la executare această chestiune fiind dezlegată irevocabil prin Decizia nr.832/25.09.2007 de către Tribunalul Constanța care a statuat că problema dedusă judecății aparține jurisdicției asigurărilor sociale care se realizează de către tribunale, competente să soluționeze în primă instanța litigiile privind modul de stabilire și de plată a pensiilor.
Drept urmare, calitatea procesual pasivă a Casei Județene de Pensii, în raport de titlul executoriu trebuie analizată din această perspectivă.
Art.155 lit.a din Legea nr.19/2000 dispune "Tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind: a) modul de calcul și de depunere a contribuției de asigurări sociale".
La o simplă lectură a textului de lege mai sus redat observăm că este atribuită competența de jurisdicție în favoarea în cazul litigiilor având ca obiect modul de calcul și de depunere a contribuției de asigurări sociale".
În speță, atât calculul cât și depunerea contribuției de asigurări sociale s-a realizat de către Casa de Asigurări a Avocaților din România și nu de către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate C, nefiind incidente dispozițiile art.209(3) din Legea nr.95/2006.
Drept urmare, Tribunalul Constanțaa dat o justă soluționare excepției calității procesuale pasive a pârâtei Casa Județeană de Asigurări de Sănătate C, astfel că hotărârea nu este criticabilă din această perspectivă, aceasta nefiind titularul obligației ce constituie latura pasivă a raportului juridic dedus judecății.
Pe cale de consecință, Curtea găsind criticile neîntemeiate va respinge recursul în baza art.312 cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil declarat de reclamantul, domiciliat în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.68 din 27 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CASA JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE C, cu sediul în C, bd. - nr.55-57, județul C și BAROUL C,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 septembrie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond: /
Red.dec.Jud.-/18.09.2008.
Tehnored.gref./2ex./26.09.2008
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Maria Apostol, Vanghelița Tase