Asigurări sociale. Decizia 163/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 163

Ședința publică de la 25 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi

JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu

JUDECĂTOR 3: Carmen

Grefier

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect asigurări sociale privind recursul formulat de împotriva sentinței civile nr. 2240 din 5.12.2007 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimat fiind CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic pentru intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I, lipsă fiind recurenta

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen și că prin serviciul registratură s-a depus la dosar un memoriu de către recurenta prin care solicită acordarea unui nou termen pentru a depune alte înscrisuri la dosar.

Consilier juridic pentru intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I solicită respingerea cererii de acordare termen. Arată că la data formulării cererii de chemare în judecată recurenta nu era în posesia nici unui înscris și că aceasta nu a depus la Casa Județeană de Pensii nici un act prin care să dovedească pensia de serviciu. Mai arată că toate înscrisurile doveditoare trebuie depuse la casa de pensii.

Instanța, având în vedere că la instanța de fond cauza s-a soluționat pe o excepție de procedură, respinge cererea de acordate termen pentru depunerea de înscrisuri noi formulată de recurenta.

Consilier juridic pentru intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe pentru motivele indicate în întâmpinare. Arată că acțiunea este prematură.

Declarând dezbaterile închise.

După deliberare,

CURTEA DE APEL

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași, a formulat, în contradictoriu cu Casa județeană de Pensii I, contestație privind stabilirea drepturilor de pensie.

În motivarea contestației se susține că suma stabilită începând cu data de 1.07.2007, de 301 lei lunar, este nelegală și netemeinică.

Precizează contestatoarea că beneficiază de pensie de serviciu în conformitate cu Legea nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești. În momentul obținerii copiei cărții de muncă a primit și adeverință de la Tribunalul Iași, pe care a trimis-o intimatei, stabilindu-se o vechime mai mare de 25 ani. Cu toate acestea, nu a primit nici o sumă cu titlu de pensie de serviciu.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Casa județeană de Pensii Iai nvocat excepția prematurității introducerii acțiunii, întrucât contestatoarea nu efectuat demersurile legale în vederea obținerii pensiei de serviciu în condițiile Legii nr. 567/2004, nedepunând nici un înscris-adeverință.

A mai arătat intimata că decizia nr. 73984/1.07.2007, care reprezintă aplicarea din oficiu a nr.OUG 19/2007 de modificare a Legii nr. 19/2000, nu are nici o legătură cu pretențiile contestatoarei exprimate în cererea de chemare în judecată, respectiv stabilirea pensiei de serviciu.

Părțile au depus copii de pe înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 2240 din 5.12.2007, Tribunalul Iașia admis excepția prematurității invocată de intimată și a respins contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 73984 din 15.08.1985 emisă de Casa Județeană de Pensii I, contestatoarea a fost înscrisă la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă începând cu data de 1.08.1985.

La data de 1.07.2007, intimata a emis decizia nr. 73984 din 1.07.2007 privind stabilirea drepturilor de pensie, în conformitate cu prevederile nr.OUG 19/2007.

La data de 9.03.2007, contestatoarea a formulat cerere pentru acordarea pensiei de serviciu în baza dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 567/2004, în care menționează că a pierdut carnetul de muncă. Intimata a arătat că nu a acordat o astfel de pensie deoarece nu au fost depuse acte în susținerea cererii de înscriere la pensie de serviciu.

Instanța a reținut că, deși contestatoarea a menționat că Tribunalul Iașii -ar fi eliberat o adeverință, nu a făcut dovezi în acest sens. Intimata nu i-a emis contestatoarei o decizie cu privire la cererea acesteia de acordare a pensiei de serviciu, decizie pe care aceasta să o poată contesta în temeiul dispozițiilor art. 87 din legea nr. -, excepția prematurității fiind întemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea.

În motivarea recursului, neîncadrat în drept, se susține că intimata motivează că nu a primit nici o cerere cu privire la acordarea pensiei de serviciu, deși această cerere a fost trimisă. Recurenta a făcut dovada că a solicitat acordarea pensiei de serviciu începând cu data de 9.03.2007, în baza Legii nr. 567/2004. În anul 2005, nu s-a prezentat la Tribunalul Iași, unde a fost invitată, deoarece nu era în posesia copiei cărții de muncă și datorită acestui fapt nu a primit adeverința, deși a depus cerere pentru eliberarea ei.

Consideră recurenta că, odată ce a depus la Tribunalul Iași copia cărții de muncă și a solicitat eliberarea adeverinței, trebuia să i se comunice soluția cu privire la această cerere sau să se înainteze adeverința Casei de Pensii

Recurenta mai susține că îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 567/2004 întrucât a lucrat în funcția de aprod la judecătoria Pașcanio perioadă de 25 ani, 9 luni și 16 zile.

Prin întâmpinarea formulată intimata Casa județeană de Pensii Ias olicitat respingerea recursului.

Nu au fost administrate probe noi și nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurentă în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod proc. civilă, Curtea constată următoarele:

Potrivit art. 4 lit. c din Normele de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu din Legea nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, beneficiază de pensie de serviciu persoanele pensionate anterior datei de 1 ianuarie 2005, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: sunt beneficiare ale pensiei pentru limita de vârstă, au o vechime în funcție de cel puțin 20 ani și la data pensionării aveau calitatea de personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.

Art. 15 din același act normativ prevede că pensia de serviciu pentru persoanele prevăzute la art. 4 lit. c, se acordă la cererea titularului, însoțită de adeverința întocmită conform anexei nr. 2.

Din înscrisurile aflate în copie la dosarul cauzei, rezultă că recurenta s-a adresat intimatei prin cererea înregistrată la data de 9.03.2007, solicitând copia cărții de muncă în vederea eliberării adeverinței de către Tribunalul Iași. La data de 31.08.2007, cu nr. 51839, fost înregistrată la intimată "contestația" recurentei, în care precizează că a primit adeverința de la Tribunalul Iași și că a trimis-o Casei de Pensii.

Considerând această contestație drept cerere de acordare a pensiei de serviciu, intimata a răspuns recurentei cu adresa nr. 53502/11.09.2007, prin care i-a adus la cunoștință că trebuie să prezinte adeverința emisă în forma prevăzută în normele de aplicare, adeverință despre care face vorbire în sesizare, dar nu a fost depusă.

Chiar prin cererea de recurs, recurenta recunoaște că nu are adeverința eliberată de Tribunalul Iași și că a depus doar cerere pentru eliberarea acestei adeverințe. Evident că lipsa răspunsului Tribunalului Iași și necomunicarea adeverinței direct Casei de Pensii nu sunt imputabile intimatei.

Mai mult, intimata nu a motivat că recurenta nu ar fi îndreptățită la acordarea pensiei de serviciu, așa cum se susține în cererea de recurs. În lipsa adeverinței, intimata nu poate verifica dacă recurenta îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru acordarea pensiei de serviciu și, implicit, nu poate emite o decizie de admitere sau de respingere a cererii recurentei, pe care aceasta să o poată contesta la instanța judecătorească competentă, în conformitate cu dispozițiile art. 87 din Legea nr. 19/2000.

În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge, ca nefondat, recursul și se va menține sentința.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de contestatoarea împotriva sentinței civile nr. 2240 din 5.12.2007 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 25 martie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Grefier

Red.

Tehnored./

2 ex.

10.04.2008

Tribunalul Iași:

-

-

Președinte:Nelida Cristina Moruzi
Judecători:Nelida Cristina Moruzi, Cristina Mănăstireanu, Carmen

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 163/2008. Curtea de Apel Iasi