Asigurări sociale. Decizia 1699/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1699/R/2008

Ședința publică din 17 septembrie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Laura Dima

JUDECĂTORI: Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Marta

- -

GREFIER:

S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.622 din 10 aprilie 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar civil nr-, privind și pe pârâtele CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C și având ca obiect asigurări sociale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul-recurent personal, lipsă fiind reprezentanții pârâtelor-intimate.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care nstanța constată că recursul a fost declarat și motivat în termen legal și a fost comunicat intimatului.

Se constată că prin serviciul de registratură al instanței, pârâta a depus întâmpinare (prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacată ca fiind legală), iar la data de 07 august 2008, reclamantul-recurent a depus un înscris, la care a fost atașată copia unei scrisori adresate Casei Județene de Pensii C la data de 31.01.2007 și răspunsul primit de la Casa Județeană de Pensii

Se înmânează reclamantului-recurent un exemplar din întâmpinarea depusă de pârâta

Reclamantul-recurent arată că nu are de formulat alte cereri sau excepții de invocat.

Nefiind de formulat alte cereri sau excepții de invocat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reclamantul-recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr. 622 din data de 10 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâților Casa Județeană de Pensii C și având ca obiect drepturi de asigurări sociale.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin decizia de pensionare, reclamantul beneficiază de pensie anticipată parțială începând cu data de 08.05.2007, dată de la care a depus cererea de pensionare.

Reclamantul este născut la data de 03.11.1947. Vârsta standard de pensionare pentru bărbații născuți la această dată este de 64 de ani și 3 luni.

Deoarece reclamantul a realizat stagiul complet de cotizare beneficiază de pensie anticipată parțial cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 5 ani, adică se poate pensiona la vârsta de 59 de ani și 3 luni.

Această vârstă s-a împlinit în luna februarie 2007 și raporturile de muncă ale reclamantului cu pârâta de rândul 2 au încetat la data de 01.03.2007.

Potrivit prevederilor art. 83 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, drepturile de pensie anticipată parțială se acordă și se plătesc de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, dacă cererea a fost depusă în termen de 30 de zile de la această dată, dar nu înainte de data încetării calității de asigurat. Calitatea de asigurat a reclamantului a încetat la data de 01.03.2007 și cererea de pensionare a fost depusă la 08.05.2007, adică după împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut de lege.

În această situație, cererea reclamantului împotriva pârâtei de rândul 1 fost respinsă.

Carnetul de muncă a fost eliberat de către pârâta de rând 2 la data de 27.04.2007. Acordarea drepturilor de pensie este condiționată de depunerea cererii în termenul prevăzut de lege și apoi de actele necesare stabilirii și acordării pensiei.

Cum reclamantul nu a depus cererea în termenul legal și pârâta de rândul 2 eliberat reclamantului carnetul de muncă, cererea acestuia cu privire la eliberarea carnetului de muncă este lipsită de obiect și a fost respinsă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamantul, solicitând admiterea căii de atac promovate și modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea recursului s-a arătat că recurentul s-a prezentat anterior datei de 01.02.2007 la Casa Județeană de Pensii C cu actele necesare în vederea stabilirii pensiei, însă în carnetul de muncă nu era înscrisă decizia de încetare a contractului de muncă și i s-a comunicat să se prezinte în luna februarie 2007 cu aceste acte.

Recurentul a prezentat în luna martie 2007 actele pentru pensie însă aceste acte nu i-au fost primite deoarece în carnetul de muncă nu era înscrisă decizia de încetare a contractului individual de muncă. Deoarece această mențiune nu a fost făcută decât în 8 mai 2007, numai de la această dată a depus actele pentru acordarea pensiei.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și având în vedere și dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:

În mod judicios prima instanță a reținut că recurentul a depus cererea de pensionare după expirarea termenului de 30 de zile de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare anticipată parțială, respectiv cererea a fost depusă la data de 08.05.2007 (fila 125 dosar fond), recurentul a îndeplinit condițiile de pensionare în luna februarie 2007, iar calitatea de asigurat i-a încetat la data de 01.03.2007.

Drept urmare, în mod legal s-a reținut că intimata Casa Județeană de Pensii Caa cordat prin Decizia nr. -/08.05.2007 drepturile de pensie recurentului începând cu data 08.05.2007, respectându-se astfel dispozițiile art. 83 alin. (4) lit. b) din Legea 19/2000 care prevăd că drepturile de pensie ale persoanelor care solicită pensie anticipată parțială după expirarea termenului de 30 de zile de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, se acordă de la data depunerii cererii, dar nu înainte de încetarea calității de asigurat în cazul celor care desfășoară activitate pe bază de contract individual de muncă.

Referitor la susținerile recurentului în sensul că intimata SC SA nu i-a predat carnetul de muncă cu întârziere, se reține că această întârziere nu îi este imputabilă, deoarece așa cum rezultă din Adresa nr. 6543/11.09.2007 emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse - Inspecția carnetele de muncă ale angajaților intimatei au fost predate Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale în temeiul art. 2 alin. (1) din HG 1768/2005 privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001(fila 5 dosar fond).

Având în vedere aceste considerente, reținând că sentința primei instanțe este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior, a art. 3041și 312 alin.(1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 622 din 10.04.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Marta

- - - - - - -

GREFIER,

RED.

DACT.

2 EX./16.10.2008.

JUD.FOND.,.

Președinte:Laura Dima
Judecători:Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Marta

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 1699/2008. Curtea de Apel Cluj