Asigurări sociale. Decizia 174/2010. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 174

Ședința publică din 27 ianuarie 2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici

JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu DR.- -

JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan

GREFIER: - -

S-a fixat termen de pronunțare asupra contestației în anulare formulată de contestatoarea CASA JUDEȚEANĂ de PENSII T, împotriva deciziei civile nr. 1815 din 20 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au fost lipsă părțile

Procedura de citare legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Dezbaterile asupra contestației în anulare au avut loc în ședința publică din 20 ianuarie 2010; mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate potrivit încheierii aceleiași zile care face parte integrantă din prezenta hotărâre când pronunțarea s-a amânat pentru data de 27 ianuarie 2010.

CURTEA

Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată:

Contestatoarea Casa Județeană de Pensii Taf ormulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 1815 din 20.11.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, motivând că instanța de recurs a omis, prin decizia menționată să cerceteze motivul de modificare a sentinței recurate referitor la decizia nr. 45/10.11.2008 pentru examinarea recursului în interesul legii, cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.141raportate la dispozițiile art.13 și 14 din Legea nr.44/1944 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, astfel cum a fost completată prin nr.OUG12/2004, aprobată prin Legea nr.210/2004, referitoare la recalcularea rentei veteranilor de război cărora le-au fost acordate ordine și medalii pentru faptele de arme săvârșite pe câmpul de luptă, începând cu luna martie 2004, această decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție fiind obligatorie pentru instanță.

Astfel, a concluzionat contestatoarea că menținându-se sentința recurată, instanța nu a examinat motivul de recurs raportat la dispozitivul deciziei nr.45/10.11.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție față de care se impunea admiterea recursului, întrucât se regăsește în situația reglementată de art.14 din Legea nr.44/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel, cum a fost modificată de art.1 pct.4 din Legea nr.303/13.11.2007, respectiv nu este decorat cu ordine, medalii sau cruci de război prevăzute la art.13 alin.1 lit.a) și b), dar i-a fost conferită medalia "Crucea comemorărilor a celui de-al doilea război mondial. 1941- 1945", prin Decretul nr.55/1945 al Președintelui României, astfel încât nu i se cuvine rentă lunară de război egală cu solda de grad și solda de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării.

Contestația în anulare a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 318 alin.1 teza 2 și art.319 Cod procedură civilă.

Intimatul nu a depus întâmpinare deși a fost citat cu această mențiune.

Contestația în anulare formulată este nefondată pentru următoarele considerente:

Astfel, prin sentința civilă nr.1609/19.06.2009 a Tribunalului Timiș, menținută prin decizie civilă nr.1815/20.11.2009 a Curții de APEL TIMIȘOARA, dată în dosar nr- s-a admis în parte cererea reclamantului, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii T, pârâta fiind obligată să calculeze retroactiv, începând cu 11.02.2006 și în continuare, lunar, renta lunară de veteran de război cuvenită și neachitată, egală cu solda de grad și solda de funcție la minimul unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării și să-i plătească reclamantului diferența dintre renta calculată potrivit nr.OUG12/2004 și cea încasată, începând cu data de 11.02.2006 la zi, respectiv la plata diferenței dintre renta cuvenită și cea încasată pe perioada 11.02.2006 la zi, respingând ca prescrisă cererea pentru perioada 10.02.2005 - 11.02.2006.

În recursul formulat, contestatoarea a invocat și decizia nr.45/10.11.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un recurs în interesul legii cu privire la interpretarea dispozițiilor art.141rap. la dispozițiile art.13 și 14 din Legea nr.44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, astfel cum a fost completată prin nr.OUG12/2004 aprobată prin Legea nr. 210/2004, observându-se în considerentele deciziei civile nr. 1815/20.11.2009, că instanța a răspuns la critica formulată de recurentă.

Se va observa că prin contestație, se solicită instanței care a pronunțat decizia atacată să-și retracteze propria hotărâre, cu motivarea că soluția dată este rezultatul unei greșeli de judecată și nu a unei greșeli materiale, acest lucru fiind inadmisibil, neputând fi repuse în discuție pe această cale de atac extraordinară, motive de casare care au format obiectul de preocupare pentru instanța de recurs.

În considerarea aspectelor de mai sus, în temeiul art320 Cod procedură civilă se va respinge contestația în anulare ca neîntemeiată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea CASA JUDEȚEANĂ de PENSII T, împotriva deciziei civile nr. 1815 din 20 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 27 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - DR.- - - -

GREFIER,

- -

Red./01.02 2010

Thred./01.02.2010

Ex.2

Președinte:Vasilica Sandovici
Judecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 174/2010. Curtea de Apel Timisoara