Asigurări sociale.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR.6415,-

DE CIZIA nr.1630

Ședința publică din data de 11 august 2009

PREȘEDINTE: Violeta Dumitru

JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Lucian Crăciunoiu Cristina Mihaela

- - -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea domiciliată în Târgoviște, str. - -, Bl.5B,.2,.9, județul D, împotriva deciziei civile nr.885 din data de 28 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, județul

Cerere de recurs scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea reprezentată de avocat G din cadrul baroului D, conform împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind intimata în contestație Casa Județeană de Pensii

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință,după care,

Avocat G pentru contestatoare arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.

Instanța ia act de declarația apărătorului contestatoarei în sensul că nu mai are alte cereri de formulat,constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Avocat G pentru contestatoare, având cuvântul solicită admiterea contestației,anularea deciziei nr.885 din data de 28 aprilie 2009,pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și acordarea unui termen pentru rejudecarea recursului.

Arată că instanța de control judiciar nu a analizat motivul de nelegalitate constând în aceea că hotărârea primei instanțe cuprinde motive străine de natura pricinii, potrivit art.318 Cod procedură civilă.

Astfel dispozițiile art.82 din Legea nr.303/2004 sunt aplicabile în cauză pentru perioada pentru perioada 1.01.2006 -31.12.2006, în care nu era interzis cumulul pensiei - salariu.

De asemenea, nu are relevanță în cauză faptul că s-a solicitat suspendarea plății pensiei de serviciu până la emiterea deciziei de eliberare din funcție.

Precizează că a fost interzis cumulul salariu - pensie prin nr.OUG 100/4.10.2007 și s-a solicitat plata pensiei de serviciu anterior acestei date, situație în care se aplică legea veche, și nu legea nouă care nu este retroactivă.

Mai arată că a depus la dosar o decizie a Curții de Apel Ploiești privind o speță similară ca practică judiciară.

CURTEA

Deliberând asupra contestației în anulare

Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, la data de 16 iulie 2009, sub nr.6415,-, contestatoarea a aratat că instanța de control judiciar nu a analizat motivul de nelegalitate constând în aceea că hotărârea primei instanțe cuprinde motive străine de natura pricinii respectiv faptul că art.82 alin.8 din Legea nr-303/2004 sunt aplicabile în cauză, întrucât legiuitorul nu face nici o distincție între veniturile realizate din activitatea de judecător, care, în mod obligatoriu se află în activitate, având în vedere formularea din lege "judecătorii care beneficiază de pensie de serviciu" și nu "persoanele care au îndeplinit funcția de judecător", venituri care, sustine contestatoarea pot fi cumulate cu pensia de serviciu, dovada de intimata a precizat că plata pensiei de serviciu nu este condiționată de eliberarea din funcție, astfel că avizele de plată și pensia de serviciu i-au fost trimise prin poștă la domiciliu.

De asemenea, se mai arata ca in cauză nu are relevanță că s-a solicitat suspendarea plății pensiei de serviciu până la emiterea decretului de eliberare din funcție, cerere care nu a fost soluționată, intrucât directorul Casei Județene de Pensii nu a dispus prin, prin decizie, suspendarea plății de serviciu și ca s-a cerut plata acesteia începând cu data de 1 ianuarie 2008, deoarece nu a renunțat la dreptul de pensiesi putea solicita plata drepturilor de pensie pentru perioada1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2007 în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.1 alin.1 și de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, în condițiile in care plata drepturilor banești urma să se facă începând cu data de 1 ianuarie 2006, astfel cum s-a menționat în cuprinsul deciziei nr. 1 --/12 ianuarie 2006.

- cumulul între salariu și pensie a fost interzis prin modificarea dispozițiilor art.85 alin.3 din legea nr.303/2004 prin nr.OUG100/4 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr.684/8 octombrie 2007, aprobată prin Legea nr.97/14 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.294/15 aprilie 2008, care prevăd că plata pensiei se face de la data prevăzută în decretul Președintelui României ca fiind cea a eliberării din funcție, sau în cazul unei astfel de date, de la data publicării în Monitorul Oficial, Partea I, a decretului Președintelui României de eliberare din funcție; or, contestatoarea a solicitat plata pensiei de serviciu anterior acestei date, situație în care se aplică legea veche și8 nu legea nouă, care nu retroactivează ( instanța de fond putea, cel mult, să-mi admită acțiunea pentru suma de 79.126 lei, scăzând din suma totală de 98.673 lei suma de 11.547 lei, pentru perioada 8 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007: 98.673 lei( 3.221 lei + 4.163 lei + 4.163 lei ) = 79.126 lei.

De altfel, într-o cauză similară, Curtea de Apel Ploieștia considerat că pentru perioada anterioară modificării Legii nr.303/2004 prin OUG nr.100/2007, cumulul salariu - pensie era permis( depunându-se în acest sens decizia nr.1240 din 3 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr-).

Examinând motivele formulate de recurenta, Curtea va reține că acestea nu se încadrează în dispozițiile 318-320 pr.civilă.

In acest sens, "greșeală materială" înseamnă greșeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite. Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța cu confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.

Legea are în vedere greșeli materială cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unor soluții eronate. În această categorie intră greșeli comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei.

Prin urmare, greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației in anulare, sunt greșeli de fapt, și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

de aceste considerente, avându-se în vedere ca motivele contestației susțin existența unor greșeli de judecată, respectiv o eronata interpretare a dispozițiilor legale și a probelor, Curtea în temeiul disp.art.318 pr.civilă Curtea o va respinge ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatoarea domiciliată în Târgoviște, str. - -, Bl.5B,.2,.9, județul D, împotriva deciziei civile nr.885 din data de 28 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 11 august 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Lucian Crăciunoiu Cristina Mihaela

- - - - - -

Grefier,

red. VD/IM

2 ex./19.08.2009

f- Tribunalul Dâmbovița

; -

operator date cu caracter personal,

nr. notificare 3120

Președinte:Violeta Dumitru
Judecători:Violeta Dumitru, Lucian Crăciunoiu Cristina Mihaela

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale.