Asigurări sociale. Decizia 211/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
DOSAR NR-
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.211
Ședința publică din data de 26 februarie 2008
PREȘEDINTE: Marilena Panait
JUDECĂTORI: Marilena Panait, Cristina Mihaela Moiceanu Alexandru
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, prin reprezentantul său legal, împotriva sentinței civile nr.1222 din data de 28 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna, sat Români, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-reclamant, personal, lipsind recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că recursul este motivat și a fost declarat în termen legal.
Intimatul-reclamant având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Intimatul-reclamant având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală. Depune la dosar note scrise.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin contestația formulată de către și înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub numărul - s-a solicitat anularea deciziei nr. -/14.05.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii
Motivând contestația, s-a arătat că prin decizia atacată s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate începând cu data de 01.11.2004 și s-a dispus recuperarea sumei de 7702 lei cu titlu de pensie de invaliditate încasată necuvenit pe perioada 01.11.2004-01.06.2007.
Reclamantul a arătat că are dreptul la pensie de invaliditate întrucât a fost încadrat în gradul doi prin decizie emisă în mod legal, în raport de bolile de care suferă, astfel că decizia pârâtei este incorectă, invocând în susținerea cererii dispozițiile art.87 și 154 - 159 din Legea nr.19/2000.
S-au anexat contestației copia deciziei atacate.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea contestației ca netemeinică și nelegală, deciziile contestate fiind emise în condiții de legalitate deoarece reclamantul nu s-a prezentat la revizuirea medicală periodică iar menținerea gradului de invaliditate s-a efectuat pe baza unor documente contrafăcute.
Pe fondul cauzei s-a menționat că nota de constatare nr.19794/02.05.2007 întocmită de Direcția de audit și Control din cadrul, în bază căreia s-a concluzionat că la dosarul medical există documente medicale, formularul privind concluziile medicului expert este o fotocopie a concluziei autentice, pe care s-au efectuat modificări ale anului, deciziile există în două exemplare, dar sunt redactate diferit, iar în Registrul unic de activitate a fost emisă decizia pentru o altă persoană.
S-au anexat întâmpinării deciziile de încetare a plății pensiei și de anulare deciziilor medicale, precum și nota de constatare întocmită cu ocazia verificării ce a avut loc la Cabinetul de expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă
În ședința publică din data de 28.11.2007, reclamantul a precizat că a contestat la Oficiul Județean de Expertiză medicală decizia de anulare nr.725/2007 și că înțelege să conteste și răspunsul cu nr.1117/14.06.2007, primit în legătură cu soluționarea contestației, pe care l-a anexat în copie.
S-a invocat de către pârâtă excepția tardivității introducerii acțiunii întrucât adresa emisă de medicul expert a fost primită în data de 19.06.2007 de către reclamant și a fost contestată de către acesta la 28.11.2007, atașându-se și copia recipisei de comunicare a răspunsului către reclamant.
Tribunalul Dâmbovița prin sentința civilă nr. 1222 din 28 noiembrie 2007 admis în parte excepția tardivității invocată de pârâtă, admițând în parte cererea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de pensii și anulând în parte decizia - din 14 mai 2007 emisă de pârâtă, numai în ceea ce privește recuperarea sumei încasată de reclamant pe perioada 01.11.2004 - 01.06.2007, menținându-se restul dispozițiilor deciziei.
Prin aceeași sentință s-a respins ca tardiv formulată contestația reclamantului împotriva răspunsului nr.1117/14.06.2007 emis de Oficiul județean de expertiză medicală a capacității de muncă
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Prin decizia nr. -/2007 Casa Județeană de Pensii D a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 7702 lei, reprezentând sumă încasată necuvenit pe perioada 01.01.2004 - 01.06.2007, invocându-se faptul că au fost anulate deciziile de încadrare în grad de invaliditate.
Referitor la excepția tardivității instanța de fond a considerat că aceasta este întemeiată doar în parte, în ceea ce privește completarea acțiunii prin contestarea răspunsului primit de la Oficiul Județean de Expertiză medicală a capacității de muncă D la data de19.06.2007, conform recipisei depuse la dosar de către pârâtă și care constituie o rezolvare a contestației formulate de reclamant împotriva deciziei nr.725/2007, chiar dacă nu îndeplinește toate cerințele prevăzute de art.56 din Legea nr.19/2000 modificată și care trebuia atacată conform aceluiași text de lege în termen de 30 de zile de la comunicare, cerință ce nu a fost îndeplinită de către reclamant.
Prin decizia nr.725/2007 Casa Județeană de Pensii - Cabinetul de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă Maa nulat deciziile
asupra capacității de muncă nr.3926/2004, 4742/2004 și 5257/2005 pe motiv că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările legale în vigoare.
Totodată, prin decizia nr.-/2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 7702 RON reprezentând suma încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 01.11.2004 - 01.06.2007, invocându-se faptul că au fost anulate deciziile de încadrare în gradul de invaliditate.
Contestația a fost privită ca întemeiată în parte pentru următoarele considerente:
Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale - Direcția de Audit Intern și Control a efectuat un control asupra activității de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă la Cabinetul medical M, invocându-se drept temei al controlului prevederile HG nr. 13/08.01.2004 și a secțiunii C pct.III, art. 39 din Ordinul 340/2001.
S-au constatat deficiențe constând în neprezentarea pensionarului la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute.
În mod cert controlul a avut loc în baza nr.HG13/08.01.2004 a Secțiunii C, pct.III, art.39 din Ordinul nr.340/2001, iar în urma controlului s-au constatat deficiențe constând în neprezentarea pensionarului la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute.
Această activitate poate avea loc în baza art.39 din Ordinul nr.340/2001, invocat în nota de constatare, însă rezultatele constatărilor asupra deciziilor medicale nu pot avea efecte retroactive.
Așa fiind, în cazul în care se constată deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grad de invaliditate sau de revizuire medicală se puteau emite noi decizii de menținere în același grad, de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității, cu efecte pentru viitor, deoarece pentru trecut anularea deciziilor nu putea avea loc decât în baza unei hotărâri penale definitive.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta, solicitând admiterea căii de atac și modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii și a menținerii deciziei contestate ca legale și temeinice.
A susținut recurenta-pârâtă că în mod eronat prima instanță a respins cererea de suspendare a judecății cauzei ca urmare a împrejurării că s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva asistentei medicale dela M, cabinet ce a emis decizia medicală contestată. De asemenea,în mod greșit s-a reținut că la baza emiterii deciziilor de anulare au stat disp. art.39 din Ordinul 340/2001 iar nu disp. art. 41,capitolul III,secțiunea C din Ordinul nr.340/2001conform cărora deciziile rămase definitive pot fi revizuite în caz de erori de către unitatea de expertiză medicală care le-a emis,la sesizarea organelor de control ale CNPAS.
Totodată, soluția instanței e nefondată și raportat la împrejurarea că decizia anulată în parte prin sentința pronunțată a fost emisă în baza deciziei nr.725/04.05.2007,decizie rămasă definitivă în condițiile în care ea nu a fost contestată în termen de 30 zile de la comunicare,conform disp. art.56 alin.2 din Legeanr.19/2000.
Curtea, examinând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului,de criticile formulate,dar și sub toate aspectele conform art. 3041proc.civ. constată că recursul e nefondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:
În mod corect prima instanță a reținut că,urmarea a controlului efectuat de CNPAS - Direcția de Audit Intern și Control conform art. 39 din Ordinul nr.340/2001 Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă Maa nulat deciziile asupra capacității de muncă emise pentru reclamant pe considerentul că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală prevăzută de reglementările în vigoare(neprezentarea pensionarului la consultația medicală cu documentația necesară și menținerea gradului de invaliditate pe baza unor documente contrafăcute),ulterior emițând decizia nr.-/2007 prin care s-a dispus încetarea plății pensiei de invaliditate și recuperarea sumei de 7702 RON reprezentând sumă încasată necuvenit cu titlu de pensie de invaliditate pe perioada 01.11.2004-01.06.2007.
Acest control a fost efectuat în baza art. 39 din Ordinul nr.340/2001,deciziile emise neputând produce efecte retroactive,astfel cum rezultă din disp.art.39 alin.3 din același ordin ce stabilesc că decizia emisă de oficiul de expertiză ca urmare a unui autocontrol se aplică de la data emiterii, indiferent de modul de rezolvare. Raportat la dispoziția legală anterior invocată în mod corect prima instanță a reținut că, pe fondul cauzei, se impune anularea în parte a deciziei contestate, numai sub aspectul recuperării sumei încasate de reclamant cu titlu de pensie, nu și în partea referitoare la încetarea plății pensiei de invaliditate, măsură rămasă definitivă ca urmare a necontestării după procedura și în termenele prevăzute la art. 56 din Legea nr. 19/2000 a deciziei de anulare a deciziilor de încadrare a reclamantului într-un grad de invaliditate. Totodată,în mod just a apreciat că în ipoteza în care ar fi constatat existența unor deficiențe în legătură cu derularea procedurii de stabilire a încadrării în grade de invaliditate sau de revizuire medicală, recurenta -pârâtă ar fi trebuit să emită noi decizii de menținere în același grad,de încadrare în alt grad sau de încetare a invalidității cu efecte numai pentru viitor,anularea deciziilor emise anterior fiind de competența instanței penale.
Hotărârea recurată apare ca temeinică și legală și sub aspectul soluționării excepției de tardivitate invocată de pârâtă în condițiile în care în mod corect s-a constatat că reclamantul nu contestat în termenul prevăzut de art. 56 alin.2 din Legea nr. 19/2000 modificată răspunsul primit la data de 19.06.2007 la contestația formulată împotriva deciziei de anulare a deciziilor asupra capacității de muncă iar decizia nr. -/14.05.2007 nu e supusă procedurii prealabile reglementate în textul de lege invocat.
Din considerentele expuse, consatând că intimata -pârâtă nu a formulat în fața instanței de fond vreo cerere de suspendare a judecății cauzei,Curtea apreciază ca temeinică și legală sentința recurată și,în baza art. 312 proc.civ. urmează a respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii D împotriva sentinței nr.1222/28.11.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, prin reprezentant legal, cu sediul în Târgoviște,- A, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1222 din 28 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna, sat Români, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.02.2008
Președinte JUDECĂTORI: Marilena Panait, Cristina Mihaela Moiceanu Alexandru
- - --- - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.2 ex./28.02.2008
/
dos.fond -
jud.fond
Președinte:Marilena PanaitJudecători:Marilena Panait, Cristina Mihaela Moiceanu Alexandru