Asigurări sociale. Decizia 2336/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

DOSAR NR-

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 2336

Ședința publică din data de 8 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu

JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu

- -- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de reclamanta domiciliată în M,-, județul D și de pârâta Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1295 din data de 10 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă consilier juridic, în baza delegației nr. 1005/2.10.2009, lipsind recurenta-reclamantă.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus cerere din partea D, M-prin diriginte -, prin care se solicită comunicarea datei și numărului actului de procedură introdus în rețeaua poștală pentru a demara cercetările ce se impun, în legătură cu restituirea dovezilor de citare emise recurentei-reclamante .

Consilier juridic având cuvântul depune la dosare precizare cu privire la procedura de plată a drepturilor restante și în xerocopie Borderou special nr. 44 pentru plăți- luna 6 - anul 2009- 2, pag 0033 din Borderou ordonanțare mandate pensii -restante, diferențe și Borderou 30 cu mandatele rămase neachitate la sfârșitul perioadei iunie 2009 de la Oficiul poștal

Curtea încuviințează la solicitarea recurentei-intimate, proba cu înscrisuri depuse la dosar alături de precizare.

Consilier juridic având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri.

Curtea analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Consilier juridic având cuvântul solicită admiterea recursului formulat de pârâtă, modificarea în parte a hotărârii pronunțate, în sensul respingerii obligării la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privește recursul declarat de reclamantă, solicită respingerea acestuia ca nefondat întrucât s-a făcut dovada plății restante existând la Poșta din M semnătura ridicării acestei sume.

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii D solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie obligată să-i plătească suma de 6300 lei, reprezentând pensie de invaliditate din luna noiembrie 2007 la zi, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă 925/2008 a Tribunalului Dâmbovița, rămasă irevocabilă, s-a admis contestația și s-a anulat decizia prin care i-a fost anulată pensia de invaliditate și deși a efectuat numeroase demersuri pentru recuperarea sumelor de bani restante de la pârâtă, aceasta refuză punerea în executare a sentinței menționate.

Pârâta a depus la dosar note de ședință prin care a solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect pe motiv că s-a dispus și s-au plătit reclamantei drepturile restante, în sumă de 6978 lei.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 1295 din 10 iunie 2009, Tribunalul Dâmbovița a respins acțiunea formulată ca rămasă fără obiect, pârâta fiind obligată la 500 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că pârâta a atașat la dosar o notă către Direcția Stabiliri și Plății Beneficii, prin care a solicitat punerea în executare, din oficiu, a sentinței civile pronunțată în dosarul nr-, privind-o pe reclamantă, arătând că acțiunea a rămas fără obiect și cum prin ultima notă de ședință s-a atașat borderoul de plăți din luna iunie 2009, din care rezultă că reclamanta a primit suma de 6978 lei, acțiunea acesteia a fost respinsă ca rămasă fără obiect.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 274 Cod pr. civilă, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței nr.205/17.03.2009 depusă la dosar.

Împotriva sentinței primei instanțe reclamanta și pârâta au declarat recurs.

În recursul său, reclamanta a criticat hotărârea instanței de fond ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă.

Susține recurenta că prin sentința civilă nr.958/2008, irevocabilă, i-a fost admisă contestația formulată împotriva deciziei prin care i se anulase pensia de invaliditate și i se solicita restituirea unei sume de bani, iar în baza acestei sentințe, până la emiterea următoarei decizii de pensionare, pârâta trebuia să-i achite suma de 6978 lei, potrivit actelor depuse de aceasta.

Se mai arată că deși pârâta a depus acte din care rezultă că această sumă urma să fie plătită în luna iunie 2009, ba chiar că a achitat această sumă, nici până în prezent recurenta nu a primit vreo sumă de bani, instanța de fond fiind indusă în eroare, cererea reclamantei nerămânând fără obiect.

S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.

Intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii Dac riticat la rândul său hotărârea instanței de fond ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art.304 pct.8 și 9 și art.3041Cod pr.civilă.

Susține recurenta că în mod greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, încălcându-se prin sentința pronunțată disp.art.275 Cod pr.civilă, în condițiile în care recurenta a recunoscut de la prima zi de înfățișare pretențiile recurentei-reclamante, solicitând un termen pentru soluționarea pe cale amiabilă a cauzei, adică pentru primirea sumei de bani solicitată de către reclamantă.

Se mai învederează că soluționarea cazului recurentei-reclamante a început în urma cererii acesteia, nr.757 din 20.01.2009, prin care a solicitat punerea în executare a hotărârii judecătorești, iar în urma acestei cereri, Compartimentul Legislație, contencios și Executare Silită din cadrul recurentei a transmis, spre a fi pusă în executare, hotărârea judecătorească, către M și către Direcția Stabiliri și Plăți Prestații, M transmițând adresa nr.106/12.02.2009, la al cărei conținut s-a făcut trimitere, iar direcția menționată emițând decizia nr.-/16.04.2009 prin care a anulat decizia nr.-/8.11.2007, drepturile restante, în cuantum de 6978 lei, fiind plătite reclamantei în luna iunie 2009, conform borderoului privind plățile efectuate în luna iunie 2009.

S-a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței, în sensul neobligării recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, depunându-se la dosarul cauzei o notă privind procedura de plată a drepturilor restante către reclamantă și o serie de înscrisuri, în copie, din partea recurentei-pârâte.

Niciuna din părți nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul părții adverse, însă reprezentată fiind în instanță la termenul din 8.12.2009, recurenta-pârâtă, prin reprezentant, a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recursurile declarate, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursurile sunt nefondate, potrivit considerentelor ce urmează:

În ceea ce privește recursul reclamantei, este neîntemeiată critica acesteia prin care se susține, în esență, că în mod greșit i-a fost respinsă acțiunea ca rămasă fără obiect.

Astfel, cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei atât la fond, cât și în recurs, recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Daf ăcut dovada plății efective a sumei de 6978 lei către recurenta-reclamantă.

Pe lângă borderoul special nr.44 pentru plăți pensii întocmit pentru luna iunie 2009, tranșa 2, depus la dosarul cauzei la prima instanță, în copie, s-a depus, în copie, și borderoul ordonanțare mandate pensii - restanțe, diferențe în care figurează și plata sumei de 6978 lei de către Oficiul Poștal M unde se află domiciliul recurentei-reclamante și, în cazul în care aceasta nu primea, din diferite motive, diferențele de pensie, suma respectivă ar fi trebuit să se întoarcă la instituția-recurentă cu borderoul cu pensii rămase neachitate din luna iunie 2009, lucru care nu s-a întâmplat, recurenta-reclamantă nefigurând printre cei care nu au primit drepturile de pensie.

Prin urmare, apare ca neîntemeiată critica recurentei câtă vreme, așa cum corect a reținut și prima instanță, recurenta-reclamantă a primit efectiv suma de 6978 lei restanță pensie pe parcursul judecării pricinii, soluția de respingere a acțiunii acesteia ca rămasă fără obiect fiind așadar legală și temeinică.

În ceea ce privește recursul pârâtei Casa Județeană de Pensii D, este neîntemeiată critica acesteia potrivit căreia în mod greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către recurenta-reclamantă.

Astfel, în conformitate cu disp.art.274 alin.1 Cod pr.civilă, partea care a căzut în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

De asemenea, art.275 Cod pr.civilă statuează că pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.

Împrejurarea că recurenta-pârâtă a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile recurentei-reclamante nu o exonerează pe aceasta de obligația de plată a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, câtă vreme recurenta-pârâtă era de drept în întârziere.

Astfel, se reține că prin sentința civilă nr.925/28.05.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovițaa fost admisă contestația formulată de, reclamanta din prezenta cauză, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii D, pârâtă în pricina de față, și s-a anulat decizia nr.2598/22.12.2007 emisă de pârâtă și decizia nr.1607/1.11.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală M, prin care se anulase decizia asupra capacității de muncă emisă recurentei-reclamante.

Sentința sus-menționată a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr.1821/2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI.

Prin urmare, fiind vorba de o hotărâre judecătorească irevocabilă, recurenta Casa Județeană de Pensii D era obligată să o execute de bună-voie, achitând recurentei-reclamante diferențele de pensie datorate, astfel încât plata acestor diferențe, numai în urma solicitării exprese a recurentei-reclamante, înregistrată sub nr.757/20.01.2009 (fila 14 dosar fond) și doar ulterior declanșării procesului de față, pe parcursul judecării acestei cauze, nu poate duce la concluzia că recurenta-pârâtă nu trebuia obligată la plata cheltuielilor de judecată, după cum pretinde nejustificat, pe motiv că ar fi recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantei.

Concluzionând, pentru considerentele ce preced, Curtea privește recursurile ca nefondate, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă le va respinge, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței invocate de recurenți în motivarea recursurilor, sentința atacată fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta domiciliată în M,-, județul D și de pârâta Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1295 din data de 10 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 8 decembrie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu

--- --- - -- -

Grefier

/VS

4 ex.

2010-01-07

f--Trib.

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Simona Petruța Buzoianu
Judecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 2336/2009. Curtea de Apel Ploiesti