Asigurări sociale. Decizia 240/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIALITIGII DE MUNCĂ

ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

Decizia civilă nr.240

Sedința publică din 20 februarie 2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Florin Dogaru

JUDECĂTOR 2: Maria Biberea

JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu

Grefier:- -

S- luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.137 din 18.09.2007 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C-S, având ca obiect litigiu de muncă.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul personal, pentru intimată consilier juridic.

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin registratură la data de 13.02.2008 întâmpinare din partea pârâtei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reclamantul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat să i se ia în calcul ca activitate prestată în grupa I de muncă perioada de 13 ani 5 luni și 6 zile și toate sporurile cu caracter permanent. Mai arată că nu i s-a luat în calcul nici perioada studiilor universitare.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința civilă nr.137 din 18.09.2007, Tribunalul C-S a respins contestația intentată de contestatorul, reținând că acesta a realizat un stagiu de cotizare în condiții speciale de muncă de numai 13 ani, 6 luni și o zi și că drepturile sale de pensie s-au deschis în intervalul 1.07.1977 - 31.03.2001, situație în care nu intră sub incidența prevederilor Legii nr.19/2000 ci sub incidența dispozițiilor Legii nr.3/1977.

De asemenea s-a apreciat ca prematur formulat petitul prin care contestatorul a solicitat luarea în calcul a perioadei în care a absolvit cursurile universitare cu atât mai mult cu cât acesta nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor art.169 alin.11din Legea nr.19/2000.

În fine în privința petitului vizând luarea în calculul drepturilor de pensie a perioadei lucrate după pensionare s-a considerat că acesta a fost prematur formulat întrucât aceste drepturi urmează a fi recalculate de către pârâtă în raport și de adeverințele depuse la dosarul de pensionare.

Recursul declarat de contestator a fost motivat în drept cu prevederile 304 alin.1 pct.9 cod pr.civilă, iar în fapt s-a arătat în esență că în mod greșit perioada lucrată în grupa I de muncă a fost încadrată în grupa a III-a de muncă și că determinarea punctajului mediu anual intră sub incidența prevederilor Legii nr.3/1977, raportat la data deschiderii drepturilor de pensie întrucât potrivit art.2 alin.3 din nr.HG1550/2004 stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977, iar conform art.14 alin.4 din acest act normativ pentru persoanele cu vechime integrală în muncă ce au lucrat mai puțin de 20 de ani în grupa I, vârsta de pensionare se reduce cu câte 6 luni pentru fiecare an efectiv lucrat în această grupă.

De altfel, aceste prevederi au fost reluate și de art.9 alin.1 lit.c din nr.HG267/1990 care a stabilit că pensionarea pentru limită de vârstă și vechime în muncă a personalului din unitățile miniere are loc cu reducerea limitei de vârstă de 60 de ani, proporțional cu numărul anilor lucrați, în cazul celor care au lucrat în subteran 5-15 ani sau în cariere și instalații de preparare 10-20 de ani.

În fine s-a susținut că în mod greșit nu a fost obligată pârâta să ia în calculul drepturilor de pensie și perioada studiilor universitare ca stagiu de cotizare asimilat, conform art.38 alin.1 lit.b din Legea nr.19/2000.

Prin întâmpinare, intimata a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, întrucât susținerile invocate în calea extraordinară de atac nu au suport probator.

Recursul este fondat.

Prin contestația introductivă, motivată în drept cu disp.art.11 alin.2 din Legea nr.3/1977, art.38 alin.1 lit.b și art.95 alin.1 din Legea nr.19/2000 contestatorul a solicitat anularea deciziei de pensionare nr.- emisă de Casa Județeană de Pensii C-S la 31.01.2007 și obligarea pârâtei de a lua în calcul la stabilirea drepturilor de pensie un stagiu de cotizare redus, în raport de perioada de 13 ani, 6 luni și o zi cât a lucrat în grupa I de muncă.

De asemenea, a cerut ca pârâta să fie obligată să ia în calculul drepturilor de pensie, ca stagiu de cotizare asimilat, perioada în care a urmat cursurile universitare și perioada lucrată după pensionare.

In conformitate cu prevederile art.2 alin.3 din Anexa la.nr.HG1550/2004,pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1.07.1977 - 31.03.2001 stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de prevederile Legii nr.3/1977.

Din coroborarea dispozițiilor alineatului 1 cu cele ale alineatului 3 ale art.2 din Normele Metodologice cuprinse în anexa la HG nr.1550/2005, rezultă că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual al reclamantului este echivalent cu vechimea în muncă necesară, potrivit art.14 alin.3 raportat alin.1 din Legea nr.3/1977, pentru deschiderea dreptului acestuia la pensie.

Față de prevederile art.14 din Legea nr.3/1977, se poate concluziona că legiuitorul nu a urmărit doar reducerea vârstei de pensionare a salariaților care au prestat activitate în grupele I și II de muncă, în condițiile expuse în acest text legal, ci și reducerea vechimii totale în muncă necesare pentru pensionare.

Astfel, conform art.14 din Legea nr.3/1977, "persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri care, potrivit legii se încadrează în grupa I de muncă, sau cel puțin 25 ani în grupa II de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte:

a) un an și șase luni pentru grupa I de muncă;

b) un an și trei luni pentru grupa II de muncă;

Pe această bază persoanele care au lucrat în grupele I și II de muncă au dreptul, la cerere, să fie pensionate, la împlinirea vârstei de:

a) 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa II, bărbații;

b) 50 ani, pentru grupa I și 52 ani pentru grupa II, femeile.

Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin.1 sunt pensionate, la cerere, și la 50 de ani, atât bărbații cât și femeile din grupa I de muncă, și la 55 de ani bărbații sau 50 de ani femeile, din grupa II de muncă.

Persoanele care au vechime în muncă prevăzută de lege și au lucrat efectiv cel puțin 15 ani în locurile încadrate în grupa I de muncă sau cel puțin 20 de ani în locurile încadrate în grupa II de muncă au dreptul, să li se reducă vârsta de pensionare prevăzută de art.8 alin.2, în mod proporțional cu anii lucrați în grupele I și II de muncă, dar nu mai puțin de 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa II, bărbații, sau 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa II, femeile."

Așa fiind în mod greșit tribunalul a reținut că perioada de 13 ani, 6 luni și o zi cât contestatorul a lucrat în condiții deosebite de muncă nu intră sub incidența textelor de lege enunțate anterior.

În consecință, raportat la perioada lucrată de contestator în grupa I de muncă, pârâta va fi obligată să ia în calcul un stagiu de cotizare de 24 ani, la care va fi adăugat stagiul de cotizare asimilat, reprezentând perioada în care recurentul a urmat cursurile universitare, 1.10.1960 - 30.06.1965(art.38 alin.1 lit.b din Legea nr.19/2000).

Pentru considerentele expuse s-a apreciat ca fondat recursul declarat în cauză, susținerile formulate în calea extraordinară de atac întrunind cerințele art.304 alin.1 pct.9 cod pr.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.137 din 18.09.2007, dată de Tribunalul C- în dosar nr-.

Modifică sentința civilă și admite contestația.

Anulează decizia de pensionare nr. -/31.01.2007 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii C-

Obligă pe pârâtă la emiterea unei noi decizii de pensionare care să ia în calcul la stabilirea drepturilor de pensie un stagiu de cotizare de 24 ani, precum, și perioada studiilor universitare 1.10.1960 - 30.06.1965 - absolvite de contestator.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 20 februarie 2008

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

- -

Red.-/17.06.2008

Tehnored.DR/17.06.2008

2 ex.

Prima instanță - Tribunalul C-

Judecători;

Președinte:Florin Dogaru
Judecători:Florin Dogaru, Maria Biberea, Carmen Pârvulescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 240/2008. Curtea de Apel Timisoara