Asigurări sociale. Decizia 304/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
România
Curtea de Apel Timișoara cod operator 2928
Secția de litigii de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 304
Ședința publică din 27 februarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către reclamantul împotriva sentinței civile nr. 212 pronunțată la 1 octombrie 2007 de către Tribunalul C S în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată Casa Județeană de Pensii C, având ca obiect drepturi de asigurări sociale.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru pârâta intimată cj., lipsă fiind reclamantul recurent.
Procedura completă.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că prin serviciul registratură al instanței, pârâta intimată a depus la dosar întâmpinare, iar reclamantul recurent concluzii scrise.
Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul pârâtei intimate a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că nu a mai fost emisă o altă decizie.
Instanța
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul C S la 31 mai 2007 sub nr. 2053/115, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii CSs olicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să anuleze decizia nr. -/18 aprilie 2007 emisă de pârâtă.
Arată că a beneficiat de pensie pentru limită de vârstă cu vechime integrală în baza Legii nr. 3/1977 începând cu 16 octombrie 1997; că ulterior, prin decizia din 30 noiembrie 2005, urmare a recalculării drepturilor de pensie în baza OUG nr. 4/2005, începând cu 1 decembrie 2005, i s-a diminuat punctajul mediu anual.
Mai arată că deși a depus acte doveditoare ale sporurilor de care a beneficiat în perioada de activitate (spor de vechime, spor de noapte și de rețea siderurgie), acestea nu au fost luate în considerare la recalcularea pensiei; că ordonanțele de guvern la care face referire pârâta nu pot să-i anuleze drepturile obținute prin lege ordinară; că din buletinul de calcul rezultă cu certitudine că nu i s-au luat în calcul datele existente în adeverințele depuse prin registratura instanței la pârâtă.
Prin întâmpinare, pârâta Casa Județeană de Pensii CSa solicitat respingerea acțiunii reclamantului, cu cheltuieli de judecată.
Arata ca reclamantul a fost pensionat prin decizia nr. -/1 octombrie 1997 in baza Legii nr. 3/1977; ca prima recalculare a pensiei a fost efectuată din oficiu in temeiul OUG nr. 4/2005 când s-a emis decizia nr. -/30 august 2005 prin care s-a constatat ca pensia aferentă punctajului recalculat este mai mică decât pensia aflată în plată; ca prin decizia nr. -/18 aprilie 2007 s-a recalculat pensia urmare a adeverințelor depuse de reclamant, cuantumul pensiei recalculate fiind mai mic decat cuantumul pensiei aflate in plata; ca a fost menținut punctajul aflat in plata.
Prin sentința civilă nr. 212 pronunțată la 1 octombrie 2007, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. -/18 aprilie 2007 privind recalcularea pensiei, reclamantului i s-au recalculat drepturile de pensie in conformitate cu OUG nr. 4/2005 începând cu 1 decembrie 2005, ocazie cu care au fost revizuite sporurile de care a beneficiat reclamantul in perioada de activitate.
A constatat ca decizia contestată a fost emisă în conformitate cu prevederile OUG nr. 4/2005, HG nr. 1456/2005 și că s-a ținut seama și de sporurile de care reclamantul a beneficiat.
In termen legal, impotriva sentinței menționate mai sus, a declarat recurs reclamantul, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Solicită casarea sentinței recurate cu motivarea că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de probă și asupra unei dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Arată că instanța de fond nu a luat în considerare sporurile de care a beneficiat în perioada de activitate desfășurată, atestate prin adeverințe și că în mod abuziv nu au fost luate în calcul din culpa exclusivă a pârâtei; că nu a analizat împrejurarea că o hotărâre de guvern nu poate anula o lege; că din probatoriul administrat nu rezultă modalitatea de recalculare a pensiei și nu se face nici o referire concretă la înscrisurile depuse.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu motivarea că sentința este legală și temeinică.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 3041cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul întemeiat, urmând a-l admite cu următoarea motivare:
Prin contestație, reclamantul s-a declarat nemulțumit de modalitatea de recalculare a pensiei, motivând că deși a depus la casa de pensii acte doveditoare ale sporurilor de care a beneficiat pe durata activității, pârâta nu a luat în considerare sporurile dovedite.
A solicitat instanței ca în ipoteza în care se impune, să pună în discuția părților efectuarea unei expertize contabile pentru elucidarea aspectelor contestate.
Instanța de fond s-a limitat la a respinge contestația reclamantului fără a face o analiză a modului de recalculare a pensiei și fără a analiza dacă sporurile invocate și dovedite de reclamant au fost luate sau nu în calculul pensiei.
Imprejurarea că instanța de fond nu a făcut o analiză a criticilor aduse de reclamant prin acțiunea introductivă, aceasta neanalizând dacă sporurile invocate de reclamant au fost luate sau nu în calculul pensiei echivalează cu necercetarea fondului, motiv pentru care în baza art. 312 alin. 5 cod procedură civilă, va casa sentința recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul CSp entru a analiza dacă sporurile dovedite de reclamant cu adeverințe au fost luate sau nu în calcul cu ocazia recalculării pensiei și dacă punctajul mediu anual determinat cu ocazia recalculării este corect, inclusiv prin punerea în discuția părților a unei expertize în acest sens.
Pentru aceste motive
In numele legii
Decide:
Admite recursul declarat de către reclamantul împotriva sentinței civile nr. 212 pronunțată la 1 octombrie 2007 de către Tribunalul C S în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată Casa Județeană de Pensii C
Casează sentința menționată mai sus cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul C
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 27 februarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
pentru, aflat în concediou medical,
semnează vicepreședintele instanței,
Grefier,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
7.04.2008
Primă instanță:
, - Tribunalul C
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Florin Dogaru, Carmen