Asigurări sociale. Decizia 408/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

Secția Litigii de Muncă

și Asigurări Sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 408

Ședința publică din 25 februarie 2009

PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici

JUDECĂTOR: Dr. - -

JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului pârâtei Casa Județeană de Pensii C-S declarat împotriva sentinței civile nr. 1092 din 3.09.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul personal, iar pentru pârâta recurentă, consilier juridic, care depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, la data de -, prin registratura instanței, un exemplar de pe aceasta fiind comunicat reprezentantului pârâtei.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, se acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile atacate și respingerea acțiunii introductive, pentru motivele arătate în scris.

Reclamantul intimat solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate, pentru motivele expuse pe larg prin întâmpinare.

CURTEA,

În deliberare asupra recursului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1092/ 3 septembrie 2008 Tribunalului C-S, s-a admis acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C-S, anulându-se decizia nr. 93311 emisă la data de 26.03.2008 și cu obligarea pârâtei la emiterea către reclamant a unei noi decizii în care să utilizeze la determinarea punctajului mediu anual stagiul de cotizare de 20 ani, cu obligarea pârâtei la plata retroactivă a diferențelor de pensie ce rezultă din recalcularea pensiei, începând cu data de 01.07.2005.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul avea la data pensionării o vechime integrală în muncă de 44 de ani, din care 29 ani, 2 luni și 28 zile în grupa I de muncă iar punctajul mediu anual obținut de către reclamant prin evaluare a fost calculat, avându-se în vedere un stagiu complet de cotizare de 30 de ani.

S-a mai reținut că dispozițiile art.14 din Legea nr.3/1977 derogă de la cele reglementate în dispozițiile art.8 ale aceleași legi, prevăzându-se un stagiu de cotizare de 20 ani pentru personalul care a lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii C - S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele de casare prevăzute de art.304 punctele 8 și 9 raportate la art.3041Cod procedură civilă, arătând, în esență, că instanța a dat o interpretare eronată textelor de lege invocate, ignorând dispozițiile art.2 alin.3 din Hotărârea nr.1550/23.09.2004, potrivit cu care pentru "personalul ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977", adică stagiul complet de cotizare pe care intimatul l-a îndeplinit la data ieșirii la pensie pentru limită de vârstă era de 30 ani.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, a probelor existente la dosarul cauzei și a prevederilor art.304 pct.8 și 9 coroborate cu cele ale art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată recursul neîntemeiat, funcție de aspectele ce se vor expune în continuare.

În speță, dreptul de pensie al reclamantului s-a deschis la 25.08.1988, pentru limită de vârstă în baza Legii nr.3/1977, modificată și completată.

Prin decizia contestată, Casa Județeană de Pensii i-a recalculat drepturile de pensie ale reclamantului, în conformitate cu dispozițiile OUG nr.4/2005 coroborate cu dispozițiile HG nr.1550/2004 și HG nr.550/2005, utilizând la determinarea punctajului mediu anual un stagiu complet de cotizare de 30 ani.

Instanța de fond a reținut corect situația de fapt, dând o justă interpretare dispozițiilor legale aplicabile.

Astfel, potrivit dispozițiilor art.4 din OUG nr.4/2005, aprobată prin Legea nr.78/2005, determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face cu respectarea prevederilor HG nr.1550/2004 privind operațiunile de evaluare în vederea recalculării pensiilor în sistemul public stabilite de fostul sistem al asigurărilor sociale de stat.

Potrivit art.2 alin.3 din Normele metodologice de aplicare a HG nr.1550/2004, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare ce va fi utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977.

Într-adevăr dispozițiile art.8 din Legea nr.3/1977 prevăd un stagiu complet de cotizare pentru bărbați de 30 ani, însă dispozițiile art.14 din același act normativ derogă de la aceste dispoziții, prevăzându-se un stagiu de cotizare de 20 ani pentru persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă, cum este și situația reclamantului.

Față de cele ce preced, sentința atacată este legală și temeinică, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă și nici cel prevăzut la pct.8 al aceluiași articol, întrucât reclamantul nu a dedus judecății vreun act juridic care să fie interpretat greșit de instanță.

În consecință, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul pârâtei Casa Județeană de Pensii C-S declarat împotriva sentinței civile nr. 1092 din 3.09.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25 februarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan

- - Dr. - - - -

GREFIER,

- -

Red.. /13.03.2009

TehnoredA./13.03. 2009/2 ex

Prima instanță: și - Tribunalul C-

Președinte:Vasilica Sandovici
Judecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 408/2009. Curtea de Apel Timisoara