Asigurări sociale. Decizia 469/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 469
Ședința publică din data de 11 martie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta-recurentă Casa Județeană de Pensii C-S, împotriva sentinței civile nr. 2121/24 noiembrie 2008 Tribunalului C-S, pronunțată în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul-intimat, având ca obiect asigurări sociale.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul-intimat personal, lipsă fiind pârâta-recurentă.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței, la data de 3 martie 2009, intimatul a depus întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.
Reclamantul-intimat solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței primei instanțe, conform motivelor expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată.
Prin sentința civilă nr. 2121/24 noiembrie 2008 Tribunalului C-S, s-a admis acțiunea reclamantului împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C-S, anulând decizia nr. 17512.12.207 privind recalcularea pensiei, și obligând pârâta la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei și la o nouă recalculare a pensiei prin care să se valorifice la calculul pensiei toate stagiile de cotizare realizate și sporurile dovedite cu adeverințele depuse la dosarul de pensionare, plata acestora făcându-se cu data de 1.12.2001.
De asemenea, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, după examinarea raportului de expertiză efectuat în cauză și a celorlalte dovezi administrate, că recalcularea pensiei reclamantului s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor G nr. 4/2005 dar și a prevederilor art. 78 și art. 164 din Legea nr. 19/2000 modificată și completă, astfel că pârâta nu a luat în calcul câștigurile realizate în perioada 1.07.1967-1.09.1967 dovedite cu adeverința nr. 5222/30.11.2006; nu a luat în calcul sporurile cuprinse în adeverințele nr. 5222/30.11.2006 pentru perioada octombrie 1960 - septembrie 1967; 13114/31.01.2007 pentru perioada aprilie 1969-decembrie 41972; 20366/23.11.2006 pentru perioada decembrie 1972-aprilie 1975; salariul de merit din adeverința 314/13.02.2007 pentru perioada iulie 1995-aprilie 2000; sporul de vechime s-a calculat în minus cu 5% în perioada aprilie 1994-aprilie 2000 pentru care s-a depus adeverința 314/13.02.2007.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii C-S, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile și respingerea în fond a acțiunii, criticând-o sub aspectul motivelor de recurs prevăzute la art. 304 pct. 6, 8 și 9 raportat la dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă.
Astfel, a arătat recurenta că hotărârea de fond este nelegală, întrucât s-a acordat ceea ce nu s-a cerut de reclamantul-intimat, întrucât deși acesta a solicitat recalcularea pensiei prin luarea în calcul a sporurilor care nu au fost valorificate, instanța de fond a dispus recalcularea pensiei în care să se valorifice "toate stagiile de cotizare realizate".
De asemenea, hotărârea este nelegală, întrucât instanța de fond a interpretat greșit actele juridice deduse judecății, respectiv adeverințele depuse de reclamant la dosarul de pensionare, cu neobservarea că perioadele evidențiate în adeverințele depuse la dosar au stat la baza stabilirii drepturilor sale de pensie, iar diferențele bănești au fost plătite pentru perioada decembrie 2005 - noiembrie 2007, în baza deciziei -/12.12.2007.
De asemenea, expertul a ignorat prevederile legale invocate în întâmpinare, precum și actele doveditoare depuse, făcând propriile sale interpretări, hotărârea fiind nelegală pentru faptul că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale în materie, respectiv Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2005, aprobată prin Legea nr. 78/2005 care prevede expres ce sporuri, indemnizații sau majorări pot fi valorificate la pensie.
Referitor la obligarea unității la plata cheltuielilor de judecată, a considerat că acestea sunt nefondate, față de aplicarea greșită a legii.
Prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate arătând în esență ca fiind dată cu aplicarea corectă a legii și pe baza înscrisurilor de la dosar, învederând aceleași aspecte ca cele invocate în petitul acțiunii.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză cât și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este întemeiat dar pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, prin acțiunea pendinte, reclamantul a contestat decizia nr. -/12.12.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii C-S, motivat de faptul că la recalcularea pensiei nu s-au luat în considerare sporurile de care a beneficiat în perioadele: octombrie 1960-septembrie 1967, în care a fost angajat ca șofer la Primăria; aprilie 1696-decembrie 1972, în care a fost angajat ca și conducător auto la Consiliul Popular al județului C-S; decembrie 1972-aprilie 1975, în care a fost angajat ca șofer la Consiliul Popular al orașului Reșița; aprilie 1994-decembrie 2000, în care a fost angajat șofer autosanitară I la Serviciul județean Ambulanță Reșița, și arătând în continuare că deși aceste adeverințe au fost depuse la Casa Județeană de Pensii și s-a emis o decizie în acest sens, nu a primit diferențele bănești retroactiv, conform legii, începând cu 1 decembrie 2005.
Prin urmare, reclamantul este nemulțumit de faptul că nu a primit diferențele bănești rezultate în urma recalculării pensiei efectuată de Casa Județeană de Pensii C-S ca urmare a depunerii adeverințelor cu toate sporurile prevăzute de lege de la locurile de muncă, recalculându-se și majorările de pensie care au fost efectuate începând cu 1 decembrie 2005, motiv pentru care a solicitat efectuarea unui raport de expertiză contabilă, care s-a și efectuat în cauză.
Expertiza a concluzionat că la calculul punctajului mediu anual nu s-au avut în vedere sporurile reclamate și prezentate ulterior la dosarul de pensionare prin depunerea unor adeverințe fiind și nominalizate aceste sporuri și adeverințe.
Față de aceste concluzii, instanța a admis acțiunea, anulând decizia nr. -/12.12.2007 și obligând pârâta la emiterea unei noi decizii și la o nouă recalculare a pensiei, prin valorificarea la calculul pensiei, a tuturor stagiilor de cotizare realizate și a sporurilor dovedite cu adeverințele depuse la dosarul de pensionare, fără însă a identifica și nominaliza aceste sporuri și adeverințe în dispozitivul hotărârii, situație în care nu poate face obiectul analizei instanței de control judiciar și nici nu poate fi pusă în executare de unitate.
Pe de altă parte, este de observat că în acțiune reclamantul a avut alte pretenții, instanța de fond trebuind să se preocupe de clarificarea în concret, a obiectului acțiunii, eventual, doar după lămurirea cu reclamantul a acestuia, procedând apoi la administrarea suplimentară a oricăror alte probe ce s-ar impune, pentru justa soluționare a cauzei.
Aspectele semnalate echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, așa încât, în temeiul art. 312 alin. 1 și 5 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, casând sentința civilă atacată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii C-S, împotriva sentinței civile nr. 2121/24 noiembrie 2008 Tribunalului C-S, pronunțată în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul.
Casează sentința civilă sus-menționată și trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr. - - - - - -
GREFIER
- -
Red. /6.04. 2009
Tehnored.: M/ 2 ex./6.04. 2009
Prim inst.: și
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici