Asigurări sociale. Decizia 497/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 497

Ședința publică din data de 9 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Marilena Panait

JUDECĂTORI: Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Vera

: - -

Grefier:

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de contestatoarea, cu domiciliul în comuna Tătărani, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 72 din 22 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în municipiul Tâtgoviște,- A, jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta contestatoare în cuprinsul motivelor de recurs a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și după deliberare a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată sub numărul - la 23 octombrie 2007 pe rolul Tribunalului Dâmbovița contestatoarea solicitat,în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D, anularea adresei nr.1703 din 18 iulie 2007 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă prin care s- menținut decizia nr. 756 din 7 mai 2007 emisă de Cabinetul de Expertiză medicală și Recuperare Capacității de Muncă

Motivând cererea, contestatoarea a arătat că prin decizia nr. 756/2007 s- dispus anularea deciziilor asupra capacității de muncă nr. 2100/08.10.2001, 389/28.10.2002, 3766/14.10.2003 și din 18.10.2005 emise de Oficiul Județean de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă D iar prin adresa sus-menționată i s- comunicat respingerea contestației și menținerea deciziei nr. 756/2007, arătând că nu s- respectat arondarea teritorială și procedura revizuirii medicale, dar susținerile intimatei sunt nejustificate deoarece fost încadrată la gradul II de invaliditate, s- prezentat în fiecare an pentru revizia medicală cu actele medicale doveditoare, că nu are nicio vină pentru neregulile constatate în activitatea de păstrare și de evidență actelor referitoare la deciziile pentru stabilirea capacității de muncă.

Intimata Casa Județeană de Pensii Daf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității contestației, susținând că decizia și răspunsul primit de la Cabinetul de Expertiză Medicală și recuperarea capacității de muncă au fost contestate după îndeplinirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 56 din Legea 19/2000, adresa 1703/19.07.2007 fiind primită la 26 iulie 2007 și contestația depusă la 23.10.2007, iar pe fondul cererii solicitat respingerea contestației pe motiv că deciziile de încadrare într-un grad de invaliditate au fost anulate pentru nerespectarea procedurii de revizuire, constatată prin nota de control nr. 20282/03.05.2007 întocmită de Direcția de audit Intern și Control din cadrul

Tribunalul Dâmbovița prin sentința civilă nr. 72 din 22 ianuarie 2008 admis excepția tardivității contestației formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D și a respins ca tardiv formulată contestația împotriva deciziei nr. 756 din 7 mai 2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M și adresei nr. 1703 din 18 iulie 2007 emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală și Recuperarea Capacității de Muncă

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 756 din 7 mai 2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M s-au anulat deciziile asupra capacității de muncă nr. 2100/08.10.2001, 3809/28.10.2002, 3766/14.10.2003 și decizia din 18 octombrie 2005, reținându-se că nu a fost respectată procedura de expertizare medicală, iar urmare contestării deciziei prin adresa nr. 1703/18.07.2007, emisă de Oficiul Județean de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă D, s- comunicat menținerea deciziei respective.

Din dovezile de expediere prin postă rezultă că decizia 756/2007 fost comunicată la data de 21 mai 2007, iar adresa nr. 1703 din 18 iulie 2007 fost predată contestatoarei la data de 25 iulie 2007.

Conform dispozițiilor art. 56 (5) din Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale,decizia casei teritoriale de pensii dată în soluționarea contestației privind încadrarea sau neîncadrarea într-un grad de invaliditate, poate fi contestată la instanța judecătorească competentă în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 40 din Ordinul nr. 340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/200, decizia emisă de medicul expert al asigurărilor sociale de soluționare contestației cu privire la gradul de invaliditate poate fi contestată la instanța judecătorească competentă în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia.

Deși s- comunicat contestatoarei modul de soluționare al contestației împotriva deciziei nr. 756/2007 la data de 21 mai 2007, iar adresa nr. 1703/18.07.2007, la data de 25 iulie 2007, contestația a fost înregistrată la instanța de judecată abia la 23 octombrie 2007, după împlinirea termenului de 30 de zile, fapt pentru care a fost admisă excepția tardivității.

Împotriva acestei decizii declarat recurs în termen legal reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului recurenta-reclamantă arătată că a formulat contestație împotriva deciziei nr.756/07.05.2007 la Casa Județeană de Pensii D, la data de 11.06.2007, această decizie fiindu-i comunicată la data de 21.05.2007, iar la data de 24.07.2007, pin scrisoare recomandată i s-a comunicat un simplu răspuns și nu o decizie, purtând nr.1703/18.07.2007, prin care se preciza faptul că rămân valabile elementele deciziei, fără a se arăta însă calea de atac sau instituția competentă pentru soluționarea acestui răspuns.

Astfel, arătă recurenta-reclamantă, contestația sa a fost formulată în termen și în consecință solicită admiterea recursului, desființarea sentinței și pe fond admiterea contestației.

Curtea examinând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate, dar și sub toate aspectele conform art. 3041Cod procedură civilă, constată că recursul este fondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin decizia nr.756/07.05.2007 emisă de Cabinetul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă M s-au anulat deciziile medicale asupra capacității de muncă eliberate recurentei-contestatoare pe motiv că acestea au fost eliberate în lipsa derulării procedurii de revizuire medicală.

În conformitate cu disp.art.56 alin.1 din Legea nr.19/2000 încadrarea sau neîncadrarea într-un grad de invaliditate se face prin decizie emisă de medicul specializat în expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă, denumit medic expert al asigurărilor sociale, iar potrivit art.56 alin.2 din același act normativ, împotriva deciziei emise în condițiile alin.1 se poate face contestație la Casa Teritorială de Pensii în termen de 30 de zile de la comunicare.

Respectând aceste dispoziții legale, recurenta-contestatoare s-a adresat cu contestație la Oficiul Județean de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă D din cadrul Casei Județene de Pensii

Art.56 alin.5 din Legea nr.19/2000 stipulează că decizia Casei Teritoriale de Pensii, dată în soluționarea contestației prev. la alin.2, poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia la instanța judecătorească competentă.

Ordinul nr.340/2001 al pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr.19/2000 cuprinde, la rândul său, în cadrul Secțiunii C, pct.III, dispoziții detaliate referitoare la procedura contestării deciziei medicale, prevăzând că medicii experți ai asigurărilor sociale de la oficiile județene de expertiză medicală rezolvă contestația în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia prin emiterea unei decizii care poate fi contestată la instanța judecătorească competentă în termen de 30 de zile de la comunicare.

Casa Județeană de Pensii Daî ncălcat dispozițiile legale sus-menționate referitoare la procedura de soluționare a contestației și nu a emis o decizie care să poată fi atacată în termen de 30 de zile de la comunicare la instanța judecătorească competentă, ci a comunicat recurentei-contestatoare doar o adresă având nr. 1703/18.07.2007.

Prin adresa sus-menționată recurenta-contestatoare a fost înștiințată că deciziile medicale care i-au fost anulate prin decizia contestată au fost eliberate în lipsa derulării procedurii de revizuire medicală privind prezentarea la consultația medicală cu documentația necesară și stabilirea gradului de invaliditate de către medicul expert, menținerea gradului de invaliditate efectuându-se pe baza unor documente neconforme pensionării, specificându-se că anularea dispusă de Cabinetul de Expertiză Medicală M nu a avut la bază criterii medicale asupra cărora ar fi avut competența să se pronunțe medicul șef de serviciu expertiză medicală, care a semnat însă adresa de răspuns.

În raport de cele mai sus arătate, este evident că nu se poate imputa recurentei-contestatoare că nu a respectat termenul de 30 de zile prev. de art.56 alin.5 din Legea nr.19/2000, așa cum a concluzionat prima instanță prin sentința atacată în recursul de față, termenul respectiv fiind aplicabil în cazul contestării unei decizii emisă conform dispozițiilor legale, situație ce nu se regăsește în speță, intimata Casa Județeană de Pensii D prevalându-se, practic, de propria culpă în susținerea acestei excepții, care în mod greșit fost admisă de tribunal, cu consecința respingerii ca tardive a contestației și nesoluționării pricinii pe fond în ce privește contestarea deciziei nr.756/07.05.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii D - Cabinetul de expertiză medicală M și a răspunsului nr. 1703/18.07.2007 emis de Oficiul Județean de expertiză medicală a capacității de muncă

Concluzionând, pentru considerentele ce preced, Curtea privește recursul declarat în cauză ca fondat și în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va admite recursul reclamantei, iar conform art.312 alin.2 și 3 Cod procedură civilă va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de contestatoarea, cu domiciliul în comuna Tătărani, jud. D, împotriva sentinței civile nr. 72 din 22 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în municipiul Târgoviște,- A, jud.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la prima instanță pentru a soluționa în fond cauza.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 9 aprilie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Vera

- - - - - - -

Grefier,

Red./ Tehnored.Ț/3ex./09.05.2008

dosar fond- Tribunalul Dâmbovița

judecători fond- G -;

.

Președinte:Marilena Panait
Judecători:Marilena Panait, Simona Petruța Buzoianu Vera

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 497/2008. Curtea de Apel Ploiesti