Asigurări sociale. Decizia 511/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA COD OPERATOR 2928

SECȚIA CONFLICTE de muncă

și Asigurări sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 511

Ședința publică din data de 17 martie 2009

PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu

JUDECĂTOR 2: Mihail Decean

JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii C - împotriva sentinței civile nr. 1463 din 01.10.2008, pronunțată de Tribunalul C - S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată că reclamantul intimat a depus la dosar, prin registratură, la data de 11.03.2009 o cerere prin care solicită judecarea cauzei și în lipsă, având în vedere starea sa de sănătate, astfel, nemaifiind alte probe de administrat, instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 1463 din 01.10.2008 a Tribunalului C-S, s-a hotărât:

" Admite acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată de reclamantul,. în loc.,-,. 8, jud. C-S în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C-S, cu sediul în mun. Reșița, str. -, nr. 27, jud. C-

Dispune anularea deciziei nr. -/03.09.2008, deciziei nr. -/03.09.2008 și deciziei nr. -/03.09.2008.

Obligă pârâta să emită pe seama reclamantului o nouă decizie de recalculare a pensiei prin adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia, respectiv pentru perioada pentru care s-a făcut dovada virării contribuției individuale de asigurări sociale pe seama reclamantului, respectiv 01.10.-31.12.2004.

Obligă pârâta la recalcularea pensiei reclamantului în care să utilizeze la determinarea punctajului mediu anual un stagiu complet de cotizare de 20 de ani. "

Considerentele sentinței sunt următoarele:

" Instanța constată că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie recunoașterea perioadei 01.10 - 31.12.2004 ca fiind vechime în muncă deoarece reclamantul a lucrat și după pensionare și în consecință anularea a celor trei decizii de pensionare nr. -/03.09.2008, emisă în baza disp. nr.HG 1550/2004 și nr.HG 550/2005 prin care s-a inclus sporul de noapte din adev. Nr. 1477/08.06.2007, decizia nr. -/03.09.2008 emisă în baza Legii nr. 19/2000 prin care s-a procedat la includerea stagiului de cotizare și decizia nr. -/03.09.2008 emisă în baza disp. OUG nr. 19/2007, astfel că pârâta va putea să fie obligată la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei.

Este adevărat că prin adresa nr. 1891/12.05.2007, s-a solicitat de la Casa de Pensii Hoa deverință prin care să se confirme stagiul de cotizare și venitul realizat de reclamant în perioada 01.03.2004-25.10.2005, 2006.

Se reține că prin înscrisul de la fila 51 dosar, Casa de Pensii Har ăspuns în sensul că reclamantul nu figurează în baza de date a asiguraților din județul H în perioada 01.04.2001-01.05.2008 și nici ca pensionar în județul

Văzând decizia nr. -/03.09.2008, instanța reține că reclamantului i s-au deschis drepturile la pensie la data de 01.04.1990, însă din cuprinsul adeverinței nr. 53/14.02.2007 eliberată de rezultă că reclamantul a lucrat în perioada 01.03.2004-25.10.2005 cu contract de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată cu un salariu în luna octombrie 2004 de 14.651.163 ROL.

Din cuprinsul xerocopiei certificatului nr. -/21.09.2006 privind stagiul de cotizare și punctajul anual realizat în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale rezultă că în perioada 01.10.- 31.12.2004 s-a făcut

dovada faptului că reclamantul are vechime în muncă deoarece în baza venitului realizat lunar i s-au stabilit nr. de puncte realizate lunar, astfel: pentru luna octombrie 2004, 1.74569 puncte, pentru luna noiembrie 2004, 1.76874 puncte și pentru luna decembrie 2004, 1.14684 puncte. Se reține că disp. art. 23, al. 1, lit. 1 din Legea nr. 19/2000 modificată și completată referitor la faptul că "baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie venitul brut realizat lunar, în situația asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. (1) pct. I și II.", a fost respectat.

Potrivit disp. art. 22, al. 1 și 3 din aceiași lege "Calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurații prevăzuți la art. 5 alin. (1) pct. I și II și de angajatorii acestora se fac lunar de către angajatori. Plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurații prevăzuți la art. 5 alin. (1) pct. IV și V și alin. (2) se face lunar de către aceștia, pe baza calculului efectuat și comunicat de casele teritoriale de pensii la care sunt asigurați."

Se reține că au fost respectate disp. art. 28, al. 2 din legea pensiilor, potrivit cărora "angajatorul calculează și virează lunar, la casa teritorială de pensii în raza căreia se află sediul acestuia, contribuția de asigurări sociale pe care o datorează bugetului asigurărilor sociale de stat împreună cu contribuțiile individuale reținute de la asigurați."

Totodată la poziția nr. 73 din xerocopia carnetului de muncă al reclamantului seria nr. -, apare înscrierea potrivit căreia începând cu data de 01.03.2004 și până în data de 25.10.2005 a fost angajat pe perioadă nedeterminată la care are sediul în județul C-S astfel că înscrisul de la fila 51 dosar, al Casei de Pensii H care a răspuns în sensul că reclamantul nu figurează în baza de date a asiguraților din județul H în perioada 01.04.2001-01.05.2008 și nici ca pensionar în județul H în mod corect nu a putut face dovada vrrării contribuției individuale de asigurări sociale pe seama reclamantului deoarece angajatorul a avut sediul în județul C-

La art. 37, al. Își 2 din Legea nr. 19/2000 modif. și compl. se prevede că "în sistemul public stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat de către angajator și asigurat sau, după caz, s-a datorat și plătit de către asigurații prevăzuți la art. 5 alin. (1) pct. IV și V și alin. (2). Stagiul de cotizare corespunzător contribuției de asigurări sociale datorate în condițiile art. 21 alin. (6) se determină prin aplicarea asupra perioadei de cotizare a raportului dintre cota de contribuție individuală de asigurări sociale și cota de contribuție de asigurări sociale aprobată pentru locurile de muncă în condiții normale." Dat fiind faptul că au fost respectate și aceste dispoziții legale s-a putut emite certificatul nr. -/21.09.2006 privind stagiul de cotizare și punctajul anual realizat în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, în baza disp. art. 39,al. 1 "stagiul de cotizare se certifică asiguraților anual, din oficiu, de către CNPAS, prin casele teritoriale de pensii."

Articolul 78, al. 1 și 8 din același act normativ stipulează că "punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în mul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. numărul de puncte realizat în fiecare luna se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a (zenitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice. Asigurații care, după îndeplinirea condițiilor de pensionare pentru limita de vârstă, reglementate de prezenta lege, contribuie o anumită perioadă la sistemul public, regăsindu-se în una dintre situațiile prevăzute la art. 5, beneficiază de majorarea punctajului realizat în această perioadă cu 0,3% pentru fiecare lună, respectiv cu 3,6% pentru fiecare an suplimentar."

Se reține că reclamantul se regăsește în situația de fapt și de drept arătată, astfel că în baza disp. art. 169, al. 1 din Legea nr. 19/2000 modif. și compl. pensia acestuia poate fi recalculată de pârâtă prin adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia, respectiv pentru perioada pentru care s-a făcut dovada virării contribuției individuale de asigurări sociale pe seama reclamantului, respectiv 01.10.- 31.12.2004.

In ceea ce privește stagiul complet de cotizare de 20 de an ce ar trebui valorificat la calculul drepturilor de pensie ale reclamantului, instanța constată că reclamantul a muncit 27 ani 07 luni 14 zile în condiții speciale așa cum rezultă din xerocopia carnetului de muncă seria nr. -.

Potrivit disp. art. 4 din nr.OUG 4/2005, aprobată prin Legea nr. 78/2005, determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face cu respectarea prevederilor nr.HG 1550/2004 privind operațiunile de evaluare în vederea recalculării pensiilor în sistemul public stabilite de fostul sistem al asigurărilor sociale de stat.

Art. 2 al nr.HG 1550/2004 stabilește că evaluarea se va efectua prin determinarea punctajului mediu anual aferent fiecărei pensii aflate în plată utilizând stagiul complet de cotizare care, potrivit disp. art. 2 alin. 1 din Normele Metodologice de aplicare a nr.HG 1550/2004, reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie de către persoana beneficiară.

Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 stagiul complet de cotizare ce va fi utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977 (art. 2, alin. 3 din Normele Metodologice de aplicare a HG nr. 1550/2004).

În speță, dreptul de pensie al reclamantului s-a deschis la data de 01.04.1990, așa cum rezultă din decizia privind recalcularea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă nr. -/03.09.2008, fila 57 dosar.

Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 3/1977 stagiul de cotizare prevăzut pentru bărbați este de 30 ani.

Însă, art. 14 din Legea nr. 3/1977 derogă de la aceste dispoziții și prevăd un stagiu de cotizare de 20 ani pentru persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă.

Ori, reclamantul a muncit cel puțin 20 de ani în locuri de muncă, mai exact 27 ani 07 luni 14 zile, care se încadrează în grupa I de muncă și totodată având vârsta de cel puțin 55 de ani împliniți."

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, în motivarea căruia susține greșita aplicare a legii sub ambele aspecte ale acțiunii reclamantului.

Recursul nu este fondat.

Obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, cu luarea în calcul a unui stagiu de cotizare de 20 de ani, la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantului intimat, s-a făcut cu aplicarea corectă și justă a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977, dată fiind incontestabila vechime în grupa I de muncă a reclamantului, de peste 20 de ani, caz în care nu se aplică art. 8 din aceeași lege privind stabilirea stagiului complet de cotizare la 30 de ani.

De asemenea, potrivit înscrisurilor de la dosar, se impune valorificarea stagiilor de cotizare, pentru perioada 01.10 - 31.12.2004, la emiterea noii decizii de pensionare, fiind dovedită contribuția individuală a reclamantului, conform probelor cu înscrisuri de la dosar, prin virarea sumelor de bani respective în perioada arătată, cum bine a stabilit instanța de fond.

Hotărârea recurată este legală și temeinică, deci, cu motivarea mai sus reprodusă în citat, pe care instanța de control judiciar o validează, respingând recursul.

Văzând și dispozițiile art. 312 (1) din Codul d e procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul pârâtei Casa Județeană de Pensii C - S, împotriva sentinței civile nr. 1463 din 01.10.2008 a Tribunalului C - S, dată în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 17.03.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. / 15.05.2009

Tehnored. /2 ex/ 15.05.2009

Prima instanță: Tribunalul C - S

Jud., jud.

Președinte:Raluca Panaitescu
Judecători:Raluca Panaitescu, Mihail Decean, Aurelia Schnepf

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 511/2009. Curtea de Apel Timisoara