Asigurări sociale. Decizia 554/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 554

Ședința publică de la 23 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Bancu

JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu

JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina

Grefier

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect asigurări sociale privind recursul formulat de împotriva sentinței civile nr. 1838 din 23.11.2005 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimați fiind " " I și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul asistat de avocat, lipsă fiind reprezentanții intimatelor.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen și că prin serviciul registratură s-au depus la dosar un memoriu de către intimata " " și precizări și înscrisuri de către recurentul.

Instanța acordă cuvântul părților pe excepția tardivității recursului invocată din oficiu și de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I prin întâmpinare.

Avocat pentru recurentul arată că excepția tardivității este neîntemeiată deoarece hotărârea primei instanțe a fost comunicată prin afișare la o alta adresă. Precizează că nu a luat la cunoștință de hotărâre înainte de data introducerii recursului. Mai arată că comunicarea hotărârii se face la domiciliul părții, dar în cauză comunicarea s-a făcut în altă parte. Consideră că sunt în termen.

Declarând dezbaterile închise.

După deliberare,

CURTEA DE APEL

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA solicitând obligarea acesteia la virarea către bugetul statului a contribuției pentru asigurări sociale pentru perioada ianuarie 1987-20.07.1998, la plata drepturilor bănești cuvenite pentru perioada nelucrată, repunerea în drepturile avute anterior desfacerii contractului de muncă, efectuarea mențiunilor cuvenite în carnetul de muncă și recalcularea pensiei la care este îndreptățit.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în ianuarie 1987, I, actuala SC SA, i-a desfăcut contratul de muncă abuziv și nelegal, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 10/1973. Deși a adresat pârâtei nenumărate cereri pentru restituirea carnetului de muncă, acesta i-a fost eliberat doar la data de 10.06.2004, motiv pentru care, timp de 11 ani, a fost lipsit de dreptul de a se angaja cu carte de muncă pentru a obține o pensie onorabilă.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția autorității de lucru judecat, având în vedere că acțiunea formulată de reclamant a făcut obiectul judecății în dosarul nr. 4210/2004 al Tribunalului Iași.

Prin cerere ulterioară, reclamantul a precizat acțiunea, arătând că solicită obligarea pârâtei la virarea contribuției de asigurări sociale către Casa de Asigurări Sociale I, la menționarea în cartea de muncă a perioadei 13.01.1987-20.07.1998 și la recalcularea pensiei cuvenite, cu introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Casei Județene Pensii

La data de 18.11.2005, pârâta SC SA a invocat excepțiile prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește primele două capete de cerere, autorității de lucru judecat în cea de-a treia cerere, necompetenței materiale a instanței cu privire la punctul 4 al acțiunii și lipsei calității procesuale pasive în ce privește cererea de recalculare a pensiei.

La termenul din 23.11.2005, instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune în ce privește cererea având ca obiect obligarea pârâtei la virarea contribuției de asigurări sociale și excepția necompetenței materiale în soluționarea cererii de efectuare a mențiunilor în carnetul de muncă.

Prin sentința civilă 1838 din 23 noiembrie 2005, Tribunalul Iașia respins excepția autorității lucrului judecat invocată de SC SA.

A respins cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC SA având ca obiect obligarea pârâtei la virarea contribuției de asigurări sociale către bugetul de stat pentru perioada ianuarie 1987-20.07.1998 astfel cum a fost precizată, ca fiind prescris dreptul la acțiune al reclamantului.

A disjuns judecata cererilor formulate de reclamant privind menționarea în cartea de muncă a perioadei 13.01.1987-20.07.1998 și recalcularea pensiei.

A declinat competența de soluționare a cererii privind menționarea în cartea de muncă, ca vechime în muncă, a perioadei 13.01.1987-20.07.1998 în favoarea Judecătoriei Iași.

A suspendat judecata cererii privind recalcularea pensiei cuvenite reclamantului, formulată în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii, până la soluționarea irevocabilă a celorlalte capete de cerere.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Excepția autorității de lucru judecat este nefondată, întrucât, între prezenta cauză și acțiunea înregistrată sub nr. 4210/2004 pe rolul Tribunalului Iași, nu există identitate de obiect și cauză, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 Cod civil.

Dreptul la acțiune al reclamantului privind cererea de obligare a pârâtei la virarea contribuției de asigurări sociale pentru perioada 13.01.1987-20.07.1998 este prescris.

Potrivit art. 1 alin. 1 și art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul legal de 3 ani, care începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.

Prin decizia civilă nr. 67/1.02.2005, Curtea de APEL IAȘIa reținut că reclamantul a fost angajatul Întreprinderii Județene de Industrie I, pe postul de mozaicar, până la data de 13 ianuarie 1987, când, prin decizia nr. 22/1987, i s-a desfăcut contractul de muncă în temeiul art. 64 lit. t Codul muncii, conform mențiunilor din carnetul de muncă.

I s-a reorganizat, în temeiul Legii nr. 15/1990 și HG NR. 1330/1990 și prin decizia nr. 182/1991 a Prefecturii I s-a înființat SC SA, unitate cu personalitate juridică subordonată prefecturii.

Prin decizia nr. - din 20.07.1998 a Direcției de Muncă și Protecție Socială I, reclamantul a fost pensionat pentru munca depusă și limită de vârstă, începând cu data de 1.07.1998, stabilindu-se că vechimea totală în muncă este de 32 ani, 6 luni și 5 zile, astfel încât, de la data comunicării acestei decizii, s-a născut dreptul la acțiune privind obligarea pârâtei la virarea CAS pentru perioada ianuarie 1987-20.07.1998.

Competența de soluționare a cererii formulate de reclamant având ca obiect menționarea în cartea de muncă, ca vechime în muncă, a perioadei 13.01.1987-20.09.1998, revine Judecătoriei Iași, în temeiul art. 8 din Decretul nr. 92/1976.

S-au reținut și dispozițiile art. 165, art. 158 alin. 3 și art. 244 Cod proc. civilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul.

În motivarea recursului se susține că sentința este nelegală întrucât instanța de fond, deși a conexat dosarul nr. 9290/2005 al Tribunalului Iași cu dosarul nr. 1819 al aceleiași instanțe, nu s-a pronunțat asupra cererilor din primul dosar, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 și 9 Cod proc. civilă.

În al doilea rând, sentința este nelegală întrucât prima instanță a interpretat greșit actul dedus judecății, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod proc. civilă. În raport cu data hotărârii Curții de APEL IAȘI -1.02.2005, prin care s-a stabilit că a fost angajatul I până la data de 13.01.1987, cererea sa a fost în termenul legal de 3 ani.

În al treilea rând, sentința este nelegală întrucât instanța a aplicat în mod greșit legea. Nu există nici o justificare pentru suspendarea cererii privind recalcularea pensiei până la soluționarea celorlalte capete de cerere, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 244 pct. 1 Cod proc. civilă.

La primul termen de judecată, s-a invocat, din oficiu, excepția tardivității

introducerii recursului.

Aceeași excepție a fost invocată și de intimata Casa Județeană de Pensii

Față de excepția invocată, Curtea constată următoarele:

Potrivit art. 80 din Legea nr. 168/1999, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii instanței de fond, iar art. 302 Cod proc. civilă, cu care se completează în mod corespunzător dispozițiile Legii nr. 168/1999, prevede că recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Conform dovezii de primire și procesului verbal de predare aflat la dosarul primei instanțe (fila 34), sentința civilă nr. 1838 din 23.11.2005 a Tribunalului Iașia fost comunicată recurentului la data de 22.12.2005, prin afișare pe ușa principală a locuinței, situate în mun. I, str.- - 7. A. 4. 39.

Este evident că sunt nefondate susținerile recurentului, conform cărora sentința i-ar fi fost comunicată la o altă adresă decât cea la care locuiește, respectiv I, str.-, în loc de I, str.-.

În dovedirea susținerilor sale, recurentul depune copia unui plic expediat prin poștă de Judecătoria Iași, nu de Tribunalul Iași, la data de 3.03.2006, care privește dosarul nr. 1819/2006 al Judecătoriei Iași, nu prezenta cauză, înregistrată cu nr. 9290/2005 la Tribunalul Iași.

Mai mult, în dosarul nr. 2728/2006 conexat la dosarul nr. 1819/2006 al Judecătoriei Iași, recurentul formulează, la data de 27.11.2006, o cerere de repunere pe rol în care menționează sentința civilă nr. 1838 din 23.11.2005 a Tribunalului Iași, pe care o și depune în copie.

Rezultă, așadar, că sentința civilă nr. 1838 din 23.11.2005 a Tribunalului Iașia fost comunicată recurentului la data de 22.12.2005, dată de la care se calculează termenul de recurs de 10 zile.

Termenul prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999 este unul imperativ, iar neexercitarea recursului în acest termen atrage decăderea, în temeiul dispozițiilor art. 103 alin.1 Cod proc.civilă.

Cum cererea de recurs a fost înregistrată la Tribunalul Iași la data de 17.03.2008, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge, ca tardiv, recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1838 din 23.11.2005 a Tribunalului Iași, sentință care va fi menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca tardiv introdus, recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1838 din 23 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 23 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red.

Tehnored.

02 ex.

06.10.2008

Tribunalul Iași

Jud. -

Jud.

Președinte:Carmen Bancu
Judecători:Carmen Bancu, Daniela Pruteanu, Nelida Cristina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 554/2008. Curtea de Apel Iasi