Asigurări sociale. Decizia 622/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 622

Ședința publică de la 10 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu

JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea

JUDECĂTOR 3: Cristina Mănăstireanu

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect asigurări sociale privind recursul formulat de CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I împotriva sentinței civile nr. 609 din 23.04.2008 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimat fiind.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilierul juridic pentru recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I, lipsă fiind intimata

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen.

Consilierul juridic pentru recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I depune delegație la dosar.

Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Consilierul juridic pentru recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și respingerea acțiunii. Arată că în temeiul principiului contributivității cel care contribuie un an întreg are o contribuție și respectiv un punctaj mai mare decât cel care a contribuit 2-3 luni într-un an. Precizează că suma contribuită se împarte de 12 deoarece anul are 12 luni.

Declarând dezbaterile închise, Curtea rămâne în pronunțare.

CURTEA DE APEL,

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 2489/99/15.05.2007, contestatoarea a chemat în judecată intimata Casa Județeană de Pensii I pentru ca, în contradictoriu cu aceasta, instanța să dispună anularea deciziei nr. - din 20.03.2007 ca fiind netemeinică și nelegală și să fie obligată intimata la emiterea unei noi decizii ca urmare a recalculării drepturilor bănești ce i se cuvin cu titlu de pensie.

Reclamanta a arătat că este nemulțumită de calculul punctajului efectuat de intimată, deoarece nu i-au fost luate în considerare veniturile brute realizate, ci doar sumele contributive.

Aceasta a mai susținut că, potrivit art. 78 din Legea 19/2000 cuantumul punctului de pensie se stabilește prin împărțirea venitului brut lunar realizat la venitul mediu pe economie din luna respectivă.

S-a mai arătat că, la stabilirea drepturilor de pensie nu au fost avute în vedere toate veniturile pe care le-a realizat, nefiind avută în vedere perioada 1982 - 1986, când contestatoarea a avut o normă și J și nici sporurile permanente de care a beneficiat, respectiv sporul pentru dirigenție, sporul de vechime, salariul de merit, indemnizația de conducere, sporul de antenă, punctajele pentru pensia suplimentară.

În dovedire, contestatoarea a solicitat probele cu înscrisuri și expertiză contabilă, probe încuviințate de către instanță și administrate în cauză.

Legal citată, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației, calculul pensiei contestatoarei fiind efectuat în mod legal și temeinic de către operatorii de calcul ai intimatei. Intimata a mai arătat că au fost valorificate toate drepturile bănești obținute de intimată în cadrul stagiului de cotizare.

Intimata a depus documentația care a stat la baza emiterii deciziei contestate.

În timpul judecării cauzei, intimata a emis două decizii de recalculare a drepturilor de pensie cuvenite contestatoarei, decizii pe care contestatoarea a arătat că înțelege să le conteste, respectiv deciziile nr. -/05.10.2007 și -/25.02.2008.

Prin sentința civilă nr.609 din 23 aprilie 2008, Tribunalul Iașia admis contestația formulată de contestatoarea, a anulat decizia nr. -/25.02.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii I, intimata fiind obligată să emită în folosul contestatoarei o nouă decizie de pensie prin care punctajul anual pentru anii în care contestatoarea nu a lucrat 12 luni să fie stabilit prin împărțirea punctajului rezultat din însumarea numărul de puncte realizat în fiecare lună, la numărul de luni de contribuție.

Prin aceeași hotărâre s-a respins contestația formulată de contestatoarea împotriva deciziilor nr. -/20.03.2007 și nr. -/05.10.2007emise de către intimată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Contestatoarea a fost înscrisă la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă în temeiul Legii nr. 19/2000, începând cu data de 02.02.2007, prin decizia -/20.03.2007.

La emiterea acestei decizii, intimata a valorificat toate veniturile salariale și sporurile cu caracter permanent obținute de contestatoare, astfel cum rezultă din expertiza contabilă efectuată în cauză, motiv pentru care criticile contestatoarei în această privință au fost înlăturate.

Prin decizia de pensionare nr. - din 05.10.2007 a fost recalculată pensia contestatoarei în conformitate cu prevederile art. 95 din legea nr. 19/2000, stabilindu-i-se un punctaj de 1,98925 și un cuantum al pensiei de 834 lei.

Această decizie a fost criticată de contestatoare întrucât a fost luată în considerare doar adeverința nr. 325/30.03.2007, nu și adeverința 3434/01.06.2007 emisă de Consiliul Local și s- menținut modalitatea de calcul a punctajului prin împărțirea la 12 veniturilor obținute de contestatoare și pentru anii 1976 și 2007.

Prima instanță a reținut că adeverința 3434/01.06.2007 eliberată de Consiliul Local al comunei (fila 61 dosar) instanța constată că aceasta se referă la veniturile obținute de contestatoare din ore suplimentare în perioada 18.12.1981 - 30.11.1986. Însă, sporurile salariale din ore suplimentare nu sunt dintre cele cu caracter permanent prevăzute la pct. V din Anexa la OUG nr. 4/2005, la finele acestei anexe existând mențiune expresă în acest sens. Prin urmare, în mod întemeiat, intimata nu a putut să dea curs cererii contestatoarei de valorificare a acestei adeverințe.

Ulterior, intimata a emis decizia nr. - din 25.02.2008 prin care recalculat pensia contestatoarei, cu luarea în considerare a adeverinței nr. 45/29.01.2008.

Contestatoarea și-a menținut criticile și cu privire la această nouă decizie.

În ceea ce privește susținerile contestatoarei referitoare la faptul că intimata în mod greșit a determinat punctajul anual prin împărțirea la 12, în condițiile în care numărul de luni lucrate într-un an poate să fie mai mic de 12, instanța de fond a reținut că acestea sunt întemeiate. Astfel, potrivit disp. art. 78 alin. 1 din Legea 19/2000, punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună legea nu specifică însă modalitatea de calcul a punctajului anual atunci când asiguratul nu lucrează întregul an (12 luni) și nu există baza de date cu elemente comparabile pentru 12 luni. Din interpretarea textului art. 78 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 s- reținut însă că legiuitorul a prevăzut prin această modalitate de calcul stabilirea unui punctaj mediu pe fiecare an reprezentând stagiu de cotizare, astfel încât pentru persoanele care nu au lucrat un an calendaristic întreg ar fi eronat și inechitabil ca numărul de puncte realizate în lunile ce au reprezentat baza de calcul să fie împărțit tot la 12.

În consecință, s-a reținut de către instanță că, în raport cu scopul urmărit de legiuitor prin dispozițiile art. 78 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, de stabilire a unui punctaj mediu pe fiecare an de cotizare la bugetul asigurărilor sociale, împărțirea punctajului rezultat din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună la 12, indiferent de numărul de luni efectiv lucrate de către asigurat, nu este justificat în mod rațional și obiectiv, deoarece determină o scădere inechitabilă a acestui punctaj.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs Casa Județeană de Pensii I, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

În mod greșit prima instanță a obligat intimata să emită în folosul contestatoarei o nouă decizie de pensie prin care punctajul anual pentru anii 1976 și 2007, în care contestatoarea nu a lucrat 12 luni, să fie stabilit prin împărțirea punctajului rezultat din însumarea numărul de puncte realizat în fiecare lună, la numărul de luni de contribuție.

Se susține că un asemenea mod de calcul ar fi profund nelegal și discriminatoriu față de toți ceilalți pensionari cărora li s-au calculat pensiile potrivit dispozițiilor imperative ale art.78 din legea nr.19/2000.

Recurenta mai susține că stagiul de cotizare realizat într-un an este perioada în care o persoană a contribuit la bugetul de asigurări sociale de stat în decursul acelui an, fie că este vorba de o lună sau de 12 luni, iar punctajul anual reflectă contribuția adusă de asigurat în anul respectiv.

Intimata a solicitat respingerea recursului formulat ca fiind nefondat.

Analizând recursul formulat de Casa Județeană de Pensii I prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, se reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 78 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună.

Legiuitorul nu a specificat modalitatea de calcul a punctajului mediu anual în cazul în care asiguratul nu a lucrat întregul an ( 12 luni ), ci doar o parte din an, însă ar fi eronat și inechitabil ca, pentru persoanele care nu au lucrat un an calendaristic întreg, numărul de puncte realizate pe lunile ce au reprezentat baza de calcul să fie împărțit tot la 12.

Din interpretarea textului art. 78 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 s-a reținut că legiuitorul a prevăzut prin această modalitate de calcul stabilirea unui punctaj mediu pe fiecare an, reprezentând stagiu de cotizare, astfel că, pentru persoanele care nu au lucrat un an calendaristic întreg, punctajul pentru acel an trebuie să se calculeze prin împărțirea la numărul lunilor efectiv lucrate a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună.

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b din Legea nr. 19/2000 sistemul public se organizează și funcționează pe baza principiului egalității, care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege.

Interpretarea dată de către recurentă art. 78 alin. 1 din Legea nr. 19/ 2000 în ceea ce privește modalitatea de calcul a punctajului anual pentru persoanele care nu au lucrat întregul an calendaristic, încalcă principiul egalității prevăzut de art. 2 lit. b din Legea nr. 19/2000.

De asemenea, se mai reține că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, conformă cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, s- stabilit că egalitate nu înseamnă uniformitate, existând posibilitatea unui tratament juridic diferit pentru situații care nu sunt identice, dacă acestea se justifică în mod rațional și obiectiv.

În speța dedusă judecății s-a constatat că, în raport cu scopul urmărit de legiuitor prin dispozițiile art. 78 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, de stabilire a unui punctaj mediu pe fiecare an de cotizare la bugetul asigurărilor sociale, împărțirea sumei punctelor realizate în fiecare lună la 12, indiferent de numărul de luni efectiv lucrate de către asigurat, nu se justifică în mod rațional și obiect, determinând scădere nejustificată a acestui punctaj.

Față de considerentele expuse, se reține că în mod corect prima instanță a anulat decizia nr. -/25.02.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii I, cu obligarea recurentei la emiterea unei noi decizii de pensie prin care punctajul anual pentru anii în care contestatoarea nu a lucrat 12 luni să fie stabilit prin împărțirea punctajului rezultat din însumarea numărul de puncte realizat în fiecare lună, la numărul de luni de contribuție.

În consecință, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod.proc.civ. urmează să se respingă recursul declarat de Casa Județeană de Pensii I și să se mențină sentința civilă pronunțată de Tribunalul Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii I împotriva sentinței nr.609/23.04.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.10.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red./Tehnored.:;

2 ex.- 05.11.2008;

Jud. fond:- Tribunalul Iași:-;

-.

Președinte:Daniela Pruteanu
Judecători:Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea, Cristina Mănăstireanu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Decizia 622/2008. Curtea de Apel Iasi