Asigurări sociale. Decizia 688/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 688
Ședința publică din data de 15 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de reclamanta-recurentă și pârâta-recurentă Casa Județeană de Pensii C-S împotriva sentinței civile nr. 2157/26.11.2008 pronunțată în dosar nr-, având ca obiect asigurări sociale.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta-recurentă personal, lipsă fiind pârâta-recurentă.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reclamanta-recurentă depune la dosar un set de înscrisuri.
Instanța pune în discuție excepția tardivității recursului declarat.
Reclamanta-recurentă solicită respingerea excepției tardivității recursului, arătând că recursul este declarat în termenul legal.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.
Reclamanta-recurentă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, admiterea acțiunii și valorificarea tuturor adeverințelor depuse la dosar. Totodată solicită respingerea recursului declarat de pârâta-recurentă Casa Județeană de Pensii C-
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul C-S sub nr. 1355/115/03.06.2008, reclamanta a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii C-S solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză să dispună anularea deciziei de pensionare nr. -/27.02.2008 și să oblige pârâta să emită o nouă decizie de pensionare prin care să-i stabilească drepturile de pensie cuvenite la suma de 732 lei lunar, valorificând toate adeverințele depuse la dosarul de pensie și să-i plătească diferențele de pensie astfel rezultate începând cu data de 16.11.2007.
În motivarea cererii sale reclamanta arată că, deși a depus la dosarul de pensie mai multe adeverințe în completarea înscrisurilor din carnetul său de muncă, acestea nu au fost valorificate de către pârâta la calculul drepturilor de pensie.
Prin sentința civilă nr. 2157 din 26 noiembrie 2008, tribunalul C-S a admis în parte cererea formulată de către reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C-S, a dispus anularea Deciziei de pensionare nr. -/27.02.2008 și a obligat pârâta să remită pe numele reclamantei o nouă decizie de pensionare prin care să-i recalculeze acesteia drepturile de pensie cuvenite valorificând și datele cuprinse în Adeverința nr.6404/29.09.2005.
Totodată a obligat pârâta să-i plătească reclamantei diferențele dintre pensia astfel recalculata și pensia aflată în plată, începând cu data de 16.11.2007 și a respins restul pretențiilor formulate de către reclamantă.
Tribunalul a reținut:
Prin Decizia de pensionare nr.-/27.02.2008 pârâta a admis cererea reclamantei privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă stabilindu-i acesteia, începând cu data de 16.11.2007, o pensie în sumă de 451 lei.
La baza emiterii deciziei de pensionare contestate a stat desfășurătorul cu datele privitoare la activitatea în muncă a reclamantei, întocmit la data de 26.02.2008 și depus la dosarul cauzei filele 29- 35.
Analizând datele cuprinse în acest desfășurător comparativ cu cele cuprinse cu Adeverințele nr. 3113/28.07.2000, nr. 318/12.12.2000, nr. 347/28.07.2000 nr. A 9342/19.05.2000, nr. 6404/29.09.2005, nr. 9902/29.09.2006, nr. 1313/19.09.2007 și nr. 3518/21.11.2005 instanța a constatat că pârâta a omis să valorifice la calculul pensiei reclamantei datele cuprinse în Adeverința nr. 6404/29.04.2005 emisă de către Consiliul Local
Astfel, deși prin Adeverința nr. 6404/29.09.2005 se adeverește faptul că reclamanta a beneficiat de un spor de vechime de 25 % în perioada 01.01.2003- 22.07.2005, acest spor nu a fost reținut în cu datele privitoare la activitatea în muncă a reclamantei și pe cale de consecință, nu a fost valorificat la calculul drepturilor de pensie cuvenite reclamantei stabilite prin Decizia nr. -/27.02.2008.
În ceea ce privește datele cuprinse în celelalte adeverințe enumerate anterior instanța a reținut că acestea au fost valorificate la emiterea deciziei de pensionare nr. -/27.02.2008.
Față de aceste considerente, instanța a admis în parte cererea formulată de către reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C-S, a dispus anularea deciziei de pensionare nr. -/27.02.2008 și a obligat pârâta să remită pe numele reclamantei o nouă decizie de pensionare prin care să-i recalculeze acesteia drepturile de pensie cuvenite valorificând și datele cuprinse în Adeverința nr.6404/29.09.2005.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal atât reclamanta cât și pârâta.
Reclamanta a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii în tot a acțiunii și obligarea pârâtei la recalcularea pensiei cu valorificarea tuturor veniturilor de care a beneficiat și la stabilirea unui cuantum de 732 lei.
S-a criticat sentința ca netemeinică și nelegală pentru că nu s-au luat în considerare toate veniturile și sporurile conform adeverințelor depuse, că nu s-a verificat buletinul de calcul și care nici nu a fost solicitat, că nu s-a verificat modul de calcul al punctajului și că nu s-a ținut cont de condițiile deosebite de muncă.
S-a criticat sentința ca nelegală și pentru că nu s-a menționat termenul de declarare a recursului.
Reclamanta nu a motivat în drept recursul.
Pârâta Casa Județeană de Pensii C-S a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii contestației. S-a criticat sentința ca netemeinică și nelegală, susținându-se că s-au apreciat greșit probele administrate din care rezultă valorificarea adeverinței nr. 6404/2005.
S-a mai susținut că pretențiile reclamantei puteau fi confirmate sau infirmate de o expertiză contabilă care în mod greșit nu s-a dispus, cu încălcarea art. 129 (5) Cod procedură civilă.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Examinând cauza sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, se constată că recursurile sunt fondate.
Prin acțiune, reclamanta a susținut că nu s-au valorificat toate adeverințele depuse la dosarul de pensie, dar a contestat și cuantumul pensiei susținând că i se cuvenea o pensie de 732 lei și nu de 451 cât s-a stabilit.
Instanța de fond a comparat adeverințele depuse la dosar cu situația datelor privitoare la activitatea în muncă, dar această situație este un act unilateral al pârâtei și care este contestat de reclamantă, motiv pentru care se impunea efectuarea unei expertize contabile.
În același timp, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cuantumul pensiei care de asemenea a fost contestat, prin aceasta nefiind soluționat fondul cauzei și există și motivul de recurs prevăzut de art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă.
În cauză, pentru a se putea stabili în raport de susținerile părților dacă s-au valorificat în mod corect toate veniturile evidențiate în adeverințele existente la dosarul de pensie și totodată care este cuantumul corect al pensiei, se impunea efectuarea unei expertize contabile, probă care față de dispozițiile art. 305 Cod procedură civilă nu se poate dispune în recurs.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 alin. 1, 5 Cod procedură civilă, va fi admis recursul și va fi casată sentința cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanta și pârâta Casa Județeană de Pensii C-S împotriva sentinței civile nr. 2157/26.11.2008 pronunțată în dosar nr-.
Casează sentința și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red. /9.06. 2009
Tehnored.: M/ 2 ex./9.06. 2009
Prim inst.: și
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Florin Dogaru, Vasilica Sandovici