Asigurări sociale. Decizia 733/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 733
Ședința publică din data de 10 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Traian
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 212 din 28 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, domiciliată în Târgoviște, str. - - (fostă ),.2..16, județul
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii D, intimata-contestatoare.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat.
Curtea față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în deliberare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 5209/120/09.10.2008 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, contestatoarea a chemat în judecată pe intimata Casa Județeană de Pensii D, contestând decizia nr.-/25.09.2008, privind anularea doar în parte a deciziei de suspendare nr.-/26.10.2007, solicitând anularea ambelor decizii, atât în sensul nerecuperării sumei încasate în perioada 2005-2007, cât și al repunerii sale în drepturile aferente gradului II de invaliditate.
În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că, potrivit prevederilor art 56 alin. 6 din. 19 /2000, decizia de încadrare sau neîncadrare într-un grad de invaliditate, necontestată în termen este definitivă și aceasta fusese încadrată în gradul II, nerevizuibil, motiv pentru care se consideră, în drept, să beneficieze de efectele depline ale acesteia.
S-au invocat dispozițiile art. 87 din Legea 19 /2000 și s-au atașat decizia nr. 2310/07.06.2005 asupra capacității de muncă, deciziile contestate și sentința civilă nr. 76/22.01.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. 6684 /120/200, prin care a fost anulată în parte decizia nr. -/26.10.2007 emisă de intimată, doar cu privire la recuperarea sumei de 5335 lei, sentință rămasă irevocabilă.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca netemeinică și nelegală, întrucât prin sentința sus menționată, s-a anulat doar în parte decizia nr.-/26.10.2007, ce a fost pusă în aplicare prin decizia nr. - / 25.09.2008.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 212 din 28 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a admis contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii D, s-a anulat decizia nr. -/25.09.2008 și decizia nr. -/ 26.10.2007, emise de intimată, s-a dispus repunerea contestatoarei în plata drepturilor de pensie aferente gradului de invaliditate, începând cu data încetării plății acestor drepturi.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin decizia nr.-/ 26.10.2007 emisă de intimată, s-a suspendat plata pensiei de invaliditate pentru contestatoare și s-a dispus restituirea sumei încasate necuvenit de aceasta, pe perioada 01.07.2005-01.11.2007, în cuantum de 5335 lei. iar această decizie avea drept de contestare la Tribunalul Dâmbovița în termen de 45 de zile de la comunicare.
De asemenea, instanța de fond a mai reținut că, prin sentința civilă nr. 76/22.01.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-, a fost anulată în parte decizia nr. -/26.10.2007, emisă de intimată, doar cu privire la recuperarea sumei de 5335 lei, sentință rămasă irevocabilă.
Având în vedere că nu s-a făcut dovada de către intimată a comunicării acestei decizii, contestatoarea fiind încă în drept să o conteste în integralitatea ei întrucât termenul de 45 de zile curge de la comunicare și că decizia asupra capacității de muncă nr. 2310/07.06.2005 menționează că contestatoarea este încadrată în Gr. II de invaliditate nerevizuibil, aceasta nefiind anulată și producând efecte juridice, conform art 56 alin. 6 din. 19 /2000, Casa Județeană de Pensii Das uspendat în mod eronat plata pensiei de invaliditate ce i se cuvenea contestatoarei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii D criticând-o ca nelegală și netemeinică în baza art. 304 pct. 8 și 9 precum și 3041Cod pr. civ.
În motivarea recursului său, recurenta a arătat că, prin sentința civilă 76/22.01.2007 a Tribunalului Dâmbovița, definitivă și irevocabilă, s-a admis în parte contestația reclamantei și s-a anulat decizia -/26.10.2007 numai în sensul recuperării sumei de 5335 lei. Ca atare, recurenta a învederat că, prin decizia -/25.09.2008, s-a executat sentința înainte menționată, aceasta fiind perfect legală.
Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele conform art. 3041Cod pr. civ. Curtea constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Recurenta nu a făcut dovada comunicării acestei decizii, intimata fiind încă în drept să o conteste în integralitatea ei întrucât termenul de 45 de zile curge de la data comunicării.
Prin decizia nr. -/25.09.2008 emisă de intimată, s-a suspendat plata pensiei de invaliditate pentru contestatoare și s-a dispus restituirea sumei încasate necuvenit de aceasta, pe perioada 01.07.2005-01.11.2007, în cuantum de 5335 lei. iar această decizie avea drept de contestare la Tribunalul Dâmbovița în termen de 45 de zile de la comunicare.
Prin cererea de față, intimata a contestat această decizie, profitând de faptul că aceasta nu a fost comunicată.
Întrucât decizia asupra capacității de muncă 2310/07.06.2005 menționează că reclamanta este încadrată în gradul II de invaliditate nerevizuibil își produce efectele și în prezent, nefiind anulată, în mod eronat pârâta a suspendat plata pensiei de invaliditate prin decizia -/26.10.2007 emisă de pârâtă.
Susținerea recurentei că această decizie reprezintă numai executarea sentinței civile 76/22.01.2007 a Tribunalului Dâmbovița, definitivă și irevocabilă, nu poate fi reținută deoarece decizia respectivă a suspendat plata pensiei de invaliditate.
Ca atare, constată sentința instanței de fond ca fiind legală și temeinică și, în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă. va respinge ca nefondat recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii D, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, împotriva sentinței civile nr.212 din 28 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu intimata-contestatoare, domiciliată în Târgoviște, str. - - (fostă ),.2..16, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 10 aprilie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Traian
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./08.05.2009
dosar fond - - Tribunalul Dâmbovița
judecători fond -
-
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Traian